ULTIMA ORĂ. Cum încearcă Dragnea să-şi joace ultima ȘANSĂ!

0
100

Citeşte şi Cea mai mare lovitură pentru Dragnea vine de la CSM: I-a STRICAT planurile!

Potrivit acestora, Eugen Nicolicea ar urma să fie numit noul şef al SGG, însă până la această oră nu există vreun demers instituţional în acest sens. G4Media.ro arată însă că o eventuală decizie de revocare al şefei SGG ar trebui contrasemnată chiar de aceasta pentru a fi transmisă la Monitorul Oficial, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Mihai Busuioc, când acesta a refuzat să-şi semneze propria demitere.

Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, ar putea promova OUG-ul în Guvern şi fără avizul CSM, dar actul normativ riscă să pice la Curtea Constituţională, iar anchetele realizate de inspecţie sub o conducere ilegală să fie astfel puse sub semnul întrebării.

Dragnea a declarat că vrea să aibă o discuţie pe acest subiect cu Toader şi cu premierul Viorica Dăncilă.

„Eu am citit asta. În acelaşi timp, am văzut şi solicitarea ca să se suspende imediat, ţinând cont de faptul că este în Guvern. Sigur că eu aş fi foarte bucuros dacă – pentru că am citit şi eu în presă zilele trecute – domnul ministru Toader ar fi iniţiat şi dus până la aprobare ordonanţa care ar fi permis actualei conduceri a Inspecţiei Judiciare să-şi continue mandatul până când intră în vigoare noua lege şi, ca mulţi alţi colegi, oameni pe care i-am văzut supăraţi, şi eu sunt sunt supărat, pentru că tocmai se pot pune sub semnul întrebării nişte anchete importante care sunt în derulare. M-aş fi aşteptat să ducă la capăt această procedură săptămâna trecută. Pentru mine este destul de ciudat şi destul de greu de înţeles de ce nu a făcut-o”, a spus Dragnea la Palatul Parlamentului, întrebat dacă ştia că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, se pregăteşte pentru o carieră de notar.

Citeşte şi Cea mai mare lovitură pentru Dragnea vine de la CSM: I-a STRICAT planurile!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here