Connect with us

Stiri economice

Studiu. Capitalismul autentic apune. Generația de 30-40 de ani vrea etică și implicare socială

Publicat

pe

Economia mondială a prosperat mai ales în perioadele în care dominantă a fost atitudinea pur capitalistă, în care firmele se concentrează pe profit şi creşterea afacerilor, nu pe etică şi pe implicarea în societate. 

Teoriile care cer companiilor să se concentreze mai ale pe rolul lor în societate capătă însă o importanţă din ce în ce mai mare. 

Generaţia Milenialilor a devenit mai sceptică faţă de misiunea şi etica afacerilor, dar şi faţă de impactul pozitiv al liderilor politici în societate, rezultă din sondajul global Deloitte ‘Millennial Survey’ 2018, care arată o inversare abruptă a percepţiei pozitive exprimate la ultimele două ediţii, potrivit unui comunicat al companiei. 

Conform documentului, tinerii Mileniali îşi doresc o mai mare implicare a liderilor din business în societate şi cred că succesul afacerilor ar trebui să se măsoare şi prin rolul lor social, asupra mediului şi al economiei în ansamblu, nu doar prin performanţa financiară. 

„Rezultatele sondajului ar trebui să le dea de gândit liderilor de business, implicit din România, fiind un semnal de alarmă. Deteriorarea încrederii şi a loialităţii angajaţilor are implicaţii asupra performanţei companiilor şi a economiei în general. Deşi ţara noastră nu a fost inclusă în studiu, atât timp cât răspunsurile sunt similare în toată lumea, putem aprecia că tinerii români au aceleaşi preocupări cu ale congenerilor din alte state’, a spus Raluca Bontas, Partener Global Employer Services, Deloitte România. 

Potrivit acesteia, Milenialii au o agendă diferită de cea a afacerilor, aşa cum o percep ei. Astfel, consideră că priorităţile companiilor ar trebui să fie crearea de locuri de muncă, inovarea, îmbunătăţirea calităţii vieţii personale şi profesionale a angajaţilor. În schimb, în opinia lor, companiile se concentrează asupra generării profiturilor, a eficientizării şi a producţiei de bunuri şi servicii.

Deşi admit că afacerile trebuie să obţină profituri pentru a realiza si obiectivele stabilite de ei, Milenialii apreciază că ar trebui ca afacerile să găsească un echilibru între priorităţile angajaţilor şi performanţa financiară. 


 

Profitul,vânzările şi salariile trec pe locul doi. Milllenials cer etică 

Studiul arată că mai puţin de jumătate dintre Mileniali consideră că întreprinderile se comportă etic (48% în 2018 faţă de 65% în 2017) şi că liderii din business contribuie la îmbunătăţirea climatului social (47% faţă de 62%). 44% cred că liderii din business generează un impact pozitiv în societate, prin comparaţie, doar 19% au aceeaşi părere despre liderii politici.

Trei sferturi dintre Mileniali cred că multinaţionalele au potenţialul de a contribui la rezolvarea provocărilor economice, sociale şi de mediu. 43% dintre Mileniali estimează că îşi vor părăsi locurile de muncă actuale în decurs de doi ani, cu 15% în creştere faţă de 2017. 28% vor să rămână mai mult de cinci ani la actualele locuri de muncă. 62% dintre cei care vor să plece de la actualele locuri de muncă în următorii doi ani apreciază că ‘gig economy’ este o alternativă viabilă. 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

SONDAJ – ANCA ALEXANDRESCU, ÎN TOPUL PREFERINȚELOR ALEGĂTORILOR LA PRIMĂRIA CAPITALEI

Publicat

pe

Un nou sondaj de opinie privind alegerile pentru Primăria Municipiului București, realizat la comanda deputatului Ninel Peia, în calitate de senator și chestor al Senatului României.

Potrivit datelor prezentate, intențiile de vot se distribuie astfel:

  • Cătălin Drulă (USR) – 25%

  • Anca Alexandrescu (independent, susținută de AUR) – 20%

  • Daniel Băluță (PSD) – 19%

  • Ciprian Ciucu (PNL) – 13%

  • Virgil Alexandru Zidaru – „Makaveli” (independent) – 6%

  • Ana Ciceală (SENS) – 3%

  • Eugen Teodorovici (independent) – 1%

  • Alții – 13%

”Sondaj primar București, noiembrie 2025! Un nou sondaj de opinie, realizat la comanda mea, în calitate de senator și chestor al Senatului României, arată o competiție deschisă pentru Primăria Capitalei. Cătălin Drulă (USR) 25%, Anca Alexandrescu (independent, susținută de AUR) 20%, Daniel Băluță (PSD) 19%, Ciprian Ciucu (PNL) 13%, Virgil Alexandru Zidaru (Makaveli – independent) 6%, Ana Ciceală (SENS) 3%, Eugen Teodorovici (independent) 1%, alții 13%. Rezultatele confirmă o schimbare de paradigmă politică în București. Electoratul caută alternative în afara partidelor tradiționale. Segmentul suveranist, reprezentat de Anca Alexandrescu și Virgil Zidaru (Makaveli) însumează 26%, devenind o forță electorală semnificativă, capabilă să decidă primarul Bucurestiului. Am încredere că Virgil Alexandru Zidaru (Makaveli) va recupera în perioada următoare, pentru că vorbește limba oamenilor simpli și vine cu o energie autentică, de jos în sus. Sloganul lui „Primarul oamenilor simpli” începe să prindă rădăcini în conștiința bucureștenilor care s-au săturat de promisiuni goale. Capitala nu mai este împărțită între partide, ci între vechiul sistem și o nouă energie civică. Românii din București transmit un mesaj clar, nu mai vor lozinci, ci oameni care îi reprezintă cu demnitate.” a declarat Senatorul Ninel Peia, Chestor al Senatului României

Citeste in continuare

Evenimente

CONTURILE METROREX, POPRITE DIN CAUZA DATORIILOR. CE SE ÎNTÂMPLĂ CU SALARIILE ANGAJAȚILOR

Publicat

pe

Metrorex se confruntă cu o situație complicată după ce Alstom Transport SA a pus poprire pe conturile companiei, ca urmare a facturilor neachitate pentru serviciile de mentenanță ale trenurilor. Mariana Miclăuș, directorul general al Metrorex, a declarat pentru Club Feroviar că se depun toate eforturile pentru rezolvarea situației, respectând cadrul legal. Poprirea afectează conturile destinate cheltuielilor operaționale, fără a atinge fondurile destinate salariilor angajaților.

Originea conflictului: trenurile Metropolis

Disputa dintre cele două companii a luat naștere din întârzierile la livrarea și punerea în funcțiune a celor 13 trenuri Metropolis, destinate Magistralei 5 Drumul Taberei – Eroilor. Contractul semnat în 2020 depășește 100 de milioane de euro și prevede posibilitatea extinderii până la 240 de milioane de euro, în cazul achiziției celor 17 trenuri suplimentare incluse în opțiune.

Agent de pază la metrou, lovit în plină figură în stația Piața Unirii 2 în urma unui conflict

Penalități și contestații în instanță

Metrorex a aplicat penalități pentru întârzierile de livrare, însă Alstom le contestă în instanță. În paralel, Metrorex a încercat recuperarea garanției de bună execuție, dar a recunoscut și propriile datorii către Alstom pentru mentenanța altor trenuri, ceea ce a dus la poprirea conturilor companiei.

Precedente în 2024

Compania care administrează metroul bucureștean nu este la prima situație problematică. În 2024, WeBuild, succesoarea Astaldi, a pus poprire pe conturile Metrorex din cauza unor restanțe mai vechi. Implicarea conducerii a permis, totuși, deblocarea parțială a fondurilor pentru plata salariilor.

Citeste in continuare

Evenimente

PIAȚA MUNCII EXPLODEAZĂ ÎNAINTE DE BLACK FRIDAY ȘI CRĂCIUN: CREȘTERE SPECTACULOASĂ DE 11% A NUMĂRULUI DE JOBURI DISPONIBILE

Publicat

pe

În pragul sezonului de cumpărături Black Friday și al sărbătorilor de iarnă, piața muncii din România a înregistrat un salt spectaculos: numărul de posturi disponibile a crescut cu 10% în luna octombrie, potrivit analizei realizate de una dintre cele mai importante platforme de angajări din România.

Peste 25.000 de joburi noi au fost postate de la începutul lunii octombrie, în creștere cu 10% față de luna anterioară, în condițiile în care angajatorii pregătesc terenul pentru creșterea volumului de muncă din perioada următoare, campaniile de Black Friday și apropierea sărbătorilor de iarnă fiind principalii doi factori care influențează nevoia de extindere a echipelor, arată o analiză a platformei eJobs.

„Chiar dacă vorbim despre o creștere contextuală a activității, creată de cele două momente – Black Friday și sărbătorile de iarnă – doar 10% dintre pozițiile postate sunt part-time și mai puțin de 5% sezoniere”, explică Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.

Domeniile în care s-a văzut cea mai mare evoluție a angajărilor au fost call-center /BPO, cu un plus de 80% față de luna septembrie, industria alimentară (+17%) și servicii (+5%).

În cifre absolute, este vorba despre 6.400 de locuri de muncă postate de angajatorii din call-center / BPO, 3.300 de joburi în industria alimentară și 3.400 în servicii.

Dintre toate, retailul rămâne cel mai mare angajator, care, fără să fi marcat o creștere față de luna trecută, a scos în piață aproape 6.500 de poziții.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul oferit unui curier este, în medie, de 4.000 de lei pe lună. Un candidat care aplică pentru un job de lucrător comercial trebuie să se aștepte la un salariu mediu de 3.800 de lei, în timp ce un lucrător în depozit poate încasa aproximativ 3.500 de lei pe lună. În industria alimentară, salariul mediu net este de 4.300 lei pe lună, iar în turism de 4.100 de lei.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE