Constanța, august 2025 – Începând cu această vară, Memorial Pet Constanța aduce în premieră pentru regiunea Dobrogea un serviciu unic...


Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege care aprobă ordonanţa de urgenţă privind instituirea taxei de solidaritate pentru companiile din sectorul...
Ajay Banga a fost ales președinte al Băncii Mondiale (BM), a anunțat miercuri, într-un comunicat, instituția, după o reuniune a consiliului său de administrație, potrivit AFP....
Astăzi, 3 mai 2023, de Ziua Mondială a Libertății Presei, a avut loc la București, într-o sală de conferințe a hotelului...
Uniunea Europeană urmează să acorde României un buget de 29,73 milioane de euro, triplu față de cel decis anterior, pentru acordarea de despăgubiri producătorilor români de...
Ministrul Finanțelor – Adrian Câciu a anunțat oficial că toate instituțiile financiare internaționale recomandă României să treacă la impozitarea progresivă. Anunțul lui Câciu vine după ce...
Parlamentul a modificat taxa de solidaritate care a fost introdusă de Guvern și despre care OMV Petrom a spus că nu se încadrează pentru a o...
ViewSonic Corp. frunizorul global de soluții vizuale, anunță că monitorul său ColorPro VP2786-4K a câștigat premiul mondial TIPA (Technical Image Press Association) 2023 pentru Best Professional Photo Monitor....
Razersuperfuture este un accesoriu rezultat din intersecția modei și a gaming-ului, și a fost proiectat în mod special pentru jucători. BUCUREȘTI, 3 mai 2022 – Razer™,...
Înghețarea angajărilor la stat ca și alte măsuri de austeritate ar urma să fie adoptate până pe 15 mai, anunță Realitatea PLUS. Potrivit unor surse, la...
Este necesară și o restructurare a regimului fiscal și o direcționare a stimulentelor fiscale către zona de investiții. Cu alte cuvinte, creditul fiscal să fie acordat...