„Se știe că decembrie este o lună în care crește consumul. Noi avem un deficit comercial extrem de mare, nevoia de produse în import în luna decembrie crește foarte mult și din cauza asta există o cerere foarte mare de euro care creează presiune asupra cursului de schimb leu/euro”, a spus Orban.
Fiind întrebat dacă sunt motive de îngrijorare, dacă a discutat cu Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, el a afirmat că nu.
„Nu! Sunt convins că și dumneavoastră dacă l-ați întrebat, v-a răspuns același lucru”, a precizat premierul.