Connect with us

Stiri economice

Incertitudinea îi oprește pe antreprenori să se dezvolte

Publicat

pe

Astfel, comparativ cu prima jumătate a anului trecut, nivelul creanţelor gestionate de Next Capital Finance IFN SA prin operaţiuni de factoring a crescut cu 41%. “În mare parte, rezultatele s-au datorat aducerii de clienţi noi, din sectoarele pe care le cunoaştem foarte bine, dar şi cresterii rulajelor clienţilor existenţi. La sfârşitul lunii iunie, portofoliul a înregistrat cu 15% mai mulţi clienţi, evoluţie care susţine ambiţiile noastre pentru restul anului. Astfel, ne-am propus ca până la sfârşitului lui 2018 să atingem un obiectiv ambiţios de creştere a creanţelor gestionate cu 50% şi să fim astfel peste nivelul pieţei”, declară Bogdan Roşu.

Creşterea a fost înregistrată pe majoritatea domeniilor finanţate, însă sectorul FMCG, reprezentat de furnizorii marilor retaileri, dar şi sectorul IT/BPO, au avut cel mai mare aport în rezultate. “Primim un număr din ce în ce mai mare de solicitări pentru servicii de consultanţă şi chiar pentru servicii de colectare creanţe, fapt care confirmă opţiunea din ce în ce mai multor antreprenori de externalizare a acestor servicii către instituţii de factoring, dar, în acelaşi timp, poate prevesti şi o înrăutăţire a riscului comercial din piaţă. Debitorii care îşi înrăutăţesc comportamentul de plată şi ajung chiar la incapacitate de plată sau insolvenţă nu sunt doar din sectorul firmelor mici, ci şi din zona companiilor medii şi mari, iar acest lucru face şi mai dificilă previzionarea acestor situaţii. Semnalele pe care le vedem în piaţă ne confirmă poziţionarea noastră oportună în zona de prudenţă şi ne readuce la principiile de bază ale evaluării riscului”, explică Bogdan Roşu.

În ceea ce priveşte categoriile de produse de factoring, principalul contributor la rezultatele Next Capital rămâne factoringul intern, însă şi factoringul revers (Supply Chain Finance) are o evoluţie pozitivă, chiar dacă este un produs relativ nou în portofoliu.

“Abordarea noastră calitativă ne obligă să menţinem un echilibru între oportunităţile din piaţă, ritmul de creştere asumat şi capacitatea noastră de a oferi servicii cu valoare adăugată mare clienţilor de factoring. Reuşim să menţinem acest echilibru mai puţin prin creşterea numerică a echipei şi mai mult prin creşterea eficienţei operationale cu ajutorul tehnologiei şi unor noi sisteme pe care le avem în diferite faze de implementare. Noile procese interne optimizate ne permit să obţinem un timp mediu de analiză per dosar de 7 zile, precum şi un timp mediu de procesare a unei cereri de finanţare de 6 ore”, adaugă Bogdan Roşu.  

 

Creşterea prognozată de Next Capital pentru acest an are la bază eforturile companiei în zona de noi clienţi şi noi servicii, dar şi dezvoltarea cererii în piaţă. Pe de altă parte, oficialii companiei se raportează cu prudenţă la evoluţiile macroeconomice, care, spun ei, pot influenţa în orice moment obiectivele de business. “Sunt mulţi factori din piaţă cum ar fi fiscalitatea, costul finanţării, inflaţia, ROBOR, devalorizarea RON, riscul comercial în special pe segmentul companiilor mici şi medii (dar nu numai), care pot avea o influenţă directă în starea de sănătate şi predictibilitate a mediului economic şi, implicit, în planurile clienţilor şi ale noastre de dezvoltare. Un mediu economic imprevizibil reduce, stopează sau chiar impiedică investiţiile, iar acest lucru afectează major atât companiile româneşti, cât şi creditorii,  în cazul nostru. Incertitudinea îi opreşte pe antreprenori să se dezvolte, să rişte proiecte şi idei noi, opreşte practic progresul şi ţine pe toată lumea într-o expectativă nesănătoasă. În mod concret, de exemplu, o rată a inflaţiei crescută este în dezavantajul companiilor româneşti care vând pe piaţa internă, întrucât le «mănâncă» din marjă, puterea de cumpărare la momentul încasării fiind mai mică decât la momentul prestării serviciilor şi emiterii facturii.  Aici nu există decât două soluţii: fie acceptă diminuarea profitului (dar atunci de unde vor mai avea bani de investiţii şi dezvoltare?), fie transferă în preţul de vânzare această rată a inflaţiei, iar atunci vor avea de suferit consumatorii finali”, mai explică managerul, care este şi preşedinte al Asociaţiei Române de Factoring.

IFN Next Capital Finance SA, companie fondată în noiembrie 2006, face parte din grupul Next Capital, care oferă soluţii de creditare, gestiune creanţe si consultanta, dar şi servicii de tip BPO (Business Process Outsourcing) prin compania Optima Solutions&Services. Grupul Next Capital care are acţionariat majoritar românesc si minoritar fondul de investiţii britanic North Bridge, a înregistrat în anul 2017 o creştere a cifrei de afaceri cu 14%. 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

acturile la gaze „bubuie” de la 1 aprilie după ce expiră plafonarea – CALCULE

Publicat

pe

Deși mai sunt luni bune până la expirarea schemei de sprijin, ofertele pentru primăvara anului 2026 confirmă temerile consumatorilor: gazele se scumpesc. Analiza AEI indică faptul că prețurile din ofertele actuale depășesc deja plafonul de 0,31 lei/kWh, marcând o tranziție către o piață liberă dictată de incertitudini și marje de profit defensive.

Sfârșitul lunii martie 2026 marchează un punct de cotitură pentru piața energiei din România: expirarea schemei de plafonare, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă . Deși decidenții politici încă oscilează între prelungirea mecanismului și eliminarea sa graduală, semnalele din piață sunt deja clare. Primele oferte apărute pe comparatorul ANRE indică o realitate dură: era gazului ieftin și plafonat la 0,31 lei/kWh a apus.

Oferte bazate pe și profit și protecție la instabilitățile ulterioare

Analiza președintelui Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, arată că noile tarife, cuprinse între 0,32 și 0,41 lei/kWh, nu reflectă prețul real al mărfii pe bursă, ci mai degrabă o „anvelopă de risc”.

Oferta de 0,32 lei/kWh reprezintă o creștere ușoară, de 3%, considerată o actualizare normală de portofoliu. La polul opus, prețul de 0,41 lei/kWh înseamnă o scumpire de 32%. Această diferență majoră arată că unii furnizori nu mai caută să atragă volume mari de clienți, ci urmăresc profituri sigure și protecție în fața eventualelor instabilități viitoare.

Haosul legislativ și „factura” incertitudinii

Întârzierea unei decizii clare din partea Guvernului a creat un vid care îi penalizează pe consumatori. În timp ce premierul Ilie Bolojan promite o decizie finală în scurt timp, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, propune o alternativă pentru cei vulnerabili: un tichet de sprijin de 50 de lei lunar (care poate ajunge la 100 de lei în lunile de iarnă).

Totuși, lipsa unei strategii de ieșire graduală din plafonare a forțat piața să reacționeze defensiv. Consumatorii riscă acum să „înghită” prețuri mari prin semnarea tacită a noilor contracte, din cauza crizei de timp și a lipsei de transparență.

Imagine

Cât ne costă neatenția?

Scumpirea gazului nu vine singură. Odată cu prețul de bază, crește automat și suma plătită pentru TVA, alimentând bugetul statului direct din buzunarul cetățeanului.

Estimările costurilor suplimentare pe an:

  • Apartament cu 2 camere: între 150 și 1.500 lei în plus.
  • Casă: între 300 și 3.000 lei în plus
  • Diferența de preț de pe piață nu este doar despre bani, ci despre modele economice diferite. Unii furnizori mizează pe prudență, alții pe marje ridicate de profit (care urcă de la 4% la 22%). În acest context, în 2026, cea mai mare greșeală a consumatorului nu va fi prețul gazului în sine, ci lipsa de atenție la detalii în momentul alegerii ofertei.
Citeste in continuare

Evenimente

UE a hotărât sistarea oricăror importuri de gaze naturale din Rusia

Publicat

pe

Ceea ce a început ca o declarație de intenție politică a devenit, de luni, o realitate juridică implacabilă: Uniunea Europeană a pus capăt oficial erei gazului rusesc.

Uniunea Europeană a transformat, luni, voința politică în obligație juridică, oferind aprobarea finală pentru interzicerea totală a importurilor de gaze din Rusia. Decizia, luată la Bruxelles în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de resort, a fost adoptată prin majoritate calificată. Deși Ungaria și Slovacia s-au opus, iar Bulgaria a ales calea abținerii, mecanismul de vot a permis evitarea unui veto, spre nemulțumirea Budapestei, care a anunțat deja că va contesta măsura la Curtea de Justiție a UE.

2026 și 2027 – bornele independenței energetice față de Moscova

Noua legislație nu impune o tăiere bruscă, ci un proces etapizat menit să protejeze economiile europene. Primele vizate sunt transporturile de gaz natural lichefiat (GNL), care trebuie să dispară din porturile europene până la sfârșitul anului 2026. Ulterior, gazul livrat prin conducte va deveni istorie cel târziu la 30 septembrie 2027. Totuși, legea oferă o mică „plasă de siguranță”: statele care demonstrează dificultăți reale în umplerea depozitelor cu resurse non-rusești pot obține o derogare limitată până la 1 noiembrie 2027, pentru a evita crizele de încălzire în prag de iarnă.

De la dependență totală la procente reziduale

Schimbarea este radicală dacă privim cifrele: înainte de invazia din Ucraina, Moscova dicta piața europeană cu o cotă de peste 40%. Până în 2025, acest procent s-a prăbușit la aproximativ 13%, însă dependența a rămas vizibilă în buzunarele Kremlinului. Doar în luna precedentă, cinci state membre au pompat 1,4 miliarde de euro în economia rusă, Ungaria fiind lider la achiziții, flancată paradoxal de Franța și Belgia, care au continuat să importe cantități semnificative de GNL.

Amenzi drastice pentru companiile „nostalgice”

Regulile sunt stricte și nu lasă loc de interpretări: semnarea unor noi contracte cu furnizorii ruși este strict interzisă, iar cele existente trebuie reziliate. Contractele pe termen scurt expiră forțat în 2026, în timp ce acordurile pe termen lung vor fi eliminate progresiv. Pentru companiile care ar putea fi tentate să ignore embargoul, sancțiunile sunt usturătoare, amenzile putând ajunge până la 3,5% din cifra de afaceri anuală globală.

Reconfigurarea traseului petrolul prin conducte și energia nucleară

Victoria de la Bruxelles privind gazele naturale este doar o etapă. Comisia Europeană a semnalat deja că nu se va opri aici, pregătind terenul pentru măsuri similare care să vizeze petrolul rusesc livrat prin conducte, dar și reducerea dependenței strategice de combustibilul nuclear provenit din Rusia. Este o reconfigurare totală a hărții energetice, menită să elimine orice pârghie de șantaj pe care Moscova o mai deține asupra continentului.

Citeste in continuare

Evenimente

Guvernul dorește să definitiveze săptămâna aceasta măsurile pentru relansarea economiei

Publicat

pe

Guvernul ar urma să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei asupra căruia vrea să-şi asume răspunderea în parlament pe 29 ianuarie, alături de proiectul privind reforma administraţiei publice locale.

PSD pledează, între altele, pentru credit fiscal majorat, garanţii pentru IMM-uri şi deduceri suplimentare pentru investiţiile în cercetare-dezvoltare.

Premierul Ilie Bolojan a declarat recent la RRA că două treimi dintre primăriile din România au nevoie de reduceri de personal, iar reforma administraţiei va reduce cheltuielile cu personalul cu 10%, va descentraliza decizia către autorităţile locale şi va stimula performanţa.

El a precizat că cele două proiecte vor sta la baza construcţiei bugetului din acest an, care ar putea să depăşească 2.000 de miliarde de lei, să se bazeze pe un deficit de 6% şi pe o inflaţie de 4%.

Ministerul de Finanţe ar urma să prezinte săptămâna aceasta principalii indicatori ai proiectului de buget.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE