Vom avea un vârf care va depăși vârful valului Delta – Capital

0
127

Valul 5 al pandemiei va debuta în curând în România. Cercetătorul Octavian Jurma a venit cu ultimele detalii

Valul cinci al pandemiei de coronavirus este mai aproape decât ne așteptam, potrivit celei mai optimiste prognoze a cercetătorului Octavian Jurma. Acesta a declarat la News Hour with CNN că noul val va debuta în a doua săptămână a lunii ianuarie 2022.

„Simularea pe care am făcut-o la începutul săptămânii confirmă că în cel mai optimist scenariu vom avea un vârf care va depăși vârful valului Delta, iar valul 5 va debuta în a doua săptămâna a lunii ianuarie. Va fi o creștere foarte abruptă și o scădere la fel de abruptă după după aproximativ patru săptămâni, dacă vom urma modelul din Africa de Sud.

Sperăm să fie în jur de patru-șase săptămâni faza ascendentă, astfel încât la sfârșitul lunii aprilie să se termine valul. Avem un număr foarte mare de cazuri într-o perioadă foarte scurtă. Acest lucru va pune o presiune imensă pe spitale.”, spune cercetătorul.

Ce măsuri ar trebui luate

Cercetătorul mai spune că singura măsură care a putut fi luată a fost implementarea certificatului verde, subliniind, de asemenea, că și vaccinarea are un rol important în ceea ce privește tulpina Omicron.

”Chiar dacă varianta (n.r. Omicron) ar fi cu 50% mai puțin virulentă, faptul că este de patru ori mai transmisibilă poate dubla presiunea pe spitale, față de vârful valului Delta. Singurele măsuri care s-ar fi putut lua ar fi fost certificatul verde. Atunci când a fost anunțat în octombrie a dus la o creștere a numărului de vaccinări. Boosterul a devenit foarte important pentru Omicon și mai ales vaccinarea copiilor. Avem deschiderea școlilor săptămâna viitoare, nu înțeleg de ce s-a amânat debutul vaccinării copiilor între 5 și 11 ani.”, a explicat cercetătorul Octavian Jurma la News Hour with CNN.

Nicolae Ciucă, anunț despre valul 5

Miercuri seara, înainte de ședința de Guvern, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că Executivul se pregătește de valul 5 al pandemiei.

Acesta a anunțat că autoritățile vor pune accent asupra pregătirii acordării asistenței medicale și că va fi înființat un grup de management al informațiilor operative de sănătate. Potrivit premierului, acest grup va avea rol de coordonare a resurselor, acțiunilor și informațiilor medicale.

”Vom extinde capacitatea de testare și vom oferi greutate capacității de acordare a asistenței medicale ambulatorii. Punem la locul cuvenit problematica siguranței pacientului în spital.

Trebuie să înțelegem tot ce este de înțeles din consecințele grave ale incendiilor produse în spitale și astfel să luăm măsurile necesare pentru a nu se repeta”, a declarat Nicolae Ciucă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here