O subsidiară a grupului, denumită Hemisphere International Properties, a fost evaluată la circa 1,1 mld. euro de către compania de consultanţă imobiliară CBRE Group, comparativ cu...
Potrivit lui Roşu, BAAR va încerca să strângă relaţia cu Poliţia, dar şi cu Registrul Auto Român (RAR) în aşa fel încât datele cuprinse în baza...
România devine, de la un an la altul, parte tot mai importantă în dezvoltarea tehnologiilor viitorului. Centre de cercetare şi dezvoltare ale unor mari companii din...
„Unul dintre lucrurile pe care le-am anunţat comisiei a fost că am avut ieri după-amiază o discuţie cu domnul Sebastian Ghiţă, mi-a transmis un mesaj şi mi-a...
„Directiva creează structuri şi instituie mecanisme necesare pentru cooperarea strategică şi operaţională între statele membre şi pentru creşterea nivelului de rezilienţă al reţelelor...
În lume există trenuri care circula cu 350km/h, însă puţini ştiu că România a inventat un tren capabil să meargă cu 500km/h. În anii ’70 marele...
La această reuniune, care va avea loc de la ora 16,30, va participa şi premierul Viorica Dăncilă. Pe 21 martie, premierul Viorica Dăncilă anunţa înfiinţarea unei...
Euro a urcat cu 0,13 bani, până la 4,6598 lei, iar dolarul cu 0,67 bani, la 3,7909 lei. Francul elveţian s-a depreciat de la 3,9625 la...
Cele 16 blocuri vor fi construite pe un teren de şase hectare din Bucureşti, a cărui localizare exactă nu a fost încă precizată. Ansamblul va beneficia...
„Anul 2018 va fi un an dificil din punct de vedere al încasărilor, pentru că programul de încasări este foarte în urmă. Probabil vor fi şi...