Este unul chiar în faţa mea, care mi se pare că are tendinţa să se intereseze de viaţa mea privată, dar numai pe el îl cunosc, pe cei care ascultă telefoanele, urmăresc mailurile şi alte canale sociale nu-i pot privi în ochi. Mă interesează totuşi, în fixismul meu, câţi mă monitorizează fiindcă sunt curios dacă, pentru munca lor, câştigă mai mulţi bani decât încasez eu şi dacă sunt mai interesaţi să procure informaţii de care depinde siguranţa noastră, a tuturor, ori să le folosească pentru şantaj în cazul în care nu manifest obedienţă faţă de stăpân. N-o să le dezvălui că-şi pierd vremea cu şantajul, pentru că, în definitiv, dacă sunt mai bine plătiţi decât mine, ar trebui să aibă expertiza care să le permită să tragă singuri această concluzie. Aş putea să le spun însă că am o latură umanitară, care nu-mi permite să mă sinucid – deşi-s paranoic bine –  pentru ca exemplul meu să nu fie urmat şi de alte persoane, ceea ce ar putea escalada şomajul în România.

Pericolul este real. Presa a relatat recent că 6 milioane de români au făcut obiectul ascultărilor, unul din  trei. Da, dar dacă se scot din calcul copiii, bătrânii, cei plecaţi la muncă în străinătate şi ţăranii din satele fără curent electric s-ar putea trage concluzia că fiecare urmăreşte pe fiecare şi dacă unul dintre ei dispare celălalt ar putea fi disponibilizat. Asta mi-a alimentat de fapt şi paranoia. Mi-am zis că dacă eu nu urmăresc pe nimeni sigur fac obiectul preocupărilor celeilalte categorii. În fine, dar interesul din jurul gândurilor de mai sus – mă puteţi crede sau nu! – are legătură doar cu latura economică. Scriam la un moment dat că sunt autori care au idei, scriu articole de ziar sau cărţi, le vând şi plătesc taxe. Dar cum există o serie de structuri ce au acces la respectivele idei fără să plătească – prin intermediul interceptării telefonului sau mail-ului – vânzările de tipărituri rămân scăzute, la fel şi colectarea impozitelor.

Spuneam acest lucru şi aş vrea să exprim, mai departe, temerea dacă nu cumva costă mai mult munca informativă decât beneficiile pe care le generează pentru societate, ceea ce ar însemna că nu-i eficientă şi produce doar hazard moral şi selecţie adversă. Iar dacă ne uităm la episodul cu tăierea salariilor bugetarilor, care a ţinut loc de reducerea aparatului birocratic din administraţia publică locală, e posibil ca şi în cazul cu fiecare urmăreşte pe fiecare să se poată pune problema la fel, şi din acest motiv să avem deficit în loc de excedent bugetar. Toate acestea, desigur, cu menţiunea că materialul de faţă nu poate fi numit articol, ci compunere, pentru că un text serios, raţional, care nu cultivă emoţia, porneşte de la fenomenul macro ca să ajungă la cel micro, nu invers. Oamenii nu trebuie să se dea exemple pe ei şi să se facă studiu de caz. Ei o fac, ca şi în specia de faţă, numai  atunci când suferă de mania persecuţiei.