Stiri economice
Bomba anului în televiziune! PRO TV dă marea lovitură. Anunțul venit chiar acum – Capital
PRO TV anunță revenirea show-ului fenomen mondial: SURVIVOR!
Banijay este compania care distribuie formatul, la nivel global. Produs în mai mult de 40 de teritorii, Survivor a devenit un brand de succes, fiind una dintre cele mai urmărite emisiuni la nivel internațional. Recent, Globo a relansat Survivor (No Limite) în Brazilia după 12 ani de pauză. Peste 10 milioane de telespectatori au fost cu ochii pe lansarea sezonului 40 în America, adaptarea din Australia a fost urmărită de aproape 40% din populație, iar cea mai recentă versiune din Franța, Koh Lanta, a încheiat sezonul pe primul loc, pe slotul care i-a fost destinat.
PRO TV anunță colaborarea cu Acun Media, compania care produce formatul pentru mai multe țări, printre care Turcia, Grecia și Mexic, dar și a sezoanelor anterioare difuzate în România. În curând, toți fanii români vor avea oportunitatea de a trăi, încă o dată, unicitatea formatului care i-a făcut să nu se mai poată ridica din fața televizoarelor.
Pentru prima dată lansat în 1997, în Suedia, Survivor este locul perfect pentru cei care vor să demonstreze că pot depăși orice provocare și că își pot trăi viața departe de casă, fără resurse, în timp ce încearcă să găsească și strategia perfectă pentru a rămâne cât mai mult în competiție.
Regulile Survivor sunt clare
Regulile Survivor sunt clare: concurenții sunt împărțiți în două triburi care luptă zi de zi în provocări pentru imunitate și alte avantaje. După fiecare luptă pentru imunitate, o echipă se vede nevoită să-și elimine unul dintre membrii. Este o competiție dificilă în care există un singur Supraviețuitor: cel care pleacă acasă cu titlul și marele premiu.
Antonii Mangov, Director de Programe PRO TV declară: ”Ne bucurăm să anunțăm că în 2022 vom adăuga acest format incredibil în portofoliul nostru de programe. Survivor este deja un show de scucces în România, dar vom adăuga la semnătura puțin din ceea ce înseamnă PRO TV, ceea ce reprezintă garanția divertismentului de cea mai înaltă clasă”.
O primă veste este faptul că Daniel Pavel, cunoscutul prezentator, va fi cel care va însoți concurenții acestui nou sezon și va fi alături de cei de acasă pe parcursul sezonului. Mai multe detalii vor fi anunțate în perioada următoare, dar nu ratați oportunitatea de a vă înscrie în unul dintre cele mai de succes formate din lume pe survivor.protv.ro.
Evenimente
REZULTATE FINALE DE LA BEC: PSD, PE PRIMUL LOC LA SENAT ȘI CAMERA DEPUTAȚILOR. PARTIDELE SOS ȘI POT AU DEPĂȘIT UDMR
Biroul Electoral Central a anunţat, luni după-amiază, rezultatelle după centralizarea datelor din toate secțiile de votare pentru alegerile parlamentare, iar PSD se află pe prima poziţie atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor, pe locurile următoare aflându-se AUR şi PNL.
Reprezentanţii BEC au declarat, luni, că pentru Senat, din totalul de 20059 secţii de votare, organizate în ţară şi în străinătate, pe primul loc se află PSD, cu 22,30 %, urmat de Alianţa pentru Unirea Românilor, cu 18,3%, pe poziţia a treia se află Partidul Naţional Liberal, cu 14,28%.
Pe următoarele poziţii se află: Uniunea Salvaţi România, cu 12,26%, Partidul SOS România, cu 7,76%, Partidul Oamenilor Tineri, cu 6,39% și Uniunea Democrată Maghiară din România, cu 6,38%.
La Camera Deputaţilor, pe prima poziţie se află PSD, cu 21,96%, iar pe locurile următoare se află AUR, cu 18,01%, PNL a obţinut 13,20%, USR, 12,40%, Partidul SOS România, cu 7,36%, Partidul Oamenilor Tineri, cu 6,46% și UDMR, cu 6,34%.
DATELE COMPLETE AICI.
Evenimente
Ordonanța trenuleț, în vigoare de la anul. Care sunt modificările principale
Ordonanța „trenuleț” pregătită de Guvern vine cu noi modificări fiscale care vor intra în vigoare din 2025.
Documentul obținut de HotNews.ro și analizat de jurnaliști arată că, de la 1 ianuarie, în privința e-Factura, identificarea prin CNP devine opțională. Practic, se reglementează înscrierea pe factură a unui cod format din 13 cifre de zero în locul codului de identificare fiscală a beneficiarului – persoană fizică, dacă acesta nu comunică niciun cod. Documentul mai prevede restrângerea operațiunilor pentru care este obligatorie utilizarea sistemului național e-Factura numai la operațiunile cu locul livrării/prestării din punct de vedere al TVA în România.
În acest sens se elimină excepția de la obligația utilizării sistemului național RO e–Factura pentru facturile simplificate (altele decât bonurile fiscale), și se introduce obligația referitoare la înscrierea în facturile emise pentru operațiunile realizate în baza unor contracte de achiziții publice/sectoriale etc. a codurilor CPV corespunzătoare din nomenclatorul de referinţă în domeniul achiziţiilor publice.
Fiindcă toate facturile emise în relația B2C (n.r. business-to-consumer, facturile emise de societăți comerciale persoanelor fizice) vor fi raportate în sistem de la 1 ianuarie 2025, se abrogă prevederile referitoare la utilizarea sistemului RO e-Factura pentru facturile emise pentru vouchere de vacanţă titularilor acestora. Totodată, se instituie obligația înscrierii în facturile simplificate și a codului de înregistrare în scopuri de TVA sau a codului de identificare fiscală al beneficiarului, în cazul în care acesta este o persoană impozabilă ori o persoană juridică neimpozabilă, informație necesară în contextul obligațiilor instituite în legătură cu utilizarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura pentru aceste facturi.
În ceea ce privește RO e-Transport, proiectul prevede amânarea intrării în vigoare a e-Transport pentru operatorii economici autorizați (AEO) până la 31 martie 2025.
Amintim aici că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 69/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 21 iunie 2024, extinde utilizarea sistemului RO e-Factura și pentru tranzacțiile B2C. Conform OUG nr. 69/2024, în perioada 1 iulie 2024 – 31 decembrie 2024, utilizarea sistemului RO e-Factura în relația B2C a a fost și este opțională, devenind obligatorie începând cu 1 ianuarie 2025. Fac excepție facturile simplificate emise conform art. 319 alin. (12) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Noi schimbări și la e-TVA
Proiectul de ordonanță propune amânarea obligației persoanelor impozabile de transmitere a rezultatului verificărilor realizate asupra diferențelor comunicate prin „Notificarea de conformare RO e-TVA” de către ANAF, și implicit a sancțiunii pentru neîndeplinirea acestei obligații, de la 1 ianuarie 2025 la 1 iulie 2025.
Se va clarifica, spune documentul, TVA colectate prin autofacturare, în cazul obiectivelor de investiții din cadrul unor programe de interes public sau social, finanțate din fonduri publice, care sunt predate gratuit beneficiarilor, în sensul că persoanele impozabile care implementează astfel de programe și au dedus TVA pentru achiziții, trebuie să emită o autofactură (CNI). Tot prin această ordonanță se desemnează autoritatea să reprezinte România în cadrul procedurii comune de achiziții publice între Comisia Europeană și statele membre, a platformei centrale comune declaranților autorizați CBAM, destinată vânzării certificatelor CBAM (mecanismului de ajustare a carbonului la frontieră).
Obligația persoanelor impozabile de a transmite rezultatul verificărilor asupra diferențelor comunicate prin „Notificarea de conformare RO e-TVA” de către ANAF, precum și sancțiunile aferente neîndeplinirii acestei obligații, sunt reglementate de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 70/2024. Conform acestei ordonanțe, intrarea în vigoare a obligației de transmitere a răspunsului la notificare a fost stabilită pentru data de 1 ianuarie 2025, respectiv 1 august 2025 pentru persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare.
Evenimente
Megafuziune pe piața de energie din România. Cum va funcționa noul distribuitor
Rețele Electrice România este noua companie de pe piața de energie de la noi, apărută în urma fuziunii dintre trei mari distribuitori de energie electrică din Banat, Dobrogea și Muntenia.
Companiile de distribuție a energiei electrice care sunt parte a grupului PPC în România au anunțat că au fuzionat sub denumirea de Rețele Electrice România. PPC a motivat decizia explicând că scopul este optimizarea operațiunilor specifice la nivelul celor 3 regiuni – Banat, Dobrogea și Muntenia, iar acest lucru va avea loc, a explicat compania, prin eficientizarea modului de alocare a resurselor și reducerea complexității administrative.
Cum va funcționa noul distribuitor de energie
Rețele Electrice România va asigura în continuare serviciul de distribuție a energiei electrice în București și județele Ilfov, Giurgiu, Constanța, Tulcea, Ialomița, Călărași, Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara și Arad. Clienții vor continua să beneficieze de servicii pe care le vom îmbunătăți continuu, de tehnologii avansate în distribuția de energie electrică și de soluții digitale tehnice și pentru interacțiunea cu compania, spun reprezentanții PPC.
„Rețelele digitalizate și reziliente sunt esențiale pentru a oferi clienților serviciile adaptate la noile realități ale tranziției energetice, cu consum sporit la nivelul locuințelor, producție de energie în mod descentralizat la prosumatori sau mobilitate electrică. Prin fuziunea companiilor noastre, vom îmbunătăți eficiența operațională pe termen mediu și lung, ceea ce ne va permite să accelerăm modernizarea rețelelor de distribuție și să contribuim esențial la tranziția energetică a României,” a declarat Mihai Pește, Director General al Rețele Electrice România, potrivit Financial Intelligence.
Totodată, centrele de contact cu clienții rămân neschimbate, precum și numerele de telefon de contact. De asemenea, compania a lansat un nou website Rețele Electrice România, care oferă posibilitatea, printre altele, verificarea unei eventuale întreruperi de curent electric programată sau accidentală.
-
Evenimenteacum o zi
Mega criza economică ce bate la ușă, despre care nimeni nu suflă o vorbă. Colaps major pentru cele mai mari economii ale lumii
-
Evenimenteacum o zi
Cum ar putea să bage Donald Trump în groapă industria auto internațională. Măsuri economice șoc
-
Evenimenteacum o zi
CNA, NOI PRESIUNI: ȘEDINȚĂ SPECIALĂ PENTRU REALITATEA PLUS, ÎN ZIUA VOTULUI. ANCA ALEXANDRESCU: V-AU AMENDAT PE VOI, CEI CARE AȚI VOTAT! NU NE ÎNCHID GURA!
-
Evenimenteacum o zi
EXIT-POLL ALEGERI PARLAMENTARE 2024. PRIMELE REZULTATE SUNT PE REALITATEA.NET – PUTEREA VOTULUI ÎN CIFRE
-
Evenimenteacum 22 de ore
EXIT-POLL ALEGERI PARLAMENTARE 2024. REZULTATELE VOTULUI AU FOST FĂCUTE PUBLICE – PSD CÂȘTIGĂ ALEGERILE. PARTIDELE SUVERANISTE SOS ȘI POT, PESTE PRAGUL DE 5%
-
Retailacum 10 ore
Cutie pentru prânz Koken – practică și durabilă
-
Evenimenteacum 12 ore
Șomajul, în scădere ușoară, în luna octombrie. În continuare, tinerii sunt cei mai afectați
-
Evenimenteacum 9 ore
Megafuziune pe piața de energie din România. Cum va funcționa noul distribuitor