Connect with us

Evenimente

Previziunile economice pentru România: PIB, creștere de 3,8% până la finalul anului

Publicat

pe

Creșterea produsului intern brut (PIB) al României se va menține la valoarea de 3,8% în 2020 și va avea valoarea de 3,5% în 2021, în timp ce pentru zona euro aceasta va rămâne stabilă la valoarea de 1,2 % în 2020 și în 2021., informează Comisia Europeană. Pentru UE în ansamblu se estimează o ușoară încetinire a creșterii la 1,4 % în 2020 și 2021, în scădere față de 1,5 % în 2019.

Paolo Gentiloni, comisarul european pentru economie, a declarat: „Perspectiva economiei europene pentru următorii doi ani este o creștere moderată, dar stabilă. Ea va extinde cea mai lungă perioadă de expansiune economică de la lansarea monedei euro în 1999, ceea ce înseamnă vești bune în materie de locuri de muncă. În plus, am constatat evoluții încurajatoare în ceea ce privește reducerea tensiunilor comerciale și am evitat un Brexit fără acord. Însă ne confruntăm în continuare cu incertitudini în materie de politici, ceea ce aruncă o umbră asupra procesului de producție. În ceea ce privește noul coronavirus, este prea devreme pentru a evalua amploarea impactului său economic negativ.”

Creșterea economică va rămâne stabilă, susținută de cererea internă

Mediul extern continuă să conțină provocări. Cu toate acestea, crearea continuă de locuri de muncă, creșterea robustă a salariilor și o combinație de politici cu rol de susținere ar trebui să ajute economia europeană să mențină o traiectorie de creștere moderată. Consumul privat și investițiile, în particular în sectorul construcțiilor, vor continua să alimenteze creșterea economică. Se estimează că investițiile publice, în special în infrastructura de transport și în cea digitală, vor crește semnificativ în mai multe state membre. Împreună cu semne încurajatoare de stabilizare în sectorul manufacturier și cu o posibilă reluare a creșterii fluxurilor comerciale mondiale, toate acestea ar trebui să permită economiei europene să își continue expansiunea. În același timp, acești factori par a fi insuficienți pentru a plasa viteza creșterii pe o treaptă superioară.

O ușoară revizuire în sens ascendent a previziunilor privind inflația

Previziunea vizând inflația (indicele armonizat al prețurilor de consum) în zona euro a crescut la 1,3 % în 2020 și la 1,4 % în 2021, ceea ce reprezintă o creștere cu 0,1 puncte procentuale pentru cei doi ani față de previziunile economice din toamna anului 2019. Această evoluție reflectă unele seme încurajatoare ale faptului că salariile mai mari s-ar putea reflecta în prețurile produselor de bază și precum și în estimări ușor mai mari în ceea ce privește prețul petrolului.

În UE, previziunea vizând inflația în 2020 a crescut, de asemenea, cu 0,1 puncte procentuale, ajungând la 1,5 %. Previziunea pentru 2021 rămâne neschimbată, situându-se la valoarea de 1,6 %.

Riscuri pentru previziuni

Deși unele riscuri de evoluție negativă s-au estompat, au apărut altele noi. În ansamblu, bilanțul riscurilor continuă să fie orientat în sens descendent.

„Faza Unu” a acordului comercial dintre SUA și China a contribuit, într-o oarecare măsură, la reducerea riscurilor de evoluție negativă, însă gradul ridicat de incertitudine cu privire la politica comercială a SUA rămâne o barieră în calea unei redresări mai ample a optimismului economic. Tulburările sociale din America Latină riscă să deraieze redresarea economică a regiunii. Tensiunile geopolitice accentuate din Orientul Mijlociu au sporit riscul de conflict în regiune.

Deși există în prezent claritate în ceea ce privește relațiile comerciale dintre UE și Regatul Unit în cursul perioadei de tranziție, persistă o incertitudine considerabilă cu privire la viitorul noului parteneriat cu Regatul Unit. Epidemia cu coronavirusul „2019-nCoV”, care are implicații pentru sănătatea publică, pentru activitatea economică și pentru comerț, în special în China, este un nou risc de evoluție descendentă. Ipoteza de bază este că epidemia va atinge culmea ei în primul trimestru, cu efecte de propagare la nivel mondial relativ limitate. Totuși, cu cât durează mai mult, cu atât este mai mare posibilitatea unor efecte de domino asupra optimismului economic și a condițiilor de finanțare globală. Riscurile legate de schimbările climatice, deși în principal cu efecte pe termen lung, nu pot fi excluse pe termen scurt.

În ceea ce privește tendințele pozitive, este posibil ca economia europeană să beneficieze de pe urma unor politici fiscale mai expansioniste și mai favorabile creșterii economice și să se bucure de efecte pozitive determinate de condițiile mai ușoare de finanțare din unele state membre din zona euro.

În ceea ce privește Regatul Unit, s-a folosit o ipoteză pur tehnică

Având în vedere că relațiile viitoare dintre UE și Regatul Unit nu sunt încă clare, previziunile pentru 2021 se bazează pe o ipoteză pur tehnică de menținere a situației actuale în ceea ce privește relațiile lor comerciale. Ea este utilizată doar în scop de prognozare și nu reflectă nicio anticipare sau previziune a rezultatelor negocierilor dintre UE și Regatul Unit cu privire la relațiile lor viitoare.

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

The Biggest Meeting Invasion 2: Pasiunea pentru motorsport rescrie regulile în Râmnicu Vâlcea

Publicat

pe

De

The Biggest Meeting Invasion 2

Sâmbătă, 25 aprilie, Râmnicu Vâlcea încetează să mai fie doar un punct pe hartă și devine epicentrul culturii auto din România. The Biggest Meeting Invasion 2 este mai mult decât un eveniment, este un manifest al comunității pasionate de fenomenul custom, un spațiu unde ingineria întâlnește arta și performanța se măsoară în bătăile inimii.

Mai mult decât un Show: Un stil de viață

Shopping City Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască o invazie spectaculoasă de mașini modificate, proiecte deosebite și peste 2000 de entuziaști care transformă metalul în emoție. Fiecare vehicul prezent este rezultatul a sute de ore de muncă, sacrificii personale și o atenție obsesivă la detalii.

La această ediție, nu vorbim doar despre cai putere, ci despre povestea din spatele a peste 250 de maşini de lux și despre dorința de a ieși din anonimat.

Program și Activități: Adrenalină până după miezul nopții

Începând cu ora 17:00, atmosfera va fi definită de vibrația motoarelor și strălucirea proiectoarelor. Participanții și vizitatorii se vor bucura de un program intens, conceput pentru a celebra cultura auto în toate formele sale.

Competiții și probe tehnice: Provocări care vor testa limitele mașinilor și vor separa estetica de performanța pură.
Showcase de mașini modificate: O expoziție a celor mai spectaculoase proiecte din regiune și nu numai.
Interacțiune și comunitate: Un prilej de a lega prietenii noi și de a face schimb de experiențe cu oameni care împărtășesc aceleași valori.
Show-uri dinamice: Momente menite să ridice publicul în picioare și să creeze amintiri memorabile.

Detalii Eveniment

The Biggest Meeting Invasion 2 este locul unde respectul între participanți primează, iar adrenalina se îmbină armonios cu distracția. Nu este zgomot; este simfonia unei comunități unite.

Dată: 25 Aprilie
Interval orar: 17:00 – 01:00
Locație: Shopping City Râmnicu Vâlcea

Rămâi Conectat

Dacă simți că o mașină este mai mult decât un simplu mijloc de transport și dacă rezonezi cu sunetul unui motor bine reglat, locul tău este alături de noi.

Urmărește-ne pentru noutăți și înscrieri:
Instagram
: @FamousRally | @Cars_international5

The Biggest Meeting Invasion 2 – Nu lăsa pe alții să-ți povestească. Vino să-l trăiești!

Citeste in continuare

Evenimente

Redefinirea luxului în Transilvania: CAPOD’OPERA deschide magazin în Cluj-Napoca

Publicat

pe

De

Până de curând, universul modei de lux din România părea gravitațional legat de coordonatele capitalei. Însă, într-un moment de maturitate absolută a pieței, această paradigmă se schimbă radical. Cluj-Napoca nu mai este doar un centru tehnologic și academic, ci devine oficial noua bornă kilometrică a eleganței europene, odată cu inaugurarea de luni, 6 aprilie 2026, a conceptelor Elisabetta Franchi și CAPOD’OPERA pe strada Horea nr. 8.

Această deschidere marchează o premieră absolută: este pentru prima dată când un proiect de retail premium de o asemenea anvergură, construit pe pilonii riguroși ai standardelor internaționale, este lansat în afara Bucureștiului.

O adresă, două destinații, o singură viziune: Strada Horea nr. 8

Alegerea locației nu a fost întâmplătoare. Strada Horea, cu arhitectura sa impunătoare și aerul său boem-aristocratic, oferă fundalul perfect pentru o incursiune în lumea haute-couture-ului și a ready-to-wear-ului de lux. Spațiul a fost gândit să oglindească vitrinele marilor capitale ale lumii – de la Milano la Paris și Londra – oferind un ambient unde lumina, materialele nobile și designul minimalist pun în valoare piesele vestimentare ca pe niște opere de artă.

Nu este vorba doar despre un simplu magazin de haine, ci despre un ecosistem de lifestyle. Clienții din Cluj și din regiune sunt invitați să descopere o experiență de shopping senzorială, unde consilierea vestimentară se întâlnește cu ospitalitatea de tip concierge.

CAPOD’OPERA: Un Panteon al prandurilor iconice

Conceptul CAPOD’OPERA aduce laolaltă o selecție curatoriată ce pare desprinsă din paginile celor mai prestigioase reviste de modă. Este un mix ecletic, dar coerent, între moștenirea caselor de modă istorice și forța creativă a noii generații de designeri.

Arhitecții eleganței clasice

Pentru cei care caută perfecțiunea croielii și opulența rafinată, prezența unor nume precum Dolce & Gabbana, Fendi și Versace transformă magazinul într-o destinație de pelerinaj stilistic. Aceste branduri aduc la Cluj ADN-ul mediteranean și măiestria italiană care au definit luxul global timp de decenii.

Avangarda și Spiritul Urban

Moda contemporană este despre dialogul dintre stradă și podium. CAPOD’OPERA răspunde acestei tendințe prin branduri care au revoluționat estetica ultimilor ani:

  • Off-White și Balenciaga: Definiția cool-ului cerebral și a volumelor arhitecturale.
  • Jacquemus: Minimalismul solar și senzualitatea ludică a sudului Franței.
  • Dsquared2 și Amiri: Rebeliune sofisticată, texturi inovatoare și un spirit rock-star inconfundabil.

Detaliile care fac diferența

Pasionații de accesorii și piese de cult vor regăsi iconicii sneakers Golden Goose, renumiți pentru estetica lor distressed lucrată manual, dar și măiestria denimului de lux semnat Jacob Cohen, unde fiecare pereche de jeans este tratată cu rigoarea unui costum de tip bespoke.

Elisabetta Franchi: Feminitate fără compromisuri

Alături de universul multi-brand, magazinul mono-brand Elisabetta Franchi vine să completeze această experiență cu o odă adusă feminității. Brandul, iubit la nivel mondial pentru capacitatea de a sculpta silueta feminină, aduce la Cluj colecții care emană putere, senzualitate și o sofisticare atemporală. Este destinația ideală pentru femeia modernă, care navighează cu grație între întâlniri de business și evenimente de tip red carpet.

Un pas strategic pentru retailul din România

Dincolo de strălucirea brandurilor, această deschidere reprezintă un indicator economic și cultural puternic. Este un semnal clar că piața locală a evoluat, că publicul clujean are o educație estetică solidă și o dorință de a accesa produse de lux într-un cadru care să respecte eticheta marilor case de modă.

„Nu am adus doar branduri la Cluj; am adus un standard de excelență. Ne-am dorit ca trecerea pragului magazinelor noastre să ofere aceeași emoție pe care o simți pe Via Montenapoleone sau Avenue Montaigne. Clujul merita o asemenea destinație.”

O nouă eră a stilului

Deschiderea Elisabetta Franchi și CAPOD’OPERA pe strada Horea nr. 8 nu este doar un eveniment în calendarul de shopping al orașului, ci începutul unui nou capitol în istoria luxului din România. Cluj-Napoca își confirmă astfel statutul de metropolă europeană, unde tradiția întâlnește viitorul, iar bunul gust nu cunoaște granițe geografice.

Vă invităm să fiți parte din această transformare și să descoperiți singuri unde începe noua definiție a luxului. Luni, 6 aprilie 2026, Cluj-Napoca.

Citeste in continuare

Evenimente

250 de lideri au celebrat parteneriatul România-SUA la recepția Alianța dedicată noului Ambasador Darryl Nirenberg

Publicat

pe

De

Alianța a organizat aseară, la Radisson Blu București, o recepție de înalt nivel, prilejuită de sosirea noului Ambasador al Statelor Unite în România, E.S. Ambasador Darryl Nirenberg, care a reunit o parte din prietenii Alianța, peste 250 de lideri din mediul de afaceri, diplomație, securitate, energie, tehnologie și societate civilă.

Evenimentul a marcat un moment semnificativ în relația transatlantică și a confirmat totodată rolul Alianța ca principală platformă de dialog și cooperare româno-americană. Evenimentul s-a remarcat nu doar prin participarea extinsă, ci și printr-o atmosferă neobișnuit de caldă pentru un context diplomatic, semnalând nivelul de încredere și așteptările ridicate în jurul relației România-SUA, într-un moment în care presiunile geopolitice în regiunea Mării Negre sunt în creștere.

Discursuri care au emoționat și mobilizat sala

Deschiderea oficială a aparținut E.S. Ambasadorului Adrian Zuckerman (Ret.), Președintele Alianța, care a adresat un mesaj de continuitate și fermitate în consolidarea relației strategice.

Discursurile care au urmat au evocat profunzimea istorică a relației dintre România și Statele Unite, aducând un omagiu viziunii americane de la Woodrow Wilson la Ronald Reagan. Vorbitorii din partea Alianța au subliniat că parteneriatul România-SUA nu este o obligație, ci o convingere: „România și Statele Unite nu sunt unite doar de interese, ci de valori și de o istorie comună în apărarea libertății.” Au subliniat, totodată, misiunea comună de a aduce în România know-how, leadership și cultură antreprenorială: „We believe in building not only connections, but capacity.”

A urmat discursul Ambasadorului Darryl Nirenberg care a reprezentat unul dintre momentele de vârf ale serii, urmărit cu interes de cei peste 250 de participanți. Noul Ambasador al Statelor Unite a transmis un mesaj puternic de angajament față de România și față de valorile comune ale parteneriatului transatlantic, într-o atmosferă de autentică prietenie și entuziasm.

Distincții pentru contribuții remarcabile la relația bilaterală

Un moment special al serii l-a constituit acordarea a două Certificate de Apreciere înmânate de Ambassador Zuckerman în numele comunității Alianța.

Michael L. Dickerson a fost distins pentru angajamentul diplomatic exemplar, viziunea strategică și rolul activ în consolidarea cooperării economice, energetice și de securitate dintre cele două țări, precum și pentru prietenia sa autentică față de România.

Christopher Gruber, Regional Security Officer în cadrul Ambasadei SUA la București, a primit recunoașterea pentru profesionalism, dedicare și leadership în protejarea personalului și intereselor americane, și pentru colaborarea strânsă cu autoritățile române în întărirea securității comune.

Dincolo de agendă, întâlnirea a evidențiat o realitate mai amplă: relația România–Statele Unite nu este susținută doar instituțional, ci și de o rețea tot mai solidă de lideri și comunități care investesc direct în viitorul acestui parteneriat,  inclusiv în capacitatea sa de a răspunde coerent provocărilor de securitate din regiune.

Alianța – platformă de referință a cooperării transatlantice

Fondată la Washington, Alianța reunește foștii ambasadori americani din România și lideri din sectoare strategice – securitate, energie, industrie și tehnologie – facilitând dialogul la nivel înalt și proiecte concrete între România și Statele Unite. Recepția de miercuri seară a reconfirmat că parteneriatul româno-american este profund ancorat în valori comune, memorie istorică și o viziune împărtășită pentru un viitor mai sigur și mai prosper.

Contact presă: Florina Lepădatu, Executive Manager Alianța florina@alianta.org | 0775 623 635

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE