Stiri economice
Norvegia regretă decizia SUA de retragere din acordul nuclear, pe care, potrivit AIEA, Iranul îl respectă
„Regretăm retragerea SUA din acord. Este un acord care a funcţionat până în prezent în scopul său, şi anume pentru a împiedica Iranul să dezvolte arme nucleare”, a declarat ministrul norvegian de externe, Ine Eriksen Soreide, la postul NRK, salutând semnalele bune care vin dinspre Uniunea Europeană şi Iran, care doresc să continue acordul.
„Noi am avertizat SUA în legătură cu retragerea din acord şi am făcut apel la UE şi la alţi semnatari să rămână în acord în cazul în care SUA se retrag”, a afirmat şefa diplomaţiei norvegiene.
„Ceea ce ne preocupă este atât regimul global de neproliferare (nucleară), cât şi stabilitatea unei regiuni care este deja foarte instabilă”, a mai spus ministrul norvegian, conform Agerpres.
La rândul său, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Yukiya Amano, a afirmat că acordul internaţional privind reducerea programului nuclear iranian, denumit oficial Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA), a avut avantaje majore şi a fost respectat de către Teheran.
„Iranul este supus celui mai puternic regim de verificare nucleară din lume în baza JCPOA, care reprezintă o realizare semnificativă în materie de control”, a declarat Amano, referindu-se la monitorizarea intensă de către AIEA a activităţilor nucleare ale Iranului.
„În prezent, AIEA poate confirma că angajamentele privind domeniul nuclear sunt respectate de către Iran”, a precizat Amano într-o scurtă declaraţie scrisă, citată de agenţia DPA.
Reacţia ministrului norvegian de externe şi cea a şefului AIEA survin după anunţul preşedintelui american, Donald Trump, de retragere a SUA din acordul internaţional privind programul nuclear iranian, încheiat în 2015 între Iran şi şase mari puteri ale lumii (SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi Germania).
Evenimente
CCR A DECIS RESPINGEREA ANULĂRII ALEGERILOR. ÎN UNANIMITATE, S-A CONFIRMAT ORDINEA PRIMILOR 2 CLASAȚI. TURUL DOI ARE LOC PE 8 DECEMBRIE
CCR a decis repingerea ANULĂRII alegerilor. În unanimitate, s-a confirmat ordinea primilor 2 clasați
Din sursele Realitatea PLUS, se pare că ordinea candidaților s-a schimbat. Marcel Ciolacu ar fi trecut pe locul 2, iar Elena Lasconi pe 3. Ar mai fi de renumărat 650.000 de voturi din Diaspora, care ajung în țară pe 9 decembrie.
Solicitarea de anulare a fost depusă de Cristian Terheș, candidat la alegerile prezidențiale, care a contestat validitatea procesului electoral, invocând posibile nereguli. Argumentele acestuia, precum și datele rezultate din renumărarea voturilor efectuată de Biroul Electoral Central (BEC), vor constitui baza deliberării judecătorilor constituționali.
Reamintim că Elena Lasconi și Călin Georgescu au intrat, inițial, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Ulterior, CCR a decis renumărarea voturilor.
Evenimente
TikTok, audiat la Parlamentul European în contextul alegerilor din Europa, inclusiv România. Manipularea informației, sub lupa europarlamentarilor
Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului din Parlamentul European (PE) va audia marţi reprezentanţi ai TikTok asupra modului în care această companie aplică regulile digitale ale UE, în contextul alegerilor desfăşurate recent în Europa, a anunţat luni într-un comunicat de presă legislativul european.
Marţi, începând aproximativ de la ora 11:00 CET (12:00 ora României), Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului va desfăşura o discuţie cu Caroline Greer, directoare a TikTok pentru politici publice şi relaţii guvernamentale, şi cu Brie Pegum, director global de producţie, autenticitate şi transparenţă al TikTok.
Europarlamentarii sunt aşteptaţi să pună întrebări legate de măsurile luate de companie, în conformitate cu manualul de reguli digitale al UE, pentru a garanta un spaţiu online sigur, transparent şi de încredere, mai ales în perioadele electorale.
Legea privind Serviciile Digitale ale UE (Digital Services Act – DSA), intrată deplin în vigoare pe 17 februarie 2024, stabileşte obligaţii stricte pentru furnizorii de servicii digitale, cum ar fi social media sau comerţul online, de a combate conţinutul ilegal, dezinformarea online şi alte riscuri online pentru societate.
Comisia Europeană, care în virtutea DSA dispune de prerogative de investigare şi sancţionare, a început să examineze strategiile de îndeplinire a acestor obligaţii în cazul mai multor platforme online foarte mari.
În contextul alegerilor aflate în desfăşurare în România, Comisia Europeană a adresat întrebări referitoare la procesul companiei TikTok de gestiune a riscului în ceea ce priveşte manipularea informaţiei, sistemul de recomandare (ce oferă utilizatorului sugestii pentru articolele cele mai relevante – n.r.) şi accesul terţilor la date.
Comisia a adresat anterior întrebări despre designul şi funcţionarea sistemelor de recomandare ale TikTok, YouTube şi Snapchat, şi mai precis asupra măsurilor întreprinse de TikTok pentru combaterea riscurilor legate de alegeri, asigurarea pluralismului media şi a discursului public.
Evenimente
Rezervele în valută ale BNR au scăzut cu 1,6 miliard de euro în noiembrie
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României totalizau 61,174 miliarde de euro la finele lunii noiembrie, în scădere cu 2,65% comparativ cu nivelul de la 31 octombrie 2024, informează un comunicat al Băncii Centrale.
În cursul lunii noiembrie au avut loc intrări de 4,374 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele.
De asemenea, au avut loc ieşiri de 6,041 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută (aproximativ 649 milioane euro); plăţi din contul Comisiei Europene şi altele.
Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 8,399 miliarde euro, scrie Agerpres.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 noiembrie 2024 au fost de 69,573 miliarde euro, faţă de 71,361 miliarde euro la 31 octombrie 2024.
Plăţile scadente în luna decembrie 2024 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 441 milioane euro.
-
Evenimenteacum 2 zile
Mega criza economică ce bate la ușă, despre care nimeni nu suflă o vorbă. Colaps major pentru cele mai mari economii ale lumii
-
Evenimenteacum 2 zile
Cum ar putea să bage Donald Trump în groapă industria auto internațională. Măsuri economice șoc
-
Evenimenteacum 2 zile
EXIT-POLL ALEGERI PARLAMENTARE 2024. PRIMELE REZULTATE SUNT PE REALITATEA.NET – PUTEREA VOTULUI ÎN CIFRE
-
Evenimenteacum o zi
CNA, NOI PRESIUNI: ȘEDINȚĂ SPECIALĂ PENTRU REALITATEA PLUS, ÎN ZIUA VOTULUI. ANCA ALEXANDRESCU: V-AU AMENDAT PE VOI, CEI CARE AȚI VOTAT! NU NE ÎNCHID GURA!
-
Evenimenteacum o zi
EXIT-POLL ALEGERI PARLAMENTARE 2024. REZULTATELE VOTULUI AU FOST FĂCUTE PUBLICE – PSD CÂȘTIGĂ ALEGERILE. PARTIDELE SUVERANISTE SOS ȘI POT, PESTE PRAGUL DE 5%
-
Evenimenteacum 18 ore
Megafuziune pe piața de energie din România. Cum va funcționa noul distribuitor
-
Evenimenteacum 21 de ore
Șomajul, în scădere ușoară, în luna octombrie. În continuare, tinerii sunt cei mai afectați
-
Retailacum 19 ore
Cutie pentru prânz Koken – practică și durabilă