Stiri economice
Religia la care au trecut miliardarii lumii, inclusiv Ion Ţiriac, cel mai bogat român

Numărul de membri ai religiei mormone a crescut de peste două ori din 1980 încoace. În prezent, sunt peste 14 milioane de mormoni în întreaga lume, din care mai mult de jumătate locuiesc în afara Statelor Unite. Fiecare tânăr mormon trebuie să facă doi ani de misionariat în ţări străine şi mulţi dintre ei îi descriu ca fiind cei mai buni din viaţa lor. În prezent, sunt peste 50.000 misionari mormoni care îşi servesc biserica în ţări din întreaga lume.
Avere estimată la peste 30 miliarde de dolari
Principala sursă a bunăstării bisericii mormone este zeciuiala: mormonii trebuie să doneze a zecea parte din venitul lor anual către biserică, pentru a-şi câştiga dreptul să se roage în templu. Din această sursă, biserica adună, în fiecare an, peste 5 miliarde de dolari.
De asemenea, biserica face profituri substanţiale din investiţii imobiliare şi din investiţii în afaceri. Spiritul antreprenorial al bisericii a format oameni de afaceri puternici, printre care candidaţii la preşedinţia SUA Mitt Romney şi Jon Huntsman Jr. Alţi directori executivi celebri adepţi ai religiei mormone sunt David Neeleman, fondatorul Jet Blue, Eric Varvel, directorul executiv al Credit Suisse, şi Gary Crittenden, fostul director financiar al Citigroup.
De altfel, cel mai bogat român, conform Top 300 Capital, Ion Ţiriac este mormon. Potrivit clasamentului, Ţiriac deţine o avere estimată la 1,7-1,8 miliarde de euro. Ţiriac a recunoscut public că este mormon, într-un interviu acordat, în 2008, jurnalistului Marius Tucă. Mormonii deţin un număr mare în cadrul conducerii unor companii mari, inclusiv Marriott, American Express, Dell, Lufthansa, Fisher-Price şi Deloitte.Iar optimismul, sinceritatea şi valorile familiale pe care le promovează fac din ei buni politicieni.
Recrutaţi de serviciile secrete
CIA şi FBI desfăşoară programe de recrutare din rândul mormonilor. Aparenta incoruptibilitate a moralei mormone le conferă calitatea unor candidaţi ideali pentru posturile cu putere de decizie în aplicarea legii şi pentru agenţiile de informaţii. Mormonii sunt foarte bine reprezentaţi în CIA. Potrivit unui recrutor, misionarii mormoni reîntorşi acasă sunt căutaţi pentru cunoştinţele de limbi străine, faptul că nu consumă droguri şi alcool şi pentru respectul faţă de autorităţi.
Evenimente
Salariile românilor se schimbă radical. Care este noua formulă de calcul pentru 2025
Salariile românilor se schimbă radical. Venitul minim va crește anual în funcție de directiva europeană și va lua în calcul o serie de factori precum puterea de cumpărare sau rata de creștere a salariilor.
Guvernul a transpus în totalitate directiva europeană privind salariul minim, iar formula de calcul a fost modificată în funcție de aceste prevederi. Între timp, vin date îngrijorătoare, un milion de angajați cu normă întreagă trăiesc în sărăcie.
CUM SE VA CALCULA SALARIUL MINIM PE ECONOMIE
Directiva europeană a fost transpusă în România
Puterea de cumpărare luând în considerare costul vieții
Nivelul general al salariilor
Rata de creștere a salariilor
Productivitatea muncii la nivel național
SURSA: Ministerul Muncii
Evenimente
Experții anunță apocalipsa: Banca Națională a României pregătește un scenariu de criză VIDEO
Economistul Adrian Negrescu lansează un avertisment dur: România se îndreaptă spre o criză financiară, iar guvernul continuă să cheltuie fără limită.
Economistul Adrian Negrescu lansează un avertisment dur: România se îndreaptă spre o criză financiară, iar guvernul continuă să cheltuie fără limită.
Într-o intervenție explozivă, la REALITATEA PLUS, acesta a dezvăluit că țara noastră a încheiat un nou aranjament cu Banca Centrală Europeană și are la dispoziție 4,5 miliarde de euro pentru situații de urgență. Acesta crede că banii din buget nu ne vor ajunge și spune că vom ajunge pe mâna Fondului Monetar Internațional.
Evenimente
CALCULE. De unde ia statul român banii necesari pentru creșterea promisă a pensiilor?
Urmează o săptămână decisivă pentru pensionarii cu venituri mici. Potrivit unor surse guvernamentale, Executivul va decide cum se împart cele două miliarde de lei și la câți seniori ajung banii.
Între timp, haosul recalculării e departe de final. Mii de oameni nu au primit deciziile, iar alții depun adeverințele pentru mica recalculare.
Simulările arată că majorarea care ar putea veni în primăvară nu va acoperi costul pe care seniorii îl plătesc firmelor de arhivare. Spre exemplu, cei care au lucrat în acord global ar putea primi în plus 300 de lei.
-
Evenimenteacum 2 zile
Ianuarie, lună slabă pentru dealerii auto din România. Vânzările de mașini noi, în scădere față de anul trecut
-
Evenimenteacum 2 zile
BUGET 2025. Tanczos Barna recunoaște că Guvernul nu are banii promiși seniorilor României VIDEO
-
Evenimenteacum o zi
Bogdan Chirițoiu, Consiliul Concurenței, despre achiziția E.ON: „Cred că se va ajunge în CSAT”
-
Evenimenteacum o zi
Compania MVM din Ungaria crede că va pune mâna pe E.ON România până la vară
-
Evenimenteacum o zi
Bursa de la București a închis pe verde. Indicii se află pe o pantă ascendentă
-
Evenimenteacum 23 de ore
Călin Georgescu demască o înșelătorie. Președintele ales NU deține o criptomonedă cu numele său
-
Evenimenteacum o zi
Dumincă, ora 21:00, la Culisele Statului Paralel. Ediție incenidară cu Sorin Ovidiu Vîntu. Scena politică, dinamitată: cum a ajuns Iohannis la Cotroceni și de ce nu vrea să plece – VIDEO
-
Evenimenteacum 20 de ore
O cunoscută bancă se retrage de pe piața românească. Ce se întâmplă cu cei care au conturi acolo