Fabrica Ferrero din Belgia, perturbată din nou de contaminarea cu salmonella

0
87

Fabrica Ferrero din Arlon, Belgia, care a fost deja afectată anul trecut de contaminarea cu salmonella a ciocolatei Kinder, a fost nevoită să oprească parțial producția după ce aceeași bacterie a fost descoperită la sfârșitul lunii iunie în „pereții și plintele” unității, a anunțat joi compania, potrivit AFP.

Ou de ciocolatăFoto: ImageSource / Profimedia Images

Contactată de AFP, Laurence Evrard, purtătoarea de cuvânt pentru Benelux a gigantului alimentar italian, a explicat că, în urma acestei descoperiri, curățarea liniilor de producție din jur era încă prevăzută „pentru următoarele două săptămâni”.

La aceasta s-a adăugat o operațiune de „întreținere tehnică”, motiv pentru care „toată producția” a fost oprită pentru moment, a precizat în cursul serii un alt purtător de cuvânt al companiei.

„Dar fabrica nu este închisă”, a adăugat Evrard, iar salariile angajaților sunt „100% acoperite”.

Într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său pe 6 iulie, Ferrero a anunțat că „o parte din liniile de producție” au fost oprite temporar încă de săptămâna precedentă, în urma descoperirii de salmonella în timpul unor „controale sporite” efectuate de echipele sale.

Grupul a prezentat această suspendare a producției drept o „măsură de precauție”, precizând că „niciun produs final nu a fost testat pozitiv”.

În aprilie 2022, Ferrero a fost deja nevoită să oprească producția la Arlon și, mai ales, să recheme toate produsele fabricate acolo, după ce în mai multe țări europene au fost raportate zeci de cazuri de salmoneloză posibil legate de consumul produselor sale de ciocolată.

Salmoneloza provoacă simptome similare celor ale gastroenteritei, uneori acute: diaree și crampe abdominale, febră ușoară și chiar vărsături. Nu a fost raportat niciun deces.

Supusă unei supravegheri atente din partea autorităților sanitare belgiene, fabrica din Arlon a primit în cele din urmă undă verde pentru a reporni în condiții normale în septembrie.

Înainte de a putea reporni, gigantul italian a trebuit să realizeze operațiuni majore de curățare și investiții în conducte noi, precum și sute de teste de calitate.

Suspectat că a întârziat să reacționeze la o problemă identificată încă din decembrie 2021, Ferrero a fost ținta unor anchete judiciare în Belgia și Franța.

Fabrica de la Arlon, în Ardenii belgieni, este importantă pentru grup, cunoscută în întreaga lume pentru mărcile Kinder și Nutella.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here