Stiri economice
VIDEO Cu două zile înainte să devină obligatorie E-Factura, Ministerul de Finanţe începe o campanie „extrem de susținută” de informare
Ministerul de Finanţe va începe, de sâmbătă, o campanie de informare cu privire la obligativitatea facturii electronice, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin. Amintim că e-Factura va fi obligatorie de luni, 1 ianuarie 2024, astfel că dacă ai firmă, PFA sau ONG va trebui să declari facturile prin Spațiul Privat Virtual (SPV) ori prin alte softuri oferite de diverse firme.
e-Factura in 2024Foto: Kawee Srital On | Dreamstime.com
- „Vreau să amintesc de implementarea unei decizii hotărâte de executiv cu ceva vreme în urmă – instaurarea obligativităţii facturii electronice începând cu 1 ianuarie 2024.
- Este o măsură foarte importantă în tot contextul de combatere a evaziunii, de creşterea colectării veniturilor bugetare şi de digitalizare a serviciilor pe care statul le oferă persoanelor juridice şi fizice în România”, a declarat Mihai Constantin la finalul ședinței de vineri a Guvernului.
El a spus că acest proces se află în „faze finale de verificare” din punct de vedere al securităţii cibernetice, iar de sâmbătă va începe „o campanie extrem de susţinută”:
„Ministerul de Finanţe, cel care desfăşoară prin ANAF implementarea acestei facturi electronice, va începe chiar de mâine (sâmbătă -n.r.) o campanie extrem de susţinută de informare, printr-o conferinţă de presă găzduită la Ministerul Finanţelor, începând cu ora 11,00, condusă de ministrul de Finanţe Marcel Boloş, dar care va fi însoţit de o gardă de experţi care va explica publicului larg ce implică acest nou sistem de facturare electronică”.
Sistemul RO E-Factura, obligatoriu începând 1 ianuarie
Amintim că sistemul naţional RO e-Factura devine obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2024.
Astfel, oricine deține o firmă, un ONG sau un PFA și desfășoară relații B2B are obligația de a raporta facturile prin sistemul e-Factura, prin intermediul Spațiului Privat Virtual. Obligativitatea este introdusă în baza legii 296/2023 și este planificată pe etape.
Sistemul național privind facturarea electronică RO e-Factura este disponibil în Spațiul Privat Virtual (SPV), accesibil exclusiv prin utilizarea unui certificat digital calificat pentru semnătură electronică.
Certificat digital
Pentru un certificat digital calificat de semnătură electronică trebuie să apelați la o companie care oferă acest lucru și să menționați că vreți să-l folosiți în relația cu ANAF. Firmele din domeniu oferă ghiduri practice de înregistrare a acestora la Fisc.
Dacă lucrați cu un contabil independent ori o firmă din domeniu care acceptă să se ocupe de înregistrarea facturilor prin sistemul e-Factura, cel mai probabil vor mări tariful pentru munca suplimentară.
Trebuie să aveți încredere în contabil. Dacă întârzie cu încărcarea în sistem vă puteți trezi cu amendă. Nu uitați că e un termen strict reglementat (vezi mai jos).
În cazul facturilor succesive se declară fiecare document în SPV. De asemenea, dacă e o singură factură și 3 transporturi de bunuri (de exemplu), declari una singură.
Ce amendă primești dacă nu declari factura la ANAF și ce termen ai / E și o perioadă în care nu aplică sancțiuni
Termenul limită pentru transmiterea facturilor în SPV (e-Factura) este de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile calendaristice față de termenul de emitere a facturii prevăzut de Codul fiscal, adică data de 15 a lunii următoare.
Dacă nu declari se consideră contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari.
Cei mici și mijlocii vor primi o amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei. Ceilalți contribuabili, adică mai mici decât cei mijlocii, vor primi o amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.
IMPORTANT:În primele șase luni din 2024 nu se aplică sancțiuni.
Ce nu se declară în e-Factura
- Livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Uniunii Europene de către furnizor sau de altă persoană în contul său
- Livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Uniunii Europene de către cumpărătorul care nu este stabilit în România sau de altă persoană în contul său, cu excepția bunurilor transportate de cumpărătorul însuși și care sunt folosite la echiparea ori alimentarea ambarcațiunilor și a avioanelor de agrement sau a oricărui altui mijloc de transport de uz privat. Este scutită, de asemenea, și livrarea de bunuri care sunt transportate în bagajul personal al călătorilor care nu sunt stabiliți în Uniunea Europeană, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
– călătorul nu este stabilit în Uniunea Europeană, respectiv adresa sau domiciliul permanent nu este în interiorul Uniunii Europene. Adresa sau domiciliul permanent înseamnă locul specificat astfel în pașaport, carte de identitate sau în alt document recunoscut ca document de identitate de către Ministerul Afacerilor Interne;
– bunurile sunt transportate în afara Uniunii Europene înainte de sfârșitul celei de-a treia luni ce urmează lunii în care are loc livrarea;
– valoarea totală a livrării, plus TVA, este mai mare decât echivalentul în lei a 175 euro, stabilit anual prin aplicarea cursului de schimb obținut în prima zi lucrătoare din luna octombrie și valabil de la data de 1 ianuarie a anului următor;
– dovada exportului se va face prin factură sau alt document care ține locul acesteia, purtând avizul biroului vamal la ieșirea din Uniunea Europeană.
- Livrările intracomunitare de bunuri către o persoană impozabilă sau către o persoană juridică neimpozabilă care acționează ca atare în alt stat membru decât cel în care începe expedierea sau transportul bunurilor, care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autoritățile fiscale din alt stat membru, cu excepția:
1. livrărilor intracomunitare efectuate de o întreprindere mică, altele decât livrările intracomunitare de mijloace de transport noi;
2. livrărilor intracomunitare care au fost supuse regimului special pentru bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și antichități, conform prevederilor
Ce se va întâmpla de la 1 iulie 2024
Sistemul e-Factura va intra într-o nouă etapă de la 1 iulie 2024. Nu va mai fi doar pentru raportare, ci: emitere-primire facturi.
Practic, toate facturile vor fi emise prin acel sistem, iar dacă nu sunt acolo și furnizorul nu le descarcă, va primi o amendă egală cu TVA-ul.
Există totuși o problemă din acest punct de vedere: amenda devine nelimitată.
Camera Consultanților Fiscali chiar a transmis o scrisoare către Ministerul Finanțelor în care a arătat mai multe probleme, precum faptul că unele facturi vor fi dublate, nu se știe ce faci dacă ai codul de TVA anulat etc.
Referitor la amenda egală cu TVA-ul, consultanții fiscali au atras atenția că ar trebui să fie sancționată fapta, indiferent de suma facturată, cu o amendă al cărei cuantum se stabilește în funcție de împrejurările și circumstanțele săvârșirii acesteia, respectiv gradul de pericol social al faptei, așa cum de altfel prevede și principiul general reglementat în materie contravențională (art. 5 din OG 2/2001).
„Ori în cazul de față, amenda aplicată beneficiarului este proporțională cu suma facturată de furnizor, prin urmare nu se sancționează fapta ci mai degrabă este reglementat un altfel de mecanism care poate induce ideea eronată că TVA nu este deductibilă”, spune Camera Consultanților Fiscali.
În plus, CCF înțelege din textul de lege că amenda va fi aplicabilă oricărei persoane impozabile, indiferent dacă este mică întreprindere sau o persoană înregistrată în scopuri de TVA, ceea ce desigur este de natură să aducă prejudicii majore micilor întreprinderi pentru care conformarea fiscală este mai dificilă, dacă luăm în considerare accesul la digitalizare, inclusiv internet în unele zone ale țării, dar și capacitatea acestora redusă de a aloca resursele materiale și umane pe care le impune conformarea fiscală în acest caz. (Foto: Dreamstime.com)
Stiri economice
Cum să rezolvi obligațiile de transparență pentru proiectele UE Simplu, rapid și fără costuri
Implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene, fie că este vorba despre PNRR, POR sau alte programe operaționale, este o realizare majoră pentru orice antreprenor sau instituție publică. Totuși, dincolo de beneficiile evidente ale finanțării nerambursabile, managerii de proiect se confruntă frecvent cu un labirint birocratic complex. Una dintre cele mai stricte și obligatorii cerințe prevăzute în manualele de identitate vizuală și în contractele de finanțare este asigurarea vizibilității. Orice beneficiar trebuie să informeze publicul larg despre începerea, dar și despre finalizarea proiectului, prin intermediul unor comunicate de presă oficiale publicate în mass-media.
Provocarea administrativă și costurile ascunse
Deși pare o sarcină administrativă minoră la o primă vedere, respectarea acestei obligații poate deveni rapid o sursă de stres și de cheltuieli inutile. În mod tradițional, antreprenorii pierdeau timp prețios căutând publicații dispuse să preia rapid aceste anunțuri. Mai mult, majoritatea ziarelor și portalurilor de știri percep taxe semnificative pentru publicarea unor simple comunicate obligatorii, generând astfel costuri care afectează bugetul companiei. Pe lângă efortul financiar, procesul greoi de aprobare și obținerea unor dovezi de publicare clare (print screen-uri), care să fie validate fără probleme de auditorii europeni, complicau și mai mult pregătirea dosarului de rambursare.
Soluția digitală: AnuntulNational.ro
Pentru a elimina aceste bariere și a sprijini direct mediul de afaceri din România, a fost dezvoltată platforma AnuntulNational.ro. Aceasta reprezintă o soluție digitală modernă, concepută exclusiv pentru a simplifica la maximum acest proces birocratic. Misiunea platformei pleacă de la un principiu corect: transparența cerută de Uniunea Europeană nu ar trebui să devină niciodată o povară financiară sau administrativă pentru beneficiar. Astfel, portalul oferă un serviciu complet de Publicare anunturi fonduri europene gratuit, permițând managerilor de proiect să își îndeplinească obligațiile legale fără niciun cost ascuns, abonament sau taxă de publicare.
Eficiență, rapiditate și conformitate în 3 pași
Modul de funcționare al platformei este extrem de intuitiv și conceput pentru a economisi timp. În mai puțin de cinci minute, întregul proces este finalizat:
- Pasul 1: Utilizatorul își creează un cont gratuit, selectează județul în care se implementează proiectul, adaugă titlul și încarcă documentul oficial (comunicatul de presă) în format PDF.
- Pasul 2: Din momentul încărcării, anunțul devine public instantaneu. Nu există timpi de așteptare pentru aprobări manuale; sistemul asociază imediat un URL unic și o dată de publicare oficială.
- Pasul 3: Cel mai mare avantaj pentru beneficiari este generarea automată a dovezilor de publicare în format PNG. Aceste documente atestă clar prezența online a anunțului și respectă la virgulă cerințele din manualele de identitate vizuală.
Având acces la un instrument dedicat pentru Publicitate gratuita proiecte fonduri europene, antreprenorii își pot redirecționa resursele financiare și energia acolo unde contează cu adevărat: în execuția și succesul afacerii lor.
Nu mai lăsa birocrația să îți încetinească proiectul. Alege varianta modernă, digitalizată și gratuită pentru a bifa cerințele de publicitate obligatorii. Creează-ți un cont chiar astăzi pe AnuntulNational.ro și generează dovezile necesare instant, 100% legal și fără bătăi de cap.
Stiri economice
De la parteneriat la performanță: o nouă serie de lideri români pornește pe drumul spre excelență managerială
Primele patru zile intensive ale Excellence Management Program – EMP, coordonat de FNTM cu sprijinul RePatriot, au reunit la București o echipă formidabilă de experți în management din România și din străinătate.
O nouă serie de cursanți ai Excellence Management Program (EMP) și-a început călătoria de transformare, pentru ei și pentru organizațiile pe care le conduc. Primele patru zile de lucru intens, în format aplicat, alături de experți de top români și americani, au marcat debutul unui parcurs de nouă luni de construcție a performanței reale.
Programul este parte din Romanian Performance Excellence Program (RPEP), coordonat de Fundația Națională a Tinerilor Manageri (FNTM), o organizație dedicată de trei decenii transferului de know-how occidental de management în societatea românească. Până acum RPEP a generat 65 de lideri pregătiți care au impact direct în organizațiile lor, cu sprijinul RePatriot și al partenerilor americani, inspirat din principiile prestigiosului Malcolm Baldrige National Quality Award.
Dr. Steven Hoisington, fost judecător al Malcolm Baldrige National Quality Award și facilitator principal al programului, a subliniat potențialul pe care îl observă la liderii români:
„Am lucrat cu organizații din întreaga lume și pot spune cu convingere: România are oameni excepțional de capabili și o foame autentică de performanță. Ce lipsește uneori nu este talentul, ci sistemul. Tocmai asta oferă modelul Baldrige, un sistem dar nu un cadru prescriptiv rigid. Iar când oamenii potriviți întâlnesc sistemul potrivit, rezultatele nu întârzie.”
Prima sesiune față în față a fost găzduită de Atlantic Council România, un cadru potrivit pentru dialog și colaborare între organizații interesate de performanță și schimb de bune practici. „Atlantic Council România este locul în care astfel de inițiative pot prinde contur. Susținem proiecte care contribuie la dezvoltare și la schimbul de experiență între comunități profesionale diferite. Prin rolul său internațional, Atlantic Council facilitează dialogul și cooperarea între lideri, instituții și organizații din spațiul euro-atlantic, contribuind la construirea unor parteneriate solide și durabile”, a declarat Alex Șerban, Director al Atlantic Council România.

Competiția Romania Performance Excellence Program 2026 este deschisă
FNTM și RePatriot anunță lansarea competiției anuale RPEP 2026. Sunt invitate să aplice organizații din toate sectoarele, companii private, universități, instituții de sănătate, agenții guvernamentale și ONG-uri, indiferent de dimensiune sau stadiu de dezvoltare.
Criteriile Baldrige funcționează ca un instrument de diagnosticare cu impact ridicat și costuri reduse: prin documentarea răspunsurilor și feedback-ul evaluatorilor externi, organizațiile identifică ce funcționează, ce trebuie îmbunătățit și cum pot atinge standarde de clasă mondială. Termenul pentru notificarea intenției de participare: 15 mai 2026 Contact: baldrige@fntm.ro
În luna septembrie va începe studiul noua cohortă ce va fi admisă în programul de tip executive management de nouă luni 2026-2027, coordonat de FNTM.
Programul poartă și o încărcătură simbolică profundă, evocată de Marius Bostan, coordonator al inițiativei, expert în management și antreprenor în serie: „Joseph Juran s-a născut la Brăila și a plecat în America cu visul de a face lucrurile mai bine. A ajuns să fie numit părintele calității în management, omul care a convins lumea că excelența nu este un accident, ci un sistem. Trilogia sa despre planificare, control și îmbunătățire, a schimbat modul în care organizațiile gândesc performanța. De câțiva ani îl aducem mai des acasă. Nu ca un gest simbolic, ci ca o obligație față de ce poate deveni România: o țară unde organizațiile sunt conduse cu aceeași rigoare și ambiție pe care Juran a dus-o în lume. România nu are nevoie de scuze ci are are nevoie de sisteme bune și de oameni care știu să le folosească.”

De la potențial la performanță, acesta este drumul pe care îl construiește programul împreună cu sprijinul Biroului Baldrige din cadrul Departamentului de Comerț al SUA, al Fundației Baldrige, cu sprijinul fostului Ambasador American Adrian Zuckerman, Președinte al Alianța, cu experții voluntari din FNTM, Romanian Business Leaders – Repatriot și cu fiecare lider care alege să intre în acest program.
Reprezentanți ai programului românesc vor participa în acest an la Conferința Quest a Fundației Baldrige de la sfârșitul lunii martie din Baltimore, SUA.
Fundația Națională a Tinerilor Manageri – FNTM este de peste trei decenii o punte de transfer a celor mai bune practici de management occidental în România. FNTM construiește generație după generație manageri capabili să ducă organizațiile românești la un nivel de management performant.
Atlantic Council este un think tank internațional fondat în 1961, cu sediul la Washington, D.C., care promovează cooperarea transatlantică și soluții de politică publică pentru provocări globale. Organizația reunește lideri din guverne, mediul de afaceri și mediul academic pentru dialog și analiză pe teme de securitate, economie, energie și tehnologie. Începând din 2025, Atlantic Council are și un birou permanent la București, care consolidează prezența organizației în regiune și sprijină inițiativele dedicate cooperării euro-atlantice
Mai multe informații: baldrige@fntm.ro
Stiri economice
Investițiile și adaptarea companiilor devin factori cheie într-o economie în schimbare
Economia globală trece printr-o perioadă de transformări accelerate, iar companiile sunt nevoite să își regândească strategiile pentru a rămâne competitive. Evoluțiile tehnologice, schimbările în comportamentul consumatorilor și incertitudinile economice creează un mediu în care investițiile și capacitatea de adaptare devin esențiale pentru succesul pe termen lung. În acest context, firmele care reușesc să anticipeze schimbările și să răspundă rapid la noile condiții de piață au șanse mai mari să își mențină poziția și să își extindă activitatea.
Într-o economie aflată într-o continuă evoluție, companiile nu mai pot conta doar pe modele tradiționale de afaceri. Strategiile trebuie ajustate constant, iar investițiile în tehnologie, inovare și dezvoltarea resurselor umane devin elemente decisive pentru creșterea economică.
Transformările economiei globale
Economia mondială este influențată de numeroși factori care schimbă modul în care funcționează piețele. Printre cele mai importante se numără digitalizarea, tranziția energetică, schimbările demografice și nivelul ridicat al datoriilor publice și private. Aceste transformări determină apariția unor noi modele economice și obligă companiile să își regândească strategiile de dezvoltare.
În plus, creșterea economică globală este estimată să rămână moderată în următorii ani, ceea ce înseamnă că firmele trebuie să fie mai eficiente și mai inovatoare pentru a rămâne competitive.
În acest context, investițiile strategice și capacitatea de adaptare devin instrumente esențiale pentru menținerea stabilității și pentru identificarea unor noi oportunități de dezvoltare.
Rolul investițiilor în dezvoltarea companiilor
Investițiile reprezintă unul dintre principalele mecanisme prin care companiile își pot consolida poziția pe piață. Fie că este vorba despre extinderea capacităților de producție, modernizarea echipamentelor sau dezvoltarea unor produse noi, investițiile pot contribui la creșterea competitivității.
În multe industrii, companiile investesc tot mai mult în tehnologii digitale și în automatizarea proceselor. Aceste investiții pot reduce costurile operaționale și pot crește eficiența, permițând firmelor să reacționeze mai rapid la cerințele pieței.
De asemenea, investițiile în cercetare și dezvoltare pot conduce la apariția unor produse inovatoare sau la îmbunătățirea serviciilor existente. Într-un mediu economic competitiv, inovația devine un factor important pentru diferențierea companiilor.
Adaptarea la schimbările pieței
Pe lângă investiții, adaptarea rapidă la schimbările pieței este esențială pentru succesul unei afaceri. Adaptabilitatea presupune capacitatea unei organizații de a modifica strategiile, procesele și structura internă pentru a răspunde noilor condiții economice.
Companiile care reușesc să identifice rapid schimbările din mediul economic pot profita de oportunități înaintea competitorilor. În același timp, adaptarea eficientă poate reduce riscurile asociate cu fluctuațiile pieței sau cu schimbările legislative.
Un exemplu frecvent este tranziția către comerțul digital. Multe companii care activau exclusiv în mediul fizic au fost nevoite să își extindă prezența online pentru a răspunde cererii consumatorilor.
Tehnologia ca motor al transformării
Tehnologia joacă un rol central în transformarea mediului de afaceri. Automatizarea, analiza datelor și inteligența artificială oferă companiilor instrumente noi pentru a îmbunătăți procesele interne și pentru a înțelege mai bine comportamentul consumatorilor.
Utilizarea tehnologiilor moderne permite firmelor să optimizeze lanțurile de aprovizionare, să reducă timpul de producție și să îmbunătățească experiența clienților. În același timp, digitalizarea creează oportunități pentru apariția unor modele de afaceri complet noi.
Companiile care adoptă rapid aceste tehnologii pot obține un avantaj competitiv important. În schimb, organizațiile care întârzie să se adapteze pot pierde teren într-o piață tot mai dinamică.
Importanța leadershipului și a culturii organizaționale
Succesul procesului de adaptare depinde în mare măsură de modul în care este condusă organizația. Liderii care înțeleg tendințele economice și care pot lua decizii strategice rapide contribuie la menținerea stabilității în perioadele de schimbare.
În același timp, cultura organizațională are un rol important în modul în care companiile răspund la provocări. O organizație care încurajează inovarea și învățarea continuă poate reacționa mai eficient la schimbările pieței.
Angajații care sunt implicați în procesul de dezvoltare și care au acces la programe de formare profesională pot contribui la crearea unor soluții inovatoare și la îmbunătățirea performanței organizației.
Globalizarea și competiția economică
Globalizarea a intensificat competiția între companii. Firmele nu mai concurează doar cu organizații locale, ci și cu companii din alte regiuni ale lumii. Această competiție globală determină companiile să investească mai mult în eficiență și inovare.
În același timp, globalizarea creează oportunități pentru extinderea pe piețe noi. Companiile care reușesc să își adapteze produsele și serviciile la cerințele diferitelor regiuni pot beneficia de oportunități importante de creștere.
Cu toate acestea, extinderea internațională implică și provocări, precum diferențele culturale, reglementările locale sau fluctuațiile economice.
Importanța informațiilor economice
Într-o economie complexă și dinamică, accesul la informații economice devine esențial pentru luarea deciziilor strategice. Analizele pieței, studiile economice și monitorizarea tendințelor pot oferi companiilor o imagine mai clară asupra mediului în care operează.
Antreprenorii și managerii care urmăresc constant evoluțiile economice pot identifica mai ușor oportunitățile și pot evita riscurile asociate schimbărilor de pe piață. Pentru cei interesați de evoluțiile economice, sociale și politice, pot fi utile și sursele de informare cu știri actualizate, unde sunt analizate frecvent schimbările care influențează mediul de afaceri.
Accesul la informații relevante contribuie la luarea unor decizii mai bine fundamentate și la dezvoltarea unor strategii eficiente.
Un mediu economic în continuă evoluție
Economia modernă este caracterizată de schimbări constante și de o competiție tot mai intensă. În acest context, investițiile și adaptarea rapidă devin elemente esențiale pentru succesul companiilor.
Firmele care reușesc să investească în tehnologii moderne, să dezvolte produse inovatoare și să răspundă rapid la schimbările pieței pot transforma provocările economice în oportunități de dezvoltare. În același timp, leadershipul eficient, cultura organizațională orientată spre inovare și accesul la informații relevante pot contribui la consolidarea poziției unei companii pe piață.
Pe termen lung, capacitatea de a se adapta la un mediu economic în continuă schimbare va continua să fie unul dintre factorii decisivi care separă companiile de succes de cele care întâmpină dificultăți în menținerea competitivității.
-
acum 2 zileThe List Estates: Chiriile accelerează în 2026, în timp ce tranzacțiile de vânzare încetinesc pe fondul prudenței cumpărătorilor
-
Imobiliareacum 2 zileCONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL
-
Uncategorizedacum 2 zileScrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile
-
Imobiliareacum 2 zileRomânii încep să calculeze corect: locuința „verde” nu mai e un moft, ci o investiție care se plătește singură
-
Uncategorizedacum 19 oreReal-Sol: Accesul mai dificil la finanțare redefinește piața imobiliară — cine nu este pregătit, iese din joc în 2026
-
Uncategorizedacum 20 de orePeste 14 milioane de oaspeți, 9,5 milioane de camere vândute și o campanie aniversară care pune în prim-plan oamenii, comunitățile și experiențele construite în timp
-
Companiiacum 19 oreSEO pentru „brand mentions”: cum influențează mențiunile fără link autoritatea unei firme în Google și AI
-
Uncategorizedacum 16 oreDispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel




