Connect with us

Evenimente

EXCLUSIV/ÎN MINȚILE UNOR ȘEFI ILUMINAȚI DIN M.A.I., MUNCA DE POLIȚIE E PRECUM „MUNCA LA ȘAIBĂ” (LA NORMĂ)

Publicat

pe

Pe zi ce trece observăm că munca de poliție e tot mai bagatelizată și în defavoarea noastră, a cetățenilor: prevenirea faptelor antisociale de către Poliție este aproape inexistentă în spațiul public deși Legea Poliției Române prevede, primordial, prevenirea faptelor antisociale și, ulterior, combaterea acestora.

Un aspect evident este normarea activității polițiștilor „din stradă” și, eventual, „din frontieră” chiar de către șefi ai acestora care le impun „să aibe activitate” indiferent de situație. Spre exemplu, în fiecare zi de lucru polițistul trebuie să verifice minimum 6 persoane. Adică, să oprească trecători pe stradă și „să-i ia la puricat” (spre exemplu un bătrânel care merge încărcat cu sacoșe de la piață e oprit de polițiști ca să „îl întrebe de sănătate”: dacă are băgate droguri în ceapă, cum îi mai arată buletinul de identitate – dacă nu îl are asupra lui „e bai mare”, de ce a călcat strâmb pe trecerea de pietoni ș.a.m.d.)

Pentru eficientizarea muncii de poliție, occidentalii au gândit un sistem informatic cu privire la Sistemul Naţional de Raportare a Incidentelor – SNRI, statul român cheltuind în anul 2011 aproximativ 7 milioane lei pentru achiziționarea și implementarea acestuia. Un sistem informatic foarte bun, menit să faciliteze munca de poliție, de implementare a datelor de interes operativ. Acest sistem este funcțional doar în câteva state vestice și România. Utilitatea acestui sistem a fost gresit înțeleasă de unii șefi din Poliție și M.A.I. (de ce oare nu ne surprinde). Să nu uităm ca există, încă, din păcate, oameni numiiți în funcții foarte înalte, care nu știu să deschidă un calculator și care nu pricep „ce e cu sistemele astea informatice”! Ce au înțeles „manageri-polițiști iluminați” din acest sistem performant? Că polițiștii trebuie sa introducă în această bază de date toate persoanele cu care intră în contact, în timpul serviciului! Soferi, pietoni, tot ce mișcă! Si au transformat aceasta activitate bine intenționată, într- un obiectiv al acestei munci de politie! Adică intr-un „plan de introducere a cetațenilor” în această bază de date – o bază de date prin care datele personale sunt stocate ilegal și abuziv „la umbra interesului operativ”. Mai pe românește: „lasă bă, să fie acolo, că nu cere de mâncare. Ai bifat și tu o activitate pe ziua de azi. Nu ți-ai luat banii degeaba”.

Deși Inspectoratul General al Poliției Române a susținut cu vehementă în adresa nr.153288/2018 că nu susține această practică de „normare” a muncii de poliție (amendarea contravențională a cetățenilor la comanda șefilor ierarhici), din contră, mentalitatea unor șefi din M.A.I. și Poliție nu s-a schimbat. Aceleași practici abuzive de a sancționa cetățenii „la normă” încă se regăsesc în Poliție. O recunoaște și fostul polițist din Poliția Rutieră Sibiu, Ciprian Turcu care a demisionat din Poliție, „luîndu-și lumea în cap” scârbit de practicile comuniste, apuse, ale unor „boieri” cu mentalitate de Inchizitor: „De când am intrat acolo, am avut certuri mari, în sensul că nu am vrut să dau atâtea amenzi câte au vrut ei.(…)Mi se spunea: Astăzi avem de dat amenzi la pietoni, că e acțiune pe pietoni, da? Păi eu, dacă am găsit 2 pietoni să le dau amendă, nu pot să le dau la 12 pietoni amendă” https://www.stirisinoutati.ro/acuzatii-grave-politiei-romane-un-fost-politist-explica-amanuntit-cum-functioneaza-sistemul-la-rutiera-se-dau-amenzi-la-comanda/?fbclid=IwAR0s8NLSw_hw27fDTwAUi29Px8a-fdHS7wM1rMGYd48QgAZ-W688a255N8M

Fiindcă nu se poate adapta la sistemul Inchizitor actual și polițistul sibian, Răduinea Marian este obligat să părăsească Poliția, cam după același „calapod” al polițistului Turcu. Doar „șefi luminați” și fricoși nu acceptă ca un agent să nu încalce Legea, ori-de-câte-ori șeful îi cere.

Nu ajungea planul de amenzi, acum introducem oameni, masini etc, „pe bandă” în aplicația informatică, încărcând-o aberant cu date inutile dar care dau bine în statistici, bilanțuri … căci munca de poliție, din păcate, la asta se rezumă în prezent: grafice și poze colorate unde șefii se aplaudă înte ei și își împart: pupicei, grade și prime pentru desene frumoase.  Planul comunist nu a dispărut și, se pare, nu va dispărea prea curând din acest sistem înapoiat, neperformant, care refuză cu îndârjire să se reformeze în sprijinul cetățenilor și al instituțiilor statului român. Ca să nu credeți că vorbim vorbe, vă arătăm o fotografie de pe un grup watt’s up al polițiștilor rutieri unde se evidențiază „cerințele” unui șef : Nu cere el acest „plan”! Seful IPJ are saptamanal „evaluare” pentru această activitate de „sancționare contravențională la normă”! Și este ceva ce există la nivel național, din păcate…

În concluzie, la nivel declarativ, IGPR susține că munca de poliție nu poate fi normată prin „aplicarea de sancțiuni la comandă”, această „normare a muncii de poliție” nefiind aplicabilă evaluărilor anuale pe care polițiștii le susțin prin prisma activității desfășurate. Cu toate acestea, șefi polițiști nu țin cont de nicio Lege/dispoziție (recomandare) ierarhică și fac tot ce au învățat ei când erau „tineri milițieni”: exercitarea abuzivă a funcției manageriale de poliție. Se mai miră instanțele de judecată de ce au atâtea cauze pe rol pentru anularea de contravenții ? Noi, cei din Redacția Incisiv de Prahova suntem lămuriți însă polițiștii care aplică sancțiuni contravenționale „la comanda șefului” ar trebui să știe că, în cazul în care instanța îi anulează procesul verbal de contravenție, va fi tras in personam la răspundere civilă pentru emiterea unui act nelegal, abuziv, plătind cheltuielile de judecată și eventuale daune morale acordate de instanța de judecată. Șeful nu va răspunde niciodată pentru acest abuz, din contră: va face mișto de polițistul sancționat fiindcă „nu s-a descurcat”.

Alexandru Firicel – șef Departament Investigații

N.R.: Munca de Poliție, munca în folosul cetățeanului și a statului român nu e o muncă de fabrică. Managerii din poliție ar trebui să mai studieze managementul (cărțile de management de pe care stuadiză studenții la ASE sunt ideale pentru acești manageri) și să îl și înțeleagă. Solicităm public Inspectoratului General al Poliției Române și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române să emită un comunicat prin care „să spulbere” (sau nu) această practică din Poliția Română de aplicare a contravențiilor „pe bandă rulantă”, la normă, ca la fabrică.

 

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

Publicat

pe

De

Deschiderea actiunii de promovare a judo-ului la Scoala Gimnaziala nr. 39 din Sectorul 2 Bucuresti

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune dedicată promovării judo-ului și valorilor sale în rândul copiilor.

La invitația Federației Române de Judo, ACS Motiuashi București, club din Sectorul 2, a prezentat celor aproximativ 100 de elevi participanți la programul „Școala de Vară” o demonstrație prin care cei mici au putut descoperi o parte dintre tainele frumosului nostru sport.

🥋 Sportivii Bârziloiu Darius, Grigore Darius, Dincă Victor și Smărăndeanu Mircea au prezentat elemente specifice judo-ului, într-o întâlnire în care sportul s-a împletit firesc cu educația, disciplina și respectul.

