„Am avut o întâlnire cu miniştrii implicaţi şi am stabilit măsurile suplimentare pe care trebuie să le luam în vederea stopării acestui virus. Mâine se convoacă...
Deşi este clasat ca monument istoric de categorie A, de importanţă naţională, în ultimii ani nu a fost luată nicio măsură pentru restaurarea parcului, fapt ce...
Asociaţia Pro Consumatori a transmis un mesaj extrem de dur cu privire la această situaţie şi consideră că epidemia este una falsă şi că are rolul...
Cea mai mare companie aeriană din Europa după numărul de pasageri a avut în decembrie primele negocieri cu sindicatele din istoria sa de 32 de ani,...
„Ca urmare a efectuării controlului dispus la Serviciul Teritorial Ploieşti, au fost identificate dosarele penale în care procurorii din cadrul Serviciului desfăşoară activitatea de urmărire penală...
Legea nr. 221/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a apărut luni în Monitorul Oficial şi se va aplica...
BlackBerry KEY2 este primul model al producătorului canadian cu sistem dual-camera. Noul smartphone oferă o evaluare generală a securităţii dispozitivului, precum şi o modalitate simplă de...
HEBE SA are în patrimoniu, în staţiunea Sângeorz-Băi, un hotel cu aceeaşi denumire, “Hebe” care dispune de facilităţi de cazare şi bază de tratament balnear. Pe...
Oficialii din PMB par să fi înţeles, în cel de-al 12-lea ceas, că simpla anunţare a unui program de casare a autovehiculelor vechi şi poluante nu...
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale a României, marţi, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind Codul administrativ.