Connect with us

Stiri economice

Cel mai mare producător de etichete autoadezive s-a apropiat de afaceri de 20 mil. euro

Publicat

pe

Tot anul trecut, investiţiile în tehnologie şi software au fost de 2 milioane de euro. Anul acesta, în primele trei luni, compania a înregistrat, de asemenea, o creştere de 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pentru 2018, reprezentanţii companiei estimează o creştere de 10% a afacerilor. 

Compania românească cu sediul în Apahida, jud. Cluj, deţine 4 centre logistice în România: la Timişoara, Braşov, Ilfov, Paşcani şi 2 centre logistice în Ungaria şi Germania, în care lucrează peste 250 de angajaţi.

Potrivit datelor companiei, exporturile au reprezentat 24% din totalul cifrei de afaceri înregistrată în 2017, având livrări în 14 ţări din Europa, Asia şi Statele Unite ale Americii. De asemenea, numărul de clienţi al companiei a crescut cu circa 10% în 2017 faţă de anul precedent.

Începând cu anul 2013, compania a dezvoltat un plan major de investiţii, propunându-şi să investească până în 2021 aproximativ 18 milioane de euro în tehnologie şi software, având ca obiective îmbunătăţirea fluxului de lucru, a calităţii produselor, dar şi introducerea unor produse noi în linia de producţie. 

”Din 2013 şi până în 2021 ne-am propus să investim anual în funcţie de strategia de dezvoltare a business-ului. În 2018 vom implementa un nou sistem ERP customizat în domeniul tipografiilor, care ne va permite să îmbunătăţim fluxurile interne şi să le automatizăm pe unele dintre acestea.”, a declarat Cristi Nechita-Rotta, director general Sunimprof Rottaprint. 

Cele mai solicitate produse din oferta companiei sunt etichetele imprimate şi capacele de iaurt, având o pondere de 65% din totalul comenzilor. În topul industriilor care au solicitat serviciile companiei în 2017, industria prelucrătoare conduce clasamentul cu un procent de 69%. În ceea ce priveşte sectoarele de activitate, 38% dintre clienţi provin din domenii precum fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor, fabricarea produselor din carne (inclusiv carne de pasăre), prelucrarea şi conservarea cărnii, producţia de băuturi răcoritoare nealcoolice, producţia de ape minerale şi alte ape îmbuteliate, fabricarea pâinii, a prăjiturilor şi a produselor de patiserie. 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

BNS PROPUNE CONDIȚIONAREA SUBVENȚIILOR PENTRU PARTIDELE POLITICE DE RESPECTAREA ȚINTELOR DE DEFICIT BUGETAR

Publicat

pe

Blocul Național Sindical (BNS) propune, printr-un set de amendamente la Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare, ca subvențiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat să fie condiționate de încadrarea României în țintele de deficit bugetar stabilite la nivel european.

Concret, BNS dorește introducerea unui nou alineat în Legea nr. 334/2006, care să stipuleze că finanțarea publică a partidelor politice se va face numai în anii în care statul respectă angajamentele bugetare europene. Potrivit sindicatelor, această măsură este necesară într-un context economic fragil, în care statul aplică politici de austeritate asupra populației, dar menține finanțări generoase pentru partidele aflate la putere.

„Este inadmisibil ca partidele responsabile de dezechilibrele bugetare să fie în continuare finanțate din bani publici, în timp ce populația suportă creșteri de taxe și înghețarea salariilor”, se arată în motivația propunerii.

Totodată, BNS solicită reducerea cu 50% a sumei forfetare acordate parlamentarilor, o alocație lunară care nu este supusă unui control riguros. Organizația sindicală consideră că, în condițiile revizuirii drastice a cheltuielilor publice, este firesc ca și demnitarii să își asume responsabilitatea printr-un comportament bugetar solidar.

„Reducerea sumei forfetare nu afectează funcționarea Parlamentului, dar transmite un semnal necesar de decență și responsabilitate în utilizarea banului public”, subliniază BNS.

Propunerile vin pe fondul unor măsuri fiscale dure adoptate de Guvern, care includ eliminări de facilități pentru pensionari și persoane vulnerabile, creșteri de TVA și înghețări salariale în sectorul public. În acest context, BNS atrage atenția că echitatea bugetară trebuie să se aplice tuturor, inclusiv partidelor și parlamentarilor.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

PROTESTE URIAȘE ÎN FAȚA PARLAMENTULUI

Publicat

pe

Sindicaliştii de la Sanitas şi cei din Educaţie, dar și din instituții-cheie ale statului au ieșit în stradă din cauza taxelor și impozitelor propuse de Guvern.

Realitatea.net și Realitatea PLUS, televiziunea poporului, transmit LIVE TEXT și VIDEO principalele momente de la proteste:

Sute de oameni nemulțumiți de măsurile anunțate de Bolojan au plecat în marș de la Miniksterul Agriculturii către Palatul Parlamentului. Angajații au ieșit în stradă nemulțumiți de faptul că Guvernul Bolojan vrea să reducă cuantumul maxim al sporului de condiții periculoase primit de bugetari.

„Sunem aici din respect pentru întreaga societate. Suntem reprezentanții profesorilor. Am urmărit declarațiile lui Bolojan și David care spun că nu este niciun deranj ca profesorii să muncească două ore în plus. Protestăm cu fermitate împotriva majorării normei cu două ore în plus deoarece asta nu înseamnă ca fiecare profesor să muncească în plus două ore. Asta înseamnă ca mii de profesori să-și piardă locul de muncă”, a declarat, într-o intervenție la Realitatea PLUS, o profesoară.

Citeste in continuare

Evenimente

Bolojan pune jugul birurilor pe românii de rând, la TAROM tocmai s-au dublat indemnizațiile din Consiliul de Administrație

Publicat

pe

În timp ce premierul Ilie Bolojan ține cu dinții de toate măsurile fiscale dure care-i lovesc pe românii de rând, iese la iveal un nou caz șocant  de sfidarea a austerității, pe banii statului. Astfel, acţionarii companiei TAROM, printre care și Ministerul Transporturilor, au votat favorabil propunerea de dublare a îndemnizației pentru membrii Consiliului de Administrație, relatează publicația BoardingPass.

Sursa citate indica faptul că indemnizația pentru membrii CA al TAROM a crescut, recent, de la 12.500 lei brut/lună la 24.148 lei, prin votul Ministerului Transporturilor, ROMATSA și CN Aeroporturi București. Singura abținere a venit din partea fostului SIF Muntenia.

Din iunie 2024, TAROM are un Consiliu de Administrație cu mandat complet de patru ani, după o conducere asigurată de administratori provizorii, mulți fără experiență.

La momentul numirii cu mandatul complet, fiecare membru al Consiliului era remunerat cu 12.500 de lei brut lunar, însă după aproape un an, trei dintre cei patru acționari ai TAROM au votat în favoarea dublării indemnizației, aceasta ajungând la 24.148 de lei brut pe lună.

Voturile favorabile au venit din partea Ministerului Transporturilor, ROMATSA și Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB). Singurul care s-a abținut a fost reprezentantul Longshield Investment (fosta SIF Muntenia).

Majorarea indemnizației a fost susținută de o hotărâre a Comitetului de Nominalizare și Remunerare din cadrul CA și a primit avizul Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).

Creștere vine în contextul în care Ministerul Transporturilor, acționar majoritar și al CNAB, a aprobat în urmă cu câteva luni și majorarea indemnizației pentru membrii CA-ului acestei companii de stat, de la 12.656 de lei la 69.840 de lei brut lunar, mai indică Boarding Pass.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE