Connect with us

Stiri economice

Mai mult de jumătate dintre IMM-uri păstrează date importante ale clienţilor pe dispozitivele mobile ale angajaţilor

Publicat

pe

În acest context, specialiştii avertizează că scurgerea acestor date ar putea afecta serios reputaţia companiei, precum şi să creeze pierderi financiare. „Companiile mari au, în mod normal, resurse pentru a trece peste astfel de dificultăţi, dar organizaţiile mai mici s-ar putea confrunta cu consecinţe dramatice, cum ar fi afectarea operaţiunilor sau chiar clienţi pierduţi”, notează experţii. 

În acelaşi timp, circa două treimi (63%) dintre companiile cu până la 249 de angajaţi folosesc unul sau mai multe servicii de aplicaţii de business, iar 73% dintre IMM-uri folosesc deja cel puţin un serviciu cloud, printre cele mai populare fiind e-mail-ul şi serviciile de stocare a documentelor, financiare şi de contabilitate. 

Potrivit sursei citate, jumătate (50%) dintre companiile cu până la 49 de angajaţi (denumite VSB), dar şi 40% dintre companiile care numără între 50 şi 249 de membri, au angajaţi care lucrează cu regularitate în afara biroului şi au nevoie de acces la date şi aplicaţii prin intermediul cloud-ului. În acest context, cercetarea de specialitate arată că 56% dintre firmele VSB folosesc cel puţin un serviciu cloud. 

„Totuşi, folosirea activă a cloud-ului are şi un dezavantaj: infrastructurile IT din organizaţii îşi consolidează serviciile şi aplicaţiile, dar uneori constată că nu au nivelul dorit de control şi vizibilitate asupra lor. Prin urmare, 66% dintre companiile cu un număr de angajaţi între 1 şi 249 întâmpină dificultăţi în a administra aceste infrastructuri IT eterogene. Complexitatea tot mai mare le obligă pe IMM-uri să aibă o nouă abordare asupra managementului infrastructurii. Totuşi, problema este că specialiştii interni IT nu au întotdeauna suficiente cunoştinţe pentru a face faţă acestei provocări. Mai mult, 14% dintre companiile care au între 50 şi 249 de angajaţi încredinţează managementul securităţii IT unor angajaţi care nu sunt specialişti IT, de fapt. Acest lucru poate duce la riscuri la adresa securităţii cibernetice a companiilor, pe care organizaţiile nu au întotdeauna suficient timp să le evalueze, pentru că se concentrează pe dezvoltarea afacerii lor”, se arată în concluziile studiului de specialitate, citat de Agerpres. 

Datele cercetării mai arată că 49% dintre companiile foarte mici, respectiv 64% dintre IMM-uri, păstrează date importante ale clienţilor pe dispozitivele mobile ale angajaţilor. 

Totodată, aproape două treimi (64%) dintre respondenţii din cadrul firmelor de tip VSB sunt convinşi că furnizorul este responsabil cu securitatea aplicaţiilor de schimb de documente, în timp ce 56% dintre respondenţii din IMM-uri sunt de aceeaşi părere. 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

AMERICANII AMÂNĂ INTRAREA ROMÂNILOR FĂRĂ VIZĂ ÎN SUA. MAE SPUNE CĂ NU EXISTĂ NICIO COMUNICARE OFICIALĂ DE LA WASHINGTON

Publicat

pe

Accesul cetățenilor români în Statele Unite fără viză pare să redevină un vis mai îndepărtat. Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a declarat că guvernul american revizuiește programul Visa Waiver. Este vorba de o amânare cu două luni a implementării programului. Ministerul Român de Externe spune că nu a primit nicio comunicare oficială despre această decizie.

Informația a fost confirmată, într-un răspuns oficial pentru presă, de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA. „Vă putem spune că, în concordanță cu concentrarea administrației Trump pe securitatea țării, Departamentul pentru Securitate Internă reanalizează recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver. În acest moment, nu există actualizări privind implementarea ESTA”, a transmis Departamentul pentru Securitate Internă al SUA

După apariția în spațiul public a informației că Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite a decis să revizuiască includerea României în programul „Visa Waiver”, MAE a reacționat printr-un comunicat.

„Ambasada României la Washington se află într-un dialog activ cu autoritățile americane, în contact direct cu Departamentul pentru Securitate internă (DHS), care este mandatat să implementeze accederea României în Programul Visa Waiver al Statelor Unite”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.

„Nu există în acest moment nicio comunicare oficială privind modificarea datei avute în vedere pentru actualizare sistemului de autorizare a călătoriilor – ESTA. România consideră Programul Visa Waiver ca fiind un parteneriat de securitate și avem convingerea ca operationalizarea acestuia va contribui la securitatea frontierelor și la combaterea migrației ilegale”, mai scrie în comunicat.

Acest proces de reevaluare vine în contextul politicii administrației Donald Trump, care pune un accent puternic pe combaterea imigrației și întărirea granițelor în SUA, ceea ce ar putea influența negativ șansele României de a rămâne pe lista țărilor eligibile, mai spun sursele citate.

Ce însemnă „revizuirea”

În cel mai fericit caz, ar putea fi doar o verificare administrativă de rutină pentru ca Homeland Security să se asigure, din nou, că toate condițiile tehnice şi de securitate sunt îndeplinite. În acest caz, e posibil ca procesul să continue apoi fără întârzieri majore.

Pe de altă parte, însă, dacă administrația Trump consideră că includerea României în Visa Waiver ridică probleme de securitate națională sau riscuri de imigrație ilegală, departamentul de securitate internă ar putea recomanda o amânare sau chiar o revocare a deciziei, ceea ce ar fi fără precedent.

Nu este nimic oficial deocamdată, dar în acest moment, la cum arată situația, este foarte probabil că românii să nu poată călători fără vize în SUA la finalul acestei luni, aşa cum a fost anunțat iniţial. Mai ales că până acum nu a fost făcută o actualizare care să includă şi România, a sistemului electronic de aprobare a călătoriei ESTA folosit de cei care merg în SUA fără vize.

Românii ar fi trebuit să poată călători fără vize în Statele Unite, începând cu 31 martie 2025, în scop turistic sau de afaceri.

Această măsură a administrației americane este fără precedent. Nu s-a mai întâmplat până acum ca o ţară acceptată oficial în Visa Waiver să fie apoi amânată sau exclusă din program imediat după acceptare.

Au mai fost două situații când Argentina şi Uruguay au fost excluse din program din cauza crizelor economice din cele două ţări din 2002 şi 2003.

Citeste in continuare

Evenimente

REALITATEA PLUS DESCINDE LA FERMA URBANĂ A OIERULUI GIGI BECALI: TRANSMISIUNE-BOMBĂ DIN INIMA ORAȘULUI – LIVE VIDEO

Publicat

pe

Realitatea PLUS descinde la ferma urbană a oierului Gigi Becali, care și-a făcut stână chiar în oraș. Oamenii din zonă sunt disperați! 

Cum face Gigi Becali bani pe suferința vecinilor aflăm imediat, într-o  transmisiune specială de la fața locului:

DOVADA care arată MAFIA Hrebenciuc-Becali-ADS

Realitatea Plus prezintă informații despre mafia care a luat la bucată Ilfovul și l-a vandut tot la bucată.

Avem dovezi clare din partea telespectatorilor, dovezi extrem de importante, atât documente, cât și poze care dovedesc mafia Hrebenciuc-ADS- Becali, o mafie care a făcut legea în Voluntari și a vândut terenuri la bucată în mod ilegal.

Realitatea Plus prezintă o anchetă jurnalistică de amploare, demascând o mafie care a fost protejată la cel mai înalt nivel, ani la rând.  

Ancheta dovedește cum în conturile acestora au intrat sume mari de bani care nu pot fi justificate și arată felul în carte încearcă să se ferească de această răspundere.

În urma investigației, cei implicați în această mafie vor fi nevoți să răspundă în fața legii.

Citeste in continuare

Evenimente

Becali, jigniri suburbane la adresa Televiziunii Poporului. Milionarul-cioban a înjurat de 60 de ori în 3 minute. Viorel Hrebenciuc nu a vrut să comenteze dezvăluirle de la Realitatea Plus- VIDEO

Publicat

pe

Derapaj halucinant, greu de tolerat la un parlamentar, al lui Gigi Becali împotriva jurnalistei Realitatea Plus Alesia Păcuraru. Deși solicitase un drept la replică, atunci când a fost sunat acesta a revărsat un val de injurii imposibil de reprodus. Nici Viorel Hrebenciuc, descris deseori de presă drept păpușarul lui Becali, n-a vrut să comenteze dezvăluirile făcute de Realitatea Plus.

În loc să răspundă în fața probelor prezentate de Realitatea Plus privind mafia HREBENCIUC-BECALI-ADS, finanțatorul din Pipera a preferat să profereze injurii, în stilul caracteristic.

Realitatea PLUS descinde la FERMA URBANĂ a întâiului cioban al țării: DOVADA care arată MAFIA Hrebenciuc-Becali-ADS – transmisiune-bombă din inima orașului – LIVE VIDEO

Anca Alexandrescu răspunde jignirilor lui Gigi Becali: „Este un comportament jenant pentru un parlamentar”




Articolul precedentANAF ia la bani mărunți firmele de taximetrie ridesharig. Sunt vizați șoferii Bolt, Uber și Black Cab
Articolul următorMinistrul Finanțelor vrea reducerea drastică a cheltuielilor cu aparatul bugetar


Citeste in continuare

TOP ARTICOLE