A aparut o noua hotarare judecatoreasca devastatoare pentru dusmanii Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ). La 8 septembrie 2021, judecatoarele Elena Barbu, Eleni Cristina Marcu si Ana-Hermina Iancu de la Inalta Curte de Casatie si Justitie i-au cumintit pe fostii paraditori de la DNA Ploiesti Mircea Negulescu „Portocala” (foto dreapta) si Lucian Onea (foto stanga) cand acestia s-au ridicat impotriva sectiei speciale, dezvaluie Lumea Justitiei.
Mai exact, dupa cum puteti citi in incheierea anexata la final (publicata miercuri, 29 septembrie 2021, de G4media.ro), „inculpatul B.” (usor de identificat in persoana lui Negulescu) a ridicat exceptia nulitatii absolute a rechizitoriului si a actelor de urmarire penala efectuate in cauza de catre SIIJ, raportat si la Decizia nr.390 din 8 iunie 2021 a Curtii Constitutionale. Argumentele din exceptie au fost insusite de catre „inculpatul A.” (Onea). Neavand la dispozitie exceptia, dar judecand dupa argumentele ICCJ, ne ramane de presupus ca „Portocala” si Lucica i-au cerut instantei sa nu tina cont de Decizia CCR 390/2021, ci in schimb sa aplice Decizia Curtii de Justitie a Uniunii Europene din 18 mai 2021, prin care CJUE s-a pronuntat impotriva SIIJ.
Pe de alta parte, cele trei judecatoare supreme le-au inchis gura fostelor glorii ale „Unitatii Haules”, explicandu-le de ce decizia citata a Curtii Constitutionale are prevalenta in fata unei decizii a CJUE. Dupa cum veti vedea mai jos, completul Barbu-Marcu-Iancu nu a facut altceva decat sa ia cu copy-paste pasaje din Decizia CCR 390/2021. Mentionam ca a existat o opinie separata, dar nu in sensul admiterii aberatiilor lui Mircea Negulescu si Lucian Onea, ci pentru pronuntarea asupra lor odata cu solutionarea fondului cauzei penale.
Iata principalul fragment din incheierea ICCJ din 8 septembrie 2021 (dosar nr. 1916/1/2019):
„Asupra cererii formulate de aparatorul ales al inculpatului B. Privind exceptia nulitatii absolute a rechizitoriului si a actelor de urmarire penala efectuate in cauza de catre Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie:
In opinie majoritara, urmeaza a respinge exceptia nulitatii absolute a rechizitoriului si a actelor de urmarire penala efectuate in cauza de catre Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie invocata de aparatorul ales al inculpatului B., insusita si de catre inculpatul A..
1. Drept urmare, asupra exceptiei privind nulitatea absoluta a rechizitoriului si a actelor de urmarire penala efectuate in cauza de S.I.I.J., invocata de inculpatul B., insusita si de inculpatul A., Inalta Curte constata ca, in baza Hotararii C.J.U.E, din 18 mai 2021 nu poate fi retinuta si constatata pretinsa necompetenta a organului de urmarire penala in instrumentarea cauzei de fata.
2. Se retine astfel ca prin Hotararea C.J.U.E mai sus evocata s-a stabilit, intre altele, ca art.2 si art.19 alin. (1) al doilea paragraf T.U.E, precum si Decizia 2006/928 trebuie interpretate in sensul ca se opun unei reglementari nationale care prevede infiintarea in cadrul Ministerului Public a unei sectii specializate care are competenta exclusiva de a ancheta infractiunile savarsite de judecatori si de procurori fara ca infiintarea unei astfel de sectii sa fie justificata de imperative obiective si verificabile legate de buna administrare a justitiei si sa fie insotita de garantii specifice care sa permita, pe de o parte, sa se inlature orice risc ca aceasta sectie sa fie folosita ca instrument de control politic al activitatii respectivilor judecatori si procurori susceptibil sa aduca atingere independentei acestora si, pe de alta parte, sa se asigure ca respectiva competenta poate fi exercitata in privinta acestora din urma cu respectarea deplina a cerintelor care decurg din art.47 si 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. […]
Deopotriva, se retine, ca prin aceeasi hotarare a C.J.U.E, s-a stabilit ca principiul suprematiei dreptului Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari de rang constitutional a unui stat membru, astfel cum este interpretata de instanta constitutionala a acestuia, potrivit careia o instanta inferioara nu este autorizata sa lase neaplicata din oficiu o dispozitie nationala care intra in domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928 si pe care o considera, in lumina unei hotarari a Curtii, ca fiind contrara acestei decizii sau art.19 alin. (1) al doilea paragraf T.U.E.
Avand in vedere aspectele asupra carora C.J.U.E s-a pronuntat prin hotararea precitata, aspecte care decurg din dreptul Uniunii si, in special, din valoarea statului de drept prevazuta la art.2 din T.U.E, Curtea Constitutionala a Romaniei a analizat, potrivit competentei sale, in ce masura principiul statului de drept, care are consacrare expresa in dreptul national, in art.l alin. (3) din Constitutia Romaniei, este afectat prin reglementarile care guverneaza S.I.I.J.
Prin decizia nr.390/08.06.2021 Curtea Constitutionala a constatat ca reglementarea nationala care guverneaza infiintarea S.I.I.J respecta prevederile constitutionale cuprinse in art.l alin.(3) referitoare la statul de drept si in art.21 alin. (1) si (3) referitoare la accesul liber la justitie, dreptul la un proces echitabil si solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil si implicit este in acord cu prevederile art.2 si ale art.19 alin. (1) din T.U.E, argumentele formulate in sprijinul concluziei exprimate regasindu-se in paragrafele 56 – 76 ale deciziei.
