Connect with us

Evenimente

VIDEO ”Culisele statului paralel” | Loteria Română, pagubă de zeci de milioane de euro. Fratele lui Sebastian Ghiță, contracte bănoase cu instituția

Publicat

pe

Guverne peste Guverne, miniştri peste miniştri au stat conectaţi, în ultimii zeci de ani, la banii de la Loteria Română. Contracte păguboase încheiate în defavoarea companiei de stat cu băieți deștepți, care nu au acționat oricum, ci în complicitate cu politicieni, grave nereguli descoperite în urma controalelor, la care se adaugă un management defectuos. Așa se poate traduce rețeta eșecului în cazul Loteriei Române, o altă societate a statului pe care au căpușat-o politicienii. Miercuri, în emisiunea ”Culisele statului paralel” de la Realitatea Plus, Anca Alexandrescu a dezvăluit informații din spatele bătăliei pentru Loteria Română. Printre cei implicați se află Sebastian Ghiță, Victor Ponta, George Copos și Dinu Patriciu. 

O verificare a Curții de Conturi, efectuată în anul 2011, a scos la iveală o mulțime de probleme la această instituţie în privinţa cheltuirii sumelor de la buget. Contracte încheiate nelegal, caiete de sarcini cu dedicaţie, maşini cumpărate la suprapreţ, plăţi nejustificate către case de avocatură, asigurări profesionale pentru membrii conducerii şi benzină pentru deplasările acestora în interes personal. Prejudiciul calculat de inspectori s-a ridicat la suma de 86 milioane lei fără TVA, adică peste 20 de milioane euro. Reprezentanții Loteriei au susținut apoi că verificările Curții de Conturi ar fi interpretat în mod eronat dispoziţiile legale, iar concluziile raportului său nu sunt motivate.

La începutul lunii februarie 2017, conducerea Loteriei Naționale anunţă că vrea să cumpere 2.000 de terminale loteristice – aparatele prin care sunt citite informațiile de pe biletele loto şi introduse în sistem. Mai avea nevoie şi de un server central pentru administrarea terminalelor, servicii de instalare a hardurilor și de configurare a soft-urilor. Pentru toate avea la dispoziție un buget de 7.160.000 de euro. Bugetul alocat a fost însă enorm. La o verificare pe Google a aparatelor cu aceleași caracteristici ca cele care urmau să fie cumpărate de Loterie, se găsesc terminale cu prețuri de la 150 până la 300 de dolari bucata. Astfel că, pentru cele 2.000 de bucăți necesare Loteriei, înmulțind cu 300 de dolari bucata, cât costa un terminal pe site-urile online, rezultă o cheltuială estimată la 534.000 de euro. Diferența de până la 7 milioane de euro nu a putut fi explicată de directorul de la acea vreme.

Cele mai păguboase contracte încheiate de Loterie au fost cele cu grecii de la INTRALOT. Sistemul loteristic a fost cumpărat în 1993 de la INTRALOT printr-un contract parafat de fostul director al Loteriei, Nicolae Cristea. Atunci nu s-a organizat o licitație, ci a fost o atribuire directă. În loc să se stabilească un preț fix al achiziției, Cristea le-a dat grecilor un avans de 1,5 milioane de dolari și un procent de 8% din încasările lunare, pe o perioadă de 10 ani. Un raport al Corpului de Control al Guvernului, din 2003, arată că în perioada 1993 – 2003, Loteria a plătit companiei grecești 46 de milioane de dolari pentru sistemul informatizat. Un contract și mai păgubos a fost cel pentru slot-machine-uri, unde Loteria a plătit INTRALOT lunar, în primii 3 ani, 85% din încasări. Ulterior, procentul a scăzut la 70%. Cele două contracte au fost prelungite în 2003 de către Nicolae Cristea pe încă 10 ani, în aceleași condiții.

Abaterile au continuat. După ce a expirat contractul cu INTRALOT, Loteria nu a organizat o nouă licitație pentru un nou sistem loteristic. În schimb, fostul ministru al Finanțelor, Ioana Petrescu, a prelungit în 2014 contractul cu grecii prin 3 Ordine de ministru, care ar fi păgubit bugetul companiei cu 12 milioane de dolari. Atunci DNA a intrat pe fir și a demarat o anchetă.

Câțiva ani mai târziu, un alt contract a atras atenția. De data aceasta, cu o pagubă estimată la 61 de milioane de euro. Se întâmpla în 2013, când compania de stat a încheiat un mare contract cu firma Novo VLTech Solutions SRL, reprezentanta în România a companiei Novomatic din Austria. Contractul a fost atribuit fără licitație și urmărea instalarea a 10.000 de VLT-uri în sediile Loteriei, care urmau să fie exploatate cu împărțirea 50%-50% a câștigurilor. Contractul avea o clauză care spune că Loteria va încasa anual 75 de milioane de euro, cu condiția ca în cele 2.000 de sedii ale companiei să funcționeze 10.000 de aparate. Numai că, în cei 4 ani de funcționare a contractului, clauza de 75 de milioane de euro nu a putut fi activată de Loterie, pentru că directorii companiei nu au reușit să pună în funcțiune toate cele 10.000 de aparate din contract.

După semnarea contractului cu Novomatic, conducerea Loteriei Naţionale anunța cu fast că a reușit să încheie un contract de succes cu firma austriacă, pe care a selectat-o din 5 mari companii de profil. Cu o serie de laude a ieșit public atunci și premierul Victor Ponta.

”Zece ani de zile, la Loteria Română am luat zece milioane de euro. Acum am semnat un contract să luăm 75 de milioane de euro. Deci, de la 10 la 75. Dacă te uiţi la televizor, o să afli că e ceva rău”, spunea atunci fostul prim-ministru.

În cele din urmă, contractul a fost anchetat de procurorii anticorupţie şi de Corpul de Control al Ministerului de Finanţe.

Tot în 2013, omul de afaceri George Copos a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Loteria I, în care a fost acuzat de evaziune fiscală. Scandalul Loteria a izbucnit în 2004, când s-a aflat că una dintre firmele omului de afaceri, Ana Electronics, a vândut Loteriei Române mai multe spaţii comerciale le preţuri supraevaluate. Procurorii anticorupție spun că pentru a-și majora câștigul, fostul vicepremier s-a folosit de trei interpuși și a înșelat, astfel, statul cu un milion de euro.

Un alt om de afaceri influent care a câștigat de pe urma Loteriei este Dinu Patriciu. Firma sa, SC Alpha SA, a construit sediul companiei. Inițial, clădirea trebuia să coste puțin peste un milion de dolari, dar, în câțiva ani de la începerea lucrărilor, a ajuns să coste de 10 ori mai mult. Ilegalitatea a fost descoperită în urma unui control. Deși a câștigat mult mai mult față de cât era stipulat în contract, firma lui Dinu Patriciu nu a finalizat construcția. Clădirea a fost terminată de firma Romcom International, care a primit și ea de la Loterie alte 2,7 milioane de dolari.

În presă, de-a lungul anilor, Loteria a făcut obiectul unor ample investigații. Informațiile apărute arată că, în timpul guvernării Ponta, o parte dintre afacerile de la Loterie au fost controlate, prin interpuși, de deputatul fugar Sebastian Ghiţă. În urmă cu șapte ani, jurnaliștii de la Businness Magazin scriau că fratele omului de afaceri Sebastian Ghiţă, Alexandru Ghiţă, a preluat indirect 25% din capitalul social al Grupul Industrial GIR, operator telecom al cărui contract cu Loteria Română, în valoare de 17,3 milioane euro, urma să fie renegociat după ce a fost menţionat în raportul Curţii de Conturi pe 2011.

Și nu e singura legătură a Loteriei cu familia Ghiță.

Ani de zile tragerile Loto au fost difuzate de televiziunea publică. Însă, din 2018, extragerile Loteriei Române au putut fi urmărite la România TV. Loteria a plătit către postul lui Sebastian Ghiță 330.000 de euro anual, pentru difuzarea acestor trageri, sumă similară cu cea pe care o plătea către TVR. 

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

LIDAS Cea mai mare și mai modernă fabrică de panificație și patiserie congelată în Europa. Ridicată la Tulcea

Publicat

pe

De

Liviu Șotre, CEO LIDAS, vorbește despre visul unui antreprenor tulcean, o fabrică de peste 100 de milioane de euro și curajul de a nu se opri. Este povestea omului din spatele pâinii pe care mulți dintre noi o mâncăm, chiar dacă nu știm cine o frământă.

Dincolo de antreprenorul care a creat la Tulcea cea mai mare și mai modernă fabrică de panificație și patiserie congelată, dincolo de tânărul de 42 de ani care a dus visul părinților la alt nivel, dincolo de studiile care l-au pregătit pentru orice drum în viață, oricât de sus, oricât de greu, oricât de neprevăzut și oricât de grele ar fi greutățile foarte mari pe care le ridici zilnic când construiești ceva cu adevărat măreț , dincolo de soțul și tatăl care vrea un oraș mai bun și mai dezvoltat pentru familia sa și pentru toată comunitatea în care s-a născut, Liviu Șotre este modelul antreprenorului român dispus să lupte.

Liviu Sotre vrea mai mult și mai bine pentru cei de lângă el, și pentru asta nu se dă înapoi de la muncă, de la sacrificii personale care pot schimba destine.

Ne-a arătat, în discuțiile la fabrica de la Cataloi, fața nevăzută a microeșecurilor care fac posibil succesul. A drumului greu și cu provocări neprevăzute, necesar pentru a-ți îndeplini visul, și, mai ales, cât de important este să te focusezi pe călătorie mai mult decât pe destinație.

La marginea Deltei Dunării, departe de marile centre industriale ale României, un om a ales să construiască poate cea mai modernă fabrică de panificație congelată din Europa. A crescut în brutăria familiei, a crezut în pâine și în oameni. Astăzi, LIDAS traversează cea mai dificilă perioadă din istoria sa, dar povestea e departe de a se fi terminat.

Citește un amplu interviu în NewsWeek.

Citeste in continuare

Evenimente

Alergie vs. intoleranță alimentară: cum le deosebești corect

Publicat

pe

De

Alergie vs. intoleranță alimentară

Știai că până la 1 din 5 persoane din Europa declară că are o reacție adversă la alimente, dar doar o parte dintre acestea sunt alergii reale? Creșterea numărului de persoane care elimină alimente din dietă fără un diagnostic confirmat reflectă o confuzie tot mai frecventă între alergia alimentară și intoleranță. Deși pot avea simptome similare, cele două condiții sunt fundamental diferite, atât ca mecanism, cât și ca impact asupra sănătății.

Diferența dintre alergie și intoleranță alimentară

Deși la prima vedere simptomele pot părea similare, alergia și intoleranța alimentară au mecanisme complet diferite.

Alergia alimentară este o reacție a sistemului imunitar. Organismul identifică greșit o proteină din aliment ca fiind periculoasă și declanșează un răspuns defensiv. Acest proces implică anticorpi, în special imunoglobulina E (IgE), care determină eliberarea de histamină și alți mediatori inflamatori. Atfel, apare o reacție rapidă și poate afecta simultan mai multe sisteme ale organismului.

În schimb, intoleranța alimentară nu implică sistemul imunitar. Ea este, de cele mai multe ori, rezultatul unei incapacități a organismului de a digera sau procesa corect anumite substanțe. Un exemplu clasic este intoleranța la lactoză, cauzată de deficitul enzimei lactază.

Această diferență explică de ce alergia este, în general, mai imprevizibilă și mai severă decât intoleranța.

Cum se manifestă alergia alimentară

Alergia alimentară poate apărea rapid, uneori în câteva minute după ingestie, și chiar la cantități foarte mici din alimentul respectiv.

Manifestările pot include:

  • mâncărimi sau furnicături la nivelul gurii
  • umflarea buzelor, feței sau gâtului
  • erupții cutanate sau urticarie
  • dificultăți de respirație
  • greață, vărsături sau diaree
  • amețeală sau scăderea tensiunii arteriale

În formele severe, reacția poate evolua către anafilaxie, o urgență medicală care necesită intervenție imediată.

Un element esențial este faptul că reacția apare de fiecare dată când organismul este expus la alergen, indiferent de cantitate.

Cum se manifestă intoleranța alimentară

Spre deosebire de alergie, intoleranța alimentară are o evoluție mai lentă și simptome predominant digestive.

Cele mai frecvente manifestări sunt:

  • balonare
  • crampe abdominale
  • gaze intestinale
  • diaree
  • disconfort general după masă

Simptomele pot apărea la interval de câteva ore sau chiar până la 24–48 de ore după consum, ceea ce face identificarea alimentului responsabil mai dificilă.

Un aspect important este că intoleranța este adesea dependentă de doză. Multe persoane pot consuma cantități mici fără simptome semnificative.

De ce apare confuzia între alergie și intoleranța alimentară

Simptomele pot fi similare în unele cazuri, în special la nivel digestiv, ceea ce face diferențierea dificilă fără evaluare medicală.

Totodată, accesul rapid la informații online și tendința de autodiagnostic contribuie la etichetarea greșită a unor reacții drept „alergii”. Mulți pacienți elimină complet anumite alimente fără o confirmare medicală, ceea ce poate duce la dezechilibre nutriționale, mai ales la copii.

Există și situații în care simptomele sunt cauzate de alte afecțiuni, precum:

  • sindromul de intestin iritabil
  • intoleranța la histamină
  • sensibilitatea la aditivi alimentari
  • infecțiile digestive

Cum se pune diagnosticul corect

Diagnosticul nu ar trebui stabilit pe baza unei bănuieli sau a unui test interpretat izolat. Primul pas este istoricul clinic: ce aliment a fost consumat, în ce cantitate, cât de repede au apărut simptomele, ce manifestări au existat și dacă reacția s-a repetat.

În suspiciunea de alergie alimentară, medicul poate recomanda teste cutanate de tip prick, determinarea anticorpilor IgE specifici sau paneluri alergologice. Prezența IgE specifice indică sensibilizare, dar nu confirmă întotdeauna alergia clinică. Rezultatul trebuie interpretat împreună cu simptomele pacientului.

În unele situații pot fi utile testele de alergologie moleculară, investigațiile funcționale sau testele de provocare orală, realizate exclusiv în mediu medical controlat.

Pentru intoleranțe, abordarea poate include jurnal alimentar, dietă de eliminare și reintroducere controlată, teste pentru intoleranța la lactoză sau investigații specifice pentru boala celiacă ori alte afecțiuni digestive.

Ce rol are IgE în această diferențiere

Imunoglobulina E (IgE) este unul dintre cei mai importanți markeri utilizați în evaluarea reacțiilor alergice de tip imediat. În alergiile alimentare mediate imunologic, acest tip de anticorp este implicat direct în declanșarea răspunsului inflamator, prin activarea celulelor care eliberează histamină și alți mediatori chimici responsabili de simptomatologie.

În practica medicală, determinarea nivelului de IgE, fie total, fie specific pentru anumiți alergeni, reprezintă un instrument util în orientarea diagnosticului, mai ales în contextul unor simptome sugestive pentru o reacție alergică.

Astfel, testele rapide pentru determinarea IgE total, destinate utilizării profesionale, pot reprezenta un prim pas în evaluarea unui posibil teren alergic. De exemplu, testele dezvoltate de DDS Diagnostic sunt concepute pentru a oferi o evaluare rapidă, în punctul de îngrijire, facilitând trierea pacienților care necesită investigații alergologice suplimentare.

Este important de subliniat că aceste teste nu identifică alergenul responsabil și nu stabilesc un diagnostic de certitudine. Rolul lor este orientativ, contribuind la decizia medicală privind necesitatea unor analize mai detaliate, precum determinarea IgE specifice sau alte investigații alergologice.

Interpretarea rezultatelor trebuie realizată întotdeauna în context clinic, de către personal medical calificat, prin corelarea valorilor obținute cu istoricul pacientului și tabloul simptomatic.

Concluzie

Deși sunt frecvent confundate, alergia alimentară și intoleranța alimentară reprezintă două realități clinice diferite, cu mecanisme distincte și implicații importante asupra sănătății. În timp ce alergia implică un răspuns imun care poate evolua rapid și, uneori, sever, intoleranța este, în general, rezultatul unor mecanisme digestive sau metabolice și are un impact mai degrabă funcțional.

