Evenimente
Eveniment în România, sub egida Ambasadei Rusiei şi a Patriarhului Kirill al Rusiei
Incisiv de Prahova a atras atentia in repetate randuri, de cca 2
ani de zile, privind incompetenta crasa a celor doi directori de la varful Politiei Locale Ploiesti, Adrian Vaida si Pitariu Paula Maria.
Echipa de Intervenţie Rapida (mascati) din cadrul Politiei Locale Ploiesti a fost infiintata in afara prevederilor legale si fara aprobarea CONSILIULUI LOCAL PLOIESTI! Daca primar nu avem sau avem unul arogant care pastoreste JAFUL de la Politia Locala Ploiesti, poate se trezesc cei din Consiliul Local Ploiesti pentru a se intra in legalitate si a recupera prejudicial cauzat bugetului local de conducerea penala a acestei institutii!
La nivelul Politiei Comunitare funcţionează o echipa de intervenţie rapida formata din 10 persoane, in cadrul structurii de ordine publica, monitorizare, intervenţii si transport valori, pentru care s-au efectuat cheltuieli suplimentare cu echiparea specifica, altele decât cele prevăzute in anexa nr. 1 la Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei Comunitare, aprobat prin HG nr. 2295/2004 (abrogat de art.4 din HOT. 1332/2010 la data de 1 ianuarie 2011).
Astfel, in anul 2010 au fost achiziţionate, in afara contractelor de achiziţie echipament aflate in derulare, respectiv încheiate in anul 2010, echipament specific in valoare de 63.778,31 lei, asa cum se prezintă in situaţia anexa nr. 43 .
Achiziţia s-a efectuat de la titlul II Bunuri si servicii, art. bug. 20.05.01 Echipament.
Din Referatele de angajament anexate la documentele de plata, avizate pentru controlul financiar preventiv propriu si aprobate de directorul general, reiese ca aceste angajamente s-au făcut la solicitarea biroului Aprovizionare Tehnico-Materiala, condus de Bălăci Cristian sau a Serviciilor Paza, Ordine I si II.
Achiziţiile s-au făcut prin cumpărare directa de la SC Viper Spirit SRL Bucureşti.
Regulamentul nu distinge o diferenţiere in echiparea poliţiştilor comunitari funcţie de activitatile desfăşurate (paza, intervenţie sau ordine).
Precizam ca structura in cauza figurează in organigrama si statul de funcţiuni aprobat pentru anul 2010 in cadrul serviciului de ordine publica, monitorizare, intervenţii si transport insa nu este reglementata ca activitate speciala care necesita o echipare specifica. Echiparea speciala a echipei de intervenţie rapida s-a făcut in afara prevederilor Regulamentului aprobat prin HG nr. 2295/2004 si fara sa se solicite si sa se aprobe de către ordonatorul principal a unei norme speciale.
Atribuţiile personalului Politiei comunitare au fost cele inscrise in HG nr. 2295/2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei Comunitare (abrogat de art.4 din Hot.Guv. nr. 1332/2010 la data de 1 ianuarie 2011), la cap. IV, art. 27- 34 si reluate in Regulamentul de organizare si funcţionare al Politiei Comunitare a municipiului Ploieşti, aprobat prin HCL nr. 13/02.03.2005, la cap.IV.
Potrivit art. 41 din Regulamentul aprobat prin HG 2295/2004: „(1) Personalul Poliţiei Comunitare îşi îndeplineşte atribuţiile în mod nemijlocit sub autoritatea şi controlul primarului şi nu poate primi însărcinări din partea altor persoane.”
In anul 2010, activitatea Politiei Comunitare Ploieşti s-a organizat in baza Planului de paza si ordine al municipiului Ploieşti, avizat de Politia municipiului Ploieşti si aprobat de primarul municipiului Ploieşti, atribuţiile acestora fiind inscrise in Cap. III. Modalitati de acţiune si intervenţie in diferite situaţii. Activitatile insrise in program sunt conforme cu cele reglementate de Regulamentul aprobat prin HG 2295/2004.
In acest fel, cheltuielile suplimentare efectuate cu echiparea grupei de intervenţie rapida cu echipamente specifice Serviciului de Politie pentru Intervenţie Rapida din cadrul Politiei Romane, care in anul 2010 au fost de 63.778,31 lei, nu sunt prevăzute de legislaţia de reglementare a activitatii si de echipare a politiei comunitare.
