Râpa Diavolului este situată pe o pantă abruptă pe coama unui deal împădurit, aceasta fiind de ani buni sursa unor legende şi poveşti despre existenţa unei comori păzită cu străşnicie de duhuri necurate, cu corp de om şi capete de animale. Cei care au încercat să ajungă la tezaur şi-ar fi pierdut minţile, inclusiv preoţii care ar fi încercat să sfinţească locul.
Renumele paranormal al locului cunoaşte două variante, una mai înspăimântătoare decât cealaltă.Prima spune că preoţii dacilor ar fi făcut aici ritualuri în care invocau spiritele naturii pentru protecţie. Printre aceste forţe au fost şi duhuri necurate care ar fi rămas în zonă şi „reacţionează“ când cineva le încalcă teritoriul. Sau că energiile adunate aici de ritualuri sunt încă foarte puternice, iar spiritele pădurii apără locul de intruziuni.
Cealaltă variantă vorbeşte despre faptul că duhuri rele păzesc o comoară îngropată aici de haiduci, asupra căreia a fost aruncat un blestem teribil. Doar cel care are curajul de a dormi lângă râpă, sub cerul liber, va primi în vis instrucţiunile pentru a ajunge la comoară. Chemarea comorii a fost irezistibilă pentru mulţi, mai ales că localnicii spun că, uneori, deasupra Râpei Diavolului se văd flăcări albastre emanate de metalul ascuns. Doar că temerarii au sfârşit foarte prost, şi-au pierdut minţile sau au fost găsiţi după zile întregi, cu privirile rătăcite. În timpul nopţilor petrecute la râpă, aceştia ar fi văzut creaturi ciudate cu chipuri de animale, tauri, şi corpuri umane.
Nici măcar încercarea a trei preoţi din zonă de a sfinţi locul nu a avut rezultat. Slujba a fost făcută înainte de al Doilea Război Mondial, iar la scurt timp după ritualul de exorcizare, oamenii Domnului au sfârşit cu minţile pierdute, ca cei care au încercat să găsească comoara.
Poveştile stranii legate de acest loc spuse din gură în gură de localnicii care au aici, au atras în zonă numeroşi turişti atraşi de paranormal.Râpa Diavolului are un site dedicat şi chiar un „cont“ pe Facebook, unde sunt organizate excursii la râpă în timpul nopţilor de Sânziene sau vara, când se poate înnopta la cort.
Mulţi curajoşi care au înnoptat lângă râpă, au relatat în spaţiul virtual experienţele. Aceştia vorbesc despre foşnete şi zgomote ciudate în puterea nopţii sau de faptul că li s-a zgâlţâit cortul în mod inexplicabil. „Mânat de dorinţa de a afla mai multe despre acest loc, am pornit o expediţie alături de alte cinci persoane către misteriosul loc. Drumul din satul Poiana Treistiei şi până la râpă se dovedeşte anevoios, căci după ce traversezi islazul satului trebuie să cobori prin pădure o pantă inclinată pentru a lua pieptiş un alt deal, destul de abrupt, în vârful căruia se află locul cu pricina. Ajunşi la faţa locului, remarcăm prezenţa unei cruci care aminteşte de moartea unui om, probabil vreun ghinionist care şi-a încercat norocul şi a vrut să dezgroape comoara. Lângă cruce se află trei gropi, care arată ca şi cum cei care au săpat pentru ele le-au abadonat înainte de a termina treaba. Odată cu lăsarea serii, aşteptăm înfriguraţi apariţia duhurilor. Locul pare înconjurat de magie şi sunete nedesluşite au început să se audă în jurul corturilor. Evident, pot fi doar mişcările frunzelor în bătaia vântului. Până la miezul nopţii am stat liniştiţi, căci părea că totul se încadrează în limitele normalului. Lucrurile au luat, însă, o alta întorsătură în momentul în care zgomotele au început să se intensifice. În mod clar, se auzeau paşi apăsaţi în frunzişul pădurii şi frunzele se mişcau ca şi cum ar fi fost mişcate de forţe nevăzute. Speriaţi de întorsătura pe care au luat-o evenimentele, ne-am hotărât să ne retragem în corturi. Manifestările au căpătat amploare şi corturile au început să fie mişcate uşor de mâini nevăzute. La intervale regulate, corturile erau zguduite de bătăi ritmice şi zgârieturi, care nu puteau fi puse în nici un caz pe seama vântului“, povesteşte unul dintre temerarii care au înoptat în apropierea locului straniu.
Povestea altui martor este şi mai înspăimântătoare: „O creatură ciudată, în chipul unui satir, privea de pe marginea râpei către noi, ca şi cum ar fi supravegheat locul. Apărea ca un om cu cap de capră, cu copite şi o coadă bifurcată la vârf. În jurul corturilor se aflau o mulţime de omuleţi mici, caraghioşi, care trăgeau de corturi şi băteau cu beţe în frunzişul pădurii“.
