Uniunea Europeană va ajuta Iordania cu 20 mil. euro

0
91

Uniunea Europeană „vrea să susţină Iordania prin toate mijloacele posibile, în special economice şi financiare”, a spus Mogherini într-o conferinţă de presă la Amman. Ea a semnat un acord pentru un ajutor de 20 de milioane de euro, „destinat să sprijine proiecte în favoarea celor mai vulnerabile categorii ale societăţii”. 

Banca Mondială vorbeşte despre „o perspectivă slabă de creştere” în 2018 în Iordania, unde 18,5% din populaţie este în şomaj, iar 20% trăieşte la limita sărăciei. Iordania găzduieşte sute de mii de refugiaţi sirieni care au fugit de războiul din ţara lor. 

Această ţară care se învecinează cu Siria, Israel, Teritoriile Palestiniene şi Iran s-a angajat faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI) să deruleze reforme structurale în schimbul unui împrumut de sute de milioane de euro pentru a sprijini economia. Iordania a fost zguduită timp de o săptămână de ample manifestaţii împotriva creşterilor repetate de preţuri şi a unui proiect de lege care măreşte taxele pe venit. 

Conform Agerpres, UE sprijină Iordania în diferite sectoare de activitate – în special hidraulic, energetic şi umanitar -, pentru o sumă totală de un miliard de euro începând din 2016, a precizat Mogherini, insistând asupra rolului ‘vital’ al Iordaniei în regiune. 

Legată de UE printr-un acord de asociere din 2002, Iordania beneficiază de la sfârşitul lui 2010 de un „statut avansat”, ceea ce deschidere calea în special pentru avantaje comerciale suplimentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here