Connect with us

Stiri economice

Sportivii care marchează și pe terenul de business

Publicat

pe

A câştigat din tenis peste 25 de milioane de dolari (ce-i drept, suma este brută, fără impozite şi cheltuieli) şi a primit din contracte de sponsorizare încă multe milioane. La un moment dat, afacerile şi activele în care investise valorau net peste 200 de milioane de dolari. Însă o serie de decizii de business neinspirate şi sumele oferite fostelor soţii şi iubite au făcut ca, în vara anului trecut, Boris Becker să-şi declare falimentul. Iar luna trecută trofeele câştigate de fostul număr unu mondial au fost scoase la licitaţie pentru a se încerca strângerea unei sume care să acopere măcar o parte din datoriile acestuia (între timp, se pare, acţiunea a fost blocată de sportiv, care s-a declarat prea legat de respectivele amintiri pentru a le înstrăina).

Iar Becker nu este tocmai singur – numeroşi alţi foşti mari sportivi, cărora le-au intrat în conturi sume cu şase, şapte sau opt zerouri, au ajuns la sapă de lemn. Printre cei care şi-au declarat de-a lungul timpului falimentul se numără Mike Tyson, Bjorn Borg sau George Best. De cealaltă parte sunt, însă, numeroase cazuri de fotbalişti, tenismeni ori pugilişti care au ştiut să-şi investească inteligent câştigurile şi să le înmulţească. Printre ei, David Beckham, surorile Williams sau Shaquille O’Neal.

Între milioane şi miliarde

Și în România lucrurile stau cam la fel. Unii dintre cei care au câştigat bine în cariera sportivă nu au fost cumpătaţi sau inspiraţi şi au pierdut tot sau o bună parte a banilor. Alţii, însă, au reuşit să se descurce şi în afaceri ce puţin la fel de bine ca pe teren. Cel mai celebru caz este, desigur, cel al lui Ion Țiriac. Fostul tenismen este azi, potrivit celei mai recente ediţii a Top 300 Capital, cel mai bogat român, cu o avere estimată la 1,7-1,8 miliarde de euro. De-a lungul timpului, acesta a investit în bănci, asigurări, comerţ, auto sau sport (fiind, printre altele, proprietarul turneului de tenis de la Madrid).

Regele fotbalului românesc, Gheorghe Hagi, are şi el o carieră de succes în afaceri. Anul trecut, Hagi Sport SRL, firma care deţine şi administrează hotelul Iaki din Mamaia, a avut venituri de peste 18 milioane de lei (cu un milion de lei în plus faţă de anul precedent) şi un profit net de 2,2 milioane (cu circa 20% mai mic decât în 2016). Asta în timp ce Fotbal Club Viitorul SA a ajuns de la venituri de 28 de milioane de lei şi o pierdere de 6,2 milioane de lei în 2016 la încasări de 54 de milioane de lei şi un profit net de 14 milioane de lei anul trecut. 


 

În primăvara lui 2017 s-a zvonit că Hagi ar intenţiona să vândă unitatea de cazare de la malul mării, însă se pare că cererea tot mai crescută din partea clienţilor l-a făcut să se răzgândească. De exemplu, pentru mini-vacanţa de 1 Mai din acest an Iaki a raportat un grad de ocupare de 100%, comparativ cu numai 70% cu un an în urmă.

Fotbal vs antreprenoriat

Nu la fel de bine au mers afacerile fostului coleg şi actualului cumnat al lui Hagi, Gheorghe Popescu. Firmele în care acesta apare ca asociat direct (Global Legal Asistance SRL, specializată în producţia de energie, Nicolas Concept Shipping SRL, axată pe transportul de mărfuri pe apă, şi Versol Recycling SRL, cu obiect principal de activitate creşterea porcinelor) nu au înregistrat anul trecut nici un fel de venituri.

Aceeaşi situaţie se înregistrează şi în cazul celor patru companii de energie regenerabilă în care deţine acţiuni fostul internaţional Adrian Ilie (Renewable Slobozia Sud SRL, Renewable Slobozia Nord SRL, Renewable Slobozia Est SRL şi Renewable Slobozia Vest SRL). Fotbalistul a mai deţinut două companii în acelaşi domeniu, una din ele fiind desfiinţată şi alta în faliment.

Nici foştii jucători ai naţionalei Bogdan Stelea şi Gabi Balint nu par să fie prea implicaţi în afaceri, pe numele lor apărând în baza de date a Registrului Comerţului doar câte o entitate de tipul persoană fizică autorizată. Asta în timp ce fostul lor coleg Dan Petrescu a fost acţionar în A & D Chelsea Imobiliare SRL (radiată în 2010) şi Dream Team Spirit ‚94 SRL (radiată în 2012).

În 2010, presa scria despre Adrian Mutu că deţinea o reţea de magazine de îmbrăcăminte, Ten Life, prezentă în Piteşti, Paris, Monaco, Cannes şi Londra, brandul Souvenir Clubbing şi marca de vin şi ulei de măsline 10 di Mutu (ambele în parteneriat cu Filippo Paoli), dar şi pizzeria Il Forno (împreună cu Ana Maria Prodan).

În acelaşi timp, el deschisese în Piteşti o cafenea, pe care a vândut-o unui alt fotbalist, Rică Neaga, dar şi Pacha Club Bucureşti, în care investise 300.000 de euro doar pentru a-şi pierde licenţa şi a da faliment cu datorii de circa un milion de euro. 

 

În prezent, Mutu apare ca asociat într-o companie înfiinţată în 2017, Delamore Food & Beverage International SRL, cu obiect principal de activitate ”Intermedieri în comerţul cu produse diverse”. În primul an, firma a avut venituri totale de circa 45.000 de euro.

Fostul coechipier al lui Mutu, Cristi Chivu, apare în România ca asociat în două societăţi cu răspundere limitată: firma de consultanţă Interactiv Sports Media SRL, cu venituri de 15.700 de lei anul trecut, şi NA.GI.MA. Investments SRL, specializată în dezvoltare imobiliară, cu încasări de 682.000 de lei şi un profit net de 646.000 de lei în 2017.

Afaceriştii de pe zgură

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Stiri economice

Cum să rezolvi obligațiile de transparență pentru proiectele UE Simplu, rapid și fără costuri

Publicat

pe

Implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene, fie că este vorba despre PNRR, POR sau alte programe operaționale, este o realizare majoră pentru orice antreprenor sau instituție publică. Totuși, dincolo de beneficiile evidente ale finanțării nerambursabile, managerii de proiect se confruntă frecvent cu un labirint birocratic complex. Una dintre cele mai stricte și obligatorii cerințe prevăzute în manualele de identitate vizuală și în contractele de finanțare este asigurarea vizibilității. Orice beneficiar trebuie să informeze publicul larg despre începerea, dar și despre finalizarea proiectului, prin intermediul unor comunicate de presă oficiale publicate în mass-media.

Provocarea administrativă și costurile ascunse

Deși pare o sarcină administrativă minoră la o primă vedere, respectarea acestei obligații poate deveni rapid o sursă de stres și de cheltuieli inutile. În mod tradițional, antreprenorii pierdeau timp prețios căutând publicații dispuse să preia rapid aceste anunțuri. Mai mult, majoritatea ziarelor și portalurilor de știri percep taxe semnificative pentru publicarea unor simple comunicate obligatorii, generând astfel costuri care afectează bugetul companiei. Pe lângă efortul financiar, procesul greoi de aprobare și obținerea unor dovezi de publicare clare (print screen-uri), care să fie validate fără probleme de auditorii europeni, complicau și mai mult pregătirea dosarului de rambursare.

Soluția digitală: AnuntulNational.ro

Pentru a elimina aceste bariere și a sprijini direct mediul de afaceri din România, a fost dezvoltată platforma AnuntulNational.ro. Aceasta reprezintă o soluție digitală modernă, concepută exclusiv pentru a simplifica la maximum acest proces birocratic. Misiunea platformei pleacă de la un principiu corect: transparența cerută de Uniunea Europeană nu ar trebui să devină niciodată o povară financiară sau administrativă pentru beneficiar. Astfel, portalul oferă un serviciu complet de Publicare anunturi fonduri europene gratuit, permițând managerilor de proiect să își îndeplinească obligațiile legale fără niciun cost ascuns, abonament sau taxă de publicare.

Eficiență, rapiditate și conformitate în 3 pași

Modul de funcționare al platformei este extrem de intuitiv și conceput pentru a economisi timp. În mai puțin de cinci minute, întregul proces este finalizat:

  • Pasul 1: Utilizatorul își creează un cont gratuit, selectează județul în care se implementează proiectul, adaugă titlul și încarcă documentul oficial (comunicatul de presă) în format PDF.
  • Pasul 2: Din momentul încărcării, anunțul devine public instantaneu. Nu există timpi de așteptare pentru aprobări manuale; sistemul asociază imediat un URL unic și o dată de publicare oficială.
  • Pasul 3: Cel mai mare avantaj pentru beneficiari este generarea automată a dovezilor de publicare în format PNG. Aceste documente atestă clar prezența online a anunțului și respectă la virgulă cerințele din manualele de identitate vizuală.

Având acces la un instrument dedicat pentru Publicitate gratuita proiecte fonduri europene, antreprenorii își pot redirecționa resursele financiare și energia acolo unde contează cu adevărat: în execuția și succesul afacerii lor.

Nu mai lăsa birocrația să îți încetinească proiectul. Alege varianta modernă, digitalizată și gratuită pentru a bifa cerințele de publicitate obligatorii. Creează-ți un cont chiar astăzi pe AnuntulNational.ro și generează dovezile necesare instant, 100% legal și fără bătăi de cap.

Citeste in continuare

Stiri economice

De la parteneriat la performanță: o nouă serie de lideri români pornește pe drumul spre excelență managerială

Publicat

pe

De

Primele patru zile intensive ale Excellence Management Program – EMP, coordonat de FNTM cu sprijinul RePatriot, au reunit la București o echipă formidabilă de experți în management din România și din străinătate.

O nouă serie de cursanți ai Excellence Management Program (EMP) și-a început călătoria de transformare, pentru ei și pentru organizațiile pe care le conduc. Primele patru zile de lucru intens, în format aplicat, alături de experți de top români și americani, au marcat debutul unui parcurs de nouă luni de construcție a performanței reale.

Programul este parte din Romanian Performance Excellence Program (RPEP), coordonat de Fundația Națională a Tinerilor Manageri (FNTM), o organizație dedicată de trei decenii transferului de know-how occidental de management în societatea românească. Până acum RPEP  a generat 65 de lideri pregătiți care au impact direct în organizațiile lor, cu sprijinul RePatriot și al partenerilor americani, inspirat din principiile prestigiosului Malcolm Baldrige National Quality Award.

Dr. Steven Hoisington, fost judecător al Malcolm Baldrige National Quality Award și facilitator principal al programului, a subliniat potențialul pe care îl observă la liderii români:

„Am lucrat cu organizații din întreaga lume și pot spune cu convingere: România are oameni excepțional de capabili și o foame autentică de performanță. Ce lipsește uneori nu este talentul, ci sistemul. Tocmai asta oferă modelul Baldrige, un sistem dar nu un cadru prescriptiv rigid. Iar când oamenii potriviți întâlnesc sistemul potrivit, rezultatele nu întârzie.”

Prima sesiune față în față a fost găzduită de Atlantic Council România, un cadru potrivit pentru dialog și colaborare între organizații interesate de performanță și schimb de bune practici. „Atlantic Council România este locul în care astfel de inițiative pot prinde contur. Susținem proiecte care contribuie la dezvoltare și la schimbul de experiență între comunități profesionale diferite. Prin rolul său internațional, Atlantic Council facilitează dialogul și cooperarea între lideri, instituții și organizații din spațiul euro-atlantic, contribuind la construirea unor parteneriate solide și durabile”, a declarat Alex Șerban, Director al Atlantic Council România.

Competiția Romania Performance Excellence Program 2026 este deschisă

FNTM și RePatriot anunță lansarea competiției anuale RPEP 2026. Sunt invitate să aplice organizații din toate sectoarele, companii private, universități, instituții de sănătate, agenții guvernamentale și ONG-uri, indiferent de dimensiune sau stadiu de dezvoltare.

Criteriile Baldrige funcționează ca un instrument de diagnosticare cu impact ridicat și costuri reduse: prin documentarea răspunsurilor și feedback-ul evaluatorilor externi, organizațiile identifică ce funcționează, ce trebuie îmbunătățit și cum pot atinge standarde de clasă mondială. Termenul pentru notificarea intenției de participare: 15 mai 2026 Contact: baldrige@fntm.ro

În luna septembrie va începe studiul noua cohortă ce va fi admisă în programul de tip executive management de nouă luni 2026-2027, coordonat de FNTM.

Programul poartă și o încărcătură simbolică profundă, evocată de Marius Bostan, coordonator al inițiativei, expert în management și antreprenor în serie: „Joseph Juran s-a născut la Brăila și a plecat în America cu visul de a face lucrurile mai bine. A ajuns să fie numit părintele calității în management, omul care a convins lumea că excelența nu este un accident, ci un sistem. Trilogia sa despre planificare, control și îmbunătățire, a schimbat modul în care organizațiile gândesc performanța. De câțiva ani îl aducem mai des acasă. Nu ca un gest simbolic, ci ca o obligație față de ce poate deveni România: o țară unde organizațiile sunt conduse cu aceeași rigoare și ambiție pe care Juran a dus-o în lume. România nu are nevoie de scuze ci are are nevoie de sisteme bune și de oameni care știu să le folosească.”

De la potențial la performanță, acesta este drumul pe care îl construiește programul împreună cu sprijinul Biroului Baldrige din cadrul Departamentului de Comerț al SUA, al Fundației Baldrige, cu sprijinul fostului Ambasador American Adrian Zuckerman, Președinte al Alianța, cu experții voluntari din FNTM, Romanian Business Leaders – Repatriot și cu fiecare lider care alege să intre în acest program.

Reprezentanți ai programului românesc vor participa în acest an la Conferința Quest a Fundației Baldrige de la sfârșitul lunii martie din Baltimore, SUA.

Fundația Națională a Tinerilor Manageri – FNTM este de peste trei decenii o punte de transfer a celor mai bune practici de management occidental în România. FNTM construiește generație după generație manageri capabili să ducă organizațiile românești la un nivel de management performant.

Atlantic Council este un think tank internațional fondat în 1961, cu sediul la Washington, D.C., care promovează cooperarea transatlantică și soluții de politică publică pentru provocări globale. Organizația reunește lideri din guverne, mediul de afaceri și mediul academic pentru dialog și analiză pe teme de securitate, economie, energie și tehnologie. Începând din 2025, Atlantic Council are și un birou permanent la București, care consolidează prezența organizației în regiune și sprijină inițiativele dedicate cooperării euro-atlantice

Mai multe informații: baldrige@fntm.ro

Citeste in continuare

Stiri economice

Investițiile și adaptarea companiilor devin factori cheie într-o economie în schimbare

Publicat

pe

De

Economia globală trece printr-o perioadă de transformări accelerate, iar companiile sunt nevoite să își regândească strategiile pentru a rămâne competitive. Evoluțiile tehnologice, schimbările în comportamentul consumatorilor și incertitudinile economice creează un mediu în care investițiile și capacitatea de adaptare devin esențiale pentru succesul pe termen lung. În acest context, firmele care reușesc să anticipeze schimbările și să răspundă rapid la noile condiții de piață au șanse mai mari să își mențină poziția și să își extindă activitatea.

Într-o economie aflată într-o continuă evoluție, companiile nu mai pot conta doar pe modele tradiționale de afaceri. Strategiile trebuie ajustate constant, iar investițiile în tehnologie, inovare și dezvoltarea resurselor umane devin elemente decisive pentru creșterea economică.

Transformările economiei globale

Economia mondială este influențată de numeroși factori care schimbă modul în care funcționează piețele. Printre cele mai importante se numără digitalizarea, tranziția energetică, schimbările demografice și nivelul ridicat al datoriilor publice și private. Aceste transformări determină apariția unor noi modele economice și obligă companiile să își regândească strategiile de dezvoltare.

În plus, creșterea economică globală este estimată să rămână moderată în următorii ani, ceea ce înseamnă că firmele trebuie să fie mai eficiente și mai inovatoare pentru a rămâne competitive.

În acest context, investițiile strategice și capacitatea de adaptare devin instrumente esențiale pentru menținerea stabilității și pentru identificarea unor noi oportunități de dezvoltare.

Rolul investițiilor în dezvoltarea companiilor

Investițiile reprezintă unul dintre principalele mecanisme prin care companiile își pot consolida poziția pe piață. Fie că este vorba despre extinderea capacităților de producție, modernizarea echipamentelor sau dezvoltarea unor produse noi, investițiile pot contribui la creșterea competitivității.

În multe industrii, companiile investesc tot mai mult în tehnologii digitale și în automatizarea proceselor. Aceste investiții pot reduce costurile operaționale și pot crește eficiența, permițând firmelor să reacționeze mai rapid la cerințele pieței.

De asemenea, investițiile în cercetare și dezvoltare pot conduce la apariția unor produse inovatoare sau la îmbunătățirea serviciilor existente. Într-un mediu economic competitiv, inovația devine un factor important pentru diferențierea companiilor.

Adaptarea la schimbările pieței

Pe lângă investiții, adaptarea rapidă la schimbările pieței este esențială pentru succesul unei afaceri. Adaptabilitatea presupune capacitatea unei organizații de a modifica strategiile, procesele și structura internă pentru a răspunde noilor condiții economice.

Companiile care reușesc să identifice rapid schimbările din mediul economic pot profita de oportunități înaintea competitorilor. În același timp, adaptarea eficientă poate reduce riscurile asociate cu fluctuațiile pieței sau cu schimbările legislative.

Un exemplu frecvent este tranziția către comerțul digital. Multe companii care activau exclusiv în mediul fizic au fost nevoite să își extindă prezența online pentru a răspunde cererii consumatorilor.

Tehnologia ca motor al transformării

Tehnologia joacă un rol central în transformarea mediului de afaceri. Automatizarea, analiza datelor și inteligența artificială oferă companiilor instrumente noi pentru a îmbunătăți procesele interne și pentru a înțelege mai bine comportamentul consumatorilor.

Utilizarea tehnologiilor moderne permite firmelor să optimizeze lanțurile de aprovizionare, să reducă timpul de producție și să îmbunătățească experiența clienților. În același timp, digitalizarea creează oportunități pentru apariția unor modele de afaceri complet noi.

Companiile care adoptă rapid aceste tehnologii pot obține un avantaj competitiv important. În schimb, organizațiile care întârzie să se adapteze pot pierde teren într-o piață tot mai dinamică.

Importanța leadershipului și a culturii organizaționale

Succesul procesului de adaptare depinde în mare măsură de modul în care este condusă organizația. Liderii care înțeleg tendințele economice și care pot lua decizii strategice rapide contribuie la menținerea stabilității în perioadele de schimbare.

În același timp, cultura organizațională are un rol important în modul în care companiile răspund la provocări. O organizație care încurajează inovarea și învățarea continuă poate reacționa mai eficient la schimbările pieței.

Angajații care sunt implicați în procesul de dezvoltare și care au acces la programe de formare profesională pot contribui la crearea unor soluții inovatoare și la îmbunătățirea performanței organizației.

Globalizarea și competiția economică

Globalizarea a intensificat competiția între companii. Firmele nu mai concurează doar cu organizații locale, ci și cu companii din alte regiuni ale lumii. Această competiție globală determină companiile să investească mai mult în eficiență și inovare.

În același timp, globalizarea creează oportunități pentru extinderea pe piețe noi. Companiile care reușesc să își adapteze produsele și serviciile la cerințele diferitelor regiuni pot beneficia de oportunități importante de creștere.

Cu toate acestea, extinderea internațională implică și provocări, precum diferențele culturale, reglementările locale sau fluctuațiile economice.

Importanța informațiilor economice

Într-o economie complexă și dinamică, accesul la informații economice devine esențial pentru luarea deciziilor strategice. Analizele pieței, studiile economice și monitorizarea tendințelor pot oferi companiilor o imagine mai clară asupra mediului în care operează.

Antreprenorii și managerii care urmăresc constant evoluțiile economice pot identifica mai ușor oportunitățile și pot evita riscurile asociate schimbărilor de pe piață. Pentru cei interesați de evoluțiile economice, sociale și politice, pot fi utile și sursele de informare cu știri actualizate, unde sunt analizate frecvent schimbările care influențează mediul de afaceri.

Accesul la informații relevante contribuie la luarea unor decizii mai bine fundamentate și la dezvoltarea unor strategii eficiente.

Un mediu economic în continuă evoluție

Economia modernă este caracterizată de schimbări constante și de o competiție tot mai intensă. În acest context, investițiile și adaptarea rapidă devin elemente esențiale pentru succesul companiilor.

Firmele care reușesc să investească în tehnologii moderne, să dezvolte produse inovatoare și să răspundă rapid la schimbările pieței pot transforma provocările economice în oportunități de dezvoltare. În același timp, leadershipul eficient, cultura organizațională orientată spre inovare și accesul la informații relevante pot contribui la consolidarea poziției unei companii pe piață.

Pe termen lung, capacitatea de a se adapta la un mediu economic în continuă schimbare va continua să fie unul dintre factorii decisivi care separă companiile de succes de cele care întâmpină dificultăți în menținerea competitivității.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE