Stiri economice
Europa se cutremură din temelii. Lovitură pe tot continentul. Nici România nu a scăpat – Capital

Europa, asediată de COVID! În ce situație se află majoritatea țărilor?
Politicienii regionali din țara respectivă îi cer guvernului de la Roma să impună restricţii pentru persoanele care refuză să se vaccineze, pentru a evita o carantină de anvergură iarna aceasta, scrie ansa.com
„Cei 90% dintre italieni nu trebuie să fie traşi înapoi de ceilalţi 10% care nu înţeleg importanţa vaccinării şi vor să-şi impună regulile lor majorităţii”, a scris preşedintele regiunii Liguria, Giovanni Toti, în ziua de joi.
Totodată, acesta a îndemnat la organizarea unei întâlniri între autorităţile regionale şi premierul Italiei, Mario Draghi, pentru a discuta despre viitoarele măsuri, înaintea unui al patrulea val de COVID-19.
Amintim că Italia foloseşte un sistem pe culori pentru a decide ce restricţii anti-COVID sunt necesare. În momentul de față, toate regiunile din Italia sunt pe „alb”, cel mai scăzut nivel în acest sistem.
Chiar dacă rata de contaminare este în creştere, altele sunt criteriile care sunt luate în considerare atunci când este majorat nivelul – galben fiind următorul – cum ar fi capacitatea de ocupare a paturilor din spitale. Ţinând cont de aceasta, Italia este văzută de experţi ca având situaţia sub control.
Chiar și așa, controalele la frontierele Italiei cu ţări grav afectate de COVID-19, precum Austria, ar trebui întărite, au cerut social-democraţii italieni într-o scrisoare adresată lui Draghi.
În acest context, persoanele ce vor intra în Italia, inclusiv turiştii, vor trebui să prezinte aşa-zisul Paşaport Verde, pentru a demonstra că sunt vaccinate, că au trecut prin boală sau să prezinte un test negativ.
Germania a înregistrat un nou record de contaminări
Simultan, Germania a înregistrat joi, 18 noiembrie, peste 65.000 de noi cazuri de COVID-19, această cifră fiind un nou record zilnic. În acest context, autoritățile germane au transferat în străinătate primii pacienţi COVID-19.
Chiar dacă are secţii de ATI bine echipate, Germania se confruntă cu problema personalului medical insuficient, în timp ce numărul de cazuri continuă să crească, potrivit celor scrise de efe.com
Aproximativ 100 din cele 400 de districte ale Germaniei mai aveau joi un singur pat liber la ATI, iar alte aproximativ 50 niciunul. Deşi numărul pacienţilor COVID-19 internaţi la terapie intensivă, circa 3.400 în prezent, este mai mic decât cel înregistrat în perioada de vârf a valului trei, când a ajuns la 5.700, personalul insuficient a determinat o diminuare a capacităţilor secţiilor de ATI şi a numărului de paturi disponibile.
Noi restricții în Ungaria din cauza COVID-19
Autorităţile ungare au anunţat joi dimineaţa 10.767 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus şi 131 decese asociate în ultimele 24 de ore. De asemenea, în Ungaria, care are mai puţin de 10 milioane de locuitori, aproape 6 milioane de oameni – 5.784.958 – sunt vaccinaţi cu schema completă şi 1.714.000 s-au vaccinat şi cu doze booster, conform acestor statistici.
În acest context, purtarea măştii în spaţiile închise va deveni obligatorie în Ungaria începând de sâmbătă, a afirmat la o conferinţă de presă periodică şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas. Masca va fi obligatorie în toate magazinele unde sunt prezente în mod regulat mai mult de cinci persoane, iar în şcoli va decide conducerea fiecăreia, a adăugat acesta.
Șeful de cabinet a mai spus că vaccinarea cu doze booster este obligatorie pentru personalul medical şi se intenţionează introducerea acestei măsuri şi în administraţia de stat. În acelaşi timp, evenimentele cu peste 500 de persoane vor fi permise doar pentru deţinătorii de certificate verzi.
Spania, țara din UE cu cea mai scăzută incidență de COVID
În schimb, Spania a înregistrat cea mai mică incidență pe șapte zile din Europa, în contextul în care cota vaccinării depășește 80%. Trebuie menționat că aproximativ 30% din tinerii sub 18 ani au primit în Spania cel puțin o doză de vaccin anti-COVID, potrivit Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. Astfel, este a doua cea mai mare cotă de vaccinare din UE.
Un nou lockdown parțial în Olanda
La rândul lor, autoritățile din Olanda au implementat un lockdown parțial sâmbătă seara după ce țara a înregistrat un număr record de 16.364 de infecții vineri. Măsurile de carantină vor rămâne în vigoare timp de cel puțin 3 săptămâni, forțând barurile și restaurantele să se închidă la ora 20:00.
Creșterea numărului de cazuri din Olanda a avut loc în ciuda faptului că 84% din populația adultă olandeză a fost imunizată în regim complet.
Evenimente
Câți bani pierd pensionarii după plata contribuției la sănătate CALCULE
Profesorul Anton Hadăr a calculat, în exclusivitate, la Realitatea PLUS, cât vor pierde pensionarii cu pensii de 4.000 de lei, după ce vor plăti contribuțiile la sănătate. Totul, după ce premierul Ilie Bolojan a decis să ia bani de la cei mai săraci pentru a reduce deficitul bugetar.
Printre măsurile anunțate de premierul Bolojan se numără și plata contribuției la sănătate de către pensionarii a căror pensie depășește pragul de 3.000 de lei. Acestă măsură afectează aproximativ 1,9 milioane de oameni.
Conform măsurilor anunțate de guvernul Bolojan, pentru ceea ce depășește 3.000 de lei se va plăti o contribuție de 10% la CASS.
Câți pensionari au pensii peste 3.000 de lei
Din cei 500.000 de pensionari cu venituri medii şi mari, 300.000 sunt asiguraţi de Casa Naţională de Pensii.
Aproximativ 100.000 de pensionari ai Ministerului Afacerilor Interne sunt asiguraţi la casa de pensii internă a MAI şi încă 85.000 de militari la casa de pensii a Ministerului Apărării.
Conform bugetelor celor două instituţii, pensia medie este undeva la 6.000 de lei. La această categorie se mai adaugă 10.000 de pensionari speciali, dintre care 5.000 de magistraţi cu pensii medii de peste 20.000 de lei lunar, primari, parlamentari care au de asemenea pensii de peste 7.000 de lei lunar.
Peste 2,7 milioane de români au pensii până la 3.000 de lei după recalculare, iar circa 1,9 milioane de pensionari au pensii de peste 3.000 de lei, în urma recalculării, din care 500.000 au peste 4.000 de lei.
Evenimente
Carnea de pui s-a scumpit cu 11%, deși prețurile sunt plafonate. După 1 august prețurile vor exploda
Carnea de pui s-a scumpit cu 11% în ultimul an, deși prețul este plafonat. Fermierii dau vina pe gripa aviară care a afectat multe crescătorii din Europa. După 1 august, când TVA la alimente crește de la 9% la 11%, prețurile vor exploda.
Într-un an în care adaosul comercial a fost plafonat, carnea de pui s-a scumpit cu aproape 11 la sută. Focarele de gripă aviară din Uniunea Europeană ar reprezenta unul dintre motive, spun experții.
Și cheltuielile fermierilor, dar și vremea extremă ar fi dus la explozia prețurilor la alimentul de bază, precizează specialiștii. Dar și salariile angajaților ar fi influențat valul de scumpiri. Asta, pentru că de la 1 ianuarie s-au eliminat facilitățile fiscale în agricultură și industria alimentară, iar acest lucru a avut un efect imediat, spun experții.
Evenimente
Guvernul bagă adânc mâna în buzunarele românilor. Cum arată următorul pachet de măsuri de austeritate
Noul pachet de măsuri de austeritate propus de Guvernul Bolojan înseamnă și mai multe tăieri și restricții pentru români. Mai mult, reforma pensiilor speciale, mult anunțată de Nicușor Dan și Ilie Bolojan, mai așteaptă. Guvernul se va ocupa de „speciali” abia la al treilea pachet fiscal.
Avem documentul cu măsurile ce se regăsesc în următoarele două pachete ale reformei fiscale! Vor fi noi tăieri de la angajații simpli și, surpriză, încă o sfidare pentru românii care ies în stradă de zile întregi. Mai exact, reforma pensiilor speciale se va face abia în al treilea pachet de măsuri al coaliției.
CE MĂSURI URMEAZĂ ÎN PACHETUL 2
-revizuirea indemnizațiilor din Consiliile de Administrație
-eliminarea cumulului pensiilor cu salariul
-limitarea salarizării
-reducerea numărului de funcții de conducere
-desființarea funcției de viceprimar din autoritățile locale cu o populație mai mică de 1.500 de locuitori
-comasări de direcții și structuri
-restructurarea companiilor de stat din Energie, Transporturi, Apărare
-reorganizarea ANAF
-înăsprirea regimului insolvenței și a legislației privind executarea silită
SURSA: Realitatea PLUS
CE MĂSURI URMEAZĂ ÎN PACHETUL 3
-reforma pensiilor speciale
-reținerea a 50% din beneficiile sociale pentru persoanele care nu își plătesc impozitele
-automatizarea proceselor din administrația publică cu ajutorul inteligenței artificiale
-comasarea instituțiilor din unitățile administrativ-teritoriale mici
-listarea la bursă a unor pachete minoritare din companiile performante
-reorganizarea sau lichidarea întreprinderilor publice care înregistrează pierderi 3 ani la rând
SURSA: Realitatea PLUS
-
Evenimenteacum 2 zile
Cum își măresc salariile bugetarii de lux ai României în plină austeritate
-
Evenimenteacum 2 zile
AUSTERITATEA LUI BOLOJAN LOVEȘTE PUTERNIC ÎN ROMÂNII CU VENITURI MICI. VOM PIERDE CEL PUȚIN 200 DE LEI DIN CAUZA SCUMPIRILOR
-
Evenimenteacum 2 zile
ANGAJAT AL APELOR ROMÂNE ȘI-A ARĂTAT FLUTURAȘUL DE SALARIU LA PROTEST: „MUNCIM ÎN APĂ, DAR NU TRĂIM CU AER”
-
Evenimenteacum 2 zile
Turnătoria fiscală. Noul plan al Guvernului ca să colecteze bani
-
Evenimenteacum o zi
TAXELE PENTRU MĂRFURILE IMPORTATE DIN UE ȘI MEXIC VOR CREȘTE CU 30%
-
Companiiacum o zi
Soluția RURIS pentru a ajuta agricultorii să nu piardă tot
-
Companiiacum 17 ore
Ordinea costă mai puțin decât crezi. Ce aduc în plus căsuțele de grădină RURIS
-
Evenimenteacum 22 de ore
Carnea de pui s-a scumpit cu 11%, deși prețurile sunt plafonate. După 1 august prețurile vor exploda