Connect with us

Stiri economice

Țările nu mai au dreptul să introducă persoane în carantină – Capital

Publicat

pe

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a vorbit, într-o intervenție la Antena 3 despre avantajele certificatului verde european. Acesta va permite libera circulație în UE pe timpul pandemiei.

 Anunțul lui Rareș Bogdan

“Trebuie considerat o facilitate pentru că pe lângă avantaj pe baza vaccinului, el are încă două componente. Pe de o parte, dacă ai unul dintre cele patru vaccinuri operate la nivelul Europei, Pfizer, BioNTech, AstraZeneca, Johnson & Johnson, atunci fără nicio problemă poți circula dintr-o țară în alta, țările respective nu mai au dreptul în momentul introducerii certificatului covid să introducă persoane în carantină”, a transmis Rareș Bogdan.

Testele COVID nu vor mai fi plătite

Totodată, europarlamentarul precizează că toate țările care vor semna acordul privind certificatul verde european nu vor mai putea solicita cetățenilor să plătească testele COVID-19. Cheltuielile vor fi suportate de Comisia Europeană, a mai spus Rareș Bogdan.

Nici testele RT-PCR, nici testele rapide anitgen nu vor mai putea fi plătite pentru cei care fac deplasări în interiorul Uniunii Europene. Comisia deja a alocat 100 de milioane de euro, urmează să mai aloce încă 250 demilioane, și practic aceste teste vor fi gratuite. Vor fi obligate toate țările semnatare

 Cum va funcționa certificatul verde

Fiecare persoană care s-a vaccinat împotriva COVID-19, care s-a recuperat după această afecțiune sau care deține un rezultat negativ la testarea COVID-19 în ultimele 72 de ore va putea să descarce gratuit certificatul verde digital. Acesta va putea fi utilizat și în format tipărit.

“În urma consultărilor cu experții grupului tehnic de lucru constituit la nivel european, a fost avansată soluția tehnică care va include o aplicație web pentru generarea certificatelor şi o aplicație pentru smartphone (Android) pentru verificarea certificatelor emise în țară sau emise de alte state.

Codul QR din certificat va conține informații de identificare (nume, prenume și data nașterii), precum și informații medicale esențiale, semnate digital, pentru a se garanta autenticitatea datelor. Documentele vor respecta toate regulile de protecție a datelor personale și vor putea fi utilizate la trecerea frontierei, însoțite de actul individual de identitate.

Termenul vehiculat pentru implementarea certificatelor verzi ar putea fi începutul lunii iulie a acestui an.

Sursă foto: Facebook Rareș Bogdan

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”

Publicat

pe

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, trage un semnal de alarmă vizavi de închiderea pe bandă rulantă a centralelor pe crăbune. Ministrul spune că, la iarnă, când consumul de energie crește foarte mult, România riscă să intre în blackout.

„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la un post TV.

„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.

Dacă păstrăm centralele pe cărbune, ne amendează UE cu 2 miliarde de euro

Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.

Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.

„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.

„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de doi ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.

Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI

Publicat

pe

Averea miliardarului Elon Musk, CEO Tesla și SpaceX, a depășit miercuri, pentru scurt timp, pragul istoric de 500 de miliarde de dolari, potrivit clasamentului Miliardarii în timp real al revistei Forbes, citat de AFP.

Valoarea netă a averii lui Musk a atins 500,1 miliarde de dolari, înainte de a scădea la 499,1 miliarde de dolari. Pe lista Forbes, Musk este urmat de Larry Ellison (Oracle), cu 350,7 miliarde de dolari, și de Mark Zuckerberg (Meta), cu 245,8 miliarde de dolari.

Antreprenorul născut în Africa de Sud a absolvit Universitatea din Pennsylvania și a abandonat studiile la Stanford, dedicându-se afacerilor. În 1999 a vândut o companie de software către Compaq pentru peste 300 de milioane de dolari. Ulterior, a fondat o companie care a fuzionat cu PayPal, iar în 2002 a lansat SpaceX, iar un an mai târziu s-a alăturat Tesla.

Recent, consiliul de administrație Tesla a propus un nou plan de remunerare pentru Musk, care ar putea primi acțiuni în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, dacă producătorul auto va atinge o serie de obiective ambițioase de performanță.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

INS: RATA ȘOMAJULUI A URCAT LA 5,9% ÎN LUNA AUGUST

Publicat

pe

Aproape jumătate de milion de români nu au loc de muncă: rata șomajului a urcat la 5,9% în august, față de 5,8% în luna anterioară, conform datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.

Rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile fiind 6,2% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,5% în cazul celor de sex feminin).

„Reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 23,5%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada aprilie – iunie 2025”, au transmis reprezentanții INS.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,7% pentru luna august 2025 (5% în cazul bărbaților și 4,5% în cazul femeilor). Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,7% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna august 2025. 

 

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE