Stiri economice
Trei elevi reprezintă România în acest an la competiția mondială Microsoft Office Specialist

În acest an, finala competiţiei naţionale a desemnat trei elevi pentru a reprezenta România la finala mondială a competiţie, care se va desfăşura în Orlando, Florida, la finalul lunii iulie 2018. Aceştia sunt: Mihaela Florea, elevă la Colegiul Naţional Gheorghe Munteanu Murgoci din Brăila, Dennis Claudiu Rotariu, elev la Colegiul Naţional Moise Nicoară din Arad şi Tiberiu Danciu, elev la Colegiului Naţional Grigore Moisil din Bucureşti. Tiberiu Danciu a reprezentat România cu succes în cadrul etapei mondiale a ediţiei din 2017, fiind primul campion român la CampionatuluiMondial Microsoft Office Specialist, la categoria Word 2013.
Premierea etapei naţionale s-a făcut în prezenţa Ministrului Secretar de Stat, Maria-Manuela Catrina şi a Consilierului Ministrului, Gheorghe Sârbu,din cadrul MCSI(Ministerul ComunicaţiilorşiSocietăţiiInformaţionale),a Inspectorului General, Nuşa Dumitriu-Lupanşi a directorului IT, Lucia Curta,din cadrul MEN (Ministerul EducaţieiNaţionale), precum şi a reprezentanţilor Microsoft România, CertiproEducation şi ai fundaţiei EOS, organizatorii evenimentului.
„În primul rând, felicitări tuturor, felicitări profesorilor care au avut încredere în elevii lor şi mai ales participanţilor pentru ca au muncit mult, foarte mult. În al doilea rând, vreau să adaug ceva pe un subiect care mie îmi este extrem de drag: am văzut multe fete în sală. Eu cred că cel puţin în Europa suntem ţara cu cele mai multe fete în IT şi este un lucru cu care trebuie sa ne mândrim. Vreau să transmit fetelor că IT-ul este un domeniu de viitor şi dacă ştii IT, poţi să faci orice altă meserie, probabil mai bine decât cei care nu au competenţe digitale,” a declarat Maria-Manuela Catrina, Ministru Secretar de Stat, MCSI.
„Îmi place să cred că am colaborat la dezvoltarea acestei competiţii, pe care o apreciez şi din calitatea de coordonator al competiţiilor naţionale din calendarul ministerului pe domeniul informatică şi tehnologia informaţiei. Cred că această competiţie este un bun antrenament pentru etapa naţională a Olimpiadei de Tehnologia Informaţiei. În sală se află participanţi care s-au calificat şi la această competiţie. Fundaţia EOS, alături de CertiproEducation şi Microsoft România, oferă în fiecare an, în cadrul Olimpiadei, vouchere de certificare care facilitează premianţilor participarea la Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist, numai pe baza rezultatelor de la Olimpiada de Tehnologia Informaţiei”, a declarat Nuşa Dumitriu-Lupan, Inspector General,MEN.
Tinerii cu vârsta cuprinsă între 13 şi 22 de ani şi care sunt înscrişi într-o instituţie de învăţământ acreditată sunt eligibili pentru concurs pentru oricare dintre aplicaţiile Microsoft Word, Excel şi PowerPoint.Anul acesta 144 de candidaţi au întrunit criteriilede calificare şi au susţinut examenele până la termenul limită al competiţiei din 10 aprilie 2018. Dintre toţi cei înscrişi la etapa naţională, în finala carea avut loc astăzi s-au calificat 30 de participanţi, 10 dintre obţinând punctaj maxim de 1000 de puncte, cel mai mic punctajfiind de 944 de puncte. Cel mai tânăr candidat în competiţia din acest an are doar 13 ani, se numeşte Alexandra Popescu şi învaţă la Școala Generală nr 1. Hârtieşti, jud. Argeş. Alexandra a reuşit performanţa de a se califica un punctaj maxim pentru finala de la Bucureşti.
Evenimente
Războiul tarifelor. Trump este optimist și spune că va încheia acorduri „foarte bune” cu China și UE
După ce a lansat torpila pe piețele financiare internaționale, Donald Trump a demarat războiul negocierilor dure cu cei mai importanți parteneri economici ai americanilor, China și Uniunea Europeană.
Președintele american Donald Trump, care a avut joi o întrevedere la Casa Albă cu șefa guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană privind taxele vamale, ceea ce a afirmat de altfel și partenera sa de discuții, care a caracterizat SUA drept un „partener fiabil”, relatează AFP.
Cei doi lideri se întâlnesc în contextul în care relațiile dintre SUA și UE sunt tensionate din cauza războiului comercial declanșat de președintele american.
De asemenea, liderul de la Casă a dat asigurări că SUA vor încheia „un acord foarte bun cu China”.
Donald Trump a precizat însă că, deși se așteaptă la progrese în încheierea de acorduri comerciale, nu se grăbește să facă acest lucru, relatează Reuters.
Evenimente
Guvernul scoate 1,5 miliarde de lei din Trezorie pentru a nu pierde banii europeni din PNRR
Înainte de alegeri și în toiul scumpirilor de Paște, Guvernul României scoate 1,5 miliarde de lei din Trezorerie pentru a acoperi creșterea prețurilor din construcții.
Ordonanța de urgență menită să evite pierderea banilor europeni din 2014–2020 și compromiterea proiectelor din PNRR a fost adoptată astăzi.
Peste 17 miliarde lei reprezintă necesarul de finanțare suplimentară pentru proiectele derulate de primării, consilii județene și alte instituții locale.
Multe dintre aceste proiecte, cum ar fi reabilitări de drumuri, spitale, școli sau sisteme de canalizare, riscă să nu fie finalizate până la sfârșitul anului 2025. Este termenul-limită pentru implementarea acestora, fără ajutorul financiar de la Guvern.
Evenimente
Austeritate pentru angajați, belșug pentru șefii CFR Călători. Scad salariile obișnuite, dar cresc indemnizațiile de conducere
Revoltă în compania CFR Călători, după ce în proiectul de buget al companiei câștigurile salariale ale angajaților de rând ar urma să scadă, în vreme ce indemnizațiile directorului general, directorului financiar și ale membrilor Consiliului de Administrație sunt în creștere, potrivit Club Feorviar.
Potrivit proiectului prezentat de Club Feroviar, cheltuielile de natură salarială ar urma să scadă cu 4,66% față de 2024. Bonusurile vor fi și ele in scădere, la fel și numărul de angajați, care ar ajunge la 10.597, în scădere cu 279 față de cel aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024.
Dacă pentru majoritatea angajaților veniturile scad, nu același lucru se întâmplă și în cazul șefilor, ba dimpotrivă.
Astfel, cheltuielile aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete ar urma să se majoreze cu 24,36%.
De exempplu, indemnizațiile directorului general, precum și cele ale directorului financiar sunt stabilite la valoarea de 1.044 mii lei, cu 17,43% față de nivelul anului trecut, potrivit calculelor făcute de Club Feroviar.
Și indemnizația membrilor Consiliului de Administrație este în creștere față de anul trecut, cu 37,33%, o majorare pusă pe seama faptului că în perioada mai-decembrie 2024 CA a funcționat cu patru membri în loc de cinci. În ceea ce privește cheltuielile aferente AGA și cenzori, programate la 70,80 mii lei, acestea rămân aproape constante.
În proiectul de buget, compania aflată în subordonare Ministerului Transporturilor, este previzionat un profit de trei milioane de euro.
-
Evenimenteacum 2 zile
BURDUJA ASIGURĂ CĂ ROMÂNIA NU SE VA CONFRUNTA CU PENE DE CURENT DE PAȘTE: ”PRINCIPALII FURNIZORI AI SERVICIILOR DE STOCARE DE ENERGIE SUNT PREGĂTIȚI. NU AVEM MOTIVE DE ÎNGRIJORARE”
-
Evenimenteacum 2 zile
GUVERNUL APROBĂ UN PACHET AMPLU DE MĂSURI: COMPETENȚE DIGITALE, SPRIJIN FINANCIAR PENTRU UAT-URI ȘI NOI ACORDURI INTERNAȚIONALE
-
Evenimenteacum 2 zile
Deficitul bugetar atinge cote record, există riscul majorării taxelor – SURSE. Pensiile și salariile ar putea fi înghețate
-
Evenimenteacum o zi
România, „campioana” UE. Am avut cea mai mare inflație din întreaga Uniune Europeană, în martie
-
Evenimenteacum o zi
ROMÂNIA A REDEVENIT ȚARA CU CEA MAI MARE INFLAȚIE DIN UE, ÎN MARTIE
-
Evenimenteacum o zi
PROTEST AL SINDICATELOR DIN ASISTENȚA SOCIALĂ FAȚĂ DE SUBFINANȚAREA SISTEMULUI
-
Uncategorizedacum 22 de ore
Gama de furaje pentru pui de la Agroland – Nutriție echilibrată pentru o creștere sănătoasă
-
Evenimenteacum 12 ore
Austeritate pentru angajați, belșug pentru șefii CFR Călători. Scad salariile obișnuite, dar cresc indemnizațiile de conducere