Connect with us

Stiri economice

Consider utilă organizarea unor consultări cu experţii Comisiei de la Veneţia

Publicat

pe

„Având în vedere dezideratul de a se ajunge la soluţii legislative pe deplin adecvate cadrului constituţional intern şi standardelor europene referitoare la independenţa Justiţiei, preşedintele României consideră utilă organizarea cât mai rapidă a unor consultări directe între reprezentanţii autorităţilor publice şi ai societăţii civile din România cu experţii Comisiei de la Veneţia”, arată Administraţia Prezidenţială. 

Şeful statului a solicitat pe 3 mai un punct de vedere Comisiei de la Veneţia cu privire la cele trei legi adoptate de Parlament vizând Statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară, respectiv organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii. 

Pe 26 aprilie, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a sesizat Comisia de la Veneţia cu privire la aceleaşi legi. 

„Cele două solicitări vizează acte normative care nu au intrat în vigoare şi cuprind modificări cu un impact major asupra funcţionării sistemului judiciar şi independenţei Justiţiei din România”, menţionează Administraţia Prezidenţială. 

În scrisoarea transmisă preşedintelui Comisiei de la Veneţia, şeful statului arată că versiunile finale ale celor trei legi ale Justiţiei nu sunt „compatibile nici cu cadrul constituţional din România, nici cu standardele europene privind independenţa Justiţiei”. 

„Un pachet de trei legi care încearcă să reformeze domeniul Justiţiei din România este acum adoptat de Parlament şi va fi promulgat. Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii au fost analizate de două ori de Curtea Constituţională. Cu toate acestea, consider că versiunile lor finale nu sunt compatibile încă nici cu cadrul constituţional din România, nici cu standardele europene privind independenţa Justiţiei”, se precizează în scrisoarea citată de Agerpres.

Şeful statului menţionează că, înainte de a le promulga şi dată fiind relevanţa ridicată de care se bucură opiniile Comisiei de la Veneţia, în general, şi, în special, pentru Curtea Constituţională din România, a decis să trimit aceste legi CCR şi Comisiei de la Veneţia. 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

BNS PROPUNE CONDIȚIONAREA SUBVENȚIILOR PENTRU PARTIDELE POLITICE DE RESPECTAREA ȚINTELOR DE DEFICIT BUGETAR

Publicat

pe

Blocul Național Sindical (BNS) propune, printr-un set de amendamente la Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare, ca subvențiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat să fie condiționate de încadrarea României în țintele de deficit bugetar stabilite la nivel european.

Concret, BNS dorește introducerea unui nou alineat în Legea nr. 334/2006, care să stipuleze că finanțarea publică a partidelor politice se va face numai în anii în care statul respectă angajamentele bugetare europene. Potrivit sindicatelor, această măsură este necesară într-un context economic fragil, în care statul aplică politici de austeritate asupra populației, dar menține finanțări generoase pentru partidele aflate la putere.

„Este inadmisibil ca partidele responsabile de dezechilibrele bugetare să fie în continuare finanțate din bani publici, în timp ce populația suportă creșteri de taxe și înghețarea salariilor”, se arată în motivația propunerii.

Totodată, BNS solicită reducerea cu 50% a sumei forfetare acordate parlamentarilor, o alocație lunară care nu este supusă unui control riguros. Organizația sindicală consideră că, în condițiile revizuirii drastice a cheltuielilor publice, este firesc ca și demnitarii să își asume responsabilitatea printr-un comportament bugetar solidar.

„Reducerea sumei forfetare nu afectează funcționarea Parlamentului, dar transmite un semnal necesar de decență și responsabilitate în utilizarea banului public”, subliniază BNS.

Propunerile vin pe fondul unor măsuri fiscale dure adoptate de Guvern, care includ eliminări de facilități pentru pensionari și persoane vulnerabile, creșteri de TVA și înghețări salariale în sectorul public. În acest context, BNS atrage atenția că echitatea bugetară trebuie să se aplice tuturor, inclusiv partidelor și parlamentarilor.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

PROTESTE URIAȘE ÎN FAȚA PARLAMENTULUI

Publicat

pe

Sindicaliştii de la Sanitas şi cei din Educaţie, dar și din instituții-cheie ale statului au ieșit în stradă din cauza taxelor și impozitelor propuse de Guvern.

Realitatea.net și Realitatea PLUS, televiziunea poporului, transmit LIVE TEXT și VIDEO principalele momente de la proteste:

Sute de oameni nemulțumiți de măsurile anunțate de Bolojan au plecat în marș de la Miniksterul Agriculturii către Palatul Parlamentului. Angajații au ieșit în stradă nemulțumiți de faptul că Guvernul Bolojan vrea să reducă cuantumul maxim al sporului de condiții periculoase primit de bugetari.

„Sunem aici din respect pentru întreaga societate. Suntem reprezentanții profesorilor. Am urmărit declarațiile lui Bolojan și David care spun că nu este niciun deranj ca profesorii să muncească două ore în plus. Protestăm cu fermitate împotriva majorării normei cu două ore în plus deoarece asta nu înseamnă ca fiecare profesor să muncească în plus două ore. Asta înseamnă ca mii de profesori să-și piardă locul de muncă”, a declarat, într-o intervenție la Realitatea PLUS, o profesoară.

Citeste in continuare

Evenimente

Bolojan pune jugul birurilor pe românii de rând, la TAROM tocmai s-au dublat indemnizațiile din Consiliul de Administrație

Publicat

pe

În timp ce premierul Ilie Bolojan ține cu dinții de toate măsurile fiscale dure care-i lovesc pe românii de rând, iese la iveal un nou caz șocant  de sfidarea a austerității, pe banii statului. Astfel, acţionarii companiei TAROM, printre care și Ministerul Transporturilor, au votat favorabil propunerea de dublare a îndemnizației pentru membrii Consiliului de Administrație, relatează publicația BoardingPass.

Sursa citate indica faptul că indemnizația pentru membrii CA al TAROM a crescut, recent, de la 12.500 lei brut/lună la 24.148 lei, prin votul Ministerului Transporturilor, ROMATSA și CN Aeroporturi București. Singura abținere a venit din partea fostului SIF Muntenia.

Din iunie 2024, TAROM are un Consiliu de Administrație cu mandat complet de patru ani, după o conducere asigurată de administratori provizorii, mulți fără experiență.

La momentul numirii cu mandatul complet, fiecare membru al Consiliului era remunerat cu 12.500 de lei brut lunar, însă după aproape un an, trei dintre cei patru acționari ai TAROM au votat în favoarea dublării indemnizației, aceasta ajungând la 24.148 de lei brut pe lună.

Voturile favorabile au venit din partea Ministerului Transporturilor, ROMATSA și Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB). Singurul care s-a abținut a fost reprezentantul Longshield Investment (fosta SIF Muntenia).

Majorarea indemnizației a fost susținută de o hotărâre a Comitetului de Nominalizare și Remunerare din cadrul CA și a primit avizul Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).

Creștere vine în contextul în care Ministerul Transporturilor, acționar majoritar și al CNAB, a aprobat în urmă cu câteva luni și majorarea indemnizației pentru membrii CA-ului acestei companii de stat, de la 12.656 de lei la 69.840 de lei brut lunar, mai indică Boarding Pass.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE