De aproape şase luni, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere amână deschiderea traficului pentru circa 30 km de şosea la patru benzi, respectiv loturile 3...
Autoreglementarea este cuvântul care defineşte intenţiile noului BAAR, ale cărui atribuţii au fost mult sporite începând de anul trecut. Treptat, organismul condus de Mădălin Roşu, specialist...
Astfel, potrivit datelro companiei, vor fi create în jur de 20 de noi locuri de muncă. Unitatea, cu o suprafaţă de vânzare de 1.400 mp şi...
Bitdefender BOX, produs ajuns acum la cea de-a doua generaţie, este dezvoltat integral de echipa de cercetare şi dezvoltare din România. Producţia acestuia a început în...
Aceştia se arată „surprinşi” de faptul că partea guvernamentală intenţionează să excludă sindicatele din discuţiile viitoare privind aplicarea legii salarizării, aceasta fiind o încălcare a legii. ...
Astfel, BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 companii, a urcat cu 0,49% peste nivelul la care a închis luni. Totodată, indicele BET-Plus, care arată...
„Ieri am avut o întâlnire cu peste 300 de manageri de spital din toate colţurile ţării, cărora vreau să le mulţumesc pentru prezenţă. Mi-am dorit acest...
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis marţi, 24 aprilie, ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a domnului Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe, în calitate de fost ministru...
În zona euro, deficitul guvernamental s-a situat la 0,6% din PIB în trimestrul patru din 2017, stabil comparativ cu precedentele trei luni, în timp ce în...
Suntem prea obosiţi pentru a ne mai dori să facem turul Europei în 7 zile, dar ne dorim să vedem noi destinaţii, într-o manieră mai puţin...