În acest an, salariatul bucureştean mediu va câştiga peste 3.650 de lei pe lună, iar angajaţii firmelor şi instituţiilor din Cluj peste 3.100 de lei lunar. Aproape 3.000 de lei vor încasa cei din Timiş, în timp ce în Ilfov leafa medie netă se va situa la circa 2.850 de lei. Potrivit Comisiei Naţionale de Prognoză, la capătul celălalt al clasamentului, cu lefuri între 2.000 şi 2.100 de lei, se vor afla cei din Harghita, Brăila, Ialomiţa, Neamţ, Teleorman, Vrancea, Covasna, Bistriţa-Năsăud, Buzău şi Călăraşi. De altfel, cu foarte mici excepţii, toate judeţele din sudul şi estul ţării vor rămâne cu salarii medii sub 2.300 de lei anul acesta. „Media e trasă în sus de numeroşii angajaţi din IT, de manageri şi de bugetarii care au ajuns să ia, în multe cazuri, mai mulţi bani decât se câştigă la privat. Mai ales în sănătate şi în administraţie s-a ajuns la salarii de mii de euro. Însă am auzit şi de cazuri în care, pentru că nu mai găsesc oameni, firmele plătesc 3.000 de lei net pentru o casieră la supermarket“, spune Dragoş, manager de dezvoltare al unei companii IT cu peste 100 de salariaţi.

Nu e nicio surpriză că zonele în care se dau cele mai mari salarii sunt în general cele în care produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor este printre cele mai mari din ţară: 12.700 de euro în Cluj, 13.700 de euro în Timiş şi 27.200 de euro în Bucureşti. În frunte mai sunt la acest capitol şi Prahova (12.600 de euro) ori Constanţa (13.600 de euro pe cap de locuitor). Cele mai slab performante judeţe sunt, în ordine, Vaslui (4.660 de euro PIB per capita în 2018), Botoşani (5.070), Teleorman (5.800) şi Mehedinţi (5.850 de euro).

O economie, două faţete

Diferenţele dintre regiunile dinamice şi cele rămase la coadă se simte, desigur, şi din perspectiva investiţiilor străine directe (ISD). Dacă în Capitală acestea au totalizat, în perioada 1991-2017, 24,3 miliarde de euro, în Ilfov aproape 3,5 miliarde, în Timiş şi Bihor câte 1,3 miliarde, iar în Prahova, Mureş şi Braşov câte aproximativ 1,2 miliarde, la polul opus se situează Gorjul, unde soldul ISD este negativ (minus 13 milioane de euro), dar şi Vaslui (37 de milioane de euro investiţi în mai bine de un sfert de secol), Mehedinţi (50 de milioane), Botoşani (52 de milioane), Vrancea (54 de milioane), Brăila (58 de milioane) şi Teleorman (76 de milioane de euro). „Cine să investească la noi? Suntem pe frontiera cu Moldova, la 300 de kilometri de Bucureşti, la vreo 400 de kilometri de portul Constanţa şi la vreo 600 de graniţa de vest. Infrastructura e la pământ, iar forţa de muncă e fie necalificată, fie îmbătrânită. Suntem condamnaţi la subdezvoltare“, spune Ioan T., patronul unui magazin din Bârlad.

Nu se miră nimeni, desigur, dacă în judeţele cu PIB mic, investiţii străine rare şi salarii mult sub medie şi rata şomajului este de câteva ori mai mare decât în judeţele cu o economie trepidantă. Mai exact, la finele lui aprilie, după cum arată datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, erau fără serviciu, deşi şi-ar fi dorit să lucreze, 9,1% din populaţia activă a Teleormanului, 8,9% din cea a Mehedinţiului, 8,7% din cea a Vasluiului şi 8% a Doljului. De cealaltă parte, rata şomajului era de numai 0,7% în Ilfov, 0,9% în Timiş, 1,3% în Arad, 1,5% în Bucureşti şi 1,6% în Cluj. În aceste din urmă cazuri lipsa de forţă de muncă disponibilă a ajuns o problemă majoră pentru angajatori. Unii oferă lefuri mai mari pentru a-i fura de la concurenţă, iar alţii îi atrag de la distanţe din ce în ce mai mari. „Acum un an-doi 90% din muncitori mi-i aduceam din Călăraşi sau Giurgiu, de la 40-50 de kilometri distanţă. Anul acesta am ajuns să fac recrutări prin Olt, la peste 120 de kilometri de Bucureşti, pentru că am multe comenzi şi nu am cu cine să lucrez“, arată Emil V., şeful unei echipe care construieşte case în zona de sud-vest a judeţului Ilfov. Asta în timp ce proprietarul hotelurilor Phoenicia, Mohammad Murad, dezvăluia recent, citat de presa economică, că aştepta avizele necesare pentru a aduce 32 de etiopieni pentru a lucra în unităţile de cazare de la mare. „În total, avem nevoie de încă 120 de angajaţi pentru hotelurile de la mare, dar nu găsim. Oferim echivalentul a 500 de euro net pentru o cameristă, dar tot nu găsim“, afirma el la mijlocul lui iunie.

Dezvoltarea lungeşte viaţa

Discrepanţele economice între Bucureşti-Ilfov şi alte câteva judeţe dinamice (Cluj, Timiş, Braşov, Prahova, Sibiu, Arad sau Constanţa) şi Moldova, Oltenia sau cea mai mare parte a Munteniei nu sunt deloc noi şi le cunoaşte toată lumea. Problema este că ele se traduc şi altfel decât în venituri mai mici sau investiţii străine mai puţine. De exemplu, în speranţa de viaţă. Astfel, durata medie a vieţii este de peste 78 de ani în Vâlcea, de 77,7 ani în Bucureşti şi de 77 de ani în judeţele Braşov şi Cluj. La polul opus se află judeţe precum Satu Mare, Călăraşi, Botoşani ori Ialomiţa, unde acest indicator se situează pe la 73-74 de ani. Și rata mortalităţii infantile indică existenţa unor diferenţe majore. Ea a variat în 2017 între 4,7 la 1.000 de bebeluşi în Bucureşti şi 4,8 în Cluj şi 10,8 în Vrancea şi Caraş-Severin şi 12,5 la mie în Botoşani.

Cu alte cuvinte, simplul fapt că locuieşti într-o zonă în care dezvoltarea economică fac mai facil accesul la un sistem medical mai modern îţi poate oferi trei-patru ani în plus de viaţă. „Cei de la ţară şi din oraşele mici nu merg la doctor decât atunci când este foarte grav. În Capitală şi în oraşele mari s-a ajuns ca prevenţia să joace un rol foarte mare. În plus, sunt multe firme care le oferă angajaţilor abonamente la reţelele private de servicii medicale, aşa că mulţi merg la controale periodice doar ca să nu simtă că au pierdut ceva. Ceea ce, până la urmă, se simte în starea generală de sănătate“, explică un medic de familie din Bucureşti.