Stiri economice
Simona Halep, parcurs fantastic. Gafa incredibilă făcută de nemţi. E de neiertat

Adidas a tras lozul necâştigător în momentul în care a decis să nu îi prelungească înţelegerea Simonei. Nemţii nu au vrut să îi satisfacă pretenţiile financiare româncei, iar acum au toate motivele să fie nemulţumiţi de alegerea făcută. Halep nu doar că e numărul unu mondial, dar şi-a trecut în cont şi primul trofeu de Grand Slam, şi, atunci când se concentrează la maximum, pare de nebătut. A câştigat la Montreal şi a avut minge de meci în finala de la Cincinnati, performanţe la care puţine jucătoare visează.
Adidas a refuzat-o pe Simona şi a preferat să îşi asocieze imaginea cu două jucătoare din noul val, precum Ostapenko şi Osaka. Cele două sunt în acest moment într-o criză prelungită de formă, ajungând în fazele finale ale competiţiilor foarte rar. Inconstanţa le caracterizează pe cele două sportive, ale căror evoluţii sunt guvernate de emoţii.
Simona le-a cerut celor de la Adidas două milioane de euro la finalul contractului cu germanii, dar aceştia nu au dorit să îi dubleze câştigul avut în perioada 2013-2017. Halep a semnat cu Nike şi încasează 1,7 milioane de euro pe an, cu 700.000 mai mult decât primea de la vechiul sponsor. Cea mai mare sumă din contractul cu producătorul de echipament sportiv o primeşte Maria Sharapova, care e remunerată cu 8,5 milioane de euro pe an.
„Sper că cei de la Adidas regretă acum! Care e problema? Ce dacă e româncă? Nu le place că nu e înaltă şi blondă? Simona este o femeie remarcabilă, cu o personalitate grozavă!”, a spus Navratilova, într-un interviu acordat pentru Le Temps, în urmă cu ceva timp.
Evenimente
CREȘTEREA TVA, TOT MAI PROBABILĂ DIN VARĂ. ROMÂNIA SE CONFRUNTĂ CU UN DEFICIT BUGETAR URIAȘ
În ciuda reformelor bugetare anunțate de Guvern, România s-ar putea confrunta în această vară cu o creștere a cotei TVA, o măsură care ar putea declanșa un val de scumpiri în lanț. Situația bugetară este tot mai dificilă, iar cheltuielile cu salariile, pensiile și ajutoarele sociale consumă aproximativ 90% din veniturile statului, lăsând spațiu redus pentru investiții și dezvoltare.
Țara noastră înregistrează unul dintre cele mai mari deficite bugetare din Uniunea Europeană, iar analiștii avertizează că, fără măsuri fiscale suplimentare, România riscă să-și piardă atractivitatea pentru investitori. După Ungaria, suntem statul care plătește cele mai mari dobânzi la împrumuturi, iar în 2025, estimările arată că vom cheltui nu mai puțin de 9 miliarde de euro doar pentru plata dobânzilor.
În acest context, creșterea TVA devine, în opinia experților, o măsură aproape inevitabilă pentru a asigura sustenabilitatea bugetului și pentru a evita dezechilibre economice și mai mari. Deși nepopulară, o astfel de decizie ar putea fi crucială pentru a stopa deteriorarea situației fiscale și pentru a menține România pe linia de plutire în fața creditorilor și partenerilor europeni.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
VICEPREȘEDINTELE SUA JD VANCE, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ ÎN INDIA PENTRU DISCUȚII COMERCIALE
Vicepreședintele american JD Vance a început luni o vizită de patru zile în India, într-un moment tensionat pe plan comercial, marcat de amenințarea impunerii unor taxe vamale de până la 26% pentru exporturile indiene către Statele Unite. Măsura, anunțată de președintele Donald Trump, a fost suspendată temporar pentru 90 de zile, oferind o fereastră de oportunitate pentru negocieri.
Vizita lui Vance are ca obiectiv consolidarea relațiilor comerciale și diplomatice dintre Washington și New Delhi. Potrivit Ministerului de Externe indian, vicepreședintele american și premierul Narendra Modi vor discuta despre evoluția relațiilor bilaterale și vor face schimb de opinii privind chestiuni regionale și globale de interes comun.
În timp ce tensiunile comerciale dintre SUA și China se intensifică, India adoptă o atitudine prudentă, analizând impactul eventualelor suprataxe și posibilele oportunități economice. Washington și New Delhi sunt deja angajate în discuții pentru prima etapă a unui acord comercial reciproc avantajos, în contextul unei cooperări tot mai strânse în domeniile IT, servicii și apărare.
Optimismul este prezent de ambele părți, iar oficialii indieni speră că această vizită va duce la un progres semnificativ în relațiile economice dintre cele două democrații majore.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
România a înregistrat în prima zi de Paște un minim ISTORIC al consumului energetic, dar a evitat penele în sistem – CIFRE OFICIALE
România a înregistrat în prima zi de Paște cel mai scăzut consum energetic din ultima perioadă, cu un minim istoric de doar 2.500 MW, arată Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România, care citează datele furnizate de Transelectrica. Producția de energie a fost redusă deliberat, pentru a evita dereglarea sistemului, din cauza consumului foarte mic.
Producția hidro a coborât și ea la un nivel extrem de redus, de 260 MW.
În acest context, țara noastră a fost alimentată preponderent din surse nucleare, hidro și fotovoltaice, un scenariu ideal din perspectiva tranziției verzi, dar care a venit cu provocări tehnice semnificative, susține președintele APCE, Dan Pîrșan, într-un comunicat transmis Agerpres.
Acesta a subliniat că 20 aprilie 2025 a reprezentat un moment relevant pentru Sistemul Energetic Național, confirmând previziunile specialiștilor și testând în mod concret capacitatea rețelelor de distribuție, precum și gradul de responsabilitate civică al prosumatorilor din România.
”Răspunsul a fost prompt și solidar: sute de prosumatori au informat Asociația că au aplicat aceste măsuri, contribuind direct la evitarea unor situații critice precum căderi de tensiune sau blackout-uri locale”, spune Dan Pîrșan.
În același timp, fenomenul de segregare a prosumatorilor este un semnal de alarmă. Din păcate, unii au fost influențați de mesaje false și manipulatoare din social media, care promovează neîncrederea și sabotajul sub masca ”revoltei civice”, a transmis reprezentantul asociației.
Chiar și așa, inițiativa APCE s-a dovedit necesară și eficientă, reușind să prevină disfuncționalități majore în rețelele de joasă tensiune, a mai transmis Pîrșan.
-
Evenimenteacum o zi
Numărul firmelor dizolvate, în scădere cu 8,73% în ianuarie 2025
-
Evenimenteacum o zi
Paștele a scos România din priză. Consumul de energie, la minim istoric
-
Evenimenteacum 15 ore
A MURIT PAPA FRANCISC | Realitatea Financiară
-
Evenimenteacum 12 ore
Pensionarii, obligați să dea banii înapoi. Guvernul pregătește noi reguli prin care statul vrea să le ia seniorilor sumele primite NECUVENIT
-
Evenimenteacum 9 ore
România a înregistrat în prima zi de Paște un minim ISTORIC al consumului energetic, dar a evitat penele în sistem – CIFRE OFICIALE
-
Finante personaleacum 7 ore
Te-ai săturat de certurile pe moștenire? Lasă un profesionist să se ocupe!
-
Evenimenteacum 6 ore
VICEPREȘEDINTELE SUA JD VANCE, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ ÎN INDIA PENTRU DISCUȚII COMERCIALE
-
Evenimenteacum 2 ore
CREȘTEREA TVA, TOT MAI PROBABILĂ DIN VARĂ. ROMÂNIA SE CONFRUNTĂ CU UN DEFICIT BUGETAR URIAȘ