Demonstratie de judo pe tatami sustinuta de sportivii ACS Motiuashi Bucuresti

Un moment aparte l-a reprezentat faptul că Bârziloiu Darius, Grigore Darius și Dincă Victor sunt chiar elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 39, revenind de această dată în fața colegilor lor în calitate de judoka.

Demonstrația a fost coordonată de Sensei Adrian Szekely, antrenor coordonator al ACS Motiuashi și vicepreședinte al Federației Române de Judo, alături de Dorel Rumega, președintele Colegiului Central al Arbitrilor din cadrul Federației Române de Judo.

Sportivii ACS Motiuashi alaturi de antrenori la Scoala Gimnaziala nr. 39

ACS Motiuashi București este condus de președintele clubului, Violeta Becelea Szekely, și reprezintă unul dintre cluburile de judo active chiar în comunitatea Sectorului 2.

🤝 Mulțumim Primăriei Sectorului 2 pentru deschiderea și sprijinul acordat acțiunilor prin care sportul ajunge mai aproape de copii, precum și conducerii Școlii Gimnaziale nr. 39, în mod special domnului director adjunct Dan Gheorghe, pentru primire și implicare.

Bannerele Federatiei Romane de Judo, Sectorului 2 si Scolii Gimnaziale nr. 39

Pentru Federația Română de Judo, asemenea acțiuni reprezintă mai mult decât simple demonstrații sportive. Ele sunt o investiție în educație, în caracter și în generațiile care vin.

Judo-ul începe pe tatami, dar lecțiile sale rămân pentru toată viața. 🥋❤️

Citeste in continuare

Evenimente

O româncă din Top 100 Români de Pretutindeni atrage 500.000 de lire sterline pentru startup-ul său din Marea Britanie

Publicat

pe

De

FlairMakers, compania fondată de Raluca Epureanu, construiește infrastructura digitală pentru o nouă piață a muncii în HoReCa și este deja prezentă în România

O româncă plecată din Constanța, care a ajuns să lucreze la cel mai înalt nivel în industria ospitalității mondiale, atrage acum capital britanic pentru compania pe care a construit-o între Londra și România.

FlairMakers, startup-ul fondat de antreprenoarea română Raluca Epureanu, a încheiat o rundă de finanțare pre-seed de 500.000 de lire sterline, condusă de SFC Capital, unul dintre cei mai activi investitori seed din Marea Britanie, alături de investitori angel. Compania dezvoltă o platformă digitală pentru industria ospitalității și este deja activă atât în Marea Britanie, cât și în România. Recent, FlairMakers a fost desemnată Hospitality, Tourism & Events StartUp of the Year în cadrul London UK StartUp Awards 2026.

Pentru RePatriot, povestea FlairMakers este mai mult decât succesul unei companii. Este un exemplu concret al felului în care diaspora poate transforma experiența internațională în capital, tehnologie, know-how și rețele care creează valoare și pentru România.

„Raluca Epureanu este un exemplu remarcabil al unei generații de români care nu mai trebuie privită prin paradigma plecării și întoarcerii. Ea arată că există ceva mult mai puternic: conectarea. Poți pleca din Constanța, poți construi o carieră internațională extraordinară, poți învăța în marile centre ale lumii și apoi poți construi o companie globală care operează și în România. Pentru noi, acesta este sensul profund al RePatriot. Nu vrem doar ca românii din diaspora să se întoarcă acasă. Vrem ca România să fie conectată permanent la competența, capitalul și energia lor. FlairMakers este o dovadă că această legătură poate produce valoare reală.”, spune Marius Bostan, inițiator RePatriot.

De la Constanța la Oxford și de la Marriott la propriul startup

Raluca Epureanu are o experiență de aproximativ 20 de ani în industria ospitalității, construită pe patru continente și în 30 de țări.

A absolvit Academia de Studii Economice din București, apoi a urmat un Executive MBA la Saïd Business School, University of Oxford, devenind prima româncă beneficiară a bursei Forté pentru femei în cadrul unui program EMBA. În 2022, a fost inclusă de Poets & Quants în clasamentul „The Best & Brightest Executive MBAs”.

Timp de peste 15 ani, Raluca a lucrat pentru Marriott International, unde a parcurs drumul de la un stagiu în Statele Unite până la poziția de Senior Director of Events pentru regiunea Asia-Pacific, cu sediul la Hong Kong. În acest rol a coordonat o organizație care acoperea 750 de hoteluri, 23 de branduri din 24 de țări și o echipă de 175.000 de oameni.

În 2023, Raluca Epureanu a fost inclusă în Top 100 Români de Pretutindeni, inițiativa RePatriot care recunoaște anual performanțele profesioniștilor și antreprenorilor români din diaspora.

Astăzi, experiența acumulată în marile organizații ale industriei este transformată într-o companie de tehnologie care încearcă să schimbe modul în care oamenii și companiile lucrează în HoReCa.

Ce face, de fapt, FlairMakers?

Pe înțelesul tuturor: FlairMakers ajută un hotel sau un restaurant să găsească rapid oamenii potriviți atunci când are nevoie de ei, iar profesioniștilor le permite să-și transforme experiența într-o carieră mai flexibilă și mai multe surse de venit.

Un hotel poate avea nevoie de un bucătar pentru un weekend aglomerat, un restaurant poate avea nevoie de un somelier, un eveniment poate necesita personal suplimentar, iar o companie poate avea nevoie temporar de un manager cu experiență.

În locul recrutării clasice sau al rețelelor informale de recomandări, FlairMakers creează un sistem digital în care companiile pot accesa profesioniști independenți verificați. Dar platforma nu se oprește la „matching”. Ea integrează verificarea, trainingul, conformitatea, contractarea, plățile și controlul calității – exact acele elemente care fac dificilă astăzi colaborarea flexibilă la scară.

De aceea, FlairMakers poate fi privită nu doar ca o platformă de recrutare, ci ca infrastructură digitală pentru o nouă piață a muncii în HoReCa.

„Noi construim acest sistem”

Raluca Epureanu, co-fondator și CEO FlairMakers explică schimbarea pe care încearcă să o producă FlairMakers: „Ospitalitatea a pornit dintotdeauna de la premisa că există doar două moduri de a lucra: angajare sau agenții. Există și un al treilea, iar cei mai buni profesioniști din industrie îl trăiesc deja: același somelier lucrează ture în trei localuri, ține cursuri de degustare și oferă consultanță pentru liste de vinuri. Un singur set de competențe, mai multe surse de venit. Nimeni nu a construit însă sistemul care să facă acest model sustenabil, așa că totul funcționează pe grupuri de WhatsApp și pe favoruri. Noi construim acest sistem. Industria se tot întreabă cum să îi aducă pe oameni înapoi. Răspunsul este simplu: să nu le mai ceară să se încadreze într-un model pe care l-au respins deja.”

Este ideea care stă la baza ceea ce compania numește „portfolio career” – o carieră în care un profesionist își poate valorifica aceeași competență în mai multe contexte, pentru mai mulți clienți și prin mai multe surse de venit.

Nu doar o platformă. Infrastructura din spatele ei

Pentru ca acest model să funcționeze într-o industrie în care siguranța, calitatea și conformitatea sunt esențiale, tehnologia trebuie să rezolve problemele mai puțin vizibile ale colaborării.

Alexis Sikorsky, co-fondator și CTO FlairMakers, explică de ce: „Nimeni nu adoptă talentul flexibil la scară până când nu sunt rezolvate părțile mai puțin spectaculoase: identitate, verificare, conformitate, contractare, plăți internaționale. Un grup hotelier nu va rezerva un freelancer cu aceeași încredere cu care angajează un om cu contract permanent decât atunci când platforma preia toată această responsabilitate. Runda de față finanțează exact acest nivel, astfel încât un local din Londra și unul din București să funcționeze pe aceeași infrastructură.”

Finanțarea atrasă va susține dezvoltarea produsului și tehnologiei, precum și extinderea rețelei FlairMakers în Marea Britanie. În paralel, compania are deja activitate în România și a încheiat recent un parteneriat cu Academia de Studii Economice din București, universitatea absolvită de Raluca.

