Connect with us

Stiri economice

ANSVSA va notifica autoritățile europene despre focarele de pestă porcină africană depistate la Tulcea

Publicat

pe

„Centrul Local de Combatere a Bolilor Tulcea se va reuni astăzi, 11 iunie 2018, pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, precum şi pentru adoptarea zonelor de restricţii. Se vor notifica aceste focare către Comisia Europeană, Oficiul Internaţional de Epizootii, precum şi către Ucraina şi Republica Moldova”, precizează ANSVSA. 

Instituţia va informa Comitetul Permanent din domeniul Plantelor, Animalelor, Alimentelor şi Furajelor (SCoPAFF), care va avea loc în perioada 13 -14 iunie 2018, despre evoluţia în focar şi despre concluziile preliminare ale investigaţiei epidemiologice. 

Localităţile unde au fost confirmate aceste focare sunt situate la 500 de metri de graniţa cu Ucraina, Dunărea fiind bariera geografică. În luna iunie 2018, Ucraina a notificat trei focare de pestă porcină africană la porcii domestici, în localităţile situate în apropiere de graniţa cu România. 

Potrivit sursei citate, porcii bolnavi dar şi animalele care au fost în contact cu aceştia au fost ucişi conform procedurilor, realizându-se ecarisarea cadavrelor. 

Totodată, au fost recoltate probe pentru examene de laborator, au fost impuse restricţii de mişcare pentru exploataţiile infectate, s-a efectuat dezinfecţia gospodăriilor afectate, a spaţiilor de cazare a porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate. 

Ancheta epidemiologică este în desfăşurare, precizează ANSVSA. 

Pesta porcină africană a fost confirmată anul trecut în România pentru prima dată într-o gospodărie particulară de la periferia municipiului Satu-Mare. 

Focarul identificat zilele trecute în cele două sate din comuna Ceatalchioi este primul de acest tip din judeţul Tulcea. 

Virusul care provoacă pesta porcină africană este inofensiv pentru oameni şi pentru alte animale, însă, pentru mistreţi şi porcii de fermă, boala – pentru care nu există încă un vaccin – este mortală în aproape toate cazurile, ducând la decesul animalelor în termen de 10 zile. 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

VIDEO TANCZOS BARNA: ATÂT TIMP CÂT SUNT EU LA MINISTERUL FINAȚELOR NU CRESC TAXELE

Publicat

pe

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a afirmat miercuri că atât timp cât va ocupa această funcție nu vor fi majorate taxele, menționând că nu îl caracterizează abordări în care răspunde cu funcția pentru această promisiune sau își face tatuaje.

‘Aș vrea să evit această abordare, sincer, pentru că mie nu îmi place nici întrebarea dacă răspund cu funcția, nu vă supărați domnule prim-ministru, nici cu tatuajul. Nu sunt abordări care să mă caracterizeze. Când spun că atât timp cât sunt eu ministru al Finanțelor nu cresc taxele, acest lucru înseamnă exact ceea ce spun. Atât timp cât sunt eu, nu cresc taxele’, a răspuns Tanczos, întrebat dacă își va da demisia în cazul în care vor crește taxele în 2025.

 

Premierul Marcel Ciolacu a completat răspunsul ministrului de Finanțe precizând că promisiunea are loc ‘pe fondul actual’.

‘Acum cu tatuajul, să știți că m-au păcălit cu tatuajul, că mi s-a șters’, a transmis Marcel Ciolacu.

De asemenea, Tanczos Barna a adăugat că în 2025 dacă va duce mandatul până la sfârșit se va merge ‘pe taxele și impozitele actuale’. El a adăugat că bugetul pentru 2025 este construit pe o inflație de 3,5% și deflator PIB de 5%.

AGERPRES

Sursa: Realitatea Din UDMR

Citeste in continuare

Evenimente

Cine nu plătește impozit pe clădiri și terenuri în 2025 – LISTA completă

Publicat

pe

Mai multe categorii de contribuabil care fac parte din categorii defavorizate sau beneficiază de anumite reglementări speciale sunt scutite și în 2025 de plata impozitelor și taxelor locale. 

Astfel de scutiri se referă la impozite precum cele pe clădiri, terenuri, mijloace de transport, dar și taxe pentru eliberarea de documente administrative, de exemplu.

Impozitele și taxele locale includ:

– Impozitul pe clădiri și taxa pe clădiri;

– Impozitul pe teren și taxa pe teren;

– Impozitul pe mijloacele de transport;

– impozitul pe spectacole;

– taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor;

– taxe pentru utilizarea mijloacelor de reclamă și publicitate;

– alte taxe speciale.

Cine poate beneficia de scutiri?

– Persoane cu handicap grav sau accentuat sau încadrate în gradul I de invaliditate;

– Militari participanți la acțiuni speciale în străinătate, conform Legii nr. 168/2020;

– Veteranii de război și văduvele acestora, pentru toate clădirile și terenurile aflate în proprietate sau coproprietate;

– Persoanele persecutate politic sau etnic ori deportații, care beneficiază de scutire 100% pentru clădirea și terenul aferent folosite ca domiciliu;

 – Persoane cu venituri lunare mai mici decât salariul minim brut pe economie, sau care au venituri exclusiv din șomaj sau ajutor social.

Scutirile pentru mijloacele de transport sunt acordate pentru un singur vehicul aflat în proprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat, veterani de război ori deportați.

De asemenea, nu se plătește impozit pe clădiri utilizate în scopuri publice sau care aparțin cultelor religioase, instituțiilor de învățământ ori sănătate, precum și clădiri considerate monumente istorice, lăcașurile de cult și construcțiile din parcurile industriale.

Citeste in continuare

Evenimente

Sebastian Burduja anunță Marea Reorganizare în Ministerul Energiei. Câți angajați vor pleca acasă?

Publicat

pe

Reorganizarea la nivelul Ministerului Energiei a început săptămâna trecută, marcând o etapă importantă în eficientizarea activității instituției. Ministrul Sebastian Burduja a anunțat că din cele 280 de posturi ocupate, între 10% și 20% dintre angajați vor fi afectați, urmând să plece acasă în urma concursurilor pe care le vor susține.

‘Durează cam două luni, inclusiv adoptarea în Guvern, avizarea interministerială. Cu siguranță vizăm reducerea aparatului, deci eliminarea posturilor vacante, care sunt în număr de 80 aproximativ. Din 280 posturi ocupate, între 10% și 20% dintre colegi vor pleca acasă, în urma concursurilor pe care le vor susține’, a precizat ministrul, la finalul ședinței Comandamentului energetic de iarnă.

El a mai spus că se va face o analiză pe fiecare direcție în parte. ‘Dacă mă refer la Direcția de investiții, unde colegii au atras 14 miliarde de euro, nu pot spune care dintre ei ar putea munci mai mult, dar nu o fac’, a arătat Burduja.

Potrivit acestuia, Ministerul Energiei este printre cele mai mici ministere din Guvern ca număr de posturi și cu certitudine are cele mai mici salarii alături de Ministerul Economiei, unde ‘se mai reglează lucrurile ca urmare a lipirii părții de Digitalizare’.

Ce se întâmplă după expirarea plafonării prețurilor la energie și gaze. Anunțul lui Sebastian Burduja pentru consumatorii vulnerabili

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE