Stiri economice
Agricultura românească atrage privirile Europei. Rezultatele anului 2018 sunt istorice. Cât a afectat pesta porcină

Autorităţile susţin că acordarea subvenţiilor la timp, tehnologiile aplicate de fermieri, mărirea suprafeţelor irigate şi protecţia antigrindină au determinat obţinerea acestor producţii, în pofida condiţiilor climatice extrem de capricioase din acest an.
Agricultura şi dezvoltarea rurală au atras şi în acest an cele mai multe fonduri europene, fiind de altfel sectorul cu cea mai bună rată de absorbţie la nivel naţional.
Din păcate, pesta porcină africană, care s-a amplificat în partea a doua a anului, a zdruncinat serios sectorul zootehnic şi programele din acest domeniu, iar măsurile luate de autorităţi pentru limitarea extinderii virusului, deşi au fost apreciate de unii, în aceeaşi măsură au fost dezaprobate de mulţi alţii.
România, în top 3 la producţia de cereale din UE
Datele Institutului European de Statistică – Eurostat – arată că România ocupă anul acesta locul 3 în UE, după Franţa şi Germania, la producţia de cereale, cu 31,89 milioane de tone. Cifrele Ministerului Agriculturii sunt însă uşor mai ponderate şi indică doar 30 de milioane de tone, din care producţia de cereale păioase din vară reprezintă 12 milioane de tone.
La porumb boabe, România este pentru al doilea an consecutiv pe prima poziţie din UE, cu o recoltă totală de 19 milioane de tone, în creştere cu aproape 33% faţă de 2017 şi un randament de 7,8 tone/hectar, devansând serios Franţa, care a obţinut 12,59 milioane de tone în acest an.
În ceea ce priveşte producţia de grâu, ţara noastră ocupă poziţia a 4-a în UE, cu 10,27 milioane de tone, un plus de 2,36% faţă de anul trecut şi o medie de 4,8 tone/ha, deşi, potrivit ministrului Agriculturii, Petre Daea, a fost un an greu, în care „România a fost răvăşită de o serie întreagă de fenomene naturale extreme”. Recolta de floarea soarelui a urcat la 3,35 milioane de tone în 2018, fiind mai mare cu 15,01% faţă de 2017, la un randament de 2,9 tone/ha. Aceste date poziţionează România din nou pe primul loc în UE.
Anul acesta a fost un an bun şi la cultura de viţă de vie, producţia de struguri de masă înregistrând un avans de 74,08% faţă de 2017, până la 83.000 tone, cu un randament de 9,4 tone/ha, iar cea de struguri pentru vin a crescut cu 13,3% în 2018 faţă de anul precedent, totalizând 1,155 milioane de tone. Media la hectar a fost în 2018 de 6,7 tone.
De altfel, Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIV) estima la finele lunii octombrie că România a înregistrat o creştere cu 21% a producţiei de vin, până la 5,2 milioane de hectolitri, de la 4,3 milioane hectolitri în 2017.
„În România, cu o producţie de 5,2 milioane hectolitri, după patru ani de producţie la un nivel mediu, anul 2018 ar trebui să depăşească nivelul deja foarte ridicat din 2013”, arată OIV.
În anul 2013, România a obţinut o producţie de vin de 5,113 milioane hectolitri, după care au urmat trei ani în care producţia nu a depăşit 3,7 milioane de hectolitri.
Pe de altă parte, au fost şi culturi unde s-au înregistrat producţii mai mici anul acesta, raportat la 2017. Astfel, la orz şi orzoaică, producţia a fost în scădere cu 1,54%, recolta totală ajungând la 1,877 milioane de tone, cu un randament de 5,2 tone/ha; la rapiţă boabe pentru ulei – producţia obţinută este de 1,515 milioane de tone, în scădere cu 9,46% faţă de anul 2017, la un randament de 2,3 tone/ha; la sfecla de zahăr – 921.000 tone, un recul de 21,58% faţă de anul 2017 şi o medie de 40,6 tone/ha, iar la cartofii de toamnă producţia a fost de 2,4 milioane de tone (minus 10,03%), cu un randament de 16,7 tone/ha.
La începutul lunii decembrie, ministrul Agriculturii confirma recolta obţinută de România, la peste 30 de milioane de tone de cereale, în plus cu trei milioane de tone faţă de anul trecut, dar şi ocuparea primului loc la producţiile de porumb şi floarea soarelui din Uniunea Europeană.
„Producţia de cereale de anul acesta depăşeşte 30 de milioane de tone. La floarea soarelui am realizat peste 3,35 milioane de tone şi suntem pe primul loc în Uniunea Europeană (UE), fiind cea mai mare producţie de până acum. La porumb mai avem de recoltat 0,5% din suprafaţă în judeţele din centrul tării, dar până în prezent am depăşit 18 milioane de tone. Şi la porumb suntem pe primul loc în UE”, a spus Petre Daea pentru AGERPRES.
De altfel, încă din vara acestui an, ministrul susţinea că România „s-a fortificat din punct de vedere agricol” şi „nu va mai părăsi acest piedestal pe care s-a urcat”, pentru că fermierii „s-au dotat şi pot face faţă vicisitudinilor naturii”.
„În acest an greu, fermierii şi-au dovedit dotarea tehnică de-a lungul vremii. România nu va mai părăsi acest piedestal pe care s-a urcat, pentru că a reuşit să se fortifice. România s-a fortificat din punct de vedere agricol şi se va fortifica în continuare pentru că fermierii ştiu ce au de făcut, s-au dotat, iar rezultatele de producţie îi ajută prin câştig şi pot face faţă vicisitudinilor naturii”, a afirmat, la finele lunii august, şeful de la Agricultură.
În replică, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu, a susţinut că declaraţiile ministrului Agriculturii privind producţiile record la grâu, porumb şi floarea-soarelui au determinat prăbuşirea preţului la cereale.
„Producătorii sunt nemulţumiţi că aceste declaraţii au determinat prăbuşirea pieţei şi au prejudicii enorme. Producţiile nu sunt nici pe departe istorice, ci sunt mai mici decât anul trecut. La grâu sunt mai mici cu 30% decât anul trecut, iar la floarea soarelui cu 30-35%”, a precizat Baciu.
Mai mult, el a susţinut că fermierii au avut pagube în această vară, din cauza secetei din mai-iunie şi a ploilor abundente din iulie.
„Cum putem cere despăgubiri Comisiei Europene pentru aceste pagube, din moment ce ministrul Agriculturii spune că avem producţie istorică? Aceste declaraţii de fapt ne-au băgat mâna în buzunar”, a afirmat preşedintele LAPAR, la jumătatea lunii septembrie.
Cum a fost anul agricol 2018 în opinia agricultorilor? Unul atipic şi dificil, notat doar cu nota 7.
„Anul agricol 2018 a fost un an atipic din toate punctele de vedere, nu putem spune că suntem pe deplin satisfăcuţi. România, ca întotdeauna, se trezeşte când alţii se culcă. România trebuia să facă notificare la Bruxelles când s-a produs fenomenul de secetă, în primăvară, lucru pe care alte ţări l-au făcut. De asemenea, şi seceta din august şi până în noiembrie trebuia notificată, pentru că este acel fond de criză din care s-au înfruptat alţii, dar noi nu. Iată, Polonia şi-a făcut temele la timp şi a luat 116 milioane de euro, Germania a luat 364 de milioane de euro şi exemplele pot continua cu Finlanda – 80 de milioane de euro. S-au împărţit nişte bani pe nişte realităţi, pentru că temele au fost făcute la timp. Fondul este acum blocat, chiar dacă ai mai vrea să faci ceva, nu poţi. LAPAR a cerut de foarte multe ori la MADR să ia măsuri. Specialiştii din minister chiar nu au văzut ce sa întâmplă?”, a comentat pe 12 decembrie şeful LAPAR.
Absorbţia fondurilor europene, în grafic
România înregistrează un grad de absorbţie efectivă a fondurilor europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală PNDR 2020 de 43% cu cele 4 miliarde de euro plătite până în prezent beneficiarilor, iar ţinta pentru 2018 – de 1,2 miliarde de euro – a fost depăşită.
„Volumul total pe care îl vom încasa până la sfârşitul anului 2018 din PNDR este 1,2 miliarde de euro. Sunt bani siguri care vor intra în ţară pentru că fac obiectul cererilor de plată care au fost trimise către Bruxelles. Planul nostru pentru 2018 este să terminăm anul cu depăşirea procentului de 50% din anvelopa financiară pe care o avem la dispoziţie prin PNDR anvelopă care se cifrează la 8,1 miliarde de euro”, a precizat, la începutul lunii noiembrie, Alexandru Potor, la acea vreme secretar de stat în Ministerul Agriculturii.
Potrivit acestuia, „în afara procentului foarte onorabil” spre care ne îndreptăm, de peste 50%, acest lucru va plasa România în topul absorbţiei la nivel european din punct de vedere al valorii nominale.
PNDR este programul cu cea mai mare absorbţie la nivelul statelor membre din Uniunea Europeană, cu o rată de peste 40%, iar pentru anul viitor previzionăm o absorbţie de 55% din program, susţinea tot în luna noiembrie Camelia Iliescu, director în cadrul Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală – AM PNDR din Ministerul Agriculturii.
„Am ajuns la o rată de absorbţie din PNDR de 40,2%, asta în materie de plăţi, dar, dacă este să luăm în calcul şi acea prefinanţare de 325 milioane de euro, rata de absorbţie ajunge la 44,2%. Pentru anul viitor previzionăm un cuantum al plăţilor de circa un miliard de euro, ceea ce ar ridica absorbţia la peste 55% din program”, a precizat Camelia Iliescu.
Alocarea prin PNDR 2020 este de 9,46 miliarde de euro, din care 8,12 miliarde de euro contribuţia fondului european agricol pentru dezvoltare rurală şi 1,34 miliarde de euro din contribuţie naţională.
În cursul anului 2018, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a primit 12.197 de solicitări de finanţare pe PNDR 2020 în valoare de 1,36 miliarde de euro, din care au fost selectate 7.224 de proiecte, însumând peste 1 miliard de euro. Astfel, contractele de finanţare încheiate în acest an sunt în număr de 8.986, în valoare de aproximativ 1,17 miliarde de euro.
Datele AFIR arată că valoarea plăţilor efectuate prin intermediul PNDR 2020 la nivelul lui 2018 este de 1,35 miliarde de euro, însă pentru finalul acestui an mai este programată o solicitare de fonduri.
De la demararea PNDR 2020 şi până în prezent, AFIR a primit 55.830 solicitări de finanţare în valoare totală nerambursabilă de peste 8,3 miliarde de euro, din care au fost selectate pentru finanţare 29.938 de cereri cu o valoare de 4,22 miliarde de euro.
AFIR a încheiat contracte de finanţare cu 50.881 de beneficiari ai Programului, în valoare de peste 4,3 miliarde de euro, aici fiind incluse şi contracte de finanţare preluate prin procedura de tranziţie dintre programe, contracte ce însumează 432,7 milioane de euro. În acest context, valoarea plăţilor efectuate beneficiarilor depăşeşte 4 miliarde de euro până la mijlocul lunii decembrie, ceea ce reprezintă un grad de absorbţie efectivă a fondurilor europene de 43%.
În ceea ce priveşte schemele de sprijin gestionate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) acordate fermierilor din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Comisia Europeană a rambursat deja României suma de 1,76 miliarde de euro. Începând cu data de 16 octombrie, APIA a demarat Campania de plăţi în avans pentru fermierii care au depus cereri unice de plată în anul 2018, suma totală autorizată la plată până la 12 decembrie 2018 depăşind 1,403 miliarde euro, din care avansul reprezintă 1,062 miliarde euro.
La finele lunii noiembrie, şeful APIA, Adrian Pintea, declara la o dezbatere organizată la Chişinău că, în cei 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, APIA a derulat fonduri europene şi naţionale de peste 23 miliarde euro, rata anuală de absorbţie a fondurilor europene depăşind 96%.
„În cei zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, APIA a derulat fonduri europene şi naţionale destinate susţinerii agriculturii româneşti şi fermierilor români de peste 23 de miliarde de euro. Rata medie anuală de absorbţie a fondurilor europene depăşeşte 96%. În medie, la APIA se depun 900.000 de cereri în fiecare an, pentru o suprafaţă de peste 9,5 milioane hectare. Aceste cereri sunt prelucrate de colegii de la APIA. Şi fondurile sunt mari şi numărul de personal este pe măsură. În prezent, APIA are un personal de 4.800 de angajaţi”, a afirmat Pintea.
El a subliniat că în 2007 APIA derula mai puţin de 10 forme de sprijin destinate fermierilor români, însă, odată cu implementarea noii politici agricole comune, după anul 2015, până în prezent fermierii beneficiază de peste 100 de scheme de plată, de forme de sprijin.
Şi prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM), un alt program aflat în ograda MADR, s-au atras fonduri europene, însă acestea sunt mult mai modeste. Datele furnizate de minister arată că plăţile către beneficiari au fost de 31,835 milioane de euro (18,9%) în 2018, iar sumele solicitate Comisiei Europene în limita alocării UE de 26,77 milioane de euro (15,9%). Rambursarea efectivă de la UE este de numai 17,48 milioane de euro, ceea ce înseamnă un grad de absorbţie de doar 10,38% din alocarea europeană de 168,32 milioane de euro venită prin POPAM.
Programe de sprijin derulate în anul 2018
Programul de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate cu o alocare de 3.000 euro pe legumicultor într-un an a debutat în anul 2017, dar a continuat şi în 2018.
În acest an s-au înscris în program 16.550 producători agricoli, dintre care pentru Ciclul I de producţie un număr de 10.946 beneficiari au fost plătiţi cu suma de 151,03 milioane de lei, echivalentul a 32,838 milioane de euro. Pentru Ciclul II de producţie au depus deconturi 4.768 beneficiari, din care pentru un număr de 4.760 au fost deja alimentate conturile direcţiilor agricole judeţene cu suma de 65,67 milioane de lei în vederea efectuării plăţilor către fermieri.
Acest program a prezentat un real interes în rândul fermierilor, în condiţiile în care numărul acestora a crescut în anul 2018 cu 7.688 faţă de anul 2017. Potrivit ministrului Agriculturii, peste 64% dintre cei 16.000 de fermieri care au accesat programul de tomate sunt tineri sub 40 de ani, în timp ce 757 dintre aceştia „au renunţat la pribegie”. „Programul „Tomate” a dat vigoare satelor şi este unul reuşit”, spunea Daea.
Potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul MADR, resursele financiare alocate în 2019 pentru continuarea programului de susţinere a tomatelor româneşti se ridică la 233,19 milioane de lei, reprezentând echivalentul sumei de 50 de milioane de euro.
În ceea ce priveşte programul de susţinere a crescătorilor de ovine cu un leu pe kilogramul de lână pentru comercializarea acestui produs, program început de asemenea în 2017, acesta a suscitat interesul a 32.328 de fermieri. Suma totală care va fi plătită până la finele anului se ridică la 14,4 milioane de lei pentru o cantitate de aproape 15.000 de tone de lână livrată în centrele de colectare.
Campania „Alege oaia”, începută în noiembrie 2017 şi continuată cu succes şi în 2018, a avut ca rezultat creşterea consumul de carne de oaie cu 104%, susţine ministrul Agriculturii, dar şi încheierea unor parteneriate cu supermarketurile pentru livrarea cărnii şi produselor din carne de oaie.
„Statul nu a investit un leu în acest program (Alege oaia – n. r.). A investit însă preocupare, entuziasm, dăruire, determinare, într-un cuvânt: efort uman. Şi merită să investim indiferent cât efort facem şi indiferent unde ne vom deplasa. Vom fi în ţară peste tot acolo unde reuşim şi trebuie să reuşim, propunându-ne un obiectiv clar de promovare a consumului de produse agroalimentare realizate în România”, a spus Petre Daea, în aprilie, la lansarea parteneriatului între Kaufland România şi Cooperativa Agricolă „Ţara Mea” prin care urmau să fie disponibile la vânzare 12 produse din carne de oaie.
