Vestidinrusia.ro a preluat raportul privind drepturile omului din mai multe țări publicat de Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse. Printre țările abordate se numără și România.

Astfe, potrivit raportului, situația privind promovarea și protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale din România a fost satisfăcătoare. Mai exact, Raportul anual al Ombudsmanului Român din 2019, arată că volumul total al contestațiilor și reclamațiilor continuă să scadă: în perioada de raportare au existat 7738 contestații personale ale cetățenilor, 10979 petiții poștale și 6205 apeluri telefonice (în 2015 au fost 15428 contestații personale, 7968 telefoane apeluri; 13699 și 7770 în 2016, 10763 și 6849 în 2017, respectiv 9271 și 6512 în 2018).

Sursa citată mai arată că cele mai multe au vizat problemele accesului liber la justiție (2202 contestații în 2019, 2333 în 2018), interacțiunea cu autoritățile guvernamentale (1375 și 1637 cazuri), dreptul la proprietate privată (1054 și 907 cazuri) și protecția drepturilor copilului (1021 și 341 cazuri).

O problemă a fost remarcată în legătură cu discriminarea. Mai exact, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, acționând sub controlul Parlamentului, ia act de plângeri în creștere privind discriminarea populației române din diferite motive.

Potrivit sursei citate, au existat 822 de reclamații în 2018 (822 în 2018, 682 în 2017, 842 în 2016). Majoritatea plângerilor au vizat inegalitățile sociale (386 în 2019, 302 în 2018, 258 în 2017, 314 în 2016) și drepturile persoanelor cu dizabilități.

Totodată, raportul mai arată că mai multe rapoarte din mecanismele multilaterale de monitorizare a drepturilor omului universale și regionale, precum și din partea ONG-urilor locale pentru drepturile omului indică faptul că violența domestică împotriva femeilor este o problemă socială gravă în România.

Persoanele cu dizabilități, ignorate în România

În ceea ce privește situația în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități, aceasta este una complexă. Datele oficiale arată că peste 760.000 de persoane cu dizabilități sunt înregistrate în România, iar mai mult de o treime dintre ele încă au dificultăți de angajare.

În același timp timp, deși constituția și legislația națională a României interzic tratamentul inuman și pedepsele corporale față de suspecți și persoanele supuse anchetei, mass-media și ONG-urile pentru drepturile omului continuă să raporteze cazuri de maltratare și utilizare a forței către civili de la oficialii de aplicare a legii.

Totodată, antisemitismul, rasismul, fascismul și alte manifestări de xenofobie sunt interzise de lege (Decretul Guvernului nr. 31/2002 și Legea nr. 107/2006) și sunt incriminate în România. Legea nr. 217 privind modificarea și completarea Decretului guvernului nr. 31 din 2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor fasciste, rasiste și xenofobe, precum și promovarea cultului persoanelor vinovate de crime împotriva păcii și umanității, a intrat în vigoare în 2015.

Raportul publicat de MAE Rusia arată că în luna  iulie 2018, a intrat în vigoare Legea nr. 157 privind anumite măsuri de prevenire și combatere a manifestărilor antisemitismului, care prevedea închisoarea de la 3 luni la 10 ani pentru promovarea retoricii antisemite și implicarea în organizațiile corespunzătoare.

Toto atunci, un număr de ONG-uri locale s-au opus adoptării actului pe motiv că acesta se suprapune practic cu legislația actuală în domeniu. Cu toate acestea, în ciuda normelor legislative elaborate, Federația Română a Comunităților Evreiești, ONG-ul „Centrul de Monitorizare și Combatere a Antisemitismului din România” și Institutul Național de Studii ale Holocaustului numit după Elie Wiesel continuă să raporteze manifestări ale antisemitismului, xenofobiei, rasismului și naționalism.

O altă pare problemă din România ar reprezenta-o interferențele crescute ale serviciilor de informații și a agențiilor de aplicare a legii în viața privată a cetățenilor devine alarmantă și în România.

Raportul MAE arată că în ultimii ani, există o creștere bruscă a numărului de autorizații judiciare pentru interceptări și interceptări de mesaje electronice. În februarie 2018, Curtea Constituțională a României a recunoscut ca ilegală utilizarea probelor obținute de Serviciul Român de Informații (contraspionaj) pe baza autorizațiilor judecătorești pentru interceptări pe dosare penale care nu au legătură cu infracțiuni în domeniul securității statului.

Totodată, de-a lungul anilor au apărut astfel de dovezi, care au fost transmise Biroului Național Anticorupție, unde au fost inițiate cazuri de infracțiuni economice, oficiale și de corupție.

Reprezentanții societății civile românești sunt îngrijorați de activitățile autorităților de consolidare a controalelor asupra surselor de finanțare și a cheltuielilor ONG-urilor. În iulie 2019, a intrat în vigoare Legea nr. 129 privind prevenirea și combaterea terorismului, care include nu numai cerințele Directivei (UE) 2015/849 privind combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, ci și dispoziții care le depășesc. Conform legii, organizațiile societății civile trebuie să transmită autorităților fiscale datele personale ale beneficiarilor evenimentelor publice vizate.

Corupția și România

Raportul MAE rus abordează și corupia din România. Sursa citată prezintă la rândul ei raportul Grupului de state al Consiliului Europei împotriva corupției (GRECO) publicat în 2017, care a clasificat legislația română actuală în acest domeniu ca fiind disparată, fragmentată, conținând multe „zone gri” și creând condiții pentru interpretări contradictorii.

Totodată, în document se subliniază faptul că țara nu are o politică cuprinzătoare pentru respectarea drepturilor minorităților naționale și punerea sa în aplicare variază în funcție de condițiile din regiuni separate.

În același timp, raportul menționează o atitudine negativă persistentă față de etnicii maghiari (1,3 milioane de persoane sau 6,5 la sută din populația totală) și romi (mai mult de 620.000 de persoane, adică 3,3 la sută din populația totală, în plus, conform datelor neoficiale, comunitatea este de până la 2 milioane de oameni).

O altă problemă care lasă semne de întrebare este nerespectarea de către autorități a standardelor minime pentru participarea societății civile la procesul legislativ. În ciuda orientărilor Consiliului Europei privind participarea civilă la luarea deciziilor politice, doar un număr limitat de inițiative legislative trec această procedură în România.

În cazul persoanelor condamnate, problemele din România sunt unele tradiționale, se poate spune. Mai exact, măsurile luate de guvern pentru a îmbunătăți condițiile de detenție în instituțiile corecționale și penitenciare din România și pentru a soluționa problema supraaglomerării închisorilor nu dau rezultate satisfăcătoare.

Tocmai din acest motiv, deficiențele indicate au fost confirmate și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în aprilie 2017. Astfel, CEDO a emis o hotărâre pilot cu privire la plângerea unui grup de deținuți români, după ce a stabilit că, condițiile de detenție ale acestora încalcă Convenția Europeană a Drepturilor Omului. , și indicând natura sistemică a problemei care necesită adoptarea de măsuri de către autoritățile române pentru rezolvarea acesteia.

Totodată, Curtea a constatat că drepturile reclamanților garantate de articolul 3 (interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante) au fost încălcate, deoarece deținuții erau reținuți în celule supraaglomerate care necesitau reparații, în condiții sanitare precare și li se oferea o calitate scăzută alimente. CEDO a ajuns la concluzia că o astfel de situație a deținuților din instituțiile penitenciare române este unul dintre rezultatele disfuncției structurale generale a sistemului penitenciar românesc.

Raportul menționează faptul că până în prezent, peste 28.000 de persoane sunt deținute în unități penitenciare cu capacitatea de 19.000 de locuri. Astfel, recomandarea Comitetului european pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) privind gradul de ocupare de 4 m2 per deținut nu este respectată. În mai multe închisori sunt raportate probleme legate de încălzire, ventilație adecvată și nivel de lumină, hrană (fiecărei persoane condamnate i se alocă puțin peste patru dolari SUA pe zi) și servicii medicale.

În 2016, pentru a rezolva această poblemă, Guvernul a adoptat o serie de acte juridice care reglementează problemele condițiilor de detenție în închisori. În aprilie următor a fost adoptat un program guvernamental până în 2023 privind îmbunătățirea condițiilor de detenție și extindere a închisorilor. Cu toate acestea, problema nu a fost abordată pe deplin, mai precizează sursa citată.

Drepturi încălcat chiar și de oficiali

În ceea ce privește etniile din România, aceste persoane suferă de prejudecăți, inclusiv din partea oficialilor, arată raportul. Mai exact, apărătorii drepturilor omului subliniază starea de lucruri nesatisfăcătoare cu drepturile romilor din România, în special cu accesul lor la piața muncii, educație și asistență medicală. De fapt, comunitatea de romi se confruntă cu o discriminare socială sistematică.

Acest grup etnic cel mai defavorizat social din România constituie, conform recensământului din 2011, aproximativ 2,9% (621.000 de persoane). Majoritatea experților cred că numărul real al acestei minorități naționale este mult mai mare și constituie aproximativ 8,6% (1850.000 de persoane). Experții explică o astfel de diferență de număr în primul rând prin refuzul romilor de a-și indica naționalitatea pentru a se proteja de manifestările de intoleranță și discriminare de către societate și autoritățile locale.

Totodată, sursa citată mai subliniază faptul că principalul organism care determină politica de protecție a drepturilor romilor și integrarea lor socială este Agenția Națională pentru Romi înființată în 1997. Responsabilitatea sa este de a monitoriza situația privind respectarea drepturilor acestui grup etnic în cadrul Strategia de incluziune a romilor, propune modificări ale legislației în domeniu, controlează implementarea prevederilor actelor juridice românești și europene care vizează protejarea drepturilor romilor etc.

În același timp, absența unui sistem cuprinzător de colectare datele privind discriminarea diferitelor grupuri sociale și etnice, inclusiv comunitatea de romi, precum și lipsa de dorință a autorităților române de a clasifica situațiile problematice din punct de vedere juridic în funcție de etnie nu vor permite evaluarea completă a încălcărilor drepturilor romilor.

Deși nu este aproape nici o mențiune a faptelor de discriminare a romilor în mass-media, existența lor este indicată de stereotipurile și prejudecățile persistente în societatea românească cu privire la această minoritate națională, arată raportul.

La rândul lor, experții Comisiei Europene împotriva rasismului și intoleranței au remarcat că sentimentul anti-roma este comun în România. Conform sondajului din 2015 realizat de Consiliul Național Antidiscriminare (CNCD), romii au fost percepuți de societatea românească ca al patrulea grup social care provoacă cea mai mare intoleranță după persoanele cu HIV, dependența de droguri și dizabilități. Raportul CNCD 2019 menționează că din 904 de investigații din perioada raportată, 48 au vizat cazuri de discriminare pe motive de etnie, care au afectat în principal ungurii și romii transilvăneni.

Ura din România și minoritățile

Raportul subliniază faptul că limbajul de ură este răspândit în mass-media tradițională și socială față de romi, minoritatea maghiară, comunitatea evreiască și musulmani.

Totodată, este menționat și faptul că înalți oficiali români, care dețin diferite funcții își permit atacuri ocazionale împotriva romilor și a altor minorități naționale. Un exemplu dat de Rusia îl reprezintă fostul președinte Traian Basescu și prim-ministrul Mihai Tudose, dar și un număr de primari și președinți ai consiliilor județene au fost văzuți promovând retorica xenofobă și rasistă.

În 2019, procedurile pentru discursul unuia dintre vicepreședinții partidului Uniunii Salvați România, Ady Hobjilă, care a declarat necesitatea de a scăpa de romi în inima orașului Botoșani cu orice preț, în contextul reconstrucției sale, a provocat o largă rezonanță în județul Botoșani. Remarca oficialului, care a cerut practic relocarea forțată a romilor, a fost considerată de CNCD drept demnitate umană discriminatorie și degradantă, iar autorul său a fost amendat cu 2000 EUR.

Pe lângă promovarea rasismului, un număr semnificativ dintre membrii minorităților de etnie romă din România încă suferă de condiții de viață slabe fără acces la apa de la robinet (aproximativ 60%) și cu depozitul în spate (aproximativ 74%). În plus, organizațiile pentru drepturile omului observă că romii care locuiesc în zone nedemnate sunt expuși riscului de relocare forțată.

MAE rus prezintă un raport al Consiliului Național al Romilor, care recunoaște practic cazurile de mutare forțată a membrilor acestei etnii în județele Alba și Constanța. În acest context, apărătorii drepturilor omului atrag atenția asupra unui număr mare de așezări ilegale de romi ale căror rezidenți sunt expuși riscului de evacuare forțată, precum și absența unei liste sistematice a acestor zone la nivel local.

Autoritățile române au probleme cu îndeplinirea obligațiilor lor de a asigura dreptul la o educație de calitate pentru toate categoriile de populație, în special pentru romi. În acest context, există o problemă de discriminare și segregare a copiilor romi în școli.

În ceea ce privește problemele cu care se confruntă comunitățile de romi din România, acestea au atras atenția Comitetul pentru Drepturile Omului și Comitetul pentru Eliminarea Discriminării împotriva Femeilor.

Intoleranța rasială e vestită în România

La rândul său, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) continuă să raporteze cazuri de intoleranță rasială în rândul politicienilor și oficialilor cu diferite funcții, se arată în raportul prezentat de Rusia.

Cel mai recent eveniment a fost în ianuarie 2020, atunci când primarul orașului Târgu Mureș D. Florea a atras atenția cu discursuri de ură față de romii locali.

În documentul rusesc sunt menționate în mod tradițional numeroase încălcări ale drepturilor minorității naționale maghiare în România. Printre cele mai urgente probleme se numără utilizarea limbii maghiare în instituțiile statului în zone cu concentrații mari de maghiari (Ținutul Secuiesc) și învățământul secundar și superior în limba lor maternă. Incidente au avut loc și la evenimente sportive. Totodată, ECRI a notat și un meci la București în 2017 în timpul căruia fanii uneia dintre echipe au scandat lozinci anti-maghiare.

În același timp, Rusia e de părere că autoritățile române continuă persecuțiile pentru utilizarea steagului secuiesc și impun amenzi pentru interpretarea imnului maghiar la evenimente de masă. În contextul optimizării cheltuielilor bugetare, guvernul României își continuă politica de a retrage mai multe cursuri în limba maghiară din planul de învățământ din Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, în ciuda faptului că Legea educației acordă maghiarilor accesul la educație în această universitate în limba lor maternă, mai arată raportul MAE.

Un alt eveniment amintit de Rusia este declarația președintelui Uniuni Rutenilor Subcarpatici din România, Mihai Lauruc. Acesta a atras în mod repetat atenția asupra presiunii consolidate din partea autorităților române.

Mai exact, este vorba despre mai multe incidente de persecuție nefondată a activiștilor organizației pentru poziția lor pro-rusă. În ceea ce privește atitudinea Bucureștiului, raportul MAE rus arată că Capitala țării dă dovadă de îngăduință față de ucrainizarea forțată a minorității naționale rutene, iar acest lucru a fost agravat de cazuri flagrante de inacțiune a autorităților în ceea ce privește preluarea ostilă a bunurilor și activelor comerciale deținute de ruteni.

Rușii și lipovenii au fost uitați aproape de loc, spune Rusia. Deși și-ar dori să studieze doar în limba maternă, lucrurile stau întru cu totul alt mod. Raportul arată că pentru copiii rușilor-lipovenilor predarea limbii lor materne este stipulată doar ca materie opțională, în timp ce majoritatea minorităților naționale au acces la învățământul primar (clasele 1-8) complet în limba lor maternă.