Stiri economice
Statul ar trebui să susțină toate companiile

”Pentru dezvoltarea oricărui sector de afaceri, este nevoie de un mediu de business sănătos, bazat pe relaţii de colaborare între stat şi mediul privat. Statul ar trebui să susţină toate companiile, să le ofere suport şi să se implice în dezvoltarea lor, astfel încât acestea să crească şi să devină o sursă sigură pentru bugetul naţional”, spune Turdean.
Iar primul pas în construirea unui mediu prosper, continuă acesta, ar fi întărirea dialogului între instituţiile de stat şi companiile private. Bineînţeles că fiecare ar trebui să dea dovadă de pragmatism, să încerce să înţeleagă activitatea celuilalt şi să găsească soluţii constructive.
”Parteneriatul public–privat are capacitatea de a genera proiecte solide şi iniţiative performante, benefice, atât pentru organele de stat, cât şi pentru investitorii privaţi. De asemenea, din perspectiva unui antreprenor care conduce o companie 100% romanescă, consider că stimularea capitalului local ar trebuie să fie o altă prioritate a statului român”, adaugă Turdean.
Cu menţiunea că, în prezent, există foarte puţine strategii de ajutor de stat, care să stimuleze investiţiile româneşti şi să ofere anumite beneficii pentru întreprinderile locale.
”În schimb, nu putem să nu remarcăm tratamentul privilegiat de care se bucură companiile străine, beneficiile şi facilităţile acordate acestora, la care companiile cu capital românesc au acces limitat”, conchide Turdean.
Evenimente
ANAF a pus tunurile pe cei care-și închiriază locuințele în scop turistic pe platforme online. Val de notificări și pe venituri din urmă cu 5 ani

ANAF va începe o verificare de mare amploare care-i vizează pe cei care își închiriază locuințele personale în scop turistic pe platforme online precum Booking și Airbnb. Inspectorii au trimis deja notificări către persoane care au realizat astfel de venituri, pentru a le anunța că figurează cu datorii din perioada 2019-2024.
Direcția Generală Antifraudă Fiscala transmite, atât prin SPV cât și prin poștă, persoanelor fizice, care obțin venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, o „Scrisoare de informare/notificare – închiriere spatii cazare regim hotelier”.
„Online-ul este în vizorul ANAF și Antifraudă. Directiva care obligă la completarea declarațiilor cu privire la vânzări ne ajută și pe noi și ANAF a început deja, cu echipe specializate, să identifice nu doar vânzările de pe platformele clasice, ci și platforme de anunțuri simple online, iar acolo sunt din ce în ce mai multe companii și persoane fizice identificate.
A început analiza vânzărilor de servicii turistice prin Booking și prin Airbnb, acolo fiind identificate între 22.000 și 23.000 de persoane fizice care au realizat venituri mai mici sau mai mari, printre care și câteva sute de persoane care au realizat venituri de peste 100.000 de lei”, a declarat ministrul Finanțelor, Tanczos Barna.
Evenimente
Rezerva Federală a SUA menține nemodificată dobânda de referință
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între 4,25% şi 4,50%, în linie cu estimările.
Luând în considerare taxele vamale introduse de administraţia Trump, oficialii Fed şi-au revizuit în creştere previziunile privind inflaţia, care ar urma să se situeze la finalul anului la 2,7%, faţă de un nivel de 2,5% anticipat în decembrie. Până la finalul lui 2027, inflaţia în SUA ar urma să revină la 2%, obiectivul Fed, iar dobânda la 3,10%.
În plus, prognoza privind evoluţia economiei SUA a fost revizuită în scădere. Fed se aşteaptă acum la un avans al PIB-ului SUA de 1,7% în 2025, de la un nivel de 2,1% estimat anterior. În 2026 şi 2027, creşterea economiei SUA ar urma să se situeze la 1,8%.
Rata şomajului în SUA ar urma să se situeze la 4,4% în 2025 şi 4,3% în 2026 şi 2027. În februarie, rata şomajului a fost de 4,1%.
Oficialii Fed avertizează că au sporit riscurile şi perspectivele în acest an sunt confuze.
„Incertitudinile privind perspectivele au crescut”, se arată în comunicatul Fed. Fără a menţiona în comunicat numele lui Donald Trump sau taxele vamale, proiecţiile privind o inflaţie mai ridicată în acest an arată efectul politicilor comerciale ale Washingtonului.
Evenimente
Rabla 2025. De ce scoate Ministerul Mediului mașinile diesel din programul de reînnoire a parcului auto național
Programul Rabla pentru autoturisme va veni cu mai multe modificări în 2025. În primul rând, Ministerul Mediului a decis ca, de anul acesta, să fie eliminate din program mașinile cu motoare diesel.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că printre schimbări se numără eliminarea din program a mașinilor diesel, dar și cuantumul voucherelor. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că principala modificare este legată de modul de înscriere. “Înscrierea nu se va mai face așa cum se întâmpla până acum, printr-un dealer.
Românii vor putea pur și simplu să intre în aplicația informatică și să-și genereze singuri voucherul, indiferent dacă discutăm despre motoare convenționale, mașini plug-in hybrid sau electrice”, a mai explicat ministrul. De asemenea, din program s-ar putea elimina mașinile diesel.
O altă propunere pe care am să o fac, și săptămâna aceasta vom demara procesul de aprobare a ghidului, este legată de finanțarea autoturismelor diesel. Consider că va trebui să finanțăm autoturisme din ce în ce mai prietenoase cu mediul, lucru pe care l-am făcut constant în ultimii ani.
Din acest motiv propunerea mea va fi în sensul eliminării acestei categorii de motor termic, de altfel nici nu prea mai există multe modele noi care să folosească o astfel de tehnologie”, a mai afirmat Fechet. Potrivit ministrului, programul ar putea începe înainte de luna mai.
O altă schimbare este legată de finanțarea unei sesiuni continue. “O altă chestiune pe care am discutat-o cu producătorii și importatorii de autoturisme din România este legată de finanțarea unei sesiuni continue. Nu o să mai avem sesiune de primăvară și toamnă. Practic, odată deschis programul, el va funcționa continuu până la epuizarea sumelor alocate, ceea ce generează o anumită predictibilitate de care au nevoie atât românii, cât și producătorii și dealerii de autoturisme”, a conchis Mircea Fechet.
-
Evenimenteacum o zi
Productivitatea în România a crescut de la 26% în 2008 la 44% în 2024
-
Evenimenteacum 2 zile
INS: PRODUCȚIA DE GAZE NATURALE ÎN SCĂDERE ÎN IANUARIE 2025. IMPORTURILE CRESC SEMNIFICATIV CU 46,5%
-
Evenimenteacum 2 zile
Ce salariu trebuie să ai ca să te poți înscrie în programul „Noua Casă” 2025?
-
Evenimenteacum 2 zile
AVERTISMENT DUR DIN PARTEA CELEI MAI MARI AGENȚII AMERICANE DE RATING FINANCIAR
-
Evenimenteacum 2 zile
ORA 13:00 – ANAMARIA GAVRILĂ, DEZVĂLUIRI INCENDIARE DESPRE CANDIDATURĂ, ÎN EXCLUSIVITATE LA TELEVIZIUNEA POPORULUI – REALITATEA PLUS
-
Evenimenteacum o zi
BOLOJAN A DESECRETIZAT CHELTUIELILE ”FARAONULUI”. ÎNTR-O SINGURĂ ZI, IOHANNIS A ”SPART” 600.000 DE EURO LA O DEPLASARE – DOCUMENT
-
Evenimenteacum o zi
VLADIMIR PUTIN ACCEPTĂ ARMISTIȚIUL DE 30 DE ZILE PROPUS DE DONALD TRUMP. RUSIA ȘI UCRAINA SUSPENDĂ ATACURILE ASUPRA INFRASTRUCTURII ENERGETICE
-
Evenimenteacum 22 de ore
Rabla pentru tractoare. 126 de dealeri de tractoare şi maşini agricole autopropulsate au fost validaţi în program