Evenimente
„Culisele statului paralel”. Mărcile Realitatea au trecut și pe la miliardarul fără chip. Neînțelegerile dintre Dobrescu și Schwartzenberg. Ce rol a avut Marta

Numele lui Dragoș Dobrescu se leagă și de o serie de denunțuri pe care omul de afaceri le-a făcut în legătură cu mărcile Realitatea, pe care acesta le-a cumpărat prin intermediul companiei Win Win Business&Lobby Company Limited.
„Elan Schwartzenberg mi-a spus că nu-l deranjează dacă eu cumpăr mărcile și a promis că, ulterior, am putea face un business împreună pe ele. Elan mi-a promis să cumpere mărcile în vara anului 2012 cu suma de 1.650.000 euro”, a declarat acesta în denunț.
Ulterior, Elan Schwartzenberg nu ar fi plătit suma în termen de 30 de zile, așa cum era înțelegerea, a mai precizat Dobrescu în denunț. Apoi tot Dobrescu spune că nimeni nu a știut că el e de fapt proprietarul acțiunilor, deși public, e de notorietate că Elan Schwartzenberg ar fi fost proprietarul Realitatea.
„I-am reproșat lui Elan Schwartzenberg că nu mi-a plătit banii conform înțelegerii și contractului pe care l-am avut, i-am reamintit că l-am notificat și că acel contract nu mai poate produce efecte, iar Elan s-a arătat deranjat că am angajat casa de avocatură Zamfirescu, Racoți pentru a apărat interesele Win Win Business&Lobby Company Limited. I-am spus lui Elan că el, cu avocatul Piperea, a pierdut procesul, iar eu, cu ceilalți avocați, am apărat mărcile Realitatea și chiar am obținut o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă în acest sens. Săptămâna trecută i-am cerut lui Ionescu Ion să-l notifice pe avocatul Piperea cu privire la faptul că acesta nu are niciun drept de reprezentare a Win Win Business&Lobby Company Limited. Cred că Elan încearcă să găsească un cumpărător pentru mărcile Realitatea, sperând astfel să-mi dea banii pe mărci și să obțină și un beneficiu din această vânzare. Nu m-a contactat nicio persoană interesată de cumpărarea mărcilor. De altfel, nici nu este posibil să încerce cineva să cumpere de la mine, pentru că nu știe nimeni că sunt proprietar. Toate lumea știe că Elan Schwartzenberg e proprietarul mărcilor Realitatea TV”, a precizat Dobrescu în 2013.
În același an, într-un alt denunț, pe același subiect, Dobrescu s-a contrazis. Inițial, afaceristul a spus că Elan nu s-a arătat deranjat dacă el este cel care cumpără mărcile Realitatea. Ulterior, Dobrescu a susținut că Elan l-a rugat să le cumpere.
„Elan m-a rugat să cumpăr mărcile Realitatea pentru că el nu putea să le cumpere în acel moment. Nu a fost o operațiune premeditată sau dorită de mine. Nu am fost și nu voi fi proprietar de presă. Cred că am ajuns proprietarul acestor mărci din întâmplare. Urma ca Elan să-mi plătească mărcile după aceea. Nu am stabilit cu el o dată exactă. Cred că Elan era foarte grăbit când mi-a cerut asta, pentru că mărcile erau deja scoase la licitație. La vreo două luni după aceea, i-am cerut banii pe care îi dădusem pe mărci. Între timp și relația noastră se deteriorase total. La un moment dat, când relația noastră a devenit tensionată, am insistat să-mi dea banii pe care îi plătisem pe mărci. Relația dintre mine și Elan a devenit tensionată odată cu dispariția lui Codruț Marta”, a explicat Dobrescu.
Deși recunoaște relațiile de afaceri cu Elan Schwartzenberg, căruia i-a plătit de mai multe ori în contul societății Melici, sume de bani reprezentând comisioane pentru vânzările de terenuri, Dragoș Dobrescu nu a ezitat, așa cum a fost cazul în denunțul formulat despre dispariția lui Codruț Marta, să-și bage la înaintare partenerul de afaceri. Practică pe care nu s-a sfiit să o aplice și în cazul altor colaboratori.
