Stiri economice
Vești bune pentru micii producători de energie verde

Consumatorii casnici care deţin instalaţii de producere a energiei electrice (eoliene şi panouri fotovoltaice), inclusiv în cogenerare, vor avea acum posibilitatea să vândă energia pe care o produc acasă în exces faţă de propriul consum. Deşi există cadru de reglementare aprobat în urmă cu 10 ani, prin Legea nr. 220/2008, au fost mai multe bariere în aplicarea acestei schemei de sprijin. „În Legea nr. 220/2008 exista o prevedere că pentru producătorii casnici de energie regenerabilă se vor aproba nişte scheme de sprijin. Principala barieră în calea acestei scheme de sprijin a fost legislaţia fiscală. Încă din 2009 – 2010, am început discuţiile cu Ministerul Finanţelor pentru a găsi soluţii pentru aceşti mici producători şi am eşuat“, a declarat recent Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
Conform modificărilor aduse proiectului de lege pentru pentru aprobarea OUG nr. 24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, persoanele fizice care doresc să-şi instaleze sisteme proprii de producere a energiei şi să livreze în reţea surplusul de energie nu vor mai fi obligaţi să se autorizeze ca producător. Prin acest proiect, s-a introdus termenul de „prosumator“, adică acel client final care deţine instalaţii de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare, a cărui activitate specifică nu este producerea energiei electrice, care consumă şi care poate stoca şi vinde energie electrică din surse regenerabile produsă în clădirea lui, inclusiv un bloc de apartamente, o zonă rezidenţială, un amplasament de servicii partajat, comercial sau industrial sau în acelaşi sistem de distribuţie închis, cu condiţia ca, în cazul consumatorilor autonomi necasnici de energie din surse regenerabile, aceste activităţi să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară“.
„Salut iniţiativa ANRE de a desţelenii situaţia prosumerilor, sunt foarte curios cum va funcţiona acest sistem care de altfel funcţionează în orice ţară civilizată, practic acesta va fi primul pas într-o reformă profundă în ceea ce priveşte sistemul energetic, întrucât se va trece de la o dispecerizare şi o echilibrare a sistemului de la un nivel de capacităţi mari la micii producători şi cei foarte mici, care au 2-3 panouri fotovoltaice instalate pe o casă şi produc în dublu sens“, a declarat Bogdan Badea, directorul general al Hidroelectrica, în cadrul conferinţei Capital.
Se limitează capacitatea instalaţiilor, dar nu se mai achită TVA
Pentru a beneficia de schema de sprijin parlamentarii au limitat pragul de deţinere de capacitate de generare de electricitate pe care prosumatorul trebuie să o aibă ca să poată vinde surplusul de energie în reţea. Dacă anterior era prevăzut pragul de 100 kW, acum a fost redus la 27 kW. Astfel, este spulberat visul unora care credeau vă vor putea face un adevărat business din această investiţie. Mai mult, preţul pe care îl vor primi prosumatorii a fost, de asemenea, limitat după lungi discuţii. Acesta va fi cel de pe piaţa spot a energiei electrice, dar nu cel din momentul livrării, ci cel din anul anterior. De exemplu, preţul mediu ponderat de închidere al PZU în anul 2017 a fost de 227 de lei, ceea ce înseamnă că se vor primi 22,7 bani pentru fiecare kWh injectat în reţea. Aici trebuie amintit faptul că prosumerii nu vor primi banii direct, ci se va face o regularizare, între banii plătiţi de ei pentru energia consumată din reţea şi ce trebuie să primească în urma injectării de energie în reţea. Furnizorii sunt obligaţi să le preia energia, iar distribuitorii sunt obligaţi să îi racordeze la reţea, se mai arată în proiect.
O altă prevedere importantă, care a fost îndelung dezbătută, este cea referitoare la TVA. „Există o decizie a Curţii Europene de Justiţie, care obligă toţi producătorii casnici de energie electrică din Europa să ţină evidenţa producţiei. Din păcate, acest termen de a ţine evidenţa, în interpretarea Ministerului Finanţelor, a fost egal cu obligaţia de a emite factură. Până la suma de 300.000 de lei, orice comerciant este exceptat de la plata TVA, iar un mic producător de energie nu va produce niciodată 300.000 de lei, dar, cu toate astea, în înţelegerea Ministerului Finanţelor, ei trebuie să emită factură“, a mai explicat Nagy-Bege. Cu toate acestea, în proiectul avizat de Comisia de Industrii din Camera Deputaţilor s-a prevăzut că „prin derogare de la Legea 227/2015 privind Codul fiscal şi Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, prosumatorii, persoane fizice, (…) sunt exceptaţi/scutiţi de la plata tuturor obligaţiilor fiscale aferente cantităţii de energie electrică produsă pentru autoconsum, precum şi excedentul vândut furnizorilor“. Rămâne de văzut dacă vor apărea sau nu noi modificări având în vedere că Legea mai trebuie votată de Camera Deputaţilor şi promulgată de preşedinte pentru a intra în vigoare.
Evenimente
CREȘTEREA TVA, TOT MAI PROBABILĂ DIN VARĂ. ROMÂNIA SE CONFRUNTĂ CU UN DEFICIT BUGETAR URIAȘ
În ciuda reformelor bugetare anunțate de Guvern, România s-ar putea confrunta în această vară cu o creștere a cotei TVA, o măsură care ar putea declanșa un val de scumpiri în lanț. Situația bugetară este tot mai dificilă, iar cheltuielile cu salariile, pensiile și ajutoarele sociale consumă aproximativ 90% din veniturile statului, lăsând spațiu redus pentru investiții și dezvoltare.
Țara noastră înregistrează unul dintre cele mai mari deficite bugetare din Uniunea Europeană, iar analiștii avertizează că, fără măsuri fiscale suplimentare, România riscă să-și piardă atractivitatea pentru investitori. După Ungaria, suntem statul care plătește cele mai mari dobânzi la împrumuturi, iar în 2025, estimările arată că vom cheltui nu mai puțin de 9 miliarde de euro doar pentru plata dobânzilor.
În acest context, creșterea TVA devine, în opinia experților, o măsură aproape inevitabilă pentru a asigura sustenabilitatea bugetului și pentru a evita dezechilibre economice și mai mari. Deși nepopulară, o astfel de decizie ar putea fi crucială pentru a stopa deteriorarea situației fiscale și pentru a menține România pe linia de plutire în fața creditorilor și partenerilor europeni.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
VICEPREȘEDINTELE SUA JD VANCE, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ ÎN INDIA PENTRU DISCUȚII COMERCIALE
Vicepreședintele american JD Vance a început luni o vizită de patru zile în India, într-un moment tensionat pe plan comercial, marcat de amenințarea impunerii unor taxe vamale de până la 26% pentru exporturile indiene către Statele Unite. Măsura, anunțată de președintele Donald Trump, a fost suspendată temporar pentru 90 de zile, oferind o fereastră de oportunitate pentru negocieri.
Vizita lui Vance are ca obiectiv consolidarea relațiilor comerciale și diplomatice dintre Washington și New Delhi. Potrivit Ministerului de Externe indian, vicepreședintele american și premierul Narendra Modi vor discuta despre evoluția relațiilor bilaterale și vor face schimb de opinii privind chestiuni regionale și globale de interes comun.
În timp ce tensiunile comerciale dintre SUA și China se intensifică, India adoptă o atitudine prudentă, analizând impactul eventualelor suprataxe și posibilele oportunități economice. Washington și New Delhi sunt deja angajate în discuții pentru prima etapă a unui acord comercial reciproc avantajos, în contextul unei cooperări tot mai strânse în domeniile IT, servicii și apărare.
Optimismul este prezent de ambele părți, iar oficialii indieni speră că această vizită va duce la un progres semnificativ în relațiile economice dintre cele două democrații majore.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
România a înregistrat în prima zi de Paște un minim ISTORIC al consumului energetic, dar a evitat penele în sistem – CIFRE OFICIALE
România a înregistrat în prima zi de Paște cel mai scăzut consum energetic din ultima perioadă, cu un minim istoric de doar 2.500 MW, arată Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România, care citează datele furnizate de Transelectrica. Producția de energie a fost redusă deliberat, pentru a evita dereglarea sistemului, din cauza consumului foarte mic.
Producția hidro a coborât și ea la un nivel extrem de redus, de 260 MW.
În acest context, țara noastră a fost alimentată preponderent din surse nucleare, hidro și fotovoltaice, un scenariu ideal din perspectiva tranziției verzi, dar care a venit cu provocări tehnice semnificative, susține președintele APCE, Dan Pîrșan, într-un comunicat transmis Agerpres.
Acesta a subliniat că 20 aprilie 2025 a reprezentat un moment relevant pentru Sistemul Energetic Național, confirmând previziunile specialiștilor și testând în mod concret capacitatea rețelelor de distribuție, precum și gradul de responsabilitate civică al prosumatorilor din România.
”Răspunsul a fost prompt și solidar: sute de prosumatori au informat Asociația că au aplicat aceste măsuri, contribuind direct la evitarea unor situații critice precum căderi de tensiune sau blackout-uri locale”, spune Dan Pîrșan.
În același timp, fenomenul de segregare a prosumatorilor este un semnal de alarmă. Din păcate, unii au fost influențați de mesaje false și manipulatoare din social media, care promovează neîncrederea și sabotajul sub masca ”revoltei civice”, a transmis reprezentantul asociației.
Chiar și așa, inițiativa APCE s-a dovedit necesară și eficientă, reușind să prevină disfuncționalități majore în rețelele de joasă tensiune, a mai transmis Pîrșan.
-
Evenimenteacum o zi
Numărul firmelor dizolvate, în scădere cu 8,73% în ianuarie 2025
-
Evenimenteacum o zi
Paștele a scos România din priză. Consumul de energie, la minim istoric
-
Evenimenteacum 14 ore
A MURIT PAPA FRANCISC | Realitatea Financiară
-
Evenimenteacum 11 ore
Pensionarii, obligați să dea banii înapoi. Guvernul pregătește noi reguli prin care statul vrea să le ia seniorilor sumele primite NECUVENIT
-
Evenimenteacum 8 ore
România a înregistrat în prima zi de Paște un minim ISTORIC al consumului energetic, dar a evitat penele în sistem – CIFRE OFICIALE
-
Finante personaleacum 6 ore
Te-ai săturat de certurile pe moștenire? Lasă un profesionist să se ocupe!
-
Evenimenteacum 5 ore
VICEPREȘEDINTELE SUA JD VANCE, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ ÎN INDIA PENTRU DISCUȚII COMERCIALE
-
Evenimenteacum o oră
CREȘTEREA TVA, TOT MAI PROBABILĂ DIN VARĂ. ROMÂNIA SE CONFRUNTĂ CU UN DEFICIT BUGETAR URIAȘ