Constanța, august 2025 – Începând cu această vară, Memorial Pet Constanța aduce în premieră pentru regiunea Dobrogea un serviciu unic...


Mai sunt câteva zile până la aderarea României la Spațiul Schengen. Anunțul a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu, vineri, în timpul vizitei pe Autostrada Transilvaniei....
CFR SA informează că a fost semnat contractul de modernizare a infrastructurii feroviare, în valoare de 1,34 miliarde lei, fără TVA, pentru 39 de km, între...
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a transmis vineri, 15 decembrie 2023, Comisiei Europene cea de-a treia cerere de plată din cadrul Planului Național de Redresare...
Microîntreprinderi din județele Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin au depus 184 de cereri de finanțare în cadrul celor două apeluri în valoare totală de 36,3 milioane...
Ordonanța Trenuleț a fost publicată în Monitorul oficia, deci măsurile se vor aplica, și vine cu o serie de noutăți, pe lângă cele anunțate inițial. Prezentăm,...
MG a ajuns oficial în România, prin importatorul Quantum Auto Max. Marca auto britanică MG, deținută de grupul chinez SAIC, este pe val, la capitolul vânzări,...
După ce s-a trezit cu un pic de simpatie de la M.J., urmare a schimbării ministrului, Dan Halchin revine la forma initială si anume la lipsa...
Noile tarife de referință RCA, un reper pentru consumatori în privința prețurilor finale la asigurările auto în următoarele 6 luni, au fost publicate de ASF, iar...
Organizația din spatele ChatGPT, OpenAI, s-a aliat cu fostul director al Google, Eric Schmidt, și a lansat un program de granturi în valoare totală de 10...
Sindicaliştii din Educaţie au informat că, în urma discuţiilor avute joi la Guvern cu premierul şi miniştrii de resort, s-a căzut de acord să fie emisă...