La 31.12.2010, echipa de intervenţie formata din 10 persoane avea in folosinţa echipament specific, care nu se regăseşte in uniforma standard aprobata prin HG 2295/2004, in valoare de 43.731,53 lei (date conform anexei nr. 44).
Prin plata sumei de 217.114,20 lei reprezentând cheltuielile efectuate cu funcţionarea grupei calare si a echipei de intervenţie rapida, structuri care nu sunt prevăzute in legea de organizare si funcţionare a Politiei Comunitare, in regulamentul cadru precum si in organigrama si regulementul de organizare si funcţionare al Politiei Comunitare a municipiului Ploieşti aprobate prin HCL nr. 222/2 29.12. 2004 si HCL nr. 13/02.03.2005.
Au fost incalcate prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice
locale:
- 3 alin (2) “ Creditele bugetare aprobate se utilizează pentru finanţarea administraţiei publice locale, programelor, proiectelor, activitatilor, acţiunilor, obiectivelor si altele asemenea, potrivit scopurilor prevăzute in legi si alte reglementari, si vor fi angajate si folosite in stricta corelare cu gradul previzionat de încasare a veniturilor bugetare.”,
- 4 Autorizarea bugetara/ angajamentele multianuale alin (4) “Angajarea si utilizarea creditelor bugetare in alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovaţi, in condiţiile legii.”
- 14 Reguli bugetare, art. (2) “Cheltuielile bugetare au destinaţie precisa si limitata si sunt determinate de autorizările conţinute in legi speciale si in legile bugetare anuale.” (3) “Nicio cheltuiala nu poate fi înscrisa in bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) si nici nu poate fi angajata si efectuata din aceste bugete, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.” (4) Nicio cheltuiala din fonduri publice locale nu poate fi angajata, ordonantata si plătită daca nu este aprobata, potrivit legii, si daca nu are prevederi bugetare si surse de finanţare.
– art. 23 Responsabilităţile ordonatorilor de credite
„ (1) Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja si de a utiliza creditele bugetare numai in limita prevederilor si destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective si cu respectarea dispoziţiilor legale.”
Prin crearea unor structuri noi in cadrul serviciului de ordine publica nu a fost respectata organigrama entitatii aprobata prin HCL nr. 298/18.12.2006, HCL nr. 28/28.01.2010 si HCL nr. 252/11.08.2010.
Persoanele cu atribuţii in domeniul in care s-au constatat deficientele sunt:
– director general Gheorghe Carmen Daniela
– directorul executiv adjunct Vaida Adrian, care, in conformitate cu HG 2295/2004, art. 29, lit. b): „ urmăreşte modul de echipare a personalului cu uniforme şi însemnele distinctive de ierarhizare, repartizarea şi utilizarea corespunzătoare a acestora;”
“Viceprimarul Cristian Ganea i-a cerut directorului Poliției Locale, Adrian Vaida, să demisioneze! Ganea spune că a sesizat mai multe nereguli în ceea ce privește instituția, iar una din cele mai grave a fost sesizată chiar vineri, 13 iulie.
Viceprimarul Cristian Ganea spune că vineri a mers cu directorul RASP Raul Petrescu la o acțiune de igienizare a unei zone din preajma unui complex comercial din Bariera Bucov, dar când a ajuns acolo a rămas uimit de ceea ce a căzut. Un buldoescavator împingea gunoaiele, erau două mașini ale Rosal în locul respectiv, două echipaje ale Poliției Locale, însoțite de directorul Adrian Vaida, iar aceștia asistau pasivi cum cetățeni de etnie romă culegeau pet-urile, le puneau în saci și apoi în căruțe.
Ganea spune că nu este normal să se întâmple așa ceva, Poliția Locală să asiste cum respectivele persoane încalcă legea și în loc să le sancționeze, să le privească impasibil.
O altă neregulă sesizată de viceprimar este aceea că Serviciul de Intervenție Rapidă din cadrul Poliției Locale lucrează doar după ora 18.00. Cu alte cuvinte, dacă are loc un scandal în timpul zilei, polițiștii locali nu pot interveni. Ganea spune că în alte orașe din țară Poliția Locală are un program de permanență pentru intervenția rapidă, cum este și normal să fie.
