Connect with us

Stiri economice

Cum au furat românii 100 de milioane de euro din Germania

Publicat

pe

Autorităţile sociale germane responsabile cu plata alocaţiilor pentru copii (Familienkasse) sunt pe urma unui nou tip de fraudă care vizează tocmai aceşti bani (Kindergeld) plătiţi pentru copii în Germania. În regiuni ca Bazinul Ruhr, Berlin, Mannheim, Offenbach sau Magdeburg s-au răspândit infracţiunile după următorul model: un grup organizat falsifică contracte de muncă, acte de identitate şi certificate de naştere, pe care le depune apoi la aceste case germane pentru familie, responsabile cu plata alocaţiilor pentru copii. Infractorii primesc astfel alocaţiile, deşi copiii pentru care le cer nu trăiesc în Germania, nu sunt înscrişi la şcoli sau grădiniţe germane, iar părinţii lor nici nu lucrează în Germania, ca atare nefiind îndeplinite practic condiţiile de acordare a acestor bani. În spatele celor care depun cererile de alocaţii se află grupuri criminale organizate, cu legături în Germania. În plus, prin contractele false de muncă, pe care sunt trecute câştiguri nesemnificative, se solicită bani suplimentari de la agenţia germană a muncii, ajutoare financiare suplimentare care se acordă în Germania persoanelor care nu câştigă destul pentru a trăi din propriile venituri.

Pagube de peste 100 de milioane de euro

Casele germane pentru familie, peste 100 la nivel federal, sunt extrem de îngrijorate de acest fenomen, după cum descrie pe larg un articol din „Welt am Sonntag”, ediţia de duminică a cotidianului berlinez Die Welt. „Observăm de doi ani această înşelăciune organizată cu alocaţiile pentru copii”, spune Karsten Bunk, şeful la nivel federal al caselor pentru familie. El adaugă că se lucrează deja cu alte autorităţi germane pentru combaterea fenomenului, care a luat masiv amploare după ce s-au anulat restricţiile de călătorie, odată cu extinderea UE spre sud-estul Europei. Numărul cetăţenilor din UE care au acum drept de a solicita ajutoare sociale în Germania a crescut considerabil prin extinderea Uniunii iar Bunk estimează că pagubele suferite de oficiile germane prin aceste fraude depăşesc 100 de milioane de euro.

Cum funcţionează fraudarea sistemului social german

Reţelele de infractori, de regulă provenind din sud-estul Europei, contactează familii sărace în ţările lor, cărora le promit un trai mai bun dacă se mută în Germania, cu bani primiţi de la generosul stat german. Apoi, infractorii organizează transportul acestor familii, pe care le mută în case dărăpănate din diverse oraşe germane, locuinţele fiind dotate cu mobilier recuperat înainte de a fi aruncat de cetăţeni. Deseori, zeci de persoane locuiesc în doar câteva camere. Infractorii deschid conturi bancare pentru părinţii familiilor relocate, care nu ştiu germană şi nu înţeleg nimic din ce se petrece. Cardurile lor sunt confiscate de infractori, care apoi depun acte false pentru a primi în numele familiilor aduse în Germania alocaţii pentru copii şi ajutoare sociale de la agenţia germană a muncii. Nelipsite din aceste documente false sunt certificatele de naştere ale copiilor şi dovada de înscriere a lor la şcoală, precum şi contractele de muncă cu venit minim şi contractele de închiriere ale acestor locuinţe dărăpănate.

 

Mai mereu, la depunerea cererilor asistă şi un traducător, care îi ajută pe cei care depun actele. Aceşti traducători sunt persoane suspecte, pe care autorităţile germane le iau acum în vizor, pentru că îi bănuiesc că ar fi complici sau autori ai acestor înşelăciuni. Practic, contractele de muncă falsificate sunt biletul de intrare în sistemul social german, care permite apoi şi solicitarea alocaţiei pentru copii.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

PROTESTUL SĂRĂCIEI, LA COTROCENI. PRINTRE REVENDICĂRI, REDUCEREA SUBVENȚIILOR ȘI ELIMINAREA PRIVILEGIILOR PENTRU PARTIDE ȘI PARLAMENTARI

Publicat

pe

Sute de oameni ies în stradă, astăzi, să protesteze în fața Palatului Cotroceni. Sunt revoltați din cauza traiului tot mai greu, dar și din cauza faptului că decidenții din coaliție continuă să ignore vocea poporului. Oamenii cer stoparea imediată a măsurilor de austeritate, care lovesc în muncitori și pensionari. 

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” anunţă organizarea unui protest la Cotroceni, astăzi, începând cu ora 11:00, reclamând lipsa de transparenţă a decidenţilor politici şi lipsa unei consultări reale a societăţii. Sindicaliştii cer, printre altele, o reformă fiscală echitabilă, stoparea măsurilor de austeritate, care „lovesc în lucrători şi cetăţeni”, redimensionarea „corectă” a administraţiei publice, „nu prin tăieri, ci prin investiţii în resursă umană”, reducerea subvenţiilor şi eliminarea privilegiilor pentru partide şi parlamentari şi o Preşedinţie activă, care să medieze conflictele sociale şi să garanteze justiţia socială. Potrivit Cartel Alfa, problema deficitului este esenţial determinată de incapacitatea de colectare şi de un sistem fiscal retrograd.

„În ciuda promisiunilor post-electorale privind transparenţa, consultarea reală şi orientarea politicilor către nevoile societăţii, decidenţii din coaliţie continuă să ignore vocea lucrătorilor şi a sindicatelor. Puterea lucrătorilor este solidaritatea, iar acum, mai mult ca oricând, trebuie să ne facem auziţi! România se află într-o criză socială şi economică profundă, iar răspunsul autorităţilor constă în măsuri de austeritate, în ciuda dovezilor clare că problema deficitului este in mod esenţial determinată de incapacitatea de colectare şi de un sistem fiscal retrograd care nu asigură suficiente venituri pentru a susţine în mod adecvat infrastructura publică şi cheltuielile necesare funcţionării aparatului de stat”, menţionează CNS Cartel Alfa într-un comunicat de presă.

Potrivit sindicaliştilor, România are servicii publice esenţiale subfinanţate şi un aparat bugetar subdimensionat, nu supradimensionat.

„Tăierile de personal, blocarea angajărilor şi reducerea şi mai acută a finanţării serviciilor publice paralizează instituţiile afectează cetăţenii şi subminează orice şansă de redresare durabilă”, se arată în comunicat.

Cartel Alfa cere o reformă fiscală echitabilă, în care sarcina să fie distribuită corect între capital şi muncă, orice măsuri de reducere a cheltuielilor publice să înceapă „în primul şi în primul rând” cu decidenţii politici (partide si parlamentari) prin reducerea subvenţiilor şi eliminarea privilegiilor, stoparea imediată a măsurilor de austeritate, care lovesc în lucrători şi cetăţeni, redimensionarea corectă a administraţiei publice, nu prin tăieri, ci prin investiţii în resursă umană, dialog social real şi incluziv, cu participarea tuturor actorilor – sindicate, patronate şi societate civilă, şi o Preşedinţie activă, care să medieze conflictele sociale şi să garanteze justiţia socială.

„Este inacceptabil ca politica fiscală a ţării să fie dictată doar de mediul de afaceri şi de grupuri de lobby interesate exclusiv de păstrarea profitului existent. România are nevoie de un Preşedinte mediator, nu de un spectator care validează tacit politici nedrepte. În locul unei reforme fiscale construite împreună cu partenerii sociali, guvernanţii susţin măsuri care vor sărăci şi mai mult lucrătorii, fără a atinge cauzele reale ale dezechilibrelor bugetare”, precizează Cartel Alfa.

Sursa citată reaminteşte decidenţilor că România are printre cele mai mici taxe pe business din UE, contribuţia lucrătorilor la bugetul social (pensii şi sănătate) depăşeşte cu mult 50%, ceea ce contravine standardelor internaţionale, pe care România le-a ratificat, număr restrâns de funcţionari raportat la populaţie.

„Fără realizarea unei reforme energetice care să creeze competitivitatea companiilor din România inflaţia va eroda orice politică de echilibrare. Păstrând aceleaşi persoane din actualul guvern în viitorul guvern – miniştri care nu au realizat obligaţiile din PNRR la termen şi în sensul reformei reale –, noua echipă guvernamentală nu va fi mai eficientă”, subliniază confederaţia sindicală.

CNS Cartel Alfa cere Preşedintelui României să îşi asume rolul constituţional de mediator între stat şi societate, să apere interesele tuturor cetăţenilori, nu doar ale privilegiaţilor, să iniţieze un pact social pentru reconstrucţia României, bazat pe justiţie socială, solidaritate şi responsabilitate.

„Protestul din 12 iunie nu este doar despre salarii şi condiţii de muncă – este despre viitorul nostru comun. Este despre ce fel de societate vrem să construim: una a echităţii şi demnităţii, sau una a sacrificiului unora pentru privilegiile altora? Împreună suntem mai puternici. Ne vedem în stradă!”, încheie sindicaliştii Cartel Alfa.

 

Citeste in continuare

Evenimente

Prețurile carburanților ar putea crește semnificativ. Scenariu de coșmar pentru români, toate prețurile ar sări în aer

Publicat

pe

Gaura din bugetul de stat ar putea fi plătită inclusiv de șoferi. La negocierile pentru stabilirea pachetului fiscal care are ca scop reducerea deficitului din România se discută, potrivit unor surse, și creșterea accizelor la carburanți cu 20%.

Această creștere a accizelor la benzină și motorină ar însemna că, la pompă, carburanții vor fi mai scumpi cu circa 40 de bani pe litru, potrivit Realitatea Plus.

Concret, șoferii vor plăti cu aproximativ 20 de lei mai mult la plinul de benzină și cu 18 lei mai mult cel de motorină. 

 

Citeste in continuare

Evenimente

Statul a trecut pragul de 1.000 de miliarde de lei datorie! Avertismentul directorului Trezoreriei

Publicat

pe

Directorul general al Trezoreriei, Ștefan Nanu, a anunțat că statul s-ar putea să fi trecut cu datoria publică peste pragul de 1.000 de miliarde de lei în aprilie, în contextul în care, în februarie, nivelul datoriei raportate s-a situat la 990,8 miliarde de lei, iar statul se împrumută în ritm alert din cauza deficitelor bugetare mari.

Ieșirea publică a directorului general al Trezoreriei, Ștefan Nanu, privind depășirea pragului de 1.000 miliarde lei datorie publică este un act excepțional cu valoare de avertisment tehnocrat de rang înalt.

Într-un context obișnuit, astfel de informații sunt comunicate prin canale instituționale și fără declarații anticipative. Faptul că directorul Trezoreriei a vorbit public înainte de publicarea oficială a datelor indică o tensiune gravă între responsabilitatea tehnică și deriva politică actuală.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE