Les Echos: Philippe decretează urgența și promite rezultate palpabile. ● Statele Unite: semnalele care indică apropierea unei recesiuni se înmulţesc. ● Financial Times: Pesimista autoevaluare a UE. ● The Guardian: Experimentul Cinci Stele ne-a dezamăgit. Italia are nevoie acum de o schimbare politică reală. ● La Stampa: Salvini: „Comisia Europeană este veche și de-legitimată, nu poate sancționa Italia”
- Les Echos: Philippe decretează urgența și primite rezultate palpabile
Emmanuel Macron a stabilit data: sfârșitul lunii aprilie. Edouard Philippe a anunțat miercuri în declarația sa politică prioritățile acestei noi pagini a perioadei de cinci ani a guvernării. Evocând constant „urgențele”, premierul dorea să dea electoratului, după criza „vestelor galbene”, ideea unei puteri care se mișcă din nou și o face apăsat și repede.
Programul pare încărcat. Iar, la sfârșitul zilei, rezultatele concrete trebuie să fie totale. „Nu vreau să fiu omul anunțurilor de efect, ci cel al angajamentelor îndeplinite”, a promis el.
Ecologia nu a fost în centrul conferinței de presă a lui Emmanuel Macron, dar „ambiția ecologică” se află în centrul discursului lui Edouard Philippe, care a dedicat ecologiei primul sfert al discursului său, punând-o pe același nivel cu „ocuparea forței de muncă sau a securității”. „Nimeni nu are un monopol verde astăzi”, a spus el ca și cum ar încerca să contracareze ambițiile lui Yannick Jadot.
Asigurându-se că următoarele douăsprezece luni ar fi „cele de accelerare ecologică”, Edouard Philippe a susținut că este posibil un „nou model economic care produce bogăție fără distrugere”.
Cealaltă urgență, a spus el, este cea a „justiției sociale”, care va include reforma asigurărilor pentru șomaj, care va fi prezentată marțea viitoare și care conține, în special, principiul unui bonus/penalități pentru contractele pe termen scurt și o compensație degresivă pentru conducerea companiei. El a subliniat că taxele persoanelor fizice ar scădea cu un total de 27 de miliarde de dolari pe întreaga durată a mandatului.
El a reamintit preocuparea de a limita cheltuielile publice și de a nu crea „datorii” pentru „copiii noștri”, invocându-i pe Pierre Mendes, Georges Pompidou, Michel Rocard și Alain Juppe, dar Edouard Philippe a rămas la nivelul declarațiilor, având grijă să nu dea detalii concrete despre finanțele bugetare sau deficit.
Mult așteptata lege a bioeticii va fi examinată în Parlament la sfârșitul lunii septembrie, reforma instituțiilor publice fiind și ea amânată.
O dezbatere va avea loc în Parlament cu privire la orientările politicii privind imigrația în septembrie. Teren alunecos pentru o parte a majorității, dar esențial, crede el, pentru a discuta cu electoratul Marinei Le Pen.
Promitând încă o dată o schimbare de metodă care se asociază mai mult și care pare să însemne mai presus de toate o „schimbare de ton”, cu mai puțină „aroganță”, Edouard Philippe a încercat din nou să facă apel la „depășirea vechilor fracturi dintre stânga și dreapta”.
Alte articole din Les Echos:
- Statele Unite: semnalele care indică apropierea unei recesiuni se înmulţesc
După inversarea ierarhiei ratelor dobânzilor, remarcată de câteva luni, e rândul unui alt marker foarte urmărit de profesioniştii pieţelor financiare, indicatorul de probabilitate de recesiune la 12 luni al FED din New York, să se apropie de pragul critic.
Se precizează riscurile de recesiune în Statele Unite. După inversarea „curbei dobânzilor” – ratele dobânzilor pe termen scurt depăşesc de câteva luni ratele dobânzilor pe termen lung – e rândul unui alt marker foarte urmărit de profesioniştii pieţelor financiare, indicatorul de probabilitate de recesiune la 12 luni al FED din New York, să se apropie de pragul critic.
El a atins 29,62 %. Şi la acest nivel, Stéphane Déo, strategul pieţelor financiare de la La Banque Postale Asset Management consideră: „atingem cota de alertă”. De ce? O primă lectură ar putea lăsa într-adevăr impresia că Statele Unite au în continuare 70% şanse să evite o recesiune. Dar în realitate, nu e aşa.
Indicator sintetic
Din anii 60, depăşirea pragului de 30% a fost aproape sistematic urmată de o intrare în recesiune a economiei americane. „Acest indicator sintetic, care utilizează o serie de date economice care dau un semnal avansat despre dinamica ciclului, este foarte fiabil”, explică Stéphane Déo.
De altfel, nu este o întâmplare dacă există o puternică corelaţie între trecerea indicatorului peste 30% şi intrarea în acţiune a băncii centrale americane. În ultimele trei cicluri, depăşirea acestui prag (iunie 1989, decembrie 2000 şi august 2006) a coincis de fiecare dată cu un vârf al Fed Funds şi cu intrarea într-un nou ciclu de scădere a dobânzilor.
O curbă inversată
La 2,25 %, dobânzile la 3 luni le depăşesc pe cele la 2 şi la 10 ani (1,93% şi 2,14%) în Statele Unite. Cum cele trei recesiuni din ultimii 30 de ani au fost toate precedate de această inversare a ierarhiei ratelor dobânzilor, unii văd în asta un semn care anunţă viitorul gol de aer din economia americană. Indicatorul este totuşi foarte controversat. „Timpul scurs între inversiune şi recesiune poate fi lung şi este foarte variabil”, subliniază în special Kit Juckes de la Société Générale. (RADOR)
- Financial Times: Pesimista autoevaluare a UE
Bruxellesul va revizui progresele realizate în implementarea „Raportului celor cinci preşedinţi”.
După mai mult de patru ani de linguşire a Berlinului şi altor capitale reticente la reformarea zonei euro, Comisia Europeană este pe cale să emită o estimare morocănoasă a celor realizate.
Bruxellesul revizuieşte miercuri progresele UE pe calea implementării „Raportului celor cinci preşedinţi” – document dezvăluit cu mare emfază de Comisia Europeană în 2015 şi care ar fi urmat să stabilească parcursul „finalizării uniunii economice şi monetare a Europei” până în 2025.
Lucrurile nu au mers conform planului. Ideea unei „uniuni fiscale” cu tot cu o „trezorerie a zonei euro” rămâne de domeniul fanteziei politice. Ambiţiile de completare a sistemului zonei euro pentru gestionarea crizelor financiare – cunoscută ca Uniunea Bancară – nu au fost împlinite.
Acest ton de dezamăgire şi chiar de reproş străbate în mare parte documentul pe care comisia urma să-l adopte miercuri şi care a ajuns în posesia Financial Times.
Bruxellesul va avertiza că „realizările greu câştigate în ultimii 10 ani sunt în joc”.
„Este vremea să ne desprindem de opiniile încrâncenate şi să ne revitalizăm ambiţia noastră colectivă”, îndeamnă comisia. Pe un ton de arhitect nervos, subliniază că „importante elemente încă lipsesc în construcţia generală”.
Ce anume a mers rău? Ei bine, unul din lucruri este că raportul celor cinci preşedinţi voia luna de pe cer. Deşi după anii de combatere a crizei s-a instalat oboseala politică, raportul împinge capitalele reticente în direcţii neconfortabile, cerându-le să accepte noi tipuri de fonduri de salvare şi să-i ajute pe deponenţii bancari din alte ţări.
Raportul a fost o creaţie a Bruxellesului – elaborat de preşedintele comisiei Jean-Claude Juncker „în strânsă colaboarare” cu şefii altor instituţii UE şi cu contribuţia capitalelor. Acesta oferă o viziune completă într-un moment când de fapt era nevoie de câteva priorităţi foarte clare.
Când a fost publicat, comisia a pornit la implementarea sa într-un fel care a iritat guverne naţionale. Planurile de transformare a fondului de salvare pentru zona euro, Mecanismul de stabilitate european, într-un organism UE oficial, au declanşat temeri privind o acaparare a puterii de către Bruxelles.
De asemenea, comisia a împins în repetate rânduri planuri privind un „activ sigur european”, un fel de imitaţie a eurobond-urilor care sunt detestate în Germania şi beneficiază de un sprijin zero în alte capitale.
În fine, au venit alţi lideri cu propriile lor idei – în principal preşedintele francez Emmanuel Macron şi puternica sa focalizare asupra creării unui buget al zonei euro – ceea ce a îngreunat stabilirea unei agende stabile şi coerente.
Nu totul este sumbru. Raportul notează că UE a convenit unii paşi importanţi pentru a-şi impulsiona capacitatea financiară de a face faţă derapajelor bancare şi a făcut progrese serioase în asanarea balanţei financiare bancare. În decembrie, liderii au convenit de asemenea un acord privind actualizarea ESM.
Miniştrii de finanţe ai UE se întrunesc săptămâna aceasta în Luxembourg pentru a discuta despre elementele cheie ale mozaicului reformei euro – inclusiv Uniunea Bancară şi bugetul zonei euro.
De asemenea, este o problemă care nu va dispărea. Un lucru care se evidenţiază puternic din raport este amploarea dependenţei dintre reforma zonei euro şi obiectivele fundamentale ale UE.
Să luăm obiectivul UE de a transforma euro într-o valută de rezervă internaţională care să rivalizeze cu dolarul american – proiect care s-a impus pe agenda politică drept răsuns la Donald Trump. Documentul comisiei evidenţiază că finalizarea Uniunii Bancare este „esenţială” pentru realizarea acestui obiectiv, întrucât ar întări încrederea investitorilor în stabilitatea monedei unice.
Până la urmă, mesajul comisiei este că eforturile de creştere a pieţelor de capital UE, de consolidare a stabilităţii financiare şi promovare a euro pe scena globală se potenţează reciproc şi sunt legate intrinsec.
Poate că discuţia despre reforma euro este lentă, dar nu va înceta. (RADOR)
- The Guardian: Experimentul Cinci Stele ne-a dezamăgit. Italia are nevoie acum de o schimbare politică reală
Partidul populist inovator promitea să fie un pionier al politicii digitale și să se concentreze pe mediu. N-am văzut nimic din toate acestea.
La recentele alegeri europene, cele două partide italienești care formează primul guvern populist autentic din Europa de Vest au confirmat că încă mai pot conta pe 50% din voturi. Însă vestea șocantă a fost aceea că, în interiorul coaliției, sprijinul pentru Mișcarea Cinci Stele (M5S) anti-establishment s-a înjumătățit la 17%, în vreme ce al Ligii de extrema dreaptă s-a dublat la 34%, ea devenind jucătorul dominant în politica italiană.
Cum de a putut M5S, care a inventat cu succes noi căi de a face politică pe internet, să cadă atât de rău și atât de repede? Va rezista Liga în timp? Cât rău îi poate face iluzia „recuperării controlului” unei țări care este atât de dependentă de piețele internaționale pentru a-și finanța datoria publică enormă? Și, mai important, ce va mai rămâne din speranțele Italiei după ce italienii vor fi constatat că au epuizat una după alta formulele politice, fără nici un semn al inversării declinului ce durează de 20 de ani?
Aceste întrebări îmi sunt puse frecvent de observatori ai politicii italiene, îngrijorați tot mai mult că disfuncția Italiei ar putea contamina și alte democrații occidentale. Sunt aceleași întrebări pe care mi le pun și eu atunci când mă plimb prin Trastevere, cartierul din Roma în care trăiesc împreună cu familia mea.
Trastevere este inima Orașului Etern. Este singura parte a orașului care a fost locuită neîntrerupt din vremea Imperiului Roman. Regizori precum Woody Allen și Federico Fellini s-au îndrăgostit de pereții lui acoperiți de iederă și de străzile înguste cu pavaj. Dar în ciuda întregii splendori celebrate de cinematografie, realitatea este astăzi aceea că mult prea mult gunoi și prea multe mașini au făcut de nerecunoscut „marea frumusețe” a Romei.
Toate acestea ar fi trebuit să se schimbe după alegerile locale din 2016, când acest cartier (care se întâmplă să fie fieful tradițional al Partidului Comunist) a votat covârșitor pentru Virginia Raggi, candidata M5S. Eu însumi i-am salutat alegerea, ca o ruptură promițătoare a ciclului politic care a alternat între coaliții de centru-stânga și centru-dreapta în ultimele trei decenii, fără a rezolva vreuna dintre problemele structurale ale Romei – sau ale țării.
Trei ani mai târziu, marea dezamăgire este aceea că nimic nu s-a schimbat. Da, o serie de scandaluri i-a forțat pe mai mulți consilieri ai lui Raggi să demisioneze. Și da, la nivel național, presa italiană continuă să transmită o saga fără de sfârșit în care joacă noi vedete care, rapid și dezamăgitor, ard și se sting. Dar ceea ce mi se pare cel mai izbitor este cât de neputincioasă pare a fi devenit politica în ce privește influențarea vieții de zi cu zi.
Unul dintre lucrurile intuite inițial de M5S este acela că mediul înconjurător ar putea deveni un scenariu politic convingător, iar altul e acela că inovația ar putea constitui calea către o lume mai bună. Te-ai fi putut aștepta ca măcar unele restricții să fie impuse utilizării de mașini private funcționând pe bază de combustibili fosili, în special într-un oraș în care un om oarecare petrece în medie 227 de ore pe an în mașină, conform unui studiu. Este mai mult decât dublul cifrei pentru oricare alt mare oraș italian. Ar fi fost logic ca un partid care pariază masiv pe inovația verde să încurajeze o trecere semnificativă la vehicule mai mici, să intre în parteneriat cu firme care oferă mobilitate în comun și să construiască o infrastructură pentru mașini electrice.
Dezamăgirea locuitorilor Romei este la fel de evidentă ca și mașinile ce continuă să domine peisajul unui oraș care ar fi trebuit să-și prețuiască puterea de atracție, în loc s-o irosească. La fel ca mai înainte, politica locală se reduce la a cere mai mulți bani, astfel încât să se construiască noi drumuri și noi parcări. Totul se învârte în jurul cheltuielilor publice. O confruntare între municipalitățile italiene și guvernul central, tot așa cum continuă să existe una între același guvern central și Comisia Europeană.
Transformarea reală ar trebui să caute modalități prin care societatea poate folosi mai eficient puținele resurse publice și private disponibile. Ar trebui să conste în schimbarea modelelor de producție și consum care s-au bazat până acum pe tehnologii precum mașinile, însă astăzi nu mai sunt adecvate necesităților noastre. Schimbarea autentică ar presupune noi forme de democrație, care să permită oricui să se implice.
Astfel de idei au avut un rol esențial în a-i împinge pe expertul în tehnologie Gianroberto Casaleggio și pe comediantul Beppe Grillo să fondeze M5S în 2009. În calitate de mișcare, era bazată pe convingerea că internetul a făcut ca statu-quo-ul să fie perimat. Și aveau dreptate. Însă Casaleggio a murit în 2016, iar cei care l-au urmat n-au avut capacitatea intelectuală și administrativă de a gestiona acea transformare.
În multe privințe, Italia a fost ca un laborator al crizei politice care a măturat întreaga Europă. Dar e totodată și unul dintre locurile cele mai potrivite pentru a se experimenta căi de soluționare a acelei crize.
Însăși profunzimea problemelor noastre se poate spune că ne face pe noi, italienii, mai conștienți decât alți europeni și mai dispuși să ne asumăm riscuri încercând soluții mai radicale. Problema este că am făcut greșeala să credem că politicienii sunt cei care pot aduce schimbarea în societate, deși ar fi trebuie să fie foarte limpede până acum că schimbarea poate avea loc doar atunci când un număr suficient de mare de oameni își asumă responsabilitatea pentru ea.
Succesul viitorilor actori politici ai Italiei – cei care vor umple vidul lăsat de colapsul vechiului establishment și de eșecul mișcărilor care au ajuns la putere înainte de vreme – va fi definit de abilitatea lor de a prezenta o viziune care să-i implice pe oameni și care să ofere abordări pragmatice pentru rezolvarea unor chestiuni mărunte.
În Roma, spre exemplu, nu ar fi o idee rea să le interzici tuturor mașinilor private să intre în centrul istoric și să le substitui cu mijloace de transport colective sau în comun. Turiștii ar redescoperi cel mai mare muzeu în aer liber din lume, în vreme ce noi, romanii, am simți în sfârșit că și comunitatea noastră a intrat în secolul 21.(RADOR)
Articol de Francesco Grillo (economist politic și director al grupului de reflecție Vision)
- La Stampa: Salvini: „Comisia Europeană este veche și de-legitimată, nu poate sancționa Italia”
Comisia UE „veche și de-legitimată” nu poate impune sancțiuni Italiei, a declarat viceprim-ministrul și ministrul de interne, Matteo Salvini, în timpul unei discuții live pe Facebook, comentând discuţiile din timpul summitului de miercuri privind chestiunile economice.
„Astăzi spunem că o Comisie veche, delegitimată, săptămâna trecută, de votul a milioane de europeni – a subliniat ministrul – nu poate lua decizii şi nici nu poate impune alegeri sau sancțiuni guvernelor și popoarelor”. Comisia Europeană, a subliniat Matteo Salvini într-un live pe Facebook, „nu poate impune alegeri sau sancțiuni guvernelor și popoarelor care reprezintă milioane de cetățeni și care doresc pur și simplu să facă ceea ce este corect”, și anume „să reducă impozitele antreprenorilor, lucrătorilor și familiilor”. Acesta este un „drept sacru al unui guvern”, a concluzionat Salvini, care dorește să dialogheze cu Europa „de la egal la egal și mai ales cu aceeaşi demnitate”.
Pentru a împiedica începerea procedurii de îndatorare încă din 9 iulie, data reuniunii Ecofin, Italia trebuie să adopte „măsuri”, dat fiind că „noile date nu sunt suficiente pentru a aștepta”, aşa cum explică un oficial din UE. Avizul Comitetului economic și financiar, aprobat ieri, invită Italia să „adopte măsurile necesare pentru a asigura respectarea prevederilor pactului de stabilitate”.