Viceprimarul mai spune că peste tot sunt mașini parcate în locuri nepermise, gunoaie lăsate la colțuri de stradă și că polițiștii locali ar trebui să iasă din birouri și să asigure ordinea și disciplina în oraș.
Ganea a precizat că a primit din partea directorului Adrian Vaida niște explicații “care nu țin de cald” și că ar trebui făcute alarmări la sediul Poliției Locale pentru a se vedea în cât timp se prezintă lucrătorii în cazul unui eveniment. Ganea mai spune că polițiștii locali sunt printre cei mai bine plătiți funcționari publici și că ar trebui ca banii să se reflecte în activitatea acestora”.
https://storage.googleapis.com/m-incomod/2018/07
Iata alte can-canuri sesizate de alti colegi din presa cu privire la actele celor de la interventie rapida, o structura ilegala si ineficienta care “lucreaza” doar noaptea, structura aflata direct sub coordonarea lui Adrian Vaida:
Bărbat snopit în bătaie de mascații Poliției Locale Ploiești. Cu mâna ruptă și bătut, plimbat cu duba și abandonat la marginea Ploieștiului
Scene de o violență ieșită din comun s-au petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă în cartierul ploieștean Bereasca. Un bărbat, care împreună cu soția sa au mers la un magazin din cartier, a fost luat pe sus de o trupă de intervenție a Poliției Locale Ploiești, băgat în dubă, încătușat, bătut și plimbat până în Mihai Bravu, unde a fost abandonat la marginea orașului. Motivul este unul aberant susțin rudele bărbatului bătut: asculta muzică la un volum ridicat în propria mașină.
Fiul victimei a povestit reporterilor observatorulph.ro cum s-a petrecut totul. În jurul orelor 00.00, tatăl său împreună cu mama sa au plecat cu mașina către un magazin din cartier. Când au ajuns în dreptul chioșcului, bărbatul a coborât din mașină și a lăsat portiera deschisă, moment în care a fost interceptat de echipajul de mascați al Poliției Locale, angajații Primăriei Ploiești reproșându-i bărbatului că ascultă muzică la un volum ridicat.
Acesta s-ar fi conformat cerințelor polițiștilor locali și s-a îndreptat spre autoturism pentru a da muzica mai încet, însă potrivit fiului acestuia, nu suficient de repede, cum și-au dorit mascații motiv pentru care a fost încătușat, băgat în dubă și bătut cu sălbăticie.

În ciuda faptului că bărbatul le-ar fi zis polițiștilor locali ca vrea să sune la Poliția Națională pentru rezolvarea situației fără violență, el nu a fost ascultat și a fost lovit în continuare, polițiștii locali spărgându-i și telefonul.
Ulterior, duba plină cu mascați și cu ploieșteanul bătut bine a plecat din Bereasca spre cartierul Mihai Bravu. Au fost zeci de minute în care familia și apropiații nu au știut nimic de soțul, respectiv tatăl și prietenul lor.
Fiul victimei a plecat în căutarea dubei de la Locală, care are numărul de înmatriculare PH 16 PLP, iar în zona Maternității a întâlnit echipajul. Când a cerut explicații cu privire la starea tatălui său și locul unde l-ar putea găsi, i s-ar fi răspuns sec: ”e în drum spre casă”
”Tata mi-a spus: m-au luat în dubă și când le-am zis că vreau să sun la poliție mi-au luat telefonul și mi l-au aruncat jos. În timpul imobilizării, când mi s-au pus cătușele, au apăsat cu piciorul pe mâna mea până au rupt-o. Țipam de durere în dubă, după care m-am trezit și cu un genunchi în față. Primeam într-una pumni și picioare. La un moment dat unul dintre ei a spus : lăsați-l ca îl omorâți, apou altul i-a spus hai, mă, să-l aruncăm aici (pe lângă fosta maternitate în niște tufișuri) da-l in p**a mea .Erau în jur de 6.”
Observatorul Prahovean a încercat să obțină un punct de vedere cu privire la cele relatate atât de la purtătorul de cuvânt al Poliției Locale, cât și de la directorul instituției, însă nimeni nu a răspuns la telefon. Vom publica un punct de vedere oficial cu privire la cele relatate de îndată ce îl vom primi.
Totodată Observatorul Prahovean solicită pe această cale un punct de vedere IJP Prahova. Vom reveni cu detalii, precizeaza colegii de la Observatorul de Prahova.
Mai mult, ziarul Incomod dezvaluia in data de 2 noiembrie abuzurile celor de la Serviciul Rutiera si lipsa de comunicare a celor de la politia locala, un alt serviciu aflat direct in subordinea lui Adrian Vaida.
Un cititor a sesizat faptul că a fost oprit de Poliția Locală în mijlocul unei intersecții blocând traficul. Mai mult, bărbatul spune că a fost oprit și amendat fără motiv și polițistul a refuzat să completeze rubrica “mențiuni” din procesul verbal, iar în final nu a putut contesta sancțiunea din cauza faptului că procesul verbal a fost trimis prin poștă și a ajuns la o altă adresă. Ulterior, bărbatul a solicitat prin email comunicarea procesul verbal pentru a putea demara procedurile pentru contestație.
Pe data de 12 septembrie 2018, bărbatul se afla pe strada Cuza Vodă din Ploiești, în dreptul blocului 5D, și a oprit mașina pe zona hașurată deoarece a auzit zgomote ciudate de la roata dreapta spate, crezând că are o pană, a verificat acest lucru, apoi și-a continuat drumul către intersecția cu strada Vasile Lupu, încadrându-se pentru a vira la stânga, înspre Vasile Lupu. Bărbatul spune că în spatele sau a apărut un echipaj al Politiei Locale, Serviciul Rutier, care l-a claxonat, având luminile albastre în funcțiune, iar un polițist local a venit la portiera sa pentru a-i solicita documentele. Bărbatul a întrebat pentru ce i s-au solicitat actele și spune că polițistul i-a răspuns “știi tu pentru ce, mie dă-mi actele”. Bărbatul spune că acest lucru s-a întâmplat în intersecție, pe banda de preselecție pentru virajul la stânga, unde a fost oprit, deși astfel a fost blocat traficul în intersecție și mai erau șoferi în spatele mașinii Politiei Locale care așteptau să vireze la stânga în intersecție.

După ce șoferii ceilalți au început să claxoneze, bărbatul spune că polițiștii locali i-au cerut sa mute mașina în parcarea cu plată de peste drum, fără a-i înapoia documentele. Bărbatul mai spune că a solicitat să facă mențiuni pe procesul verbal, anume să precizeze că “oprirea în trafic a fost făcută în mod abuziv”, dar că polițistul local a refuzat să facă această mențiune în numele sau pe procesul verbal. Bărbatul spune ca a explicat că nu va semna procesul verbal fără acea mențiune, fiind incomplet, dar că polițistul local s-a suit în mașina, a întors autospeciala pe linie continuă și a plecat. Bărbatul mai spune ca a fost la sediul Poliției Locale pentru a face o sesizare și pentru a discuta cu un superior despre cele întâmplate, dar nu a stat nimeni de vorba cu el.”
Iata can-canutrile din mintea lui Adrian Vaida si bataia de joc pe banii publici! Bravo Dobre, esti cel mai tare primar cu al tau consilier din SRI, Eugen Pruna. (Cerasela N.).
Evenimente
O româncă din Top 100 Români de Pretutindeni atrage 500.000 de lire sterline pentru startup-ul său din Marea Britanie
FlairMakers, compania fondată de Raluca Epureanu, construiește infrastructura digitală pentru o nouă piață a muncii în HoReCa și este deja prezentă în România
O româncă plecată din Constanța, care a ajuns să lucreze la cel mai înalt nivel în industria ospitalității mondiale, atrage acum capital britanic pentru compania pe care a construit-o între Londra și România.
FlairMakers, startup-ul fondat de antreprenoarea română Raluca Epureanu, a încheiat o rundă de finanțare pre-seed de 500.000 de lire sterline, condusă de SFC Capital, unul dintre cei mai activi investitori seed din Marea Britanie, alături de investitori angel. Compania dezvoltă o platformă digitală pentru industria ospitalității și este deja activă atât în Marea Britanie, cât și în România. Recent, FlairMakers a fost desemnată Hospitality, Tourism & Events StartUp of the Year în cadrul London UK StartUp Awards 2026.

Pentru RePatriot, povestea FlairMakers este mai mult decât succesul unei companii. Este un exemplu concret al felului în care diaspora poate transforma experiența internațională în capital, tehnologie, know-how și rețele care creează valoare și pentru România.
„Raluca Epureanu este un exemplu remarcabil al unei generații de români care nu mai trebuie privită prin paradigma plecării și întoarcerii. Ea arată că există ceva mult mai puternic: conectarea. Poți pleca din Constanța, poți construi o carieră internațională extraordinară, poți învăța în marile centre ale lumii și apoi poți construi o companie globală care operează și în România. Pentru noi, acesta este sensul profund al RePatriot. Nu vrem doar ca românii din diaspora să se întoarcă acasă. Vrem ca România să fie conectată permanent la competența, capitalul și energia lor. FlairMakers este o dovadă că această legătură poate produce valoare reală.”, spune Marius Bostan, inițiator RePatriot.
De la Constanța la Oxford și de la Marriott la propriul startup
Raluca Epureanu are o experiență de aproximativ 20 de ani în industria ospitalității, construită pe patru continente și în 30 de țări.
A absolvit Academia de Studii Economice din București, apoi a urmat un Executive MBA la Saïd Business School, University of Oxford, devenind prima româncă beneficiară a bursei Forté pentru femei în cadrul unui program EMBA. În 2022, a fost inclusă de Poets & Quants în clasamentul „The Best & Brightest Executive MBAs”.
Timp de peste 15 ani, Raluca a lucrat pentru Marriott International, unde a parcurs drumul de la un stagiu în Statele Unite până la poziția de Senior Director of Events pentru regiunea Asia-Pacific, cu sediul la Hong Kong. În acest rol a coordonat o organizație care acoperea 750 de hoteluri, 23 de branduri din 24 de țări și o echipă de 175.000 de oameni.
În 2023, Raluca Epureanu a fost inclusă în Top 100 Români de Pretutindeni, inițiativa RePatriot care recunoaște anual performanțele profesioniștilor și antreprenorilor români din diaspora.
Astăzi, experiența acumulată în marile organizații ale industriei este transformată într-o companie de tehnologie care încearcă să schimbe modul în care oamenii și companiile lucrează în HoReCa.
Ce face, de fapt, FlairMakers?
Pe înțelesul tuturor: FlairMakers ajută un hotel sau un restaurant să găsească rapid oamenii potriviți atunci când are nevoie de ei, iar profesioniștilor le permite să-și transforme experiența într-o carieră mai flexibilă și mai multe surse de venit.
Un hotel poate avea nevoie de un bucătar pentru un weekend aglomerat, un restaurant poate avea nevoie de un somelier, un eveniment poate necesita personal suplimentar, iar o companie poate avea nevoie temporar de un manager cu experiență.
În locul recrutării clasice sau al rețelelor informale de recomandări, FlairMakers creează un sistem digital în care companiile pot accesa profesioniști independenți verificați. Dar platforma nu se oprește la „matching”. Ea integrează verificarea, trainingul, conformitatea, contractarea, plățile și controlul calității – exact acele elemente care fac dificilă astăzi colaborarea flexibilă la scară.
De aceea, FlairMakers poate fi privită nu doar ca o platformă de recrutare, ci ca infrastructură digitală pentru o nouă piață a muncii în HoReCa.
„Noi construim acest sistem”
Raluca Epureanu, co-fondator și CEO FlairMakers explică schimbarea pe care încearcă să o producă FlairMakers: „Ospitalitatea a pornit dintotdeauna de la premisa că există doar două moduri de a lucra: angajare sau agenții. Există și un al treilea, iar cei mai buni profesioniști din industrie îl trăiesc deja: același somelier lucrează ture în trei localuri, ține cursuri de degustare și oferă consultanță pentru liste de vinuri. Un singur set de competențe, mai multe surse de venit. Nimeni nu a construit însă sistemul care să facă acest model sustenabil, așa că totul funcționează pe grupuri de WhatsApp și pe favoruri. Noi construim acest sistem. Industria se tot întreabă cum să îi aducă pe oameni înapoi. Răspunsul este simplu: să nu le mai ceară să se încadreze într-un model pe care l-au respins deja.”
Este ideea care stă la baza ceea ce compania numește „portfolio career” – o carieră în care un profesionist își poate valorifica aceeași competență în mai multe contexte, pentru mai mulți clienți și prin mai multe surse de venit.
Nu doar o platformă. Infrastructura din spatele ei
Pentru ca acest model să funcționeze într-o industrie în care siguranța, calitatea și conformitatea sunt esențiale, tehnologia trebuie să rezolve problemele mai puțin vizibile ale colaborării.
Alexis Sikorsky, co-fondator și CTO FlairMakers, explică de ce: „Nimeni nu adoptă talentul flexibil la scară până când nu sunt rezolvate părțile mai puțin spectaculoase: identitate, verificare, conformitate, contractare, plăți internaționale. Un grup hotelier nu va rezerva un freelancer cu aceeași încredere cu care angajează un om cu contract permanent decât atunci când platforma preia toată această responsabilitate. Runda de față finanțează exact acest nivel, astfel încât un local din Londra și unul din București să funcționeze pe aceeași infrastructură.”
Finanțarea atrasă va susține dezvoltarea produsului și tehnologiei, precum și extinderea rețelei FlairMakers în Marea Britanie. În paralel, compania are deja activitate în România și a încheiat recent un parteneriat cu Academia de Studii Economice din București, universitatea absolvită de Raluca.
Următoarea schimbare: cariera nu mai trebuie să însemne un singur angajator
Massimiliano Savarese, co-fondator și Human Capital Expert FlairMakers, vede în schimbarea propusă de companie o transformare mai largă a pieței muncii: „Am văzut această schimbare în alte industrii de-a lungul carierei mele în zona de capital uman: profesioniști veritabili care trec la cariere de tip portofoliu și companii care au nevoie de acces flexibil la talent verificat. Ospitalitatea este următoarea. Majoritatea platformelor se opresc la matching; FlairMakers a mers mai departe și a construit infrastructura completă, de la training și conformitate până la plăți și controlul calității. De aceea i-am susținut din prima zi.”
Un apel către HoReCa din România: viitorul este deja aici
RePatriot îi invită pe managerii din industria ospitalității să testeze noul model. Managerilor din HoReCa le spunem: dacă aveți nevoie de oameni buni, verificați FlairMakers. Platforma vă oferă acces la profesioniști din operațiuni, management și zona executivă, fără să fiți limitați de modelul tradițional de recrutare.
Iar dacă lucrați în HoReCa, înscrieți-vă pe FlairMakers. Piața muncii se schimbă, iar viitorul aparține tot mai mult profesioniștilor care își pot transforma competențele în proiecte, oportunități și mai multe surse de venit.
flairmakers.com – platforma pentru noua generație de profesioniști din HoReCa
FlairMakers și lecția pentru România: diaspora poate aduce capital de încredere, nu doar bani
Povestea FlairMakers se leagă direct de o altă inițiativă susținută de RePatriot: RO-SEIS, mecanismul propus pentru stimularea investițiilor private în startup-urile românești.
Raluca Epureanu este inițiatoarea RO-SEIS, propunere prezentată în premieră la prima masă rotundă RISE România, găzduită de Senatul României la 22 aprilie 2026, sub patronajul RePatriot și cu susținerea unei coaliții de 14 organizații din ecosistemul antreprenorial. Mecanismul este inspirat de schema britanică SEIS și urmărește să creeze condițiile prin care capitalul privat să fie orientat către startup-uri cu potențial de creștere.
Este aceeași filozofie care stă în spatele RePatriot: românii din diaspora nu sunt doar o comunitate care trimite bani acasă. Sunt antreprenori, investitori, profesioniști, cercetători, manageri și creatori de rețele internaționale. În ultimii ani, RePatriot a urmărit tocmai această transformare: de la relația emoțională cu diaspora la o relație bazată pe încredere, dialog, oportunități și dezvoltare.
„FlairMakers ne arată foarte concret ce înseamnă o Românie conectată la diaspora. Raluca nu a adus doar o idee în România. A adus experiență acumulată în 30 de țări, standarde învățate într-o companie globală, educație de la Oxford, o echipă internațională, tehnologie și acces la capital. Asta este forța adevărată a diasporei. Noi nu construim doar evenimente ci construim încredere. Iar încrederea poate deveni capital, capitalul poate deveni investiție, investiția poate deveni companie, iar compania poate crea locuri de muncă și prosperitate.”, spune Marius Bostan, antreprenor și investitor în serie.
Despre RePatriot
RePatriot este o inițiativă a Romanian Business Leaders care urmărește reconectarea românilor din diaspora cu România prin antreprenoriat, investiții, transfer de know-how și proiecte de dezvoltare. Printre proiectele RePatriot se numără Top 100 Români de Pretutindeni, inițiativa anuală de recunoaștere a performanțelor românilor din diaspora, precum și proiecte dedicate investițiilor și transferului de competență, inclusiv RISE România și propunerea RO-SEIS. RePatriot nu construiește doar legături între România și diaspora, construiește punți prin care talentul, capitalul și experiența românilor din lume pot deveni forțe de dezvoltare pentru România.
Despre FlairMakers
Platforma FlairMakers: www.flairmakers.com este o platformă de tip talent-as-a-service pentru industria ospitalității, care conectează companiile cu profesioniști freelance verificați și gestionează infrastructura necesară colaborării: training, conformitate, contracte, plăți și controlul calității. Platforma acoperă trei niveluri de expertiză – operațiuni, management și executive & advisory – și operează în Marea Britanie și România.
Contacte media:
RePatriot – Andra Maxim, manager comunicare – andra@vossreview.com | telefon +40 726 550 801
Raluca Epureanu, co-fondator și CEO FlairMakers – raluca@flairmakers.com | +44 777 400 7434
Evenimente
Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate
Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică – aduce în prim-plan mecanismele subtile din spatele echilibrului politic și financiar al țării. O analiză atentă a contextului arată că, dincolo de bilanțul dificil al executivului, factorul determinant pentru încrederea piețelor internaționale a fost garanția instituțională și credibilitatea personală oferite de la Palatul Cotroceni.
Un sprijin politic dus până în ultimul moment
Comportamentul public al președintelui Nicușor Dan după prezentarea evaluării Fitch ilustrează o strategie de protejare a stabilității naționale. Deși raportul agenției putea fi interpretat și speculat politic ca un eșec al executivului, președintele a ales o abordare temperată, evitând să adauge tensiune peste o situație deja fragilă.
Acest gest confirmă o realitate politică importantă: susținerea acordată Guvernului Bolojan și partidelor din coaliție a fost fermă și necondiționată până în ceasul al 13-lea, inclusiv după încheierea mandatului. Prin refuzul de a escalada verbal situația, președintele a oferit o dovadă clară de toleranță și sprijin față de stabilitatea guvernamentală, prioritizând interesul general în detrimentul reglărilor de conturi politice.
Miza din spatele cifrelor și dinamica negocierilor cu Fitch
Contextul financiar pe care s-a sprijinit decizia agenției este unul extrem de complex. Evaluarea inițială a experților Fitch arăta spre o retrogradare iminentă a ratingului suveran, decizie justificată de tabloul economic dificil: presiunile inflaționiste care au afectat puterea de cumpărare, deciziile de înghețare a salariilor și pensiilor și riscul persistent de a fi încadrați la categoria de risc major (junk).
În ciuda acestor vulnerabilități și a presiunii uriașe pe finanțele publice, autoritățile române au reușit să evite scenariul negativ. Întrebarea esențială este cum a fost posibil acest lucru, în condițiile în care datele economice brute erau deja cunoscute de piețe.
Răspunsul nu a stat în prezentarea unor indicatori noi, ci în garanțiile de conduită fiscală. În timp ce autoritatea altor actori politici s-a erodat considerabil pe parcursul mandatului, Nicușor Dan a rămas interlocutorul strategic în care partenerii externi au avut încredere totală.
Presedinția ca garant al disciplinei bugetare
Miezul deciziei agenției Fitch se regăsește în angajamentul ferm comunicat de președinte: indiferent de fluctuațiile politice, de negocierile dintre PSD, PNL și celelalte partide sau de componența viitorului guvern, linia de sobrietate bugetară va fi menținută sub stricta sa supraveghere.
Garanția oferită piețelor financiare s-a bazat pe câteva puncte cheie:
- Continuitatea reformelor: Asigurarea că disciplina fiscală nu va depinde de configurația politică de la Palatul Victoria.
- Rigurozitatea legii bugetului: Angajamentul că viitorul buget va fi construit pe baze solide și reale, eliminând riscul derapajelor financiare din anii precedenți.
- Autoritatea instituțională: Poziționarea președintelui ca ancoră de stabilitate capabilă să impună limite clare în gestionarea banului public.
Un răgaz crucial pentru economia națională
Obținerea acestei reevaluări oferă României o gură de aer absolut necesară pentru recalibrarea politicilor economice. În timp ce bilanțul guvernamental a lăsat în urmă vulnerabilități vizibile, intervenția și credibilitatea președintelui Nicușor Dan au fost elementele care au înclinat balanța, împiedicând retrogradarea financiară și menținând țara pe o trasă de stabilitate.
Evenimente
România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un scenariu care ar fi avut consecințe importante asupra costurilor de finanțare ale statului, încrederii investitorilor și economiei în ansamblu. Decizia vine însă într-un context extrem de dificil, iar raportul agenției arată că marja de siguranță a fost una redusă.
În spatele acestui rezultat s-a aflat un efort susținut al Ministerului Finanțelor, coordonat de ministrul Alexandru Nazare, împreună cu echipa instituției și în strânsă colaborare cu Banca Națională a României. Până în ultimele momente înaintea evaluării, autoritățile au prezentat agenției de rating date economice actualizate și argumente tehnice privind evoluția finanțelor publice și măsurile adoptate pentru consolidarea fiscală.
Potrivit informațiilor prezentate, România a venit în fața Fitch cu o serie de indicatori care arată o îmbunătățire a situației bugetare. Deficitul cash s-a redus la 42 de miliarde de lei în primul semestru al anului, comparativ cu 70 de miliarde de lei în aceeași perioadă din 2025, iar agenția estimează pentru acest an un deficit de 5,9% din PIB, sub pragul de 6%.
Un alt element important în analiza Fitch îl reprezintă apartenența României la Uniunea Europeană și accesul la fondurile europene, inclusiv cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În acest context, adoptarea proiectelor legislative necesare pentru continuarea finanțărilor europene a transmis un semnal pozitiv către piețele internaționale.
Ministerul Finanțelor a avut un rol esențial în coordonarea dialogului tehnic cu agenția de rating și în prezentarea măsurilor prin care România urmărește reducerea deficitului și menținerea stabilității financiare. Activitatea instituției, condusă de Alexandru Nazare, a contribuit la consolidarea argumentelor economice care au stat la baza deciziei Fitch de a menține România în categoria recomandată investițiilor.
Cu toate acestea, raportul agenției transmite și un avertisment clar. Fitch arată că principalul risc pentru perioada următoare nu îl reprezintă lipsa argumentelor economice, ci posibilitatea apariției unor blocaje politice care ar întârzia reformele și implementarea angajamentelor asumate prin PNRR. Stabilitatea guvernamentală și continuitatea politicilor fiscal-bugetare rămân criterii esențiale în evaluarea credibilității României.
În perioada următoare, atenția se mută asupra evaluării realizate de Moody’s, care menține în prezent România la ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. Și această agenție urmărește îndeaproape evoluția finanțelor publice, stabilitatea instituțională și capacitatea autorităților de a implementa reformele asumate.
Menținerea ratingului Fitch oferă României un răgaz important, însă nu elimină provocările următoarelor luni. Pentru păstrarea încrederii investitorilor și protejarea costurilor de finanțare, autoritățile vor trebui să demonstreze că procesul de consolidare fiscală continuă, iar reformele promise sunt puse în aplicare.
În acest context, rezultatul obținut reprezintă atât o confirmare a eforturilor tehnice depuse de Ministerul Finanțelor, sub coordonarea ministrului Alexandru Nazare, cât și un semnal că piețele internaționale așteaptă consecvență și stabilitate din partea României.
-
Uncategorizedacum 3 oreAlecse Bogdan Alexandru și consorțiul transfrontalier din BVI: O analiză structurală asupra dinamicii holdingurilor internaționale
-
Evenimenteacum 2 zileO româncă din Top 100 Români de Pretutindeni atrage 500.000 de lire sterline pentru startup-ul său din Marea Britanie
-
acum 2 zileEveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International
-
Uncategorizedacum 2 zileÎmpachetare pentru mutare. De ce se sparg lucrurile care nu ar trebui să se spargă
-
Uncategorizedacum 18 orePSG a pierdut pentru a șasea oară Supercupa Franței, stabilind un nou record negativ
-
Uncategorizedacum 19 ore3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.




