Stiri economice
Calvarul abia începe pentru șoferii care parcurg DN73 Brașov – Câmpulung

Lucrările de infrastructură rutieră din România au un regim cu totul aparte. Fie sunt inexistente, fie sunt realizate în perioade cu totul anapoda. Unul dintre exemple este chiar reabilitarea DN73 Braşov – Câmpulung – Piteşti. Astfel după ce această arteră a fost uitată de autorităţi ajungând într-un stadiu avansat de degradare, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a decis ca, începând cu 2017, şoseaua să fie reparată. „Drumul Naţional 73 (care face legătura intre localităţile Braşov – Râşnov – Bran – Fundata – Câmpulung – Piteşti), pe o lungime de 103,25 km, pe teritoriul judeţelor Braşov (aproximativ 40 de km) si Argeş, face obiectul unui program amplu de modernizare printr-un contract desfăşurat de CNAIR prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Valoarea totală a contractului este de peste 275 de milioane de lei (din care FEDR asigură 85%). În acest scop drumul a fost predat încă din data de 15 martie 2017 concernului format din asocierea a patru firme (AZVI SA – STRACO GRUP SRL – PIOMAR DEVELOPMENT SRL – TRACTEBEL ENGINEERING SA) care se ocupă de lucrările de modernizare”, au anunţat oficialii CNAIR.
Ei bine, la mai bine de 1 an de la începerea lucrărilor, „progresul fizic al lucrărilor este de aproximativ 30%”, iar şoferii care încearcă să ajungă în această vară de la Braşov către Bran sau invers sunt întâmpinaţi pe distanţe apreciabile de semafoare care asigură circulaţia alternativă pe o singură bandă.
Zona Bran, blocată în plin sezon al concediilor
Pare cel puţin ciudat ca, un drum care asigură accesul la una dintre cele mai aglomerate zone turistice ale României, să se afle în lucru exact în lunile de vară, atunci când traficul este, în fiecare an, o adevărată aventură. La solictarea Capital de a lămuri motivul pentru care reparaţiile nu au fost făcute în lunile de primăvară sau topamnă, oficialii CNAIR au menţionat că „asocierea de firme care se ocupă de modernizarea DN73 a convenit un program de lucrări comun cu reprezentanţii CNAIR, cei ai DRDP Braşov şi dirigintele de şantier. Astfel s-a stabilit ca în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, 26 martie – 06 aprilie 2018 constructorul să execute lucrări de reparaţii provizorii, dacă vor fi condiţii atmosferice corespunzătoare. Acest lucru a fost necesar pentru a asigura viabilitatea drumului mai ales având în vedere afluxul mare de turişti în zona Bran – Moieciu în această perioadă”. Lucrările au constat doar în plombarea gropilor formate mai ales pe sectorul cuprins între Râşnov şi Bran (sectorul cu dale de beton). Tot din cauza importanţei turistice a zonei s-a hotărât ca lucrările de modernizare permanente (care presupun restricţionarea parţiala a traficului, respectiv instalarea de semafoare) să se reia în data de 16 aprilie 2018. Termenul iniţial de 15 martie 2018, propus de constructor, a fost devansat „în primul rând din cauza condiţiilor meteo, dar şi pentru a nu afecta activitatea turistică din zonă”. Totodată, întîrzierea este generată şi de faptul că mai multe primării – în judeţul Braşov este vorba de Moieciu de Jos şi Bran – din zona tranzitată de DN73 au anunţat că intenţionează să execute lucrări edilitare (reţele de apă, gaz sau canalizare).
În acest context, devine limpede faptul că în vara acestui an, zona Bran – Moeciu va fi greu de accesat cu maşina, fapt deja vizibil pentru cei care au tranzitat în ultimele săptămâni DN73. Pe lângă nervii şoferilor obligaţi să aştepte, zeci de minute, în coloane lungi pentru a trece de punctele cu trafic alternativ pe o singură bandă, lucrările afectează deja şi proprietarii de spaţii de cazare din zonă.
Evenimente
Bolojan recunoaște dezastrul pe care el și Ciolacu îl lasă în urmă: Suntem într-o criză bugetară. România se împrumută un miliard de euro săptămânal
Președintele interimar Ilie Bolojan recunoaște, cu doar câteva zile înainte de a părăsi postul, dezastrul economic pe care el și guvernul condus de Marcel Ciolacu îl lasă în urmă. După ce a comparat România „cu un organism slăbit de boală, vulnerabil la orice fel de virus”, Bolojan a recunoscut că țara este în criză, că gradul de îndatorare crește cu o viteză amețitoare și că majorarea taxelor şi impozitelor pare inevitabilă.
„Suntem practic într-o criză bugetară, pentru că România cheltuie mai mult decât îşi permite, de mulţi ani. Avem deficite mari, de aproximativ 9%, anul trecut. Pentru a acoperi această diferenţă dintre veniturile ţării noastre şi cheltuielile mult mai mari pe care le facem, trebuie să ne împrumutăm şi practic ne împrumutăm cu aproximativ 1 miliard de euro săptămânal, ceea ce a făcut ca în ultimii ani datoria României să crească cu o viteză destul de mare.