Citeste in continuare

Evenimente

Testul poligraf – Aliatul tău în litigiile de custodie sau moștenire

Publicat

pe

De

Testul poligraf

În disputele legale, fie că este vorba despre custodia copiilor sau partajarea unei moșteniri, adevărul joacă un rol crucial. Însă, uneori, declarațiile părților implicate nu sunt suficiente pentru a clarifica situația. În astfel de cazuri, testul poligraf poate fi un instrument valoros, oferind o perspectivă obiectivă asupra veridicității informațiilor prezentate.

Deși nu înlocuiește probele juridice tradiționale, poligraful poate sprijini procesul decizional, contribuind la identificarea discrepanțelor și la stabilirea unor concluzii mai clare pentru instanță sau părțile implicate.

Cum poate poligraful să sprijine litigiile de custodie

Disputele pentru custodia copiilor sunt adesea încărcate emoțional și pot implica acuzații contradictorii. În aceste situații, testul poligraf poate ajuta la:

  • Verificarea veridicității declarațiilor părților – poligraful detectează răspunsurile care generează reacții fiziologice asociate stresului sau ascunderii adevărului.
  • Clarificarea situațiilor de interes pentru copil – cum ar fi timpul petrecut cu fiecare părinte, implicarea efectivă în educație și îngrijire sau respectarea acordurilor existente.
  • Sprijin pentru mediatori și avocați – rezultatele testului pot oferi o imagine suplimentară care să susțină negocierile și discuțiile constructive.

Astfel, testul poligraf nu decide soarta unui litigiu, dar oferă un instrument suplimentar pentru luarea deciziilor informate, reducând incertitudinea și conflictul.

Rolul poligrafului în litigiile de moștenire

Moștenirile pot genera tensiuni puternice între membri ai familiei sau beneficiari, mai ales când există suspiciuni legate de fraudă sau omisiuni intenționate. În aceste cazuri, testul poligraf poate fi extrem de util:

  • Confirmarea informațiilor despre bunuri sau documente – detectarea eventualelor declarații false referitoare la posesia, transferul sau ascunderea bunurilor.
  • Sprijinirea investigațiilor patrimoniale – ajută la identificarea discrepanțelor între declarațiile părților și probele obiective.
  • Reducerea disputelor – un test poligraf realizat profesionist poate contribui la rezolvarea amiabilă a conflictelor, economisind timp și costuri juridice suplimentare.

În mod similar litigiilor de custodie, poligraful acționează ca un instrument de sprijin, oferind claritate într-un mediu încărcat emoțional.

Ce face diferența unui test poligraf eficient

Eficiența testului poligraf depinde de expertiza celui care îl administrează și de condițiile în care este realizat. Pentru rezultate de încredere, este esențial să se respecte:

  • Profesionalismul operatorului – experiența și competența specialistului sunt cruciale pentru interpretarea corectă a reacțiilor fiziologice.
  • Confidențialitatea și comunicarea corectă – toate etapele testului trebuie să respecte principiile etice și legale, protejând datele participanților.
  • Acuratețea echipamentului și metodologiei – poligraful trebuie calibrat corespunzător, iar întrebările formulate clar și structurat, pentru a evita interpretările eronate.

Aceste criterii fac diferența între un test superficial și un instrument util care poate sprijini procesele juridice și deciziile implicate.

Concluzie

Litigiile sensibile, fie că sunt legate de custodia copiilor, fie de moșteniri, necesită instrumente de încredere care să sprijine procesul decizional. Testul poligraf, administrat corect, poate oferi o perspectivă suplimentară valoroasă, reducând incertitudinea și contribuind la soluții echilibrate.

Pentru rezultate sigure și interpretări corecte, este esențial să apelezi la un specialist cu experiență în domeniu. Best-Polygraph se remarcă prin servicii de testare poligraf efectuate de experți cu experiență, care pun accent pe acuratețe, confidențialitate și comunicare corectă, asigurând rezultate pe care te poți baza în deciziile legale.

În situații delicate, nu lăsa incertitudinea să decidă pentru tine – apelează la profesioniști și asigură-ți liniștea și claritatea necesare în litigiile importante.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE