Stiri economice
Bursa de la Bucureşti închide în creştere şedinţa de joi

Valoarea totală a schimburilor realizate a fost de 41,37 milioane de lei (8,81 milioane euro), de aproape două ori mai mare faţă de şedinţa precedentă, din care 40,78 milioane lei (8,75 milioane euro) au reprezentat tranzacţiile cu acţiuni.
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 0,16%, indicele BET-FI al SIF-urilor a coborât cu 0,84%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a crescut cu 0,35%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a majorat cu 0,01%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,03%.
Cele mai severe scăderi au fost consemnate de acţiunile Amonil, care au pierdut 10% din valoare, Prefab, cu minus 7,14%, şi Altur, cu 6,15%.
Pe de altă parte, cele mai mari creşteri au fost înregistrate la Compania Energopetrol, de 11,92%, STK Emergent, de 4,26%, şi Compa, de 3,09%.
Cele mai semnificative tranzacţii pe Piaţa Reglementată, ca şi valoare, au fost realizate cu acţiunile Electrica (18,89 milioane lei), Fondul Proprietatea (11,98 milioane lei) şi OMV-Petrom (2,04 milioane lei).
Cum au evoluat marile burse
Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de joi în scădere, din cauza declinului titlurilor Apple şi Procter & Gamble.
Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,37%, ajungând la valoarea de 24.655,35 puncte, în scădere cu 92,72 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor’s 500 s-a depreciat cu 0,50%, ajungând la valoarea de 2.695,20 puncte, în scădere cu 13,44 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 0,53%, ajungând la valoarea de 7.256,87 puncte, în scădere cu 38,37 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Londra – Bursa de la Londra a deschis şedinţa de joi în creştere cu 0,23%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.333,83 puncte, în creştere cu 16,49 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de joi în scădere uşoară cu 0,02%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 12.587,91 puncte, în scădere cu 2,92 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Evenimente
Salariile românilor se schimbă radical. Care este noua formulă de calcul pentru 2025
Salariile românilor se schimbă radical. Venitul minim va crește anual în funcție de directiva europeană și va lua în calcul o serie de factori precum puterea de cumpărare sau rata de creștere a salariilor.
Guvernul a transpus în totalitate directiva europeană privind salariul minim, iar formula de calcul a fost modificată în funcție de aceste prevederi. Între timp, vin date îngrijorătoare, un milion de angajați cu normă întreagă trăiesc în sărăcie.
CUM SE VA CALCULA SALARIUL MINIM PE ECONOMIE
Directiva europeană a fost transpusă în România
Puterea de cumpărare luând în considerare costul vieții
Nivelul general al salariilor
Rata de creștere a salariilor
Productivitatea muncii la nivel național
SURSA: Ministerul Muncii
Evenimente
Experții anunță apocalipsa: Banca Națională a României pregătește un scenariu de criză VIDEO
Economistul Adrian Negrescu lansează un avertisment dur: România se îndreaptă spre o criză financiară, iar guvernul continuă să cheltuie fără limită.
Economistul Adrian Negrescu lansează un avertisment dur: România se îndreaptă spre o criză financiară, iar guvernul continuă să cheltuie fără limită.
Într-o intervenție explozivă, la REALITATEA PLUS, acesta a dezvăluit că țara noastră a încheiat un nou aranjament cu Banca Centrală Europeană și are la dispoziție 4,5 miliarde de euro pentru situații de urgență. Acesta crede că banii din buget nu ne vor ajunge și spune că vom ajunge pe mâna Fondului Monetar Internațional.
Evenimente
CALCULE. De unde ia statul român banii necesari pentru creșterea promisă a pensiilor?
Urmează o săptămână decisivă pentru pensionarii cu venituri mici. Potrivit unor surse guvernamentale, Executivul va decide cum se împart cele două miliarde de lei și la câți seniori ajung banii.
Între timp, haosul recalculării e departe de final. Mii de oameni nu au primit deciziile, iar alții depun adeverințele pentru mica recalculare.
Simulările arată că majorarea care ar putea veni în primăvară nu va acoperi costul pe care seniorii îl plătesc firmelor de arhivare. Spre exemplu, cei care au lucrat în acord global ar putea primi în plus 300 de lei.
-
Evenimenteacum 2 zile
Ianuarie, lună slabă pentru dealerii auto din România. Vânzările de mașini noi, în scădere față de anul trecut
-
Evenimenteacum 2 zile
BUGET 2025. Tanczos Barna recunoaște că Guvernul nu are banii promiși seniorilor României VIDEO
-
Evenimenteacum o zi
Bogdan Chirițoiu, Consiliul Concurenței, despre achiziția E.ON: „Cred că se va ajunge în CSAT”
-
Evenimenteacum o zi
Compania MVM din Ungaria crede că va pune mâna pe E.ON România până la vară
-
Evenimenteacum o zi
Bursa de la București a închis pe verde. Indicii se află pe o pantă ascendentă
-
Evenimenteacum 23 de ore
Călin Georgescu demască o înșelătorie. Președintele ales NU deține o criptomonedă cu numele său
-
Evenimenteacum o zi
Dumincă, ora 21:00, la Culisele Statului Paralel. Ediție incenidară cu Sorin Ovidiu Vîntu. Scena politică, dinamitată: cum a ajuns Iohannis la Cotroceni și de ce nu vrea să plece – VIDEO
-
Evenimenteacum 20 de ore
O cunoscută bancă se retrage de pe piața românească. Ce se întâmplă cu cei care au conturi acolo