Stiri economice
O nouă lege promulgată în Germania ar putea duce la investiții de 415 miliarde de dolari în criptoactive – Capital
Legea privind localizarea fondurilor, care a intrat în vigoare joia trecută, ar putea, în teorie, să genereze un flux de investiții de 415 miliarde de dolari în criptoactive, cu condiția ca fiecare Spezialfond să aloce întregul procent de 20%.
O nouă lege în Germania
Deși este puțin probabil ca această sumă teoretică să intre în totalitate în investiții legate de criptoactive, promulgarea legii este o veste importantă pentru industrie și un vot de încredere pentru criptoactive și potențialul acestora.
Spezialfonds sunt principalele vehicule de investiții instituționale din Germania. Orice alocare considerabilă în criptoactive ar avea un impact mare, datorită statutului Germaniei de cea mai mare economie din zona euro.
JP Morgan este optimistă cu privire la actualizările Ethereum care catalizează o industrie de staking cu o miză de 40 de miliarde de dolari
Săptămâna trecută, JP Morgan a afirmat că îmbunătățirile iminente aduse rețelei Ethereum ar putea duce la recompense de 40 de miliarde de dolari pentru staking până în 2025.
Într-un raport publicat recent, banca a afirmat că, pe măsură ce rețelele blockchain devin mai eficiente din punct de vedere energetic, popularitatea lor crește, iar staking devine tot mai folosit, urmând să crească ca sursă de venit atât pentru investitorii individuali, cât și pentru cei instituționali.
Boom pe piaţa criptomonedelor
Acest boom va fi determinat în mare parte de trecerea de la proof-of-work la proof-of-stake, care urmează să fie implementată în cadrul lansării Ethereum 2.0, anul viitor. Proof-of-work a fost criticat în trecut pentru procesele sale care necesită multă energie, care validează toate tranzacțiile din rețea. Cu toate acestea, proof-of-stake va oferi scalabilitate și eficiență în cadrul rețelei și va permite investitorilor să își păstreze fondurile în blockchain în schimbul unor recompense financiare.
JP Morgan a subliniat faptul că, în prezent, staking-ul generează în fiecare an circa 9 miliarde de dolari pentru industrie. Cu toate acestea, actualizarea la Ethereum 2.0 și proof-of-stake vor cataliza plățile pentru staking, care vor crește inițial la 20 de miliarde de dolari după lansare și vor ajunge la 40 de miliarde de dolari până în 2025. De asemenea, a precizat că, pe măsură ce volatilitatea criptoactivelor scade, obținerea de randamente pozitive va ajuta și mai mult piața să devină mai mainstream.
eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. Platforma eToro permite tuturor să investească în activele pe care și le doresc, de la acțiuni la mărfuri până la active cripto.
Suntem o comunitate globală cu peste 20 milioane de utilizatori înregistrați care își împărtășesc strategiile de investiții; oricine poate copia tranzacțiile celor care au avut cel mai mult succes. Datorită simplității platformei, utilizatorii pot cumpăra, deține sau vinde active, pot să își monitorizeze portofoliul în timp real, și pot tranzacționa oricând doresc.
Atenționare privind exonerarea de răspundere
Această comunicare este doar în scopuri de informare și educație și nu trebuie luată drept sfat pentru investiții sau recomandare personală, ofertă sau solicitare de a cumpăra sau vinde orice instrumente financiare. Acest material a fost pregătit fără a ține cont de vreun obiectiv de investiții anume al destinatarului sau de situația sa financiară și nu a fost pregătit în conformitate cu cerințele legale și de reglementare pentru promovarea cercetărilor independente. Orice referință la performanțele trecute sau viitoare ale unui instrument financiar, indice sau produs de investiții complex nu sunt și nu trebuie considerate a fi un indicator sigur pentru rezultate viitoare. eToro nu își asumă nicio răspundere că informațiile incluse în acest raport sunt în totalitate corecte și complete.
Evenimente
Aleșii pregătesc un cadou de milioane pentru directorii din companiile de stat. Lege specială pentru pensii uriașe
O propunere legislativă, care a trecut deja de Senat, urmărește modificarea legii, astfel încât directorii și administratorii companiilor, care sunt numiți pe baza unui contract de mandat, să beneficieze de vechime în muncă la calcularea pensiilor. Altfel spus, ca activitatea desfășurată în baza unui contract de mandat să fie contabilizată ca vechime în muncă, chiar daca acești directori sunt delegați pentru o perioada limitată de timp, potrivit Realitatea Plus.
Concret, se dorește introducerea a două noi articole în Codul Muncii ce vizează contractele de mandat, definite drept contractele în temeiul cărora o persoană desfășoară activități profesionale, în schimbul unei remunerații.
O altă prevedere vizează o excepție de la Legea pensiilor astfel încât aceste contracte de mandat să fie asimilate salariilor, altfel spus directorii să beneficieze de aceleași drepturi ca și salariații, unul dintre acestea fiind chiar vechimea în muncă. Inițiatorii spun că fără această măsură, directorii care își desfășoară activitatea în baza unui contract de mandat sunt discriminați în raport cu ceilalți salariați.
Chiar și așa, propunerea legislativă a primit avize negative pe linie, atât de la Consiliul Legislativ cât și de la Consiliul Economic-Social, dar și de la Guvern.
Un argument, prezent în toate cele trei avize, este că aceste contracte de mandat prin care sunt numiți directorii societăților comerciale nu sunt identice cu contractele de muncă. Ba mai mult, persoana care dă un mandat nu este un angajator, deci mandatarul nu are calitatea de salariat.
În al treilea rând, contractul individual de muncă presupune o relație de subordonare a angajatului faţă de angajator, în timp ce, în cazul contractului de mandat, nu există o astfel de subordonare. Nu în ultimul rând, cei de la CES subliniază că inițiativa legislativă se referă doar la directori, însă și alte persoane pot desfășura activități în baza unui contract de mandat, fără ca legea să facă referire la situațiile acestea.
Evenimente
CULISELE STATULUI PARALEL. MINISTRUL ENERGIEI, DESPRE COMPANIA DIN UNGARIA CARE VREA SĂ INTRE PE PIAȚA DIN ROMÂNIA: ”S-A ÎNCERCAT O NEGOCIERE”
Ministrul Energiei – Sebastian Burduja a vorbit, joi seara, la Culisele Statului Paralel, despre compania de stat din Ungaria care dorește să preia o parte din E.ON.
Întrebat de ce suntem din nou în situația ca fostele companii românești care au fost privatizate să intre pe mâna altor țări cu referire la o companie de stat din Ungaria ce dorește să preia o parte din E.ON, Sebastian Burduja a spus: „Știu că au existat niște discuții, s-a încercat o negociere, am văzut RomGaz-ul ar fi fost sfătuită să intre în această negociere, am văzut că și Hidroelectrica. Înțeleg că ungurii, adică compania de stat MVM, au de fapt câștig de cauză pentru că au făcut o ofertă mai bună către E.ON. În acest moment, poziția grupului E.ON și oficială și informală în toate discuțiile pe care le-am purtat cu dânșii este că evaluează posibilitatea unei vânzări strict a componentei de furnizare. Asta înseamnă că nu au ajuns nici măcar la o decizie finală de a vinde. Evaluează, au mai făcut asta și acum câțiva ani, nu este o nouătate pentru că grupul E.ON, la nivelul grupului mare, în Germania, se concentrează pe partea de distribuție, deci pe investiții în rețele, acestea e modelul lor de business, dar până nu avem o decizie clară a grupului că vrea să vândă, cred că e prematur să ne expunem cu privire la posibilii cumpărători. Cu siguranță statul român va analiza foarte bine orice astfel de tranzacție”.
„Din punctul meu de vedere, Hidroelectrica a făcut un lucru bun că a intrat pe piața de furnizare, chiar dacă au fost probleme știm cu toții, s-a facturat cu încălzire. S-a luat de la zero această parte de furnizare pentru o companie care toată existența ei a făcut producție. Dar iată că acum e o companie foarte importantă, cred că are peste un milion de clienți în portofoliu, și întotdeauna combinația de producție cu furnizare este una principial corectă.
Romgazul poate face același lucru pe partea de gaze, dacă vor cumpăra o companie existentă în piață sau își vor dezvolta ei pe forțe proprie această capacitate și probabil pe bani mai puțini, vom vedea. E o decizie strategică pe care managementul companiei o va lua, dar activând companii mari românești în zona de furnizare, cu siguranță sprijinim și clientul final”, a mai spus ministrul
Întrebat cum se simte când vede că terminalul de la Alexandropolis este operaționalizat și România, deși putea să fie acționară, cu 30%, nu este, pentru că Virgil Popescu a zis că n-are nevoie România, acesta a răspuns: „ Nu vreau să comentez ce a fost, iertați-mi abordarea, eu vreau să privesc înainte. Pentru noi, prioritar pe zona de gaze, e proiectul Neptundeep, e un proiect perfect în grafic până acum. Cred că e prea de vreme să spunem asta, sigur că din perspectiva securității energetice o diversificare a opțiunilor este principial corectă. Dacă acest terminal va fi finalmente profitabil, repet, e prea de vreme să o spunem. N-au dus-o grozav în ultima perioadă. Premisele nu au fost cele mai bune”.
Evenimente
Cât au costat deplasările lui Iohannis în străinătate? „A spart pușculița” pe final de mandat – CALCUL
În ultimii 3 ani de mandat, președintele Klaus Iohannis a cheltuit pentru deplasări externe peste 25 de milioane de euro. Prin comparație cu primii ani ai primului mandat, sumele folosite de șeful statului pentru călătorii peste hotare au explodat pur și simplu după 2022, relevă datele analizate de Profit.ro.
În 2015, primul an din primul mandat, suma totală cheltuită pentru deplasări externe a fost de 8,5 milioane de lei, arată datele profit.ro.
Apoi, valoarea acestora a rămas oarecum constantă, în următorii ani, undeva în jur de 6 milioane de lei pe an.
În 2019, ultimul an din primul mandat la Cotroceni al lui Klaus Iohannis, s-a înregistrat primul salt semnificativ, cheltuielile de acest fel urcând brusc, până la 10 milioane de lei.
Al doilea mandat a început cu pandemia Covid 19 și restricțiile de deplasare. Odată cu eliminarea acestora, sumele cheltuite de șeful statului pentru călătoriile în străinătate au explodat.
În 2022 a fost un hop până la 17 milioane de lei, iar în 2023 s-a bătut orice record, cu o sumă totală dată pe deplasările externe de 41,1 milioane de lei. A fost și anul celor mia controversate vizite peste hotare, cu două turnee – unul de 9 zile în AMERICA DE SUD (din care publice au fost doar 4, restul fiind ocupate de “activități private”) și unul de 10 zile în AFRICA, unde familia Iohannis a avut timp de de SAFARI.
Carmen Iohannis, dans tribal în Kenya. Președintele a refuzat invitația – VIDEO
Klaus și Carmen Iohannis au mers în safari în Kenya – Cum s-a relaxat președintele în ziua sa liberă – FOTO
Anul curent, până în august, Iohannis a avut călătorii în valoare de 20 de milioane de lei.
Trecând la cheltuielile totale ale președintelui, în 2015, bugetul Președinției era de 37,4 milioane de lei, pentru ca în 2024 să fie programat un buget de 135 de milioane de lei, rectificat în plus cu 7 milioane de lei, chiar săptămâna trecută.
-
Evenimenteacum 2 zile
Aleșii pregătesc un cadou de milioane pentru directorii din companiile de stat. Lege specială pentru pensii uriașe
-
Evenimenteacum 2 zile
CULISELE STATULUI PARALEL. MINISTRUL ENERGIEI, DESPRE COMPANIA DIN UNGARIA CARE VREA SĂ INTRE PE PIAȚA DIN ROMÂNIA: ”S-A ÎNCERCAT O NEGOCIERE”
-
Automotiveacum 2 zile
Solutii de rent a car moderne si avantajoase