Următoarea schimbare: cariera nu mai trebuie să însemne un singur angajator

Massimiliano Savarese, co-fondator și Human Capital Expert FlairMakers, vede în schimbarea propusă de companie o transformare mai largă a pieței muncii: „Am văzut această schimbare în alte industrii de-a lungul carierei mele în zona de capital uman: profesioniști veritabili care trec la cariere de tip portofoliu și companii care au nevoie de acces flexibil la talent verificat. Ospitalitatea este următoarea. Majoritatea platformelor se opresc la matching; FlairMakers a mers mai departe și a construit infrastructura completă, de la training și conformitate până la plăți și controlul calității. De aceea i-am susținut din prima zi.

Un apel către HoReCa din România: viitorul este deja aici

RePatriot îi invită pe managerii din industria ospitalității să testeze noul model. Managerilor din HoReCa le spunem: dacă aveți nevoie de oameni buni, verificați FlairMakers. Platforma vă oferă acces la profesioniști din operațiuni, management și zona executivă, fără să fiți limitați de modelul tradițional de recrutare.

Iar dacă lucrați în HoReCa, înscrieți-vă pe FlairMakers. Piața muncii se schimbă, iar viitorul aparține tot mai mult profesioniștilor care își pot transforma competențele în proiecte, oportunități și mai multe surse de venit.

flairmakers.com – platforma pentru noua generație de profesioniști din HoReCa

FlairMakers și lecția pentru România: diaspora poate aduce capital de încredere, nu doar bani

Povestea FlairMakers se leagă direct de o altă inițiativă susținută de RePatriot: RO-SEIS, mecanismul propus pentru stimularea investițiilor private în startup-urile românești.

Raluca Epureanu este inițiatoarea RO-SEIS, propunere prezentată în premieră la prima masă rotundă RISE România, găzduită de Senatul României la 22 aprilie 2026, sub patronajul RePatriot și cu susținerea unei coaliții de 14 organizații din ecosistemul antreprenorial. Mecanismul este inspirat de schema britanică SEIS și urmărește să creeze condițiile prin care capitalul privat să fie orientat către startup-uri cu potențial de creștere.

Este aceeași filozofie care stă în spatele RePatriot: românii din diaspora nu sunt doar o comunitate care trimite bani acasă. Sunt antreprenori, investitori, profesioniști, cercetători, manageri și creatori de rețele internaționale. În ultimii ani, RePatriot a urmărit tocmai această transformare: de la relația emoțională cu diaspora la o relație bazată pe încredere, dialog, oportunități și dezvoltare.

FlairMakers ne arată foarte concret ce înseamnă o Românie conectată la diaspora. Raluca nu a adus doar o idee în România. A adus experiență acumulată în 30 de țări, standarde învățate într-o companie globală, educație de la Oxford, o echipă internațională, tehnologie și acces la capital. Asta este forța adevărată a diasporei. Noi nu construim doar evenimente ci construim încredere. Iar încrederea poate deveni capital, capitalul poate deveni investiție, investiția poate deveni companie, iar compania poate crea locuri de muncă și prosperitate.”, spune Marius Bostan, antreprenor și investitor în serie.

Despre RePatriot

RePatriot este o inițiativă a Romanian Business Leaders care urmărește reconectarea românilor din diaspora cu România prin antreprenoriat, investiții, transfer de know-how și proiecte de dezvoltare. Printre proiectele RePatriot se numără Top 100 Români de Pretutindeni, inițiativa anuală de recunoaștere a performanțelor românilor din diaspora, precum și proiecte dedicate investițiilor și transferului de competență, inclusiv RISE România și propunerea RO-SEIS. RePatriot nu construiește doar legături între România și diaspora, construiește punți prin care talentul, capitalul și experiența românilor din lume pot deveni forțe de dezvoltare pentru România.

Despre FlairMakers

Platforma FlairMakers: www.flairmakers.com este o platformă de tip talent-as-a-service pentru industria ospitalității, care conectează companiile cu profesioniști freelance verificați și gestionează infrastructura necesară colaborării: training, conformitate, contracte, plăți și controlul calității. Platforma acoperă trei niveluri de expertiză – operațiuni, management și executive & advisory – și operează în Marea Britanie și România.

Contacte media:
RePatriot – Andra Maxim, manager comunicare – andra@vossreview.com | telefon +40 726 550 801
Raluca Epureanu, co-fondator și CEO FlairMakers – raluca@flairmakers.com | +44 777 400 7434

Citeste in continuare

Evenimente

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Publicat

pe

De

Nicușor Dan

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică – aduce în prim-plan mecanismele subtile din spatele echilibrului politic și financiar al țării. O analiză atentă a contextului arată că, dincolo de bilanțul dificil al executivului, factorul determinant pentru încrederea piețelor internaționale a fost garanția instituțională și credibilitatea personală oferite de la Palatul Cotroceni.

Un sprijin politic dus până în ultimul moment

Comportamentul public al președintelui Nicușor Dan după prezentarea evaluării Fitch ilustrează o strategie de protejare a stabilității naționale. Deși raportul agenției putea fi interpretat și speculat politic ca un eșec al executivului, președintele a ales o abordare temperată, evitând să adauge tensiune peste o situație deja fragilă.

Acest gest confirmă o realitate politică importantă: susținerea acordată Guvernului Bolojan și partidelor din coaliție a fost fermă și necondiționată până în ceasul al 13-lea, inclusiv după încheierea mandatului. Prin refuzul de a escalada verbal situația, președintele a oferit o dovadă clară de toleranță și sprijin față de stabilitatea guvernamentală, prioritizând interesul general în detrimentul reglărilor de conturi politice.

Miza din spatele cifrelor și dinamica negocierilor cu Fitch

Contextul financiar pe care s-a sprijinit decizia agenției este unul extrem de complex. Evaluarea inițială a experților Fitch arăta spre o retrogradare iminentă a ratingului suveran, decizie justificată de tabloul economic dificil: presiunile inflaționiste care au afectat puterea de cumpărare, deciziile de înghețare a salariilor și pensiilor și riscul persistent de a fi încadrați la categoria de risc major (junk).

În ciuda acestor vulnerabilități și a presiunii uriașe pe finanțele publice, autoritățile române au reușit să evite scenariul negativ. Întrebarea esențială este cum a fost posibil acest lucru, în condițiile în care datele economice brute erau deja cunoscute de piețe.

Răspunsul nu a stat în prezentarea unor indicatori noi, ci în garanțiile de conduită fiscală. În timp ce autoritatea altor actori politici s-a erodat considerabil pe parcursul mandatului, Nicușor Dan a rămas interlocutorul strategic în care partenerii externi au avut încredere totală.

Presedinția ca garant al disciplinei bugetare

Miezul deciziei agenției Fitch se regăsește în angajamentul ferm comunicat de președinte: indiferent de fluctuațiile politice, de negocierile dintre PSD, PNL și celelalte partide sau de componența viitorului guvern, linia de sobrietate bugetară va fi menținută sub stricta sa supraveghere.

Garanția oferită piețelor financiare s-a bazat pe câteva puncte cheie:

  • Continuitatea reformelor: Asigurarea că disciplina fiscală nu va depinde de configurația politică de la Palatul Victoria.
  • Rigurozitatea legii bugetului: Angajamentul că viitorul buget va fi construit pe baze solide și reale, eliminând riscul derapajelor financiare din anii precedenți.
  • Autoritatea instituțională: Poziționarea președintelui ca ancoră de stabilitate capabilă să impună limite clare în gestionarea banului public.

Un răgaz crucial pentru economia națională

Obținerea acestei reevaluări oferă României o gură de aer absolut necesară pentru recalibrarea politicilor economice. În timp ce bilanțul guvernamental a lăsat în urmă vulnerabilități vizibile, intervenția și credibilitatea președintelui Nicușor Dan au fost elementele care au înclinat balanța, împiedicând retrogradarea financiară și menținând țara pe o trasă de stabilitate.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE