Pe 9 decembrie 2024, atunci când vom cunoaște și președintele și majoritatea care va guverna România, cu toții vom avea un șoc. Pentru prima dată în istoria recentă (după revoluția din decembrie 1989), oricine va forma guvernul va constata că orice program de guvernare va fi avut și cu care va fi câștigata alegerile va fi devenit inaplicabil. Căci România căreia i se va aplica acel program va fi o cu totul altă țară decât cea pentru care s-a scris programul de guvernare. Politica va fi murit, căci nu va mai conta cine este la putere și ce ideologie împărtășește; orice guvern nou se va forma, programul acestuia va fi același: restructurarea cheltuielilor bugetare, creșteri de taxe și o dureroasă austeritate.

Cum se va fi ajuns aici? Simplu, pentru că statul se transformă, chiar în aceste zile, într-un grav bolnav bugetar. Și, ca orice grav bolnav, statul român are nevoie de tratament urgent. Numai că „medicii” (adică politicienii aflați la conducere) nu vor începe niciodată, în ajun de alegeri, tratamentul de care are nevoie statul nostru. Ci vor prefera să îi facă acestuia un program cât mai atractiv, axat pe o petreceri și pe mese copioase. 

Închipuiți-vă că „medicii” tocmai ce au aflat, în urma unei analize complete (prognozele de primăvară ale Comisiei Europene, raportul de țară al Fondului Monetar Internațional, precum și multe alte analize ale experților în economie) că statul nostru suferă de obezitate morbidă și că riscă să sufoce întreaga economie românească, pe care se sprijină și din care se hrănește cu lăcomie. În mod normal, orice „medic” normal la cap, oprește, de îndată, dieta mult prea bogată a pacientului obez și i-o schimbă cu o dietă mult mai săracă. Ba îl mai pune să mai facă și un pic de mișcare, să nu mai stea înțepenit în fotoliu. Numai că, ce să vezi, pacientul cel obez, statul român, este cel mai important și mai bogat pacient al „medicilor” respectivi și principala sursă de finanțare a acestora și a întregului spital în care se află. Căci statul român cel mult prea gras este cel care plătește salarii uriașe și concedii exotice politicienilor (adică tocmai „medicilor” care ar trebui să-l vindece). Plus multe, multe plicuri cu bani strecurate în buzunare.  Motive suficiente pentru acești „medici” să se prefacă încântați de trupul impunător al pacientului (statul român) și să îi încurajeze acestuia un consum din ce în ce mai luxuriant. Căci suntem în prag de alegeri și poporul, adică rudele pacientului obez, trebuie să fie fericite că statul este perfect sănătos și că va avea grijă de ele în continuare.

Și-uite așa, din minciună în minciună, am ajuns la mijlocul anului, dar și al cursei electorale cu un deficit bugetar de aproape 64 de miliarde de lei, adică 3,6% din PIB (https://mfinante.gov.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/nota_bgc30062024.pdf), îndreptându-ne spre un deficit anual de minim 7%, dar mai probabil spre 10%, căci din luna septembrie se vor adăuga noi cheltuieli  (pensiile mărite), după ce iunie a adus cu sine creșterea salariilor profesorilor. Mai mult, orice cheltuială în plus (creșteri de salarii sau cumpărări de bunuri sau de servicii) se va face la alte prețuri decât cele reale, că doar și alegerile trebuie cumva finanțate. Da, am atins deja un deficit bugetar de 3,6%, în condițiile în care avem voie să avem un deficit de doar 3% pe întregul an!

Prima observație care se impune este aceea că boala pacientului obez (adică a statului care consumă mult prea mult și apasă mult prea greu pe economie) este și gravă, dar și cronicizată. Căci anul trecut am avut un deficit bugetar de 6,6% din PIB, conform Comisie Europene (https://economy-finance.ec.europa.eu/economic-surveillance-eu-economies/romania/economic-forecast-romania_en ). Deci boala nu numai că este gravă, dar se și agravează de la an la an. 

Mai trebuie spus că o vină importantă pentru boala deficitului excesiv pe care îl acumulează țara noastră de cinci ani încoace o are Comisia Europeană, condusă de către Ursula von der Leyen. Aceasta a asistat, cu o indolență nebănuită, la politica guvernelor Orban-Cîțu-Ciucă-Ciolacu de afundare a țării în datorii. De fapt, poziția Ursulei von der Leyen și a Comisiei sale a fost cât se poate de primitivă: cârdășie cu guvernele de la București. Pentru că von der Leyen a primit un sprijin necondiționat de la regimul Iohannis, în schimb, guvernele puse de Iohannis au căpătat mână liberă să încalce  tratatele europene și să încalce toate regulile de bun simț fiscal. A fost o alegere politică de toată jena ceea ce a făcut Comisia Europeană prin tolerarea și uneori prin încurajarea unei politici iraționale de cheltuieli și îngroparea țării în datorii. Cum poate, oare să explice, Bruxelles-ul faptul că a stat și s-a uitat cum deficitul bugetar a fost crescut de guvernul Ciolacu de la 6,3% în 2022 la 6,6% în 2023? Nu cumva apropierea alegerilor europene și cele 25 de voturi ale euro-parlamentarilor români arvunite către Von der Leyen sunt explicația? Dar și în 2021, deficitul calculat de Comisia Europeană după standardul ESA a fost  de peste 7 procente din PIB și atunci eram chiar la mijlocul mandatului Comisiei von der Leyen. Și totuși guvernul patronat de Iohannis a fost lăsat în pace, nimeni nu i-a tulburat râvna cheltuitoare. Nu înseamnă asta că Ursula von der Leyen și Comisia condusă de ea sunt complici ai guvernelor de la București în cheltuirea nesăbuită a banilor publici?

Dar de unde vin aceste cheltuieli s-o fi întrebat cineva? Păi hai să ne uităm, de exemplu, la numărul de salariați bugetari care era, în octombrie 2019, la începutul guvernelor lui Iohannis, de  1 235 000 de persoane (https://www.profit.ro/stiri/social/in-doi-ani-si-10-luni-de-guvern-psd-numarul-de-angajati-la-stat-a-crescut-cu-peste-45-000-3-8-din-total-dar-cei-mai-multi-au-fost-angajati-la-autoritatile-locale-19218531 ). La final de iunie 2024 am ajuns să plătim 1 293 534 de bugetari (https://mfinante.gov.ro/domenii/bugetul-de-stat/numar-salariati-bugetari ), adică numărul acestora a crescut cu aproape 60 000! Poate rude, prieteni, amante/amanți, dar cu siguranță cam toți cei angajați în plus au o mare calitate: dețin prețiosul carnet de partid.

La finalul anului 2019, veniturile colectate de stat reprezentau 31% din PIB, adică 321 de miliarde de lei la un PIB de puțin peste 1 050 de miliarde de lei. Astăzi avem (la șase luni din 2024) 275 de miliarde de lei venituri, 15,6% din PIB-ul prognozat a fi de 1760 de miliarde de lei. Ceea ce înseamnă că, pe tot anul 2024 vom ajunge la venituri de 550 de miliarde de lei, adică tot vreo 31% din PIB.

Cheltuielile reprezentau, în 2019, aproape 370 de miliarde de lei (35,5% din PIB), iar astăzi, la șase luni din 2024 avem cheltuieli bugetare de 314 miliarde de lei (17,8% din PIB), ceea ce ar duce ,

la  final de an , la cheltuieli totale de vreo 650 de miliarde de lei (incluzând recalcularea pensiilor ), adică aproape 37% din PIB!

Acum hai să înțelegem mai bine drama acestei țări: în ultimii 5 ani PIB-ul (adică economia) a crescut cu 67%, veniturile încasate le buget cu 71%, iar cheltuielile cu 75% (https://mfinante.gov.ro/domenii/bugetul-de-stat/informatii-executie-bugetara )! Păi cum să nu crească deficitul bugetar dacă ritmul de creștere al cheltuielilor este cu mult mai mare decât cel de crestere a economiei, respectiv decât cel de creștere a veniturilor bugetare? Și asta în condițiile în care anul 2019 a fost și el un an cu deficit bugetar excesiv – 4,6% din PIB.

Practic, acumularea an de an de deficit bugetar excesiv ne-a adus o explozie a datoriei publice, care era, de 373 de miliarde de lei la final de 2019 și a ajuns la 853 de miliarde de lei la final de aprilie 2024. De la 35% din PIB în 2029 la peste 52% în 2024! Adică, cu o economie care a crescut nominal cu 67%, datoria publică a crescut cu 228%! Dacă asta nu este o ghiulea legată de piciorul țării, atunci ce mai este?

În anul 2019, cheltuielile cu dobânzile plătite pentru datoria publică s-au ridicat la 12,15 miliarde de lei, adică 1,1% din PIB. În 2024, doar pe primele șase luni, avem 17,6 miliarde de lei cheltuiți pe dobânzi, ceea ce înseamnă la final de an peste 36 de miliarde de lei, adică peste 2% din PIB. Practic, povara dobânzilor este de două ori mai mare decât acum cinci ani! Cu alte cuvinte, dacă România ar respecta tratatele europene și ar avea un deficit bugetar de 3% din PIB, practic două treimi din acesta s-ar realiza numai din plata dobânzilor la uriașa datorie publică acumulată!

Ne putem îmbăta cu apă rece și să credem că datoria publică a României nu este cea mai mare din UE (locul 17 în Uniune, departe de media unională de 90% din PIB), dar dacă vrem să înțelegem dimensiunea corectă a poverii acestei datorii, să observăm că suntem pe locul trei în UE ca pondere a poverii dobânzilor aferente datoriei publice.

Rezultatul cel mai grav este, însă, acela că pentru fiecare 1000 de euro împrumutați astăzi, în următorii 10 ani vom plăti 1927 de euro, la actualele niveluri de dobândă. Ce fel de politici publice mai poți face cu asemenea restricții? Căci, la fiecare început de an și de buget, cu asta se va începe: punem deoparte peste 2% din PIB pentru plata dobânzilor și după aia mai vedem dacă avem loc și pentru pensii sau investiții. Evident că salariile bugetarilor, membri de partid și rude ale acestora, nu vor suferi niciodată.

Partidele politice, pe de altă parte,  fac programe electorale, bazate pe ideea de dezvoltare. Nu s-a inventat încă, nicăieri în lume, partidul care să propună reducerea cheltuielilor ca pilon principal al ofertei electorale. Ori, dezvoltare fără bani nu se prea poate face. Și atunci, în centrul fiecărui program politic se află o promisiune de dezvoltare, bazată pe unul sau mai mulți piloni. Uneori, partidele promit chiar reducerea poverii fiscale.

Ei bine, dragii mei, este vremea să lămurim un mic aspect care ține de aritmetica claselor primare.   Poți să aplici programe axate pe cheltuieli publice suplimentare numai dacă ai spațiu bugetar! De exemplu, dacă deficitul bugetar al țării era de 1% pe an, partidele ar fi putut propune programe  care presupuneau cheltuieli suplimentare de două puncte procentuale din PIB, adică de vreo 34 de miliarde de lei anual. Dar, pe 9 decembrie 2024, vom înțelege adevărata dimensiune a răului făcut în ultimii ani: statul nostru are un spațiu bugetar negativ, adică niciun nou guvern nu va putea, cel puțin în primii doi ani, să își pună în practică niciun fel de proiect care presupune cheltuieli.

Consecința este cât se poate de dureroasă: începând cu 9 decembrie 2024 vom vorbi doar despre austeritate și creșteri de taxe. Asta dacă nu cumva cei care vor câștiga guvernarea vor avea o rețetă miraculoasă de cumetrie și cu Comisia Europeană și cu agențiile de rating și cu băncile creditoare.

Dar, acum că au trecut alegerile europene și că von der Leyen și-a reocupat scaunul din fruntea Comisiei, s-ar putea ca rațiunea să înceapă să fie auzită și pe la Bruxelles. Mai ales că o treime dintre statele membre sunt deja în procedură de deficit excesiv:  Italia reprezintă coșmarul absolut (7.4% din PIB deficit), apoi Ungaria lui Orban Viktor cel lăudat de mulți de pe la noi (6.7% din PIB), România (6.6% din PIB), Franța (5.5% din PIB), Polonia (5.1%  din PIB), Malta și Slovacia (ambele cu  4.9% din PIB) și Belgia (4.4% din PIB). Aceste opt state cu deficit excesiv sunt un clar indiciu că performanța Comisiei Europene este catastrofală: niciodată după 2002 nu au mai fost în asemenea hal finanțele statelor membre. Pur și simplu, Ursula von der Leyen a preferat să nu supere pe nimeni și să închidă ochii la aceste derapaje, mai ales în cazul Italiei sau Franței. Dar și în cazul nostru, în mod evident.

Faptul că mai sunt și alte state europene în prăpastia deficitului excesiv (unele chiar mai adânc înfundate decât noi) nu face nicidecum mai ușoară situația noastră. Căci dacă vom fi loviți de o criză continentală a datoriilor publice, nouă ne  va fi infinit mai rău decât statelor din zona euro. E adevărat că vom admira de sus o prăbușire mult mai zgomotoasă, cea a Ungariei. Dar, totuși, printre primii cinci parteneri comerciali ai noștri, patru sunt state cu deficit excesiv: Italia, Franța, Ungaria și Polonia. Adăugați asta la propria noastră slăbiciune fiscală și veți obține rețeta unei catastrofe pe cale de a se produce.

Iată de ce, începând cu 9 decembrie 2024, pentru doi ani de zile politica va dispărea, guvernul care se va forma atunci nemaiputând să aplice niciun program electoral, ci fiind nevoit să re-echilibreze bugetul țării prin reduceri masive de cheltuieli și creșteri de impozite. Cu cât vom înțelege mai repede că singura soluție de revenire la normal este curmarea imediată a cheltuielilor publice și nu creșterea de impozite, cu atât vom ieși mai ușor din marasmul deficitului excesiv și al explozie datoriei publice. Orice partid va avea, astăzi, curajul să propună tăieri dramatice de cheltuieli guvernamentale, acela va fi cu adevărat responsabil și credibil. Cine ne va ameți că putem reduce deficitul bugetar la 3% fără a ne atinge de aristocrația bugetară și de cheltuielile iraționale ale acesteia minte fără niciun fel de rușine.