Stiri economice
Încep restricțiile în România. Intră în vigoare de marți, 24 august. Cine sunt cei vizați de noile măsuri – Capital
Vești proaste pentru cei care locuiesc în localitatea Mărgău, din județul Cluj. Potrivit ultimelor informații, s-a ajuns la o incidență de 5,58 la mia de locuitori. Trebuie menționat faptul că localitatea are o populație de 1614 persoane, dintre care 9 au fost diagnosticate cu COVID-19.
În acest context, începând cu data de marți, 24 august 2021, pentru o perioadă de 14 zile se impun restricții. Mai exact, cinematografele se vor închide, iar spectacolele vor fi interzise.
Totodată, nunțile botezurile, dar și alte evenimente private vor fi și ele interzise, iar restaurantele se închid și ele. Barurile, cluburile, dar și sălile de jocuri de noroc vor fi închise și ele pentru o perioadă de 14 zile.
În același timp, se închid și piscinele, dar și sălile de fitness.
Restricțiile care vor intra în vigoare de marți, 24 august
a) organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt interzise;
b) organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise;
c) organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt interzise;
d) activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber sunt interzise;
e) organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) sunt interzise;
f) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este interzisă;
g) activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
h) măsurile prevăzute la lit. f) și lit. g) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
i) în situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la lit. f) și lit. g) este restricționată sau închisă se permit prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
j) prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit h), cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
k) activitățile în baruri, cluburi și discoteci sunt interzise;
l) activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;
m) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este interzisă;
Evenimente
Ziua resetării – Anca Alexandrescu la Realitatea Plus, alături de George Simion – LIVE TEXT/VIDEO
George Simion: „Această ordine din sondaje arată realitatea pe care o vedem și în stradă. Și atunci, cei care au lansat niște fumigene de sondaje sunt cei care fac și exit-poll-uri și trebuie să fie foarte prudenți.”
Anca Alexandrescu: „Să fim sinceri, singurul sondaj real este cel de la urne. (…) Așa cum am reușit cu toți prietenii mei și chiar și cu cei care au dezertat, așa voi reuși să pun împreună primarii de sector, să-i scot în stradă să vadă realitatea.
(…)
Mă bucur foarte tare că dl Călin Georgescu a stat departe de aceste alegeri; este exact ceea ce trebuia să facă. orice implicare a sa în această campanie ar fi însemnat o complicare a situației domniei sale, poate chiar și un alt dosar. Având în vedere că țin enorm la doamna Cristela Georgescu, mă bucur enorm de această atitudine.
Vă spun sigur că alegerea mea va însemna căderea guvernului și căderea coaliției și reinstaurarea statului de drept, așa cum trebuia să fie încă de anul trecut. Nu am niciun fel de emoții, pentru că nu am nicio miză personală. În niciun caz nu se pune problema să iau partea lui George Simion.”
Toate aceste mizerii au apărut în spațiul public pentru că reprezentanții acestei „coaliții a răului” își doresc ca discuția să nu se poarte despre ceea ce se întâmplă în țara asta, despre sărăcia care ne înconjoară. Ei își doresc, de fapt, să vă sucească mințile și să nu vă uitați la problemele reale ale acestei țări.”
Georgie Simion: „Asupra celor care își vând voturile nu putea interveni. Suntem pregătiți să o susținem pe Anca, avem și numărătoare paralelă și avem oameni și pe stradă, dacă se va încerca cumpărarea de voturi, pentru că acolo ajung banii. (…) Dacă cei doi candidați de la București și Buzău câștigă, prin moțiune de cenzură sau pe alte căi, acest guvern trebuie să cadă.”
Anca Alexandrescu, replică pentru Ninel Peia: Dacă eu ies primar, vă garantez că PSD va vota moțiunea împotriva guvernului.
Evenimente
Anca Alexandrescu: Mă bucur că dl. Călin Georgescu a stat departe de aceste alegeri – VIDEO
Candidata independentă susținută de AUR la Primăria Generală a Capitalei, Anca Alexandrescu, a lansat un mesaj ferm cu doar câteva ore înainte de încheierea campaniei electorale. Ea a subliniat că decizia lui Călin Georgescu de a nu se implica în scrutin este „exact ceea ce trebuia să facă”, evitând astfel complicații suplimentare.
„Mă bucur foarte tare că dl. Călin Georgescu a stat departe de aceste alegeri; este exact ceea ce trebuia să facă. Orice implicare a sa în această campanie ar fi însemnat o complicare a situației domniei sale, poate chiar și un alt dosar”, a declarat Alexandrescu.
Evenimente
Sondajul care dinamitează sistemul: Anca Alexandrescu, pe primul loc în lupta pentru Primăria Generală – ATLASINTEL
Un nou sondaj AtlasIntel, ultimul înaintea scrutinului de duminică, provoacă șoc în inima sistemului. Candidata suveranistă Anca Alexandrescu este creditată cu prima șansă, la o zecime de procent în fața lui Daniel Băluță. Alexandrescu și Băluță au făcut schimb de locuri față de precedenta cercetare. Ciprian Ciucă se află pe al treilea loc, iar rezultatul lui Durlă pare să fie pierdut în cursă.
Al treilea sondaj AtlasIntel, realizat la comanda HotNews, o indică, pentru prima dată, pe locul 1 pe Anca Alexandrescu. Cu 24%, candidata susținută de AUR este cu doar 0,1% în fața lui Daniel Băluță, care are 23,9%.
Cei doi se aflau pe primele locuri, dar în ordine inversă față de al doilea sondaj AtlasIntel, din 1 decembrie, diferența fiind tot de 0,1%.
Ciucu 20,2%, Drulă 15,3%
Pe locul 3 se află Ciprian Ciucu, reprezentantul PNL, cu 20,2%, la sub 4% de cei doi.
Candidatul USR Cătălin Drulă este pe locul 4, cu 15,3%. Drulă a rămas constant, anteriorul sondaj arătându-l la 15,5%
- Sondajul de opinie a fost realizat de AtlasIntel pentru HotNews în perioada 1-5 decembrie 2025, pe un eșantion de 2.188 de persoane.
- Sondajul AtlasIntel a fost realizat prin metoda recrutare digitală aleatorie și are o marjă de eroare de 2 puncte procentuale, la un grad de încredere de 95%.
- Sondajele AtlasIntel au fost aproape de rezultat la alegerile locale din 2024. La alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, însă, aceeași casă de sondare l-a plasat pe Călin Georgescu abia pe 5, departe de rezultatul de la vot, dând-o însă pe Elena Lasconi ca finalistă, ceea ce s-a întâmplat.
-
Evenimenteacum 2 zile
Cartea „Barometrul Puterii Geopolitice și Noua Ordine Mondială”, semnată de Daria Gușă, a fost lansată oficial
-
Evenimenteacum o zi
Clanul Vasiloi, protejat de Ciprian Ciucu
-
Evenimenteacum 2 zileDragoş Dobrescu şi partenerii lansează în România conceptul proiectului DraculaLand – o investiție privată de peste 1 miliard de euro
-
Evenimenteacum 2 zile
Plafonarea prețurilor la alimente, mai mult rea, decât bună. Economiștii spun că duce la creștere, nu la mâncare ieftină pe rafturi
-
Evenimenteacum 2 zile
Modificare crucială. Se elimină plafonul controversat ce afecta drepturile păgubiților
-
Evenimenteacum 2 zile
Manuela Hărăbor: „Eu nu găsesc decât un singur nume care poate să ne reprezinte: Anca Alexandrescu”
-
Evenimenteacum o zi
Ministerul Transporturilor îl sfidează pe Bolojan: indemnizații aprobate de 27.000 lei net la Aeroporturi București. Propunerea de 11.000 de lei a Fondului Proprietatea, respinsă
-
Evenimenteacum 22 de ore
Anca Alexandrescu spulberă minciunile sistemului la Realitatea Plus – Live text





