Cele mai noi directive de mediu ale Comisiei Europene vor face ca minele şi termocentralele pe cărbune din statele UE să se închidă, orizontul de timp fiind 2022-2023. Motivul? Nu vor mai putea fi rentabile din pricina costurilor cu ecologizarea. În Marea Britanie, punctul de pornire a revoluţiei industriale, cărbunele şi termocentralele pe cărbune deja nu mai contează. Germania, Franţa, Italia, Spania urmează acelaşi drum. Polonia face o notă discordantă, deschizând noi exploatări pe lângă închiderea altora. România se înscrie mai degrabă pe linia Poloniei decât a nucleului dur al UE. Țara noastră a închis mai multe exploatări, atât de lignit cât şi de huilă, pentru care a cheltuit circa 1,3 miliarde lei. Cu toate acestea, deschide noi mine şi continuă să dea ajutoare de stat pentru minerit.

Acum, au mai rămas 15 grupuri termo care funcţionează pe cărbune, dar şi acestea sunt în pericol de închidere, dacă Guvernul transpune integral directivele impuse  anul trecut de CE. Acestea stabilesc, până în 2021, norme draconice în ceea ce priveşte emisiile de CO2. „Acest pachet de directive europene  prevede reducerea emisiilor la 550 grame de dioxid de carbon pe kWh produs. Astăzi, Complexul Energetic Oltenia şi producătorii pe lignit au undeva la 940 de grame. Însă trebuie să ştim toţi că, dacă mâine am construi o centrală nouă pe lignit, n-ar putea să producă sub 700 de grame. Tehnic, este imposibil. Este important să înţelegem de ce 550 şi nu 750. Ne limitează tehnic“ arată Sorin Boza, directorul Complexului Energetic Oltenia (CEO), care foloseşte ca materie primă lignitul pentru a produce electricitate. Potrivit lui Sorin Boza, obligarea termocentralelor din România să aplice noile norme ar însemna închiderea tuturor unităţilor în doar un an pentru că fie ar trebui ca mare parte din grupuri să stea oprite, fie ar trebui disponibilizate sute de milioane de euro în câteva luni pentru efectuarea investiţiilor. Pe de altă parte, şi dacă prin absurd s-ar face rost de bani, termenul s-ar putea dovedi prea scurt pentru realizarea lucrărilor.

Mulţi mineri, multe voturi

La nivel guvernamental, s-a creat o opoziţie faţă de planurile UE cu privire la cărbune, România având, aparent, alte idei faţă de cele ale Bruxelles-ului. Preşedintele PSD Liviu Dragnea s-a pronunţat, în mai multe rânduri, pentru continuarea mineritului.“Avem un program integrat pentru minerit…un pachet de atrageri de investiţii, nu neapărat străine“, a anunţat Dragnea. Mult mai vehement a fost ministrul Energiei, Anton Anton, care chiar s-a „răţoit“ la europeni spunând că România nu poate şi nici nu se va conforma cerinţelor privind cantitatea de emisii în termocentrale. „Eu nu cer derogări. Eu nu mă duc la Comisia Europeană să cer derogări. Eu mă duc şi spun: asta e planul meu şi asta pot eu să fac, asta nu înseamnă derogare, astă înseamnă că mă duc cu nişte studii, documentat, şi spun asta pot să fac. Pe mine mă deranjează că toată lumea are senzaţia că mergem la Comisia Europeană şi ne rugăm de ei. Nu, nu! Suntem membri în Uniunea Europeană cu aceleaşi drepturi pe care le are toată lumea şi membri raţionali şi, cum să vă spun, responsabili. Nu suntem aşa, acolo, de formă şi de umplutură“, a afirmat ministrul.

La începutul acestui an, managementul CEO a prezentat, într-o conferinţă, un raport asupra investiţiilor în conformarea de mediu care arăta cheltuirea unei sume de circa un miliard de euro până la 31 decembrie 2017. Pentru noile conformări, mai este nevoie de încă un miliard de euro. Or, acest lucru este imposibil până în 2021, orizontul de timp impus de CE. Aceasta este şi poziţia oficială a statului român. Doru Vişan, secretar de stat la Energie, afirmă că a fost cerută la Bruxelles o amânare, care prevede „prelungirea din 2021 pâna în 2024 a termenului până la care termocentralele pe cărbune se pot conforma noilor cerinţe europene de mediu… trebuie făcută o eşalonare, un grafic de oprire pe fiecare capacitate, corelat cu asigurarea operării celorlalte grupuri privind siguranţa sistemului energetic, respectiv asigurarea cash-flow-lui pentru companie“. Până la această dată, CE încă nu s-a pronunţat pe solicitarea României.

Concret…

În „ciuda“ Bruxelles-ului, România nu renunţă la cărbune. Nu numai cu declaraţii politice, dar şi cu fapte. De exemplu, Complexul Energetic Hunedoara (CEH), pe huilă, a primit un nou ajutor de stat mascat sub forma unei achiziţii obligatorii de servicii de sistem de 42 de milioane de lei pe an, până în 2020, de către Transelectrica de la termocentralele Mintia şi Paroşeni. A fost o decizie a Autorităţii  de Reglementare în domeniul Energiei justificată prin necesitatea de a asigura un echilibru SEN, indiferent de condiţiile meteo ori de piaţă. Fără acest ajutor din partea statului, CEH, deja în insolvenţă, ar fi intrat probabil în faliment, având în vedere că nu îşi găseşte locul în piaţă fiind, de departe, cel mai scump producător de energie din România. Complexul, care pe lângă cele două termocentrale mai administrează şi patru mine de subteran din Valea Jiului, are 6.600 de angajaţi şi înregistra la jumătatea anului trecut datorii de 1,4 miliarde de lei. Societatea are un capital net contabil negativ de circa 2 miliarde de lei.

Și la CEO au fost luate măsuri. Spre exemplu, exploatarea Jilţu de Sud este în curs de extindere. Guvernul a adoptat, în martie, prin Hotărâre, redeschiderea minei de lignit de la Roşia, în Rovinari, cu o capacitate de exploatare anuală de 8.000 de tone şi una de stocare de 75.000 de tone. „Se aprobă  funcţionarea şi utilizarea depozitului Roşia, din cadrul Exploatării Miniere de Carieră Roşia- Rovinari, începând cu data de 25 aprilie – 31 decembrie 2018 în vederea realizării stocurilor în cele trei termocentrale (Turceni, Işalniţa, Craiova II) pentru a nu se pune în pericol aprovizionarea cu combustibil lignit în perioada de iarnă 2018-2019“, se arăta în nota de fundamentare. Funcţionarea depozitului de cărbune Roşia (cu o capacitate de stocare de 75.000 tone lignit) încetase începând cu 01.01.2016, dată la care trebuia pus în funcţiune un nou depozit.  Nerealizarea noului depozit la termenul stabilit, respectiv 31.12.2015, s-a datorat, în principal, dificultăţilor în achiziţia suprafeţelor de teren pe care urma să fie amplasat noul depozit precum şi identificarea unui nou amplasament.