Stiri economice
Vești bune pentru români! Indemnizaţia de hrană a fost aprobată! Cine primește banii în cont în februarie

Sindicaliştii din domeniu spun că aceasta va fi plătită abia de luna viitoare, din cauza unei alte interpretări dată legii de Ministerul Finanţelor. Luna aceasta, însă, se va plăti „sporul de solicitare neuropsihică”: 10% din salariu.
Reprezentanţii profesorilor români din sindicate specifică că această interpretare a Ministerului Finanţelor nu va afecta în niciun fel veniturile profesorilor, iar singurul efect este acela că banii pe cele douiă luni vor veni într-o singură tranşă, şi nu în două, cum ar fi trebuit. Chiar şi aşa, reprezentanţii Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi (USLIP Iaşi) consideră că măsura nu este una corectă. „Indemnizaţia ar fi trebuit să se dea în luna ianuarie, însă nu se va da, pe baza unei interpretări a legii făcute de Ministerul Finanţelor, care din punctul nostru de vedere nu este corectă şi legală. Banii vor veni într-o singură tranşă, la lichidarea pentru luna ianuarie”, explică Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi.
O altă nemulţumire pe care o au reprezentanţii cadrelor didactice este legată de sporul de 10% acordat pentru suprasolicitare neuropsihică „În cazul formei actuale a legii, directorii sunt în mod clar dezavatajaţi şi discriminaţi, mai ales că predau la clasă. Directorii au parţial normă de predare, şi în mod clar vom lua măsuri dacă nu se rezolvă nimic”, a mai menţionat Laviniu Lăcustă.
Indemnizaţia de hrană pentru profesorii români se calculează în raport cu suma de 4.160 de lei, care reprezintă brutul a doua salarii minime, aşa cum prevede legea cuantumul ei, bani pe care profesorii ar trebui să-i primească pe tot parcursul anului. Practic, în fiecare lună, profesorii vor primi peste 300 de lei brut în plus la salarii, cu condiţia să aibă toată zilele lucrate. Mai exact, din această sumă se va mai scădea, dacă personalul din învăţământ are zile de concediu. Indemnizaţiile sunt asimilate salariilor, prin urmare se vor opri toate contribuţiile şi impozitele pe venit. La lichidarea pentru luna decembrie, care va avea loc la mijlocul acestei luni, profesorii români nu vor primi aşadar indemnizaţia de hrană (ce va fi plătită peste o lună), dar vor primi sporul de 10% pentru solicitarea neuropsihică.
Evenimente
ȘEFUL ASOCIAȚIILOR DE PROPRIETARI LE DĂ CEA MAI PROASTĂ VESTE BUCUREȘTENILOR: ”LA IARNĂ, NE VOM ÎNCĂLZI DIN MILA DOMNULUI!” NICUȘOR DAN, ACUZAT CĂ A LĂSAT ÎN URMĂ UN DEZASTRU
Capitala ar putea intra în colaps energetic la iarnă. Sunt acuzații extrem de grave la adresa lui Nicușor Dan, după 5 ani de mandat ca primar al Capitalei, timp în care sistemul de termoficare nu ar fi fost modernizat, iar țevile ar putea ceda în orice moment. Bucureștenii riscă să rămână în această iarnă fără căldură în locuințe, a declarat în exclusivitate, la Realitatea Plus, Radu Opaina, președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din România și fost director al RADET, în prezent Termoenergetica.
Radu Opaina trage un semnal de alarmă dur privind starea sistemului de termoficare din București și marile orașe ale țării. Într-o declarație recentă, acesta a criticat lipsa de acțiune a autorităților locale și centrale, subliniind că „practic nu s-a făcut aproape nimic din ceea ce trebuia să se facă, astfel încât oamenii să nu mai aibă probleme cu apa caldă și căldura.”
Opaina: „Se va trăi la bloc din noroc, din mila Domnului”
Potrivit lui Opiana, vara anului 2025 a adus un număr record de blocuri fără apă caldă în București, mai multe decât în anii precedenți. „Situația este dezastruoasă, se va trăi la bloc din noroc, din mila Domnului, să fie o iarnă blândă și să nu crape țevile în jurul blocului. Suntem la mila și la mâna politicului să primim căldură — este incredibil pentru anul 2025, dar adevărat.”
Președintele asociațiilor de localtari acuză sistemul politic care a gestionat administrațiile locale de incompetență și lipsă de viziune. „Dacă ne uităm peste tot în marile orașe, sistemele de termoficare ar trebui să fie noi: banii s-au cheltuit, dar apă caldă și căldură ioc. Am ajuns, cum se spune la români, să primim ceva și prost, și scump.”
Facturi în creștere, fără justificare
În plus, expertul atrage atenția asupra creșterii nejustificate a facturilor: „Facturile cresc fără justificare economică și reală, în funcție de consum, pentru că totul a fost lăsat la voia întâmplării, iar populația, ajunsă în al doisprezecelea ceas, nu prea are ce să facă.”
Evenimente
Bolojan ar vrea listarea pe bursă a CEC și Aeroporturi București
Premierul Ilie Bolojan a vorbit vineri despre o posibilă listare pe bursă a unor pachete minoritare ale unor companii de stat precum CEC sau Compania Națională Aeroporturi București.
“Un element important este cel al piețelor financiare și e nevoie să mobilizăm resurse pe piețele financiare din România.
Avem rezerve importante care pot fi valorificate dacă vom lista la bursă pachete minoritare ale unor companii publice care și astăzi sunt listate, fără să ne pierdem controlul asupra acestor companii sau să listăm la bursă companii care astăzi nu sunt listate, CEC-ul, de exemplu, Aeroportul Otopeni”, a declarat Ilie Bolojan, într-o conferință de presă organizată la 100 de zile de la preluarea guvernării.
Șeful Executivului a explicat că o astfel de listare oferă “o mai bună gestionare a acestor companii, vom revigora bursa, vom folosi mai bine banii pe care îi avem în fondurile de pensii, vom îmbunătăți transparența acestor companii și, cu siguranță, având și un acționar privat, vor fi mai bine administrate, vom avea servicii mai bune și profituri mai bune”.
“E o zonă pe care n-am exploatat-o suficient și trebuie să o declanșăm în perioada imediat următoare”, a adăugat Ilie Bolojan.
Evenimente
CSA STEAUA, ÎNTRE REFORMĂ PROMISĂ ȘI DEZASTRU PERPETUAT: COLONELUL DANILOF, NOUL EXECUTANT AL MApN
Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu a anunțat numirea colonelului Eduard Danilof la conducerea Clubului Sportiv al Armatei Steaua pentru următoarele șase luni, cu misiunea de a aduce „reorganizare, reformă și rezultate”. În realitate, asistăm la încă o rotire de cadre militare, o numire provizorie menită să mascheze haosul instituțional și prăbușirea unuia dintre cele mai importante branduri sportive ale României.
O numire de avarie
Danilof nu este un nume nou în peisajul militar, dar este complet lipsit de experiență managerială în sportul de performanță. Cariera sa în artilerie, misiunile din Irak și Afganistan sau administrarea stadionului din Ghencea nu îl califică automat pentru a salva un club intrat de ani de zile în criză. Numirea lui este mai degrabă o improvizație, o soluție temporară dictată de Ministerul Apărării, nu rezultatul unui plan coerent de dezvoltare sportivă.
CSA Steaua, un colos cu picioare de lut
De ani de zile, clubul militar este prins între nostalgii și scandaluri:
•Secția de fotbal a fost transformată într-un teatru al absurdităților juridice și sportive. Echipa joacă în ligile inferioare, incapabilă să promoveze, blocată între FCSB și CSA, în timp ce resurse uriașe sunt cheltuite din bani publici.
•Management defectuos — CSA funcționează ca o cazarmă birocratică, cu directori și șefi de secție mai preocupați de funcții decât de performanță.
•Cheltuieli nesustenabile — clubul consumă anual zeci de milioane din bugetul Ministerului Apărării, fără transparență și fără rezultate care să justifice investiția.
Moșteanu, ministrul promisiunilor goale
Declarația ministrului Apărării, conform căreia „obiectivele sunt clare: reorganizare, reformă, rezultate”, sună a refren uzat. Toți predecesorii săi au rostit aceleași vorbe, iar CSA Steaua continuă să fie un exemplu de ineficiență, politizare și impostură administrativă.
În loc să aducă profesioniști din sport, oameni capabili să reconstruiască brandul Steaua, Ministerul trimite colonei care execută ordine și semnează hârtii.
Șase luni pentru ce?
Mandatul limitat la șase luni este o dovadă de nesiguranță și de lipsă de viziune. Nimeni nu poate reconstrui un club cu zeci de secții sportive, mii de sportivi și o infrastructură complexă într-un asemenea interval. În realitate, colonelul Danilof va gestiona doar „curățenia de imagine” până la următoarea decizie politică.
Brandul Steaua, sacrificat pe altarul politic
CSA Steaua nu este un club oarecare. Este simbolul unei istorii glorioase: campioana Europei la fotbal în 1986, pepinieră pentru sute de sportivi olimpici și mondiali. În mâinile MApN, această moștenire a fost redusă la o instituție parazitară, scuturată periodic de scandaluri și schimbări de conducere improvizate.
Noul comandant nu este decât încă un executant militar aruncat în mijlocul unei bătălii pentru care nu are armele potrivite. În timp ce rivalii din sportul românesc caută sponsori, performanță și modernizare, CSA rămâne captiv în mentalitatea de garnizoană.
Verdict: încă un episod de faliment administrativ
Numirea lui Eduard Danilof este simptomul unei boli cronice: incapacitatea statului român de a gestiona un brand sportiv național. Reformă? Nici vorbă. Reorganizare? Doar pe hârtie. Rezultate? Cel mult în rapoartele cosmetizate pentru ministru.
CSA Steaua are nevoie de un manager profesionist, nu de un colonel cu carnet militar. Altfel, clubul va continua să fie un sac fără fund pentru bugetul public și o rușine pentru memoria sportului românesc.
-
Evenimenteacum 2 zile
ANOFM: 92 DE PROGRAME DE FORMARE PROFESIONALĂ, LA NIVEL NAŢIONAL ÎN LUNA OCTOMBRIE
-
Evenimenteacum 2 zile
CFR CĂLĂTORI: ACHIZIŢIONAREA BILETELOR CU REZERVARE DE LOC VA FI ÎNTRERUPTĂ TEMPORAR MIERCURI SPRE JOI NOAPTEA
-
Evenimenteacum 2 zile
ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI
-
Evenimenteacum 2 zile
INS: RATA ȘOMAJULUI A URCAT LA 5,9% ÎN LUNA AUGUST
-
Evenimenteacum o zi
BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”
-
Uncategorizedacum 16 ore
SGS – Încredere, muncă în echipă și performanță, având ca angajament comun sustenabilitatea
-
Uncategorizedacum 9 ore
Trans-Formare.ro lansează două programe online pentru cei care vor să-și depășească amânările și să devină mai convingători
-
Evenimenteacum 16 ore
ROMÂNIA SE ÎMPRUMUTĂ DE PE PIEȚELE EXTERNE LA NUMAI O ZI DUPĂ APROBAREA RECTIFICĂRII