La paragraful 80 din decizia nr.390, in examinarea aspectului referitor la interpretarea principiului ‘suprematiei dreptului Uniunii’, din perspectiva caruia CJUE stabilise ca acesta se opune unei reglementari de rang constitutional a unui stat membru, astfel cum este interpretata de instanta constitutionala a acestuia, potrivit caruia o instanta inferioara nu este autorizata sa lase neaplicata din oficiu o dispozitie nationala pe care o considera contrara dreptului Uniunii, Curtea Constitutionala a subliniat ca ‘o instanta judecatoreasca are abilitatea sa analizeze conformitatea unei dispozitii ‘din legile interne’, deci apartinand dreptului intern cu dispozitiile de drept european prin prisma art.148 din Constitutie si, in cazul in care constata contrarietatea, are competenta sa aplice cu prioritate dispozitiile de drept al Uniunii in litigiile ce antameaza drepturile subiective ale cetatenilor. In toate cazurile, Curtea constata ca, prin notiunile de ‘legi interne’ si ‘drept intern’, Constitutia are in vedere exclusiv legislatia infraconstitutionala, Legea fundamentala prezervandu-si pozitia ierarhic superioara in virtutea art. 11 alin. (3). Asa fiind, atunci cand stabileste ca ‘prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne’, art. 148 din Constitutie nu atribuie dreptului Uniunii prioritate de aplicare fata de Constitutia Romaniei, astfel ca o instanta nationala nu are abilitarea de a analiza conformitatea unei dispozitii din dreptul intern, constatate ca fiind constitutionale prin prisma art. 148 din Constitutie, cu dispozitiile de drept european. Sistemul dreptului romanesc este format din totalitatea normelor juridice adoptate de catre statul roman si care trebuie sa fie in consonanta cu principiul suprematiei Constitutiei si principiul legalitatii, care sunt de esenta cerintelor statului de drept, principii inscrise in art. 1 alin. (5) din Constitutie, potrivit caruia ‘In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie’, unica autoritate legiuitoare a tarii fiind Parlamentul, avand in vedere ca statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale. Democratia constitutionala, intr-un stat de drept, nu este insa o abstractie, ci este o realitate a unui sistem in cadrul caruia suprematia Constitutiei limiteaza suveranitatea legiuitorului, care in procesul de creare a normelor juridice si de adoptare a unor acte normative trebuie sa tina cont de o serie de principii de rang constitutional (a se vedea Decizia nr. 104 din 6 martie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 446 din 29 mai 2018, paragraful 73).
De asemenea, retine Inalta Curte ca fiind deosebit de relevant in cauza paragraful 84 din decizia nr.390 unde se mentioneaza ca ‘C.J.U.E., declarand caracterul obligatoriu al Deciziei 2006/928, a limitat efectele acesteia dintr-o dubla perspectiva: pe de o parte, a stabilit ca obligatiile ce rezulta din decizie cad in sarcina autoritatilor romane competente sa colaboreze institutional cu Comisia Europeana (paragraful 177 din hotarare), deci in sarcina institutiilor politice, Parlamentul si Guvernul Romaniei, si, pe de alta parte, ca obligatiile se exercita in temeiul principiului colaborarii loiale, prevazut de art. 4 din TUE.
Din ambele perspective, obligatiile nu pot incumba instantelor de judecata, organe ale statului care nu sunt abilitate sa colaboreze cu o institutie politica a Uniunii Europene’. In continuare, instanta de contencios constitutional a aratat ca, in aplicarea Hotararii C.J.U.E din 18 mai 2021, ‘judecatorul national nu poate fi pus in situatia de a decide aplicarea prioritara a unei recomandari in detrimentul legislatiei nationale intrucat rapoartele M.C.V. nu normeaza, deci, nu sunt susceptibile de a intra intr-un conflict cu legislatia interna. Aceasta concluzie se impune cu atat mai mult in ipoteza in care legislatia nationala a fost declarata conforma Constitutiei de catre instanta constitutionala nationala prin prisma dispozitiilor art.148 din Constitutie’. (paragraful 85), concluzie intarita si de necesitatea respectarii principiului securitatii juridice, care ar fi incalcat in masura in care unele instante ar lasa neaplicate din oficiu dispozitii nationale pe care le considera ca fiind contrare dreptului european, in vreme ce altele ar aplica aceleasi reglementari nationale considerandu-le conforme dreptului european, standardul de previzibilitate al normei fiind puternic afectat.
In raport de cele aratate, Inalta Curte retine ca aspectele constatate si analizate prin Hotararea C.J.U.E din 18 mai 2021 nu creeaza obligatii in sarcina instantelor de judecata, alte organe ale statului fiind abilitate sa colaboreze cu o institutie politica a Uniunii Europene pentru realizarea obiectivelor de referinta enuntate in anexa la Decizia nr. 2006/928, iar necompetenta materiala a organului de urmarire penala nu poate fi constatata in raport de existenta in fondul activ al legislatiei a unor norme care stabilesc tocmai competenta respectivului organ de urmarire penala.
Cu alte cuvinte, necompetenta organului judiciar nu poate fi declarata pe baza competentei stabilite prin lege”.