Interesant este că și numele lui Codruț Marta, dispărut în anul 2012, are legătură cu aceleași mărci Realitatea, se arată într-un proces verbal din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În procesul verbal obținut de jurnaliștii Realitatea PLUS scrie că „în cursul anului 2012 au fost înstrăinate mărcile deținute de SC „,Realitatea Media” SA printr-o licitație organizată de administratorul judiciar Rovigo SPRL. Câștigătorul licitației a fost Win Win Business&Lobby, o societate comercială înregistrată în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, având ca unic acționar societatea comercială Amos Services SA, aceasta din urmă fiind înregistrată în Panama. Prin această modalitate au fost vândute nu numai mărcile „,Realitatea TV” și „The Money Channel”, dar și toate mărcile reprezentând emisiunile postului de televiziune Realitatea TV. Conform contractului de vânzare, SC „Realitatea Media” SA și-a rezervat dreptul de a răscumpăra mărcile în anumite condiții. Din declarația martorului Blejnar Sorin rezultă că banii cu care au fost plătite mărcile Realitatea sunt de fapt ai lui Marta Codruț Alexandru”, potrivit documentului.
Sursa: Realitatea din Justitie
Evenimente
BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, trage un semnal de alarmă vizavi de închiderea pe bandă rulantă a centralelor pe crăbune. Ministrul spune că, la iarnă, când consumul de energie crește foarte mult, România riscă să intre în blackout.
„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la un post TV.
„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.
Dacă păstrăm centralele pe cărbune, ne amendează UE cu 2 miliarde de euro
Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.
Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.
„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.
„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de doi ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.
Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI
Averea miliardarului Elon Musk, CEO Tesla și SpaceX, a depășit miercuri, pentru scurt timp, pragul istoric de 500 de miliarde de dolari, potrivit clasamentului Miliardarii în timp real al revistei Forbes, citat de AFP.
Valoarea netă a averii lui Musk a atins 500,1 miliarde de dolari, înainte de a scădea la 499,1 miliarde de dolari. Pe lista Forbes, Musk este urmat de Larry Ellison (Oracle), cu 350,7 miliarde de dolari, și de Mark Zuckerberg (Meta), cu 245,8 miliarde de dolari.
Antreprenorul născut în Africa de Sud a absolvit Universitatea din Pennsylvania și a abandonat studiile la Stanford, dedicându-se afacerilor. În 1999 a vândut o companie de software către Compaq pentru peste 300 de milioane de dolari. Ulterior, a fondat o companie care a fuzionat cu PayPal, iar în 2002 a lansat SpaceX, iar un an mai târziu s-a alăturat Tesla.
Recent, consiliul de administrație Tesla a propus un nou plan de remunerare pentru Musk, care ar putea primi acțiuni în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, dacă producătorul auto va atinge o serie de obiective ambițioase de performanță.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
INS: RATA ȘOMAJULUI A URCAT LA 5,9% ÎN LUNA AUGUST
Aproape jumătate de milion de români nu au loc de muncă: rata șomajului a urcat la 5,9% în august, față de 5,8% în luna anterioară, conform datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.
Rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile fiind 6,2% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,5% în cazul celor de sex feminin).
„Reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 23,5%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada aprilie – iunie 2025”, au transmis reprezentanții INS.
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,7% pentru luna august 2025 (5% în cazul bărbaților și 4,5% în cazul femeilor). Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,7% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna august 2025.
Sursa: Realitatea Financiara
-
Evenimenteacum 2 zile
RĂCIREA BRUSCĂ A VREMII A URCAT EXPLOZIV PREȚUL ENERGIEI ȘI GAZELOR. ROMÂNIA, A DOUA CEA MAI SCUMPĂ DIN UE
-
Uncategorizedacum 2 zile
Axis Communications: două zile de inovație și colaborare în industria de securitate alături de partenerii de tehnologie
-
Companiiacum 2 zile
Două echipaje RedLotus Sailing au urcat pe podiumul Bosphorus Cup. Ostwind, condus de Andrei Nicolescu, a ocupat locul I la categoria ORC C
-
Companiiacum 2 zile
Transformă recenziile în clienți: cum recenziile de 5 stele îți cresc credibilitatea și vizibilitatea online
-
Evenimenteacum 2 zile
Situație incredibilă la CFR Călători. Zeci de locomotive electrice ar putea rămâne în gări, din cauza datoriilor.
-
Evenimenteacum 2 zile
IRCC CREŞTE LA 6,06% | Realitatea Financiară
-
Evenimenteacum 2 zile
Nicușor Dan a retrimis în Parlament legea care propune scutirea de impozit pentru veniturile din criptomonede. Ce l-a nemulțumit pe președinte?
-
Evenimenteacum o zi
Guvernul a adoptat rectificarea bugetară „de compromis”. Cei mai mulți bani se duc pe salarii și pensii