Evenimente
Ludovic Orban, în vizită oficială la Paris: Am deschis o nouă pagină în parteneriatul strategic
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, la Paris, că a semnat alături de omologul său francez, Jean Castex, o nouă foaie de parcurs în ceea ce priveşte Parteneriatul strategic dintre cele două ţări, potrivit realitatea.net
„Dorinţa comună este de a da un caracter şi mai strategic acestui parteneriat, de aceea am semnat o nouă foaie de parcurs cu o structură actualizată, ambiţioasă, care are ca scop să strângă şi mai mult relaţiile dintre Franţa şi România, atât în plan bilateral, cât şi la nivel european şi internaţional”, a afirmat Orban, după întâlnirea avută cu premierul francez Jean Castex şi ceremonia de semnare a mai multor documente bilaterale.
Șeful Executivului nu a uitat să amintească și cât de importantă este prezența economică franceză în România.
„Investiţiile franceze generează multe locuri de muncă şi, înaintea pandemiei, schimburile economice dintre ţările noastre au atins aproape 10 miliarde de euro pe an. Ne dorim ca această cooperare să crească, să se diversifice, să fie aprofundată, să genereze efecte şi mai benefice”, a precizat Orban.
Premierul român a arătat că a semnat împreună cu omologul său şi o Declaraţie de intenţie privind colaborarea în domeniul nuclear civil, dar au fost analizate și potenţiale domenii de colaborare în transporturi, energie, securitate cibernetică și telecomunicaţii.
„Am decis, totodată, să intensificăm dialogul bilateral în domeniul securităţii şi al apărării. Astfel, ne-am angajat reciproc să continuăm consultările de substanţă, periodice, la nivelul miniştrilor responsabili de Afacerile Externe şi Apărare în formatul 2+2”, a mai afirmat Orban.
El a menţionat şi reafirmarea angajamentului comun pentru a consolida proiectul european.
„Vom dialoga intens în prespectiva preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către Franţa. (…) În acelaşi context am subliniat că este important să punem rapid în practică mecanismele şi instrumentele pentru a putea utiliza fondurile din viitorul buget european şi pe cele din Planul european de relansare economică”, a declarat Orban.
Şeful Executivului de la Bucureşti a arătat că a transmis omologului francez „aşteptarea legitimă” a României privind aderarea la Spaţiul Schengen.
„Am solicitat sprijinul pentru urgentarea unei decizii pozitive. De asemenea, un sprijin aşteptăm şi într-un alt dosar important pentru România, aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, România fiind cel mai bine plasat candidat european şi contăm pe sprijinul partenerilor europeni şi, în primul rând al Franţei, pentru ca procesul de extindere să se finalizeze”, a adăugat Orban.
Ludovic Orban a transmis omologului francez toată „compasiunea şi solidaritatea” părţii române după „asasinarea profesorului Samuel Paty de către un terorist”.
„De asemenea, am transmis solidaritatea noastră faţă de Franţa în respectarea valorilor noastre fundamentale şi importanţa unui spaţiu în care libertatea de expresie şi conştiinţă sunt apărate de violenţe şi cenzură. Atacurile la persoană îndreptate către un şef de stat, vizat în mod personal, precum cel la care a fost, recent, supus preşedintele Emmanuel Macron nu sunt acceptabile din punctul nostru de vedere. Respectul reciproc între parteneri şi aliaţi este esenţial şi diferenţe de abordare sau momente de criză trebuie depăşite prin dialog constructiv şi respect reciproc”, a mai declarat Orban.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
LIDAS Cea mai mare și mai modernă fabrică de panificație și patiserie congelată în Europa. Ridicată la Tulcea
Liviu Șotre, CEO LIDAS, vorbește despre visul unui antreprenor tulcean, o fabrică de peste 100 de milioane de euro și curajul de a nu se opri. Este povestea omului din spatele pâinii pe care mulți dintre noi o mâncăm, chiar dacă nu știm cine o frământă.
Dincolo de antreprenorul care a creat la Tulcea cea mai mare și mai modernă fabrică de panificație și patiserie congelată, dincolo de tânărul de 42 de ani care a dus visul părinților la alt nivel, dincolo de studiile care l-au pregătit pentru orice drum în viață, oricât de sus, oricât de greu, oricât de neprevăzut și oricât de grele ar fi greutățile foarte mari pe care le ridici zilnic când construiești ceva cu adevărat măreț , dincolo de soțul și tatăl care vrea un oraș mai bun și mai dezvoltat pentru familia sa și pentru toată comunitatea în care s-a născut, Liviu Șotre este modelul antreprenorului român dispus să lupte.
Liviu Sotre vrea mai mult și mai bine pentru cei de lângă el, și pentru asta nu se dă înapoi de la muncă, de la sacrificii personale care pot schimba destine.
Ne-a arătat, în discuțiile la fabrica de la Cataloi, fața nevăzută a microeșecurilor care fac posibil succesul. A drumului greu și cu provocări neprevăzute, necesar pentru a-ți îndeplini visul, și, mai ales, cât de important este să te focusezi pe călătorie mai mult decât pe destinație.
La marginea Deltei Dunării, departe de marile centre industriale ale României, un om a ales să construiască poate cea mai modernă fabrică de panificație congelată din Europa. A crescut în brutăria familiei, a crezut în pâine și în oameni. Astăzi, LIDAS traversează cea mai dificilă perioadă din istoria sa, dar povestea e departe de a se fi terminat.
Citește un amplu interviu în NewsWeek.
Evenimente
Alergie vs. intoleranță alimentară: cum le deosebești corect
Știai că până la 1 din 5 persoane din Europa declară că are o reacție adversă la alimente, dar doar o parte dintre acestea sunt alergii reale? Creșterea numărului de persoane care elimină alimente din dietă fără un diagnostic confirmat reflectă o confuzie tot mai frecventă între alergia alimentară și intoleranță. Deși pot avea simptome similare, cele două condiții sunt fundamental diferite, atât ca mecanism, cât și ca impact asupra sănătății.
Diferența dintre alergie și intoleranță alimentară
Deși la prima vedere simptomele pot părea similare, alergia și intoleranța alimentară au mecanisme complet diferite.
Alergia alimentară este o reacție a sistemului imunitar. Organismul identifică greșit o proteină din aliment ca fiind periculoasă și declanșează un răspuns defensiv. Acest proces implică anticorpi, în special imunoglobulina E (IgE), care determină eliberarea de histamină și alți mediatori inflamatori. Atfel, apare o reacție rapidă și poate afecta simultan mai multe sisteme ale organismului.
În schimb, intoleranța alimentară nu implică sistemul imunitar. Ea este, de cele mai multe ori, rezultatul unei incapacități a organismului de a digera sau procesa corect anumite substanțe. Un exemplu clasic este intoleranța la lactoză, cauzată de deficitul enzimei lactază.
Această diferență explică de ce alergia este, în general, mai imprevizibilă și mai severă decât intoleranța.
Cum se manifestă alergia alimentară
Alergia alimentară poate apărea rapid, uneori în câteva minute după ingestie, și chiar la cantități foarte mici din alimentul respectiv.
Manifestările pot include:
- mâncărimi sau furnicături la nivelul gurii
- umflarea buzelor, feței sau gâtului
- erupții cutanate sau urticarie
- dificultăți de respirație
- greață, vărsături sau diaree
- amețeală sau scăderea tensiunii arteriale
În formele severe, reacția poate evolua către anafilaxie, o urgență medicală care necesită intervenție imediată.
Un element esențial este faptul că reacția apare de fiecare dată când organismul este expus la alergen, indiferent de cantitate.
Cum se manifestă intoleranța alimentară
Spre deosebire de alergie, intoleranța alimentară are o evoluție mai lentă și simptome predominant digestive.
Cele mai frecvente manifestări sunt:
- balonare
- crampe abdominale
- gaze intestinale
- diaree
- disconfort general după masă
Simptomele pot apărea la interval de câteva ore sau chiar până la 24–48 de ore după consum, ceea ce face identificarea alimentului responsabil mai dificilă.
Un aspect important este că intoleranța este adesea dependentă de doză. Multe persoane pot consuma cantități mici fără simptome semnificative.
De ce apare confuzia între alergie și intoleranța alimentară
Simptomele pot fi similare în unele cazuri, în special la nivel digestiv, ceea ce face diferențierea dificilă fără evaluare medicală.
Totodată, accesul rapid la informații online și tendința de autodiagnostic contribuie la etichetarea greșită a unor reacții drept „alergii”. Mulți pacienți elimină complet anumite alimente fără o confirmare medicală, ceea ce poate duce la dezechilibre nutriționale, mai ales la copii.
Există și situații în care simptomele sunt cauzate de alte afecțiuni, precum:
- sindromul de intestin iritabil
- intoleranța la histamină
- sensibilitatea la aditivi alimentari
- infecțiile digestive
Cum se pune diagnosticul corect
Diagnosticul nu ar trebui stabilit pe baza unei bănuieli sau a unui test interpretat izolat. Primul pas este istoricul clinic: ce aliment a fost consumat, în ce cantitate, cât de repede au apărut simptomele, ce manifestări au existat și dacă reacția s-a repetat.
În suspiciunea de alergie alimentară, medicul poate recomanda teste cutanate de tip prick, determinarea anticorpilor IgE specifici sau paneluri alergologice. Prezența IgE specifice indică sensibilizare, dar nu confirmă întotdeauna alergia clinică. Rezultatul trebuie interpretat împreună cu simptomele pacientului.
În unele situații pot fi utile testele de alergologie moleculară, investigațiile funcționale sau testele de provocare orală, realizate exclusiv în mediu medical controlat.
Pentru intoleranțe, abordarea poate include jurnal alimentar, dietă de eliminare și reintroducere controlată, teste pentru intoleranța la lactoză sau investigații specifice pentru boala celiacă ori alte afecțiuni digestive.
Ce rol are IgE în această diferențiere
Imunoglobulina E (IgE) este unul dintre cei mai importanți markeri utilizați în evaluarea reacțiilor alergice de tip imediat. În alergiile alimentare mediate imunologic, acest tip de anticorp este implicat direct în declanșarea răspunsului inflamator, prin activarea celulelor care eliberează histamină și alți mediatori chimici responsabili de simptomatologie.
În practica medicală, determinarea nivelului de IgE, fie total, fie specific pentru anumiți alergeni, reprezintă un instrument util în orientarea diagnosticului, mai ales în contextul unor simptome sugestive pentru o reacție alergică.
Astfel, testele rapide pentru determinarea IgE total, destinate utilizării profesionale, pot reprezenta un prim pas în evaluarea unui posibil teren alergic. De exemplu, testele dezvoltate de DDS Diagnostic sunt concepute pentru a oferi o evaluare rapidă, în punctul de îngrijire, facilitând trierea pacienților care necesită investigații alergologice suplimentare.
Este important de subliniat că aceste teste nu identifică alergenul responsabil și nu stabilesc un diagnostic de certitudine. Rolul lor este orientativ, contribuind la decizia medicală privind necesitatea unor analize mai detaliate, precum determinarea IgE specifice sau alte investigații alergologice.
Interpretarea rezultatelor trebuie realizată întotdeauna în context clinic, de către personal medical calificat, prin corelarea valorilor obținute cu istoricul pacientului și tabloul simptomatic.
Concluzie
Deși sunt frecvent confundate, alergia alimentară și intoleranța alimentară reprezintă două realități clinice diferite, cu mecanisme distincte și implicații importante asupra sănătății. În timp ce alergia implică un răspuns imun care poate evolua rapid și, uneori, sever, intoleranța este, în general, rezultatul unor mecanisme digestive sau metabolice și are un impact mai degrabă funcțional.
Evenimente
Testul poligraf – Aliatul tău în litigiile de custodie sau moștenire
În disputele legale, fie că este vorba despre custodia copiilor sau partajarea unei moșteniri, adevărul joacă un rol crucial. Însă, uneori, declarațiile părților implicate nu sunt suficiente pentru a clarifica situația. În astfel de cazuri, testul poligraf poate fi un instrument valoros, oferind o perspectivă obiectivă asupra veridicității informațiilor prezentate.
Deși nu înlocuiește probele juridice tradiționale, poligraful poate sprijini procesul decizional, contribuind la identificarea discrepanțelor și la stabilirea unor concluzii mai clare pentru instanță sau părțile implicate.
Cum poate poligraful să sprijine litigiile de custodie
Disputele pentru custodia copiilor sunt adesea încărcate emoțional și pot implica acuzații contradictorii. În aceste situații, testul poligraf poate ajuta la:
- Verificarea veridicității declarațiilor părților – poligraful detectează răspunsurile care generează reacții fiziologice asociate stresului sau ascunderii adevărului.
- Clarificarea situațiilor de interes pentru copil – cum ar fi timpul petrecut cu fiecare părinte, implicarea efectivă în educație și îngrijire sau respectarea acordurilor existente.
- Sprijin pentru mediatori și avocați – rezultatele testului pot oferi o imagine suplimentară care să susțină negocierile și discuțiile constructive.
Astfel, testul poligraf nu decide soarta unui litigiu, dar oferă un instrument suplimentar pentru luarea deciziilor informate, reducând incertitudinea și conflictul.
Rolul poligrafului în litigiile de moștenire
Moștenirile pot genera tensiuni puternice între membri ai familiei sau beneficiari, mai ales când există suspiciuni legate de fraudă sau omisiuni intenționate. În aceste cazuri, testul poligraf poate fi extrem de util:
- Confirmarea informațiilor despre bunuri sau documente – detectarea eventualelor declarații false referitoare la posesia, transferul sau ascunderea bunurilor.
- Sprijinirea investigațiilor patrimoniale – ajută la identificarea discrepanțelor între declarațiile părților și probele obiective.
- Reducerea disputelor – un test poligraf realizat profesionist poate contribui la rezolvarea amiabilă a conflictelor, economisind timp și costuri juridice suplimentare.
În mod similar litigiilor de custodie, poligraful acționează ca un instrument de sprijin, oferind claritate într-un mediu încărcat emoțional.
Ce face diferența unui test poligraf eficient
Eficiența testului poligraf depinde de expertiza celui care îl administrează și de condițiile în care este realizat. Pentru rezultate de încredere, este esențial să se respecte:
- Profesionalismul operatorului – experiența și competența specialistului sunt cruciale pentru interpretarea corectă a reacțiilor fiziologice.
- Confidențialitatea și comunicarea corectă – toate etapele testului trebuie să respecte principiile etice și legale, protejând datele participanților.
- Acuratețea echipamentului și metodologiei – poligraful trebuie calibrat corespunzător, iar întrebările formulate clar și structurat, pentru a evita interpretările eronate.
Aceste criterii fac diferența între un test superficial și un instrument util care poate sprijini procesele juridice și deciziile implicate.
Concluzie
Litigiile sensibile, fie că sunt legate de custodia copiilor, fie de moșteniri, necesită instrumente de încredere care să sprijine procesul decizional. Testul poligraf, administrat corect, poate oferi o perspectivă suplimentară valoroasă, reducând incertitudinea și contribuind la soluții echilibrate.
Pentru rezultate sigure și interpretări corecte, este esențial să apelezi la un specialist cu experiență în domeniu. Best-Polygraph se remarcă prin servicii de testare poligraf efectuate de experți cu experiență, care pun accent pe acuratețe, confidențialitate și comunicare corectă, asigurând rezultate pe care te poți baza în deciziile legale.
În situații delicate, nu lăsa incertitudinea să decidă pentru tine – apelează la profesioniști și asigură-ți liniștea și claritatea necesare în litigiile importante.
-
Uncategorizedacum o ziSacoul pe care îl porți spune mai mult decât crezi
-
Uncategorizedacum o ziSamsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare
-
acum 2 oreBanat, regiune gastronomică europeană, acum și la Berlin