Acest lucru înseamnă că în fiecare an plătim dobânzi mai mari, plătim sume mult mai mari pentru acoperirea acestor dobânzi, ceea ce va face ca într-un an-doi, dacă nu corectăm lucrurile, să fim în situaţia în care Guvernul devine practic o agenţie de plăţi, nu mai poate face nimic pentru dezvoltare”, a declarat preşedintele interimar Ilie Bolojan într-o emisiune radio, potrivit News.ro.
„O altă provocare importantă este să menţinem ratingul de ţară sigură, în care se poate investi. Cu cât gradul de încredere a investitorilor este mai scăzut, cu atât costurile împrumuturilor sunt mai mari, dobânzile sunt mai mari, riscurile de ţară sunt mai mari şi asta este o provocare, a mai precizat Bolojan.
Evenimente
George Simion, avertisment sumbru: „Orice creştere de taxe reprezintă recesiune”
Liderul suveraniștilor români atrage atenția asupra pericolului ascuns al creșterii taxelor, care automat va duce la declanșarea unei puternice recesiuni economice.
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale George Simion a declarat, marţi, că orice creştere de taxe reprezintă recesiune şi avem de reglat, în primul rând, munca, care trebuie încurajată, nu supraimpozitată. El a mai spus că trebuie să fim mândri de ce am realizat în 1800, în 1900, în construcţia Transfăgărăşanului, pentru că au fost români de-ai noştri şi asta înseamnă suveranitate şi independenţă naţională, nu izolationism.
”Vrem ca toţi antreprenorii să fie egali şi să îşi plătească corect taxele care nu se vor majora. Orice creştere de taxe reprezintă recesiune. Aşa că noi avem de reglat, în primul rând, munca, care trebuie încurajată, nu supraimpozitată”, a precizat George Simion într-o dezbatere.
Nu vom mări taxele importante care vizează mediul antreprenorial. Sunt companii care nu îşi plătesc taxele corect în România şi acolo trebuie să intervenim, dar în dialog cu mediul de afaceri. Lărgirea bazei de impozitare, prin dezvoltarea domeniilor precum construcţiile şi agricultura, este singura noastră şansă de a evita recesiunea”, a declarat Simion.
”Sunt aici pentru a discuta şi pe modelul Pactului de la Snagov, pentru aderarea noastră la Uniunea Europeană şi la NATO, din 1995, care a funcţionat. Eu nu văd decât economia ca parte a acestui program de ţară, conform programului oferit de Aspes, pe următorii 20 de ani, conform strategiei elaborate de Academia Română, care totuşi are şi ea un rol la fel ca şi Camera de Comerţ şi Industrie, ca şi Biserica noastră naţională”, a mai spus liderul AUR.
”Trebuie să fim mândri de ce am realizat în 1800, în 1900, în construcţia Transfăgărăşanului, pentru că au fost români de-ai noştri. Asta înseamnă suveranitate şi independenţă naţională, nu izolationism”, a mai spus el.
Evenimente
INDICELE ROBOR LA 3 LUNI A SCĂZUT LA 7,20%
Indicele ROBOR la trei luni, principalul reper pentru costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut marți la 7,20% pe an, față de 7,31% înregistrat în ședința precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Este cel mai redus nivel din 30 ianuarie 2023.
La începutul anului 2025, indicele se situa la 5,92%, dar a cunoscut o ușoară creștere începând cu 6 mai, la scurt timp după primul tur al alegerilor prezidențiale.
Și ceilalți indici ROBOR au înregistrat scăderi: cel la șase luni, folosit în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, a coborât la 7,36%, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 7,42%.
În același timp, indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), aplicabil creditelor noi în lei, este de 5,55% pe an, în scădere de la 5,66%, reflectând tendința de stabilizare a costurilor creditării în contextul evoluției pieței interbancare.
Sursa: Realitatea Financiara
-
Evenimenteacum 2 zile
BURSA DE VALORI BUCUREȘTI A CÂȘTIGAT APROAPE 17 MILIARDE DE LEI ÎNTR-O SĂPTĂMÂNĂ
-
Uncategorizedacum o zi
5 greșeli pe care să le eviți atunci când cumperi o mașină second hand
-
Evenimenteacum o zi
Tribunalul a dat undă verde exploatării de gaze Neptun Deep din Marea Neagră. „O victorie importantă”, a transmis ministrul Sebastian Burduja
-
Evenimenteacum 2 zile
BRD NU MAI ACCEPTĂ TEMPORAR BACNOTELE DE 50 USD
-
Evenimenteacum o zi
TRUMP SUSȚINE TARIFE DE 80% PENTRU IMPORTURILE DIN CHINA, ÎN PRAGUL DISCUȚIILOR COMERCIALE BILATERALE
-
Uncategorizedacum o zi
Fii mai activ – alege să folosești bicicleta, prin oras
-
Evenimenteacum 22 de ore
Victor Negrescu propune prelungirea PNRR cu 18 luni
-
Evenimenteacum o zi
PREMII DE MILIOANE LA LOTO 6/49. PESTE 4 MILIOANE DE EURO CÂȘTIGATE LA EXTRAGEREA DE DUMINICĂ