,,Parlamentarii PNL nu vor vota următoarele două formule de guvern. Parlamentarii PNL vor fi prezenți la ședință, dar nu vor susține învestirea unui nou Cabinet, cuu scopul de a fi îndeplinite condițiile pentru alegeri anticipate””, anunță deputatul liberal Angelica Fădor.
,, România nu poate rămâne blocată din cauza actualei componențe parlamentare, una care încă permite PSD să influențeze în mod negativ deciziile de dezvoltare a țării. Alegerile anticipate au obiectivul de a oferi românilor o majoritate parlamentară care să pună în aplicare proiectele de dezvoltare””, spune deputatul liberal.
,,Este nevoie ca toți parlamentarii să conștientizeze nevoia declanșării alegerilor anticipate, iar în acest sens este nevoie urgent de un calendar accelerat în Parlament, astfel încât să fie atinse cât mai repede condițiile constituționale pentru dizolvarea Parlamentului de către Președintele României””, mai spune Angelica Fădor.