Stiri economice
Cum să rezolvi obligațiile de transparență pentru proiectele UE Simplu, rapid și fără costuri
Implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene, fie că este vorba despre PNRR, POR sau alte programe operaționale, este o realizare majoră pentru orice antreprenor sau instituție publică. Totuși, dincolo de beneficiile evidente ale finanțării nerambursabile, managerii de proiect se confruntă frecvent cu un labirint birocratic complex. Una dintre cele mai stricte și obligatorii cerințe prevăzute în manualele de identitate vizuală și în contractele de finanțare este asigurarea vizibilității. Orice beneficiar trebuie să informeze publicul larg despre începerea, dar și despre finalizarea proiectului, prin intermediul unor comunicate de presă oficiale publicate în mass-media.
Provocarea administrativă și costurile ascunse
Deși pare o sarcină administrativă minoră la o primă vedere, respectarea acestei obligații poate deveni rapid o sursă de stres și de cheltuieli inutile. În mod tradițional, antreprenorii pierdeau timp prețios căutând publicații dispuse să preia rapid aceste anunțuri. Mai mult, majoritatea ziarelor și portalurilor de știri percep taxe semnificative pentru publicarea unor simple comunicate obligatorii, generând astfel costuri care afectează bugetul companiei. Pe lângă efortul financiar, procesul greoi de aprobare și obținerea unor dovezi de publicare clare (print screen-uri), care să fie validate fără probleme de auditorii europeni, complicau și mai mult pregătirea dosarului de rambursare.
Soluția digitală: AnuntulNational.ro
Pentru a elimina aceste bariere și a sprijini direct mediul de afaceri din România, a fost dezvoltată platforma AnuntulNational.ro. Aceasta reprezintă o soluție digitală modernă, concepută exclusiv pentru a simplifica la maximum acest proces birocratic. Misiunea platformei pleacă de la un principiu corect: transparența cerută de Uniunea Europeană nu ar trebui să devină niciodată o povară financiară sau administrativă pentru beneficiar. Astfel, portalul oferă un serviciu complet de Publicare anunturi fonduri europene gratuit, permițând managerilor de proiect să își îndeplinească obligațiile legale fără niciun cost ascuns, abonament sau taxă de publicare.
Eficiență, rapiditate și conformitate în 3 pași
Modul de funcționare al platformei este extrem de intuitiv și conceput pentru a economisi timp. În mai puțin de cinci minute, întregul proces este finalizat:
- Pasul 1: Utilizatorul își creează un cont gratuit, selectează județul în care se implementează proiectul, adaugă titlul și încarcă documentul oficial (comunicatul de presă) în format PDF.
- Pasul 2: Din momentul încărcării, anunțul devine public instantaneu. Nu există timpi de așteptare pentru aprobări manuale; sistemul asociază imediat un URL unic și o dată de publicare oficială.
- Pasul 3: Cel mai mare avantaj pentru beneficiari este generarea automată a dovezilor de publicare în format PNG. Aceste documente atestă clar prezența online a anunțului și respectă la virgulă cerințele din manualele de identitate vizuală.
Având acces la un instrument dedicat pentru Publicitate gratuita proiecte fonduri europene, antreprenorii își pot redirecționa resursele financiare și energia acolo unde contează cu adevărat: în execuția și succesul afacerii lor.
Nu mai lăsa birocrația să îți încetinească proiectul. Alege varianta modernă, digitalizată și gratuită pentru a bifa cerințele de publicitate obligatorii. Creează-ți un cont chiar astăzi pe AnuntulNational.ro și generează dovezile necesare instant, 100% legal și fără bătăi de cap.
Stiri economice
De la parteneriat la performanță: o nouă serie de lideri români pornește pe drumul spre excelență managerială
Primele patru zile intensive ale Excellence Management Program – EMP, coordonat de FNTM cu sprijinul RePatriot, au reunit la București o echipă formidabilă de experți în management din România și din străinătate.
O nouă serie de cursanți ai Excellence Management Program (EMP) și-a început călătoria de transformare, pentru ei și pentru organizațiile pe care le conduc. Primele patru zile de lucru intens, în format aplicat, alături de experți de top români și americani, au marcat debutul unui parcurs de nouă luni de construcție a performanței reale.
Programul este parte din Romanian Performance Excellence Program (RPEP), coordonat de Fundația Națională a Tinerilor Manageri (FNTM), o organizație dedicată de trei decenii transferului de know-how occidental de management în societatea românească. Până acum RPEP a generat 65 de lideri pregătiți care au impact direct în organizațiile lor, cu sprijinul RePatriot și al partenerilor americani, inspirat din principiile prestigiosului Malcolm Baldrige National Quality Award.
Dr. Steven Hoisington, fost judecător al Malcolm Baldrige National Quality Award și facilitator principal al programului, a subliniat potențialul pe care îl observă la liderii români:
„Am lucrat cu organizații din întreaga lume și pot spune cu convingere: România are oameni excepțional de capabili și o foame autentică de performanță. Ce lipsește uneori nu este talentul, ci sistemul. Tocmai asta oferă modelul Baldrige, un sistem dar nu un cadru prescriptiv rigid. Iar când oamenii potriviți întâlnesc sistemul potrivit, rezultatele nu întârzie.”
Prima sesiune față în față a fost găzduită de Atlantic Council România, un cadru potrivit pentru dialog și colaborare între organizații interesate de performanță și schimb de bune practici. „Atlantic Council România este locul în care astfel de inițiative pot prinde contur. Susținem proiecte care contribuie la dezvoltare și la schimbul de experiență între comunități profesionale diferite. Prin rolul său internațional, Atlantic Council facilitează dialogul și cooperarea între lideri, instituții și organizații din spațiul euro-atlantic, contribuind la construirea unor parteneriate solide și durabile”, a declarat Alex Șerban, Director al Atlantic Council România.

Competiția Romania Performance Excellence Program 2026 este deschisă
FNTM și RePatriot anunță lansarea competiției anuale RPEP 2026. Sunt invitate să aplice organizații din toate sectoarele, companii private, universități, instituții de sănătate, agenții guvernamentale și ONG-uri, indiferent de dimensiune sau stadiu de dezvoltare.
Criteriile Baldrige funcționează ca un instrument de diagnosticare cu impact ridicat și costuri reduse: prin documentarea răspunsurilor și feedback-ul evaluatorilor externi, organizațiile identifică ce funcționează, ce trebuie îmbunătățit și cum pot atinge standarde de clasă mondială. Termenul pentru notificarea intenției de participare: 15 mai 2026 Contact: baldrige@fntm.ro
În luna septembrie va începe studiul noua cohortă ce va fi admisă în programul de tip executive management de nouă luni 2026-2027, coordonat de FNTM.
Programul poartă și o încărcătură simbolică profundă, evocată de Marius Bostan, coordonator al inițiativei, expert în management și antreprenor în serie: „Joseph Juran s-a născut la Brăila și a plecat în America cu visul de a face lucrurile mai bine. A ajuns să fie numit părintele calității în management, omul care a convins lumea că excelența nu este un accident, ci un sistem. Trilogia sa despre planificare, control și îmbunătățire, a schimbat modul în care organizațiile gândesc performanța. De câțiva ani îl aducem mai des acasă. Nu ca un gest simbolic, ci ca o obligație față de ce poate deveni România: o țară unde organizațiile sunt conduse cu aceeași rigoare și ambiție pe care Juran a dus-o în lume. România nu are nevoie de scuze ci are are nevoie de sisteme bune și de oameni care știu să le folosească.”

De la potențial la performanță, acesta este drumul pe care îl construiește programul împreună cu sprijinul Biroului Baldrige din cadrul Departamentului de Comerț al SUA, al Fundației Baldrige, cu sprijinul fostului Ambasador American Adrian Zuckerman, Președinte al Alianța, cu experții voluntari din FNTM, Romanian Business Leaders – Repatriot și cu fiecare lider care alege să intre în acest program.
Reprezentanți ai programului românesc vor participa în acest an la Conferința Quest a Fundației Baldrige de la sfârșitul lunii martie din Baltimore, SUA.
Fundația Națională a Tinerilor Manageri – FNTM este de peste trei decenii o punte de transfer a celor mai bune practici de management occidental în România. FNTM construiește generație după generație manageri capabili să ducă organizațiile românești la un nivel de management performant.
Atlantic Council este un think tank internațional fondat în 1961, cu sediul la Washington, D.C., care promovează cooperarea transatlantică și soluții de politică publică pentru provocări globale. Organizația reunește lideri din guverne, mediul de afaceri și mediul academic pentru dialog și analiză pe teme de securitate, economie, energie și tehnologie. Începând din 2025, Atlantic Council are și un birou permanent la București, care consolidează prezența organizației în regiune și sprijină inițiativele dedicate cooperării euro-atlantice
Mai multe informații: baldrige@fntm.ro
Stiri economice
Investițiile și adaptarea companiilor devin factori cheie într-o economie în schimbare
Economia globală trece printr-o perioadă de transformări accelerate, iar companiile sunt nevoite să își regândească strategiile pentru a rămâne competitive. Evoluțiile tehnologice, schimbările în comportamentul consumatorilor și incertitudinile economice creează un mediu în care investițiile și capacitatea de adaptare devin esențiale pentru succesul pe termen lung. În acest context, firmele care reușesc să anticipeze schimbările și să răspundă rapid la noile condiții de piață au șanse mai mari să își mențină poziția și să își extindă activitatea.
Într-o economie aflată într-o continuă evoluție, companiile nu mai pot conta doar pe modele tradiționale de afaceri. Strategiile trebuie ajustate constant, iar investițiile în tehnologie, inovare și dezvoltarea resurselor umane devin elemente decisive pentru creșterea economică.
Transformările economiei globale
Economia mondială este influențată de numeroși factori care schimbă modul în care funcționează piețele. Printre cele mai importante se numără digitalizarea, tranziția energetică, schimbările demografice și nivelul ridicat al datoriilor publice și private. Aceste transformări determină apariția unor noi modele economice și obligă companiile să își regândească strategiile de dezvoltare.
În plus, creșterea economică globală este estimată să rămână moderată în următorii ani, ceea ce înseamnă că firmele trebuie să fie mai eficiente și mai inovatoare pentru a rămâne competitive.
În acest context, investițiile strategice și capacitatea de adaptare devin instrumente esențiale pentru menținerea stabilității și pentru identificarea unor noi oportunități de dezvoltare.
Rolul investițiilor în dezvoltarea companiilor
Investițiile reprezintă unul dintre principalele mecanisme prin care companiile își pot consolida poziția pe piață. Fie că este vorba despre extinderea capacităților de producție, modernizarea echipamentelor sau dezvoltarea unor produse noi, investițiile pot contribui la creșterea competitivității.
În multe industrii, companiile investesc tot mai mult în tehnologii digitale și în automatizarea proceselor. Aceste investiții pot reduce costurile operaționale și pot crește eficiența, permițând firmelor să reacționeze mai rapid la cerințele pieței.
De asemenea, investițiile în cercetare și dezvoltare pot conduce la apariția unor produse inovatoare sau la îmbunătățirea serviciilor existente. Într-un mediu economic competitiv, inovația devine un factor important pentru diferențierea companiilor.
Adaptarea la schimbările pieței
Pe lângă investiții, adaptarea rapidă la schimbările pieței este esențială pentru succesul unei afaceri. Adaptabilitatea presupune capacitatea unei organizații de a modifica strategiile, procesele și structura internă pentru a răspunde noilor condiții economice.
Companiile care reușesc să identifice rapid schimbările din mediul economic pot profita de oportunități înaintea competitorilor. În același timp, adaptarea eficientă poate reduce riscurile asociate cu fluctuațiile pieței sau cu schimbările legislative.
Un exemplu frecvent este tranziția către comerțul digital. Multe companii care activau exclusiv în mediul fizic au fost nevoite să își extindă prezența online pentru a răspunde cererii consumatorilor.
Tehnologia ca motor al transformării
Tehnologia joacă un rol central în transformarea mediului de afaceri. Automatizarea, analiza datelor și inteligența artificială oferă companiilor instrumente noi pentru a îmbunătăți procesele interne și pentru a înțelege mai bine comportamentul consumatorilor.
Utilizarea tehnologiilor moderne permite firmelor să optimizeze lanțurile de aprovizionare, să reducă timpul de producție și să îmbunătățească experiența clienților. În același timp, digitalizarea creează oportunități pentru apariția unor modele de afaceri complet noi.
Companiile care adoptă rapid aceste tehnologii pot obține un avantaj competitiv important. În schimb, organizațiile care întârzie să se adapteze pot pierde teren într-o piață tot mai dinamică.
Importanța leadershipului și a culturii organizaționale
Succesul procesului de adaptare depinde în mare măsură de modul în care este condusă organizația. Liderii care înțeleg tendințele economice și care pot lua decizii strategice rapide contribuie la menținerea stabilității în perioadele de schimbare.
În același timp, cultura organizațională are un rol important în modul în care companiile răspund la provocări. O organizație care încurajează inovarea și învățarea continuă poate reacționa mai eficient la schimbările pieței.
Angajații care sunt implicați în procesul de dezvoltare și care au acces la programe de formare profesională pot contribui la crearea unor soluții inovatoare și la îmbunătățirea performanței organizației.
Globalizarea și competiția economică
Globalizarea a intensificat competiția între companii. Firmele nu mai concurează doar cu organizații locale, ci și cu companii din alte regiuni ale lumii. Această competiție globală determină companiile să investească mai mult în eficiență și inovare.
În același timp, globalizarea creează oportunități pentru extinderea pe piețe noi. Companiile care reușesc să își adapteze produsele și serviciile la cerințele diferitelor regiuni pot beneficia de oportunități importante de creștere.
Cu toate acestea, extinderea internațională implică și provocări, precum diferențele culturale, reglementările locale sau fluctuațiile economice.
Importanța informațiilor economice
Într-o economie complexă și dinamică, accesul la informații economice devine esențial pentru luarea deciziilor strategice. Analizele pieței, studiile economice și monitorizarea tendințelor pot oferi companiilor o imagine mai clară asupra mediului în care operează.
Antreprenorii și managerii care urmăresc constant evoluțiile economice pot identifica mai ușor oportunitățile și pot evita riscurile asociate schimbărilor de pe piață. Pentru cei interesați de evoluțiile economice, sociale și politice, pot fi utile și sursele de informare cu știri actualizate, unde sunt analizate frecvent schimbările care influențează mediul de afaceri.
Accesul la informații relevante contribuie la luarea unor decizii mai bine fundamentate și la dezvoltarea unor strategii eficiente.
Un mediu economic în continuă evoluție
Economia modernă este caracterizată de schimbări constante și de o competiție tot mai intensă. În acest context, investițiile și adaptarea rapidă devin elemente esențiale pentru succesul companiilor.
Firmele care reușesc să investească în tehnologii moderne, să dezvolte produse inovatoare și să răspundă rapid la schimbările pieței pot transforma provocările economice în oportunități de dezvoltare. În același timp, leadershipul eficient, cultura organizațională orientată spre inovare și accesul la informații relevante pot contribui la consolidarea poziției unei companii pe piață.
Pe termen lung, capacitatea de a se adapta la un mediu economic în continuă schimbare va continua să fie unul dintre factorii decisivi care separă companiile de succes de cele care întâmpină dificultăți în menținerea competitivității.
-
Imobiliareacum o ziLocuințele riscă să devină un lux în România: piața imobiliară intră într-o zonă de accesibilitate critică
-
Uncategorizedacum 20 de oreSamsung anunță o premieră mondială: o inovație care permite anticiparea episoadelor de leșin cu ajutorul Galaxy Watch
-
acum o ziProfituri pe hârtie, pierderi în realitate: HoReCa crește doar in statistici, statisticile nu iau in calcul scumpirile, iar în acest timp piața intră într-o zonă de risc major




