Stiri economice
Viitor incert pentru emblema județului Galați
Peste combinatul siderurgic ArcelorMittal din Galaţi, fostul Sidex, cel mai mare din sud-estul Europei, au apărut nori negri. Încă din toamna anului trecut, când a fost anunţată achiziţia fabricii Ilva, din Italia, asupra combinatului din Galaţi planau scenarii sumbre. Acum, ele s-au adeverit şi ArcelorMittal, care mai deţine 3 combinate în România (Hunedoara, Iaşi şi Roman), a pus unitatea de Galaţi pe lista activelor la care ar putea renunţa pentru a putea prelua fabrica italiană.
Comisia Europeană a cerut ArcelorMittal să renunţe la mai multe active deţinute, pentru a nu ajunge în situaţia de poziţie dominantă pe piaţă şi a intra sub sfera Legii Concurenţei. „Pachetul de separare propus include următoarele active: ArcelorMittal Piombino, singura linie de zincare din Italia; ArcelorMittal Galaţi, România; ArcelorMittal Skopje, Macedonia; ArcelorMittal Ostrava, Republica Cehă; ArcelorMittal Dudelange, Luxemburg; Liniile de zincare nr. 4 şi 5 de la Flemalle, Blegia; decaparea, linile de laminare la rece şi ambalaje metalice acoperite din Tilleur, toate acestea din Liège, Belgia“, se precizează într-un comunicat oficial al ArcelorMittal. O decizie finală a Comisiei Europene urmează să fie luată până pe 23 mai 2018.
De precizat, grupul indiano-luxemburghez nu intenţionează să părăsească de tot România. El îşi va păstra fabricile din Hunedoara (laminate şi profile), Iaşi şi Roman (material tubular).
Panică printre siderurgişti
Anunţul că ArcelorMittal se pregăteşte să scape de fabrică nu a picat deloc bine pentru gălăţeni. Siderurgiştii nu ştiu ce se va alege de cele 6.000 de familii care depind direct de combinat, plus de alte mii de pe orizontală. „Noi considerăm un abuz acţiunea grupului ArcelorMittal de a ceda unitatea de la Galaţi“, a declarat secretarul general şi purtătorul de cuvânt al Siderurgistul AMG, Vasile Crişan, citat de cotidianul local Viaţa Liberă.

Acesta a spus că sindicatul a făcut demersuri la nivel local, naţional şi internaţional, solicitând întâlniri cu prim-ministrul Viorica Dăncilă şi cu Direcţia de concurenţă din cadrul Comisiei Europene. „Este o problemă crucială şi, din punct de vedere economic, vânzarea combinatului de la Galaţi ar fi o catastrofă pentru sudul Moldovei şi pentru România. Se riscă pierderea celor 6.000 de locuri de muncă de pe platforma combinatului şi a altor câteva mii pe orizontală“, a mai spus Vasile Crişan. Acesta a detaliat, pentru Capital, de unde vine pericolul. „Noi suntem acum dependenţi 100% de materia primă cocs ce vine de la ArcelorMittal Polonia. Dacă ArcelorMittal pleacă de la Galaţi, cine ne garantează nouă că fluxul de cocs va continua“, afirmă sindicalistul.
Întrebat de ce Polonia este singura sursă sigură şi de ce cocsul n-ar putea fi cumpărat, de un viitor proprietar, din altă sursă, poate chiar din Est, Ucraina, Rusia, Crişan a afirmat: „Nu vrem să auzim de Rusia şi Ucraina. Nu au nicio legătură cu UE“. La Guvern, mai precis la Ministerul Economiei, problema Galaţiului are ecou. Unul modest, dar are. Pentru Capital, reprezentanţii instituţiei au precizat că ministrul Dănuţ Andruşcă „a cerut o informare referitoare la stadiul monitorizării postprivatizare în ceea ce priveşte ArcelorMittal Galaţi“. Instituţia care se va ocupa de această monitorizare este AAAS, fosta AVAS. Deocamdată autorităţile nu au anunţat dacă au în vedere un plan similar celui de la Șantierul Naval din Mangalia.
Cine poate veni la Galaţi
Evenimente
Aurul și argintul ating noi maxime istorice pe fondul tensiunilor geopolitice
Prețul aurului a atins marți dimineața un nou maxim istoric, depășind pentru prima dată pragul de 4.700 de dolari pe uncie, în contextul intensificării tensiunilor tarifare și geopolitice la nivel global. La ora 06:06 GMT, uncia de aur a urcat până la 4.717,16 dolari, peste recordul anterior de 4.690,59 dolari stabilit cu doar o zi înainte, potrivit datelor Bloomberg compilate de EFE.
Și argintul a urmat aceeași tendință ascendentă, atingând un nou record istoric de 94,72 dolari pe uncie marți dimineața, depășind ușor maximul de 94,68 dolari pe uncie consemnat în sesiunea precedentă. Evoluția celor două metale prețioase reflectă interesul crescut al investitorilor pentru active considerate de refugiu în perioade de incertitudine.
Noile recorduri vin după anunțul făcut în weekend de președintele SUA, Donald Trump, privind introducerea, din luna februarie, a unei taxe vamale de 10% asupra importurilor din țările care susțin Groenlanda. Analistul XTB, Adrian Hostaled, subliniază că aurul reacționează la pozițiile conflictuale dintre Europa și Statele Unite, care sporesc riscul unei destabilizări a NATO. Potrivit acestuia, Uniunea Europeană ia în calcul impunerea unor tarife de până la 93 de miliarde de euro asupra importurilor din SUA, inclusiv posibilitatea utilizării instrumentului anticoercitiv, ce ar putea limita accesul companiilor americane pe piața unică europeană.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
Guvernul Bolojan vrea să le taie salariile cu 10% angajaților din Sănătate. Sindicaliștii anunță grevă generală și proteste în toată țara din cauza măsurilor draconice
Federația „Solidaritatea Sanitară” (FSSR) a decis, luni, declanșarea unui program de acțiuni sindicale împotriva intenției Guvernului de a include spitalele publice în planul de reducere cu 10% a cheltuielilor salariale. Sindicatele avertizează că o astfel de măsură ar afecta direct veniturile angajaților din sănătate sau ar duce la tăieri de personal, într-un sistem deja marcat de deficit cronic și suprasolicitare.
Reprezentanții FSSR atrag atenția că diminuarea sporurilor sau reducerea posturilor ar pune în pericol continuitatea actului medical și siguranța pacienților. Ei subliniază că spitalele funcționează deja la limită, iar simpla discuție despre tăieri salariale amplifică riscul de migrație a personalului medical.
Angajații din Sănătate anunță proteste masive
Programul de acțiuni începe chiar din această săptămână, prin întâlniri ale sindicatelor cu parlamentarii din teritoriu. Scopul este de a explica impactul pe care l-ar avea includerea sănătății în măsura reducerii cheltuielilor salariale și de a obține sprijin politic pentru exceptarea unităților sanitare publice.
FSSR a formulat și o serie de solicitări adresate Guvernului și Ministerului Sănătății. Printre acestea se numără: exceptarea explicită a spitalelor de la orice reducere de personal sau venituri, garantarea prin acte cu valoare juridică a protejării salariilor, identificarea surselor reale de pierderi din sistem și consultarea sindicatelor înaintea oricărei decizii care afectează angajații.
Guvernul vrea să le taie salariile cu 10%
Federația avertizează că, dacă veniturile reale ale lucrătorilor din sănătate vor fi diminuate, se poate ajunge la declanșarea unui conflict colectiv de muncă și chiar la grevă generală. „Resursa umană din sănătate nu poate fi tratată ca variabilă de ajustare bugetară”, transmit sindicaliștii, care spun că sunt pregătiți să folosească toate mijloacele legale pentru a apăra drepturile angajaților.
Evenimente
Planul Guvernului Bolojan de a-i lăsa pe români fără proprietăți după ce le-a golit buzunarele. AUR acuză un jaf fără precedent: datoriile oamenilor, pe mâna recuperatorilor
Deputatul AUR Ramona Ioana Bruynseels susține că Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește „externalizarea” datoriilor românilor către firme private de recuperare, printr-un proiect de lege care ar permite primăriilor să vândă taxe și amenzi restante. Potrivit acesteia, măsura ar expune cetățenii la popriri, executări silite și chiar pierderea proprietăților.
„Am aflat cu toții despre proiectul de lege vedetă, mai nou, din păcate, care permite primăriilor să vândă datoriile românilor către firme private de recuperare. Vorbim despre impozite, taxe locale și amenzi, inclusiv cele rezultate din noile taxe pe proprietate, case, terenuri și mașini. Taxe care au fost deja dublate sau chiar triplate. Aceste datorii sunt executabile și sunt executabile și în prezent de către primării, însă mulți primari încă se feresc să execute oamenii de teamă, bineînțeles, să nu piardă voturi”, afirmă Bruynseels.
Cum vrea Ilie Bolojan să îi termine definitiv pe români: recuperatori de datorii
Deputata susține că noua lege ar elimina orice reținere a autorităților locale în a recupera sumele restante. „Primăria vinde datoria, se spală pe mâini, iar de acolo începe distracția. Recuperatorii privați pot să instituie popriri, pot să blocheze conturi, pot să adauge comisioane și, bineînțeles, vor avea profit peste suma inițială și pot ajunge, în final, la executarea proprietăților”, declară aceasta.
Bruynseels afirmă că firmele de recuperare sunt „SRL-uri deținute direct sau indirect de către unele bănci”, ceea ce ar transforma datoriile românilor în active tranzacționabile. „Asta înseamnă că datoriile românilor pleacă din administrația locală și ajung un soi de marfă pentru firme private, iar, în pasul următor, casele și terenurile devin active financiare”, susține deputata.
AUR acuză: „Nu este eficiență administrativă, ci jaf”
Ea acuză că proiectul este împins în regim de urgență și ar urma să treacă prin asumarea răspunderii Guvernului. „Dar acest lucru este posibil doar cu sprijinul PSD. Așadar, PSD, știți foarte bine că această lege nu este reformă și nu este eficiență administrativă, ci este jaf. Românii pierd, firmele de recuperare câștigă, iar politicienii se vor spăla pe mâini. Doriți să fiți parte din asta? Voi o puteți opri. Așadar, faceți ce trebuie pentru români”, a declarat Ramona Ioana Bruynseels.
De când a fost pus la conducerea Guvernului României, Ilie Bolojan nu a luat absolut nicio măsură în favoarea românilor, ci doar împotriva lor. Acum, după ce i-a îngropat în taxe și impozite, salariile fiind la același nivel, după ce prețurile la facturi și alimente au explodat, Bolojan vrea să îi aducă la disperare pe românii care nu mai au bani să își achite dările la stat: recuperatori.
Nu este singura măsură dură. Printre altele, Ilie Bolojan doar vrea, nu și să ofere. Drone pentru depistarea construcțiilor fără autorizație, impozit dublu pentru clădirile nedeclarate și reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal, sunt doar câteva dintre măsurile dure din reforma administrației locale, pe care primarii ar trebui să le aplice chiar din acest an. Mai mult, amenzile neplătite pot duce la suspendarea permisului auto sau chiar la muncă în folosul comunității.
-
Evenimenteacum 2 zile
VIDEO Acordul Mercosur a fost semnat
-
Evenimenteacum 2 zile
Orașul din România care a decis să nu majoreze impozitele pe locuințe: „Locuirea este un drept fundamental”
-
Evenimenteacum o zi
Cutremur politic în Bulgaria: președintele Rumen Radev demisionează!
-
Uncategorizedacum o ziCabinet de Kinetoterapie în Focșani – Recuperare Medicală, Fizioterapie și Masaj Terapeutic Personalizat
-
Entrepreneursacum o ziMentenanța anuală a unui hidrofor. Pași pe care trebuie să îi urmezi
-
Evenimenteacum 2 zile
MINCIUNA ARE MEMORIE SCURTĂ. CUM SE AUTODEMASCĂ CRIN BOLOGA ÎN SCANDALUL LEGILOR JUSTIȚIEI
-
Evenimenteacum 2 zile
Guvernul Bolojan pregătește concedieri pe bandă rulantă. Ședința coaliției, marcată de tensiuni uriașe
-
Evenimenteacum o ziCât rezistă un buchet de trandafiri de săpun în timp și de ce depinde durata lui